Duc cu mine cosuletul de paie ingalbenit si suparat de molii. Si de mine. Mai rup din el cate un pai , poate stiu sa ma intorc acasa.
Molile ce mancau pe vremea dinozaurilor? Ajung la casa bunicutei, nu e de turta dulce, are cativa pereti falsi in antreu , care sunt de toata admiratia.
Oare molile i-ar manca? O sa aflam cu vreme. Sunt prea rosu azi , ce mama naibii? Hai sa ma imbrac in roz. Ce cacat , simbolistica culorilor. Oare negru chiar te intristeaza?
Ma dor ochii de la prea mult alb, oare pe molii nu ? Cred ca nu o sa manance peretele acela fals. L-as fi lins eu la 3 ani, ce dulce-i varul. Bunica imi ia cosu si incepe sa se indoape.
De ce ii trimite mama mancare? Ea nu poate gati? Ce poveste tampita ,mai bine ii trimitea niste reviste ca sigur e afumata de telenovele si crimogenele surprize.
Totusi imi place rosul si ma intorc acasa cu cosuletul plin. Schimb de mancare , mafioatele... Eu cu ce ies in plus , ca doar de Craciun imi da bani? Tre sa cant prostile alea de colinde...
la bunica ii place... mai bine i-as da o carte. Un drum mai larg ca inainte , imi pun mana pe ochiu stang si pornesc pe dreapta , ca pe stanga circula celelalte scufite.
Ma opreste radarul , azi nu am baut bere si scap. Ma duc mai departe cu rinichii goi , asteptand sa ma intorc acasa. Credeti ca mai stiu drumul spre casa?
Da.... mai stiu . Daca raspunsul era nu , devenea plictisitor sa mai scriu , puteati citi alta carte.

Sa va fie de bine