...De cate ori nu mersesem pe strada intr-o zi calda de vara... Dar parca atunci constientizam prima oara frumusetea si unicitatea acelor clipe. Tot ce vedeam era unic, demn de pretuit. Fiecare sclipire a soarelui, care lumina si oferea o aura acelor fragmentele din viata mea. Acele secvente pe care doream sa le pastrez in amintirea mea pentru cand urma sa nu mai ies pe strazi... pentru o perioada. Sau pentru totdeauna de acum incolo. Urma sa ma mai plimb vreodata pe strazi dupa aceea? Urma sa mai vad aceste lucruri? Cat era de frumos totul, fu dintr-o data gandul care-mi veni. De ce era totul atat de frumos? De ce tocmai acum, la sfarsit? Trecatorii, soarele care patrundea printre copaci si lumina asfaltul formand o opera de arta de lumini si umbre pe unde paseam... Totul invaluit in aur... Lumina... sa ma pot plimba pe sub lumina... Ma deplasam fara efort, ca niciodata pana atunci. Vroiam sa mai pot face asta... dar stiam ca timpul meu era limitat. Nu doream sa-mi fac iluzii. Nu. Mai bine asa.
Vroiam sa alerg, sa strig, sa sarut un trecator cu dragoste fie si numai pentru o clipa. Pentru ca stiam ca nu mai aveam nimic de pierdut. Pierdusem destul pana atunci, crezand ca eram vesnica. De ce ezitasem atatia ani? Pentru ce? Pentru ce pierdusem atatea ocazii de a fi fericita si de a simti ca traiesc? Nu doar pentru asta e facuta viata? Singura chestie de care ar fi trebuit sa-mi fie frica era sfarsitul, abia atunci imi dadeam seama... si acum ma indreptam spre el, inevitabil. Oare cat mai aveam?
As fi vrut ca acel mers pe strazi sa nu se mai sfarseasca... ma temeam de orice sfarsit, in orice privinta... vroiam sa continui sa merg asa, la nesfarsit... sa simt in continuare ce simteam... sa simt lumina pe care o vedeam si care facea ca totul din jur sa para atat de frumos...

***

De ce? ma intrebam si eu... de ce nu avusesem grija de sanatatea mea? Acum... acum e prea tarziu. Si doar mi se spusese. Femeia de langa mine ma certa in continuare... dar eu nu mai auzeam clar ce spunea... vedeam imaginea unui spital, ca o inchisoare... si dintr-o data imi aparu solutia, o solutie de a iesi de acolo: morfina. O supradoza de morfina... si voi scapa de tot. Pentru ca stiam ca nu aveam alta sansa.