O poveste bizară, un asfințit aproape suprarealist, un verde tremurat al brațelor copacilor ce ajungeau până la etajul al treilea al căminului șase... O zi de iunie, în aparență, ca toate celelalte, cu succesive reprize de ploaie și zâmbete solare, cu focuri bubuitoare și lumini înfricoșătoare... Străzile anticului Napuca sunt prinse într-un amestec de vapori de apă, gaze de eșapament, culori estivale, îmbrățișări, săruturi, tăceri ascunse în ungherele inimii. Dinspre vest, mănășturenii trimit spre centru o nouă armată de nori revoltați care-și vor lăsa artileria grea peste umerii aprinși ai cetății...
O poveste bizară, o inexplicabilă dispariție în miez de noapte. Niciun cuvânt, niciun semn anterior, nicio presimțire. Colegele sunt în stare de șoc. Telefonul sună, dar nu e nimeni la celălalt capăt... Sau, cine știe ? Dana e cea care m-a plimbat, la ceas de înserare, printre săgețile scânteietoare, pe cărările nevăzute ale acestei povești bizare...
Chandra venise în toamna lui 2005, din îndepărtata Indie, pentru a studia filologia. Făcuse un an de pregătire, reușind să pătrundă destul de bine tainele limbii române. Vorbea corect, dar cu accent de bengali, și, de multe ori, își căuta cuvintele cu mare grijă. Era îndrăgostită de poezia eminesciană, de proza fantastică a lui Eliade, de teatrul absurdului ionescian, și, mai nou, începuse să scrie. Sensibilă, visătoare, dar cu picioarele pe pământ, cu părul negru lăsat în valuri pe umerii-i fragili, semăna cu reprezentările zeiței Shakti... De altfel, îmi spunea Dana, această delicată întruchipare a frumuseții originare avea o mare obsesie. O întrebare chinuitoare se cuibărise în sufletul ei, nelăsându-i răgaz să se bucure... CINE SUNT EU ? În aparență, răspunsul apare imediat. Sunt X, fiica lui Y și a lui Z, născută..., frați..., surori..., pasiuni, studii, aspirații...
Dar NU, nu acestea sunt eu... CINE SUNT EU ? EU ! Ce înseamnă EU ? Ce se ascunde dincolo de acest cuvânt ? Dar dincoace de el ? Ce lume închide în propriile-i foneme ?
Visa să afle, odată, cine este acest EU... Dincoace și dincolo... Dualitate... Un univers al contrariilor, un spațiu al măsurilor inegale, un timp al ireversibilității și al ireversibilului... Timp și spațiu, doar elemente decorative ale jocului cosmic ? Sau stâlpi de bază ai templului lăuntric ?
Se trezea, deseori, noaptea, și începea să scrie. Slove rotunjite în versuri albe sau cu rimă ieșeau de sub voalul ce-i acoperea sufletul. Uneori, în timp ce scria, părea că devine străvezie, încât, la lumina slabă a veiozei, aveam impresia că e în drum spre altă lume... Adormeam privind-o, iar dimineața, pe masa de lucru, stăteau, așteptând să fie citite, crâmpeie de foc lăuntric... Dar, în acea noapte, nu scrisese nimic sau luase cu ea ceea ce crease... Unde ?

Lechința, 30 iulie 2007