Poți să îți spui vine iar noaptea și dacă spui cu voce tare chestia asta e bine, se face dimineață. Poți să îți spui nu-i nimic, chiar nimic, încă o iluzie care dispare exact așa cum a venit, adică în fum de țigară și în liniște.

Astăzi îți voi povesti despre Insulă, știi că mă țin aproape întotdeauna de cuvânt, ți-am promis că am să îți vorbesc despre Insulă deci iată-mă gata să plec iar înspre ea.
Acolo m-am născut eu, într-o familie ciudată de oameni care se iubeau prea mult și urau din tot sufletul lor Apa. Îți dai seama? Să locuiești pe o Insulă și să urăști Apa.
Oamenii de acolo au ridicat niște munți întâmplători, cred că nu aveau ce face, au construit niște bărci, au plecat cu ele departe. Eu am rămas. Eram singurul căruia nu îi era frică. Nici acum nu îmi e. Nu m-am schimbat prea mult. Tot nu am învățat să înot dar asta nu înseamnă că nu pot să calc pe Apă când vreau eu. Azi vreau.

1.
E foarte ușor să pleci. Închizi ușa, nu spui la revedere, ieși pe stradă, printre oameni totul pare ok, sunt mulți, colorați, nu au o identitate precisă. Supraviețuirea e o chestie la îndemâna oricui, mai ales când ai o bicicletă cu aripi pe care ți-o desenezi în fiecare dimineață cu o grație inefabilă. Îți spui, aha, oamenii ăștia nu trăiesc pe o Insulă, oamenii ăștia chiar știu să înoate. Îți spui că așa e normal, dacă oamenii care trăiesc pe o Insulă ar ști să înoate nu ar mai exista insule locuite.
Îți spui că pleci dar de fapt te întorci. Vezi ce simplu e?

2.
E foarte greu să te întorci. Fiecare plecare lasă în urmă un om. Când te întorci nu mai găsești nimic din el. Dacă eu plec astăzi din mine nu mă mai pot întoarce mâine și nu mă mai pot găsi întreagă. Asta e. Nu mai pot. Pentru că ziua de ieri e o Insulă și de pe Insulă nu poți pleca, nu poți renunța așa deodată și gata. Fii sigur, fiecare plecare e doar o uriașă dorință de a te întoarce. Pentru că ai vrea să fie altfel, pentru că ai vrea să știi și tu înota dar iubești prea mult Apa și chiar ai învățat să calci peste ea. Ea te-a acceptat.

3.
Dincolo de plecări și întoarceri rămâne un semn. Un semn mic și aparent fără nicio importanță, ca și toate cuvintele pe care uneori oamenii și le spun doar din plictiseală. Mereu aud cuvinte, mereu încerc să le înțeleg, le tot repet încercând să înțeleg de unde vin ele și ce vor să spună cu adevărat. Atât de mult zgomot inutil. Atâtea gesturi pe care nu le înțeleg. Mi-am luat Insula cu mine când am venit aici iar aici nu e bine. Oamenii tot pleacă și se tot întorc.O țară fără nicio culoare.
Văd semne, aud cuvinte. Și Apa se îndepărtează de noi. Poate e vremea să plecăm. Rămâne oricum un semn mic în urma noastră.

4.
Asta e Insula. Un cerc perfect ca orice formă geometrică enervantă. O alergare continuă, mereu aproape, departe mereu. Asta e Insula. Locul din care nu poți pleca pentru că ești înconjurat de Apă și Apa ești tu, supraviețuitorul, ultimul care a rămas pe Insulă. Ãsta ești tu.

...............................................................................................................

Mâine am să îți povestesc despre femeia neagră din lună sau într-o altă zi sau nici nu știu dacă am să îți mai povestesc.