agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3710 .



Crimă și pace bună
prose [ ]
capitolul al XVII-lea
Compilation: Crima si pace buna

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Marius Marian Solea ]

2007-09-14  | [This text should be read in romana]    | 



17

Au mai vorbit un timp, mereu amuzați. Tachinându-se, huzurind într-un rai al vârstelor, trecând, pe rând, complice, unul în raiul celuilalt...
Numai muritorii sunt capabili de bucuriile repezi, înghesuite, dintr-o parte și din alta, de cele două veșnicii, osânda și mântuirea. Bărbatul și femeia, meniți unul altuia pentru a se îndruma reciproc în găsirea lui Dumnezeu, se consumă reciproc, trupește și sufletește, doar pentru că unele lucruri care se întâmplă între ei par a fi făcute în bucurie. Și cum aceasta din urmă nu este adevărată, ea nu este nici eternă. Lucrurile adevărate vin și rămân în veșnicie. Din acest motiv, cele mai familiare dintre bucuriile noastre sunt repezi și înghesuite, precum apele unui râu de munte, mărginite de stânci înalte, ape a căror viteză de curgere măsoară într-un anume fel unghiul sub care cerul se dezlipește de pământ.
Așa cum sângele hrănește trupul până în cea mai măruntă structură a sa, tot astfel și lacrima este hrană vie a sufletului și a celor mai îndepărtate stări ale sale. Nu toți știm de ce plângem cu lacrimi și cu sânge, nici de ce ne pierdem viața prin eroisme cu dimensiune sangvină. Posibil ca Mântuitorul Hristos să fi plâns cu lacrimi de sânge pentru că trupul Său era însuși cerul jertfit.


La un moment dat, ca și cum s-ar fi trezit într-un loc care nu era a lui, Petreanu a trebuit să plece, să meargă acasă, să se desprindă dintr-un paradis cunoscut, înțeles și găsit, singurul de până atunci pe care putea să îl ajungă, pe care putea să îl repete... Și chiar numai din această pricină, raiul respectiv nu putea să fie cel real, pentru simplul fapt că îl putea repeta... Mai exact, că îl putea el însuși construi... Lângă o simplă femeie! Dar ce înlocuitor! Ce să însemne viața mai mult? După fericire trebuia întinsă doar mâna... Va avea el timp pentru toate! Ehei, câtă distanță era până la moarte, până la această scuză a omului pentru cunoașterea sa incompletă! Avea oare vreun rost să plece în Transnistria? Ce putea să fie acel sentiment, porun-citor, de a merge acolo? Totuși, poate că nu va pleca. Poate că mierea va putea să îi oprească picioarele... Să îi îngreuneze mersul, să i se prindă, hotărâtor și de palme, ca o materialitate a vieții, să nu mai poată saluta atât de ușor idealul, visarea, nici să mai poată răspunde chemărilor acestora.


Afară, neobișnuit de cald. Un soare puternic și moale, coborât cu brațe grele peste umerii oamenilor, întorcându-i pe unii din mers, îl însoțea în drumul spre casă.
Clara și Marin Petreanu se despărțiseră, la fel de cum au început relația dintre ei, cu numai o zi înainte, privindu-se în ochi... În ochi trebuie să fie, să existe, o promisiune. Nu știa care ar fi fost aceasta, dar înțelegea că ochii o deschid...
Oare chiar va trebui să se ducă în Basarabia? Ce tâm-penie! Îl chinuia acest gând, mai precis utilitatea nesigură a gestului. În plus, probabilitatea de a muri pe acolo... Atât de simplu și fără împotrivire! Și totuși, această idee trebuia parcursă până la capăt... Nu era una care să rezoneze cu contemporaneitatea, dar conținea în sine cunoaștere, provocare, risc, sacrificiu, exercițiu, responsabilitate. De ajuns chiar și pentru sensibilitatea și puterea de judecată ale unui adolescent nesupus de viață. Maturitatea poate să fie altceva, un prizonierat de cele mai multe ori. Acum, ai atâtea posibilități de a fi laș... Se întâmplă în ziua de azi o atât de importantă evoluție a convențiilor, încât poți fugi de orice, mimând tocmai civilizația...
Ajuns în apartament, era mulțumit că nu găsise pe nimeni acasă, Victor fiind, probabil, la țară, Mariana, în oraș. Putea să justifice astfel cel puțin două-trei ceasuri din „întârzierea” față de ora la care spusese că vine. Nu dorea decât să se odihnească.
A notat câte ceva într-un caiet, un fel de jurnal de întâmplări, note și trimiteri, din care mai toate au fost folosite în scrierea acestui roman și a celor două părți care îi urmează. Noroc de ele că au putut să îmi parvină cumva! Altfel, ar fi existat neșansa românească de a fi cu totul ficțiune, un adevărat pericol...
Marin Petreanu, de această dată, a scris doar atât: „Transnistria? Pentru ce să mă duc eu acolo? Să sperăm că puța fetei ăleia va fi mai puternică decât sentimentul istoriei, a unei aflări a ei, care, oricum, ar putea să fie zadarnică!”

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!