agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2062 .



Lunca florilor - VII -
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [YLAN ]

2009-03-23  | [This text should be read in romana]    | 



Luican se suduia în gând pentru lăcomia lui proverbială de butoi fără fund. Băuse toată noaptea în timp ce a doua zi boierul poate împlinise pași noi spre aflarea comorii. Nu putea să nu își plimbe gândurile pe ascuțișul mâniei lui Condrat cu care făcuse de câteva ori cunoștință. Și mai ales la soarta pe care acesta i-o va lega de gât dacă nu va găsi comoara. Trecuse pe la locul de pândă al lui Parvent și Cârlibaba și nu-i găsise. „Bine măcar că sunt ei pe urmele boierului, deși aseară, când Parvent a venit să ia de-ale gurii de la Roiban, moșul s-a cam rățoit la mine că i-am uitat și i-am părăsit ca pe doi câini de pripas. A avut noroc că eram amețit și când sunt așa mi se înmoaie inima și devin milos din cale afară. Așa că i-am cinstit cu un cofăiel de vin și cu doi pui tăvăliți prin mujdei să mă țină mine. De-aia azi sunt așa de harnici și au luat potecile în copite, nu ca mine nevolnicul!”.
Se îndreptase spre locuința Evdochiei dar bătuse în zadar la mila ușii ei, care nu voia să se deschidă. O fărâmă cu piciorul și intră în cămăruțele bătrânei. Răscoli peste tot doar-doar o da de vreo urmă care să-l lumineze. În zadar. Atunci intră în el un gând care nu-i mai dădu pace. „Cotoroanța știa ceva și nu mi-a spus! Dar i-a destăinuit totul boierului Stroici... Care, după ce a zăbovit prin cimitir, iată că a început să bată coclaurii ca și cum ar căuta ceva care să-i deschidă poteci spre aflarea comorii. Dar ce caută oare? De aceea nici cotoroanța nu mai e de găsit. A dosit-o bine să o scape de mânia și curiozitatea mea!”
Cu acest gând poposise la poarta mânăstirii Bogdana. Când fratele care-i deschisese porțile grele îl întrebase pe cine caută, Luican împrumutase viclenia vulpii și își unsese cu miere vorba pentru a nu da nimic de bănuit călugărului cu ochii smoliți și barba în neorânduială.
- Fii bun, frate, îi spuse Luican, plecându-se umil în fața lui. Vin din partea prietemilor îndurerați ale lui Trefilov, din mărețul Kiev...
- Fratele Alexei s-a mutat la Domnul de ceva vreme, călătorule...
- Știm și ne-a îndurerat peste măsură vestea ce am primit-o cu inima cernită. Dar ei vor să știe dacă Alexei nu a lăsat ceva lucruri personale cât a viețuit aici la mânăstire. Lucruri care ar putea să îndulcească durerea celor care-l plâng. Lucruri ce l-ar putea readuce măcar pentru câteva clipe iar în sufletele lor. Aș dori să pot cerceta chilia unde s-a nevoit poetul...
- Pentru asta trebuie să primiți aprobarea starețului nostru, sfinția sa arhimandritul Anichit.
- Am toată răbdarea și toată dragostea pentru a primi încuviințare de la stăreția sa...
- Intrați atunci și urmați-mă...
Luican pășea în spatele călugărului cercetând curtea plină de tufe de trandafiri dați în pârg și linia chiliilor proaspăt zugrăvite cu chip curat de var. Trecuse sfântul Paște și călugării întâmpinaseră Învierea cu veșminte noi, de sărbătoare. Starețul Anichit îl privi cu atenție pe Luican, măsurându-i straiele, mișcările și vorba. Cu duhul simțise că acest bărbat care îi stătea în față nu era poleit cu har de umilință și milă iar pe sufletul lui atârnau pietrele mari ale morii de păcate. Dar nu-l putea lipsi de îngăduința și cinstea de oaspeți care erau daruri plăcute ale mânăstirii ce o păstorea de ani însemnați.
- Dumneata vrei să vezi chilia fratelui Alexei?
- Da, sfinția voastră, murmură Luican al cărui glas urcase din smoala întunericului de dedesubt, unde-și ținea mereu cugetul sălbăticit de rele, spre albăstrimea cerurilor sfinte. Noi, prietenii lui, vrem să mai atingem o dată lucruri care i-au aparținut cât v-a fost oaspete și rugător...
- Nu am știință ca Alexei să fi lăsat ceva drept amintire aici dar poți cerceta chilia însoțit de fratele Nicanor, aici de față. Dacă vei găsi ceva, poți lua cu dumneata totul. Chilia lui Alexei nu a mai fost locuită de niciun frate. Acolo a crescut puterea bolii lui și credem că nemilosul microb care i-a secerat plămânii încă mai adastă impregnat pe lucruri și în aer. Mai dorești să vezi chilia, acum când cunoști aceste lucruri?
- Da! Alexei mi-a fost ca un frate și aș face orice pentru ca amintirea lui să ne însoțească zilele și nopțile acolo la Kiev prin oarece lucruri pe care poate le-a lăsat spre dreaptă amintire...
- Frate Nicanor, se adresă cu glasul său stins starețul Anichit. Stăruința domniei sale cere să mergeți și să cercetați cu luare aminte chilia...
Luican se bucura în ascuns că reușise să învingă neîncrederea față de persoana sa pe care o citise pe obrazul starețului îngropat în hruba anilor. Intrară în chilia lui Alexei și Nicanor deschise larg ferestruica chiliei. Fratele rămase apoi în prag, în timp ce Luican cerceta camera. Un pat făcut din câteva scânduri aspre acoperit cu o cergă roasă de vremi. Pe un dulăpior alături de pat erau Proloagele cu viețile sfinților de peste an și un Acatistier, semn că Alexei plecase din lume pregătit și mântuit. Pe perete chiar la capătul patului odihnea un crucifix. Lângă ușă era o laviță din cele în care țăranii își țin lucrurile de sărbătoare. Luican o deschise cu înfrigurare. Se odihneau acolo câteva cămăși albe cu dantelă din cele purtate de domnii timpului, câteva batiste cu monogramul poetului și o vestă de mătase. Pe fundul lăzii într-o cutie de lemn lăcuit Luican descoperi câteva hârtii înfășurate într-un pergament legat cu un șnur roșu. Le răsfoi în grabă și își dădu seama cu mintea lui sclipitoare că sunt schițe ale monumentului funerar. Împături hârtiile, luă cămășile, batistele, precum și vesta de mătase pentru a nu-i da ceva de bănuit călugărului și după ce se înclină în fața crucifixului îi spuse lui Nicanor cu durere prefăcută în glas:
- Frate, am rugămintea de a-i mulțumi din partea mea prea-sfințitului Anichit pentru bunătatea de a-mi fi permis să culeg aceste relicve ce vor însenina norii de pe fruntea prietenilor lui Alexei de la Kiev.
Drumul lui Luican de la Bogdana curse cum era și firesc spre cimitir. Nu îi trebui prea mult lipoveanului să poposească cu privirea și să alunece cu rotițele minții pe una din schițe în care era dezasamblată crucea mare de granit. Se arăta acolo deslușit de către cel care o proiectase cum se deschide mecanismul pus în mișcare de doi îngeri care stăteau în alveolele pilaștrilor. Luican studie cu atenție crucea lui Alexei și observă imediat lipsa îngerilor. Încercă apoi cu palma suprafața bazei crucii. Sesiză ca și Stroici asperitățile care ghidau linia firidei a cărei gură odihnitoare de comoară Luican știa de acum că va trebui să o deschidă într-un fel misterios. Lipoveanul cugetă îndelung. Stătuse de câteva ori de vorbă cu Roiban, hangiul, și îi pusese întrebări învăluitoare despre Alexei. Aflase printre altele că din dragostea acestuia pentru Nasta rămăseseră ca amintire o fântână lângă Moara lui Pricolici și o troiță în Lunca florilor. Își sudui calul în spume și la han se întâlni cu Parvent și cu Cârlibaba care-l așteptau.
- Luicane, îi spuse precipitat Parvent. Azi, pe când tu încă te legănai în trăsuri de vise, eu și copilul ăsta am luat urma boierului...
- Și ce-ați dovedit? întrebă Luican cu nerăbdare.
- I-am călcat urmele și ne-am pus la loc prielnic de pândă. S-a preumblat îndelung pe lângă Moara lui Pricolici...
- Moara lui Pricolici, zici...?
- Da. Și s-a oprit la o fântână zidită pe malul pârâului. A meșterit ceva acolo la fântână. Mie mi s-a părut că a luat ceva și a ascuns în desaga-i de piele întoarsă...
- Îngerul, șopti Luican ca pentru sine...
- Îngerul...repetă Parvent ca un ecou stins...Ce înger?
- Și voi ce ați păzit? Nu puteați să veniți unul din voi să-mi dați de știre? Să-i apucăm la răspântii înainte de a intra la moșie...!
- Eu, spuse Parvent repede ca pentru a mai îmblânzi mânia ce se așternuse pe chipul lui Luican, eu l-am urmărit îndeaproape pe balaoacheș, care s-a despărțit de stăpânul său și care nu s-a mai oprit până la Davideni... Desaga a rămas însă la boier...
- Și tu, Cârlibaba, tu ce-ai făcut? îl măcină cu privirea negru de furie lipoveanul pe copilandru, cum ai pune la pământ un perete dărăpănat și fără proptele. Tu ce-ai păzit?
- Eu i-am ținut urma boierului, pe care însă l-am pierdut...am fost dovedit de armăsarul lui neîntrecut...
- Înseamnă că boierul are una dintre chei...
Parvent și Cârlibaba se priveau cu uimire, căci niciunul nu știa ce rost aveau acele gândurile ale lui Luican despre un anume înger și o anume cheie.
- Încălecăm, tună Luican, și ne aținem spre Lunca florilor! Acolo, dacă nu cumva boierul nu a fost mai iute și de data asta decât noi, vom descoperi cealaltă cheie. El are deja una, noi poate o vom avea pe cealaltă. Apoi, vom ști să îl văduvim de ea negreșit. Nu s-a născut omul care să-l ascută pe Luican pe tocila minții...!
Lunca florilor era unul dintre locurile cele mai minunate pe care lipovenii le văzuseră vreodată. Păsări și flori, sunete și mirosuri vii îi întâmpinară când caii lor desfășurau sub trapul lor ușor covorul viu de toporași, brebenei și mărgăritare, toate țesând pe hlamida de iarbă grasă și înaltă tablouri de un colorit aparte. Găsiseră repede troița sub un pâlc de stejari și fagi prăvălit peste spinarea luncii. Era îmbrăcată cu un foișor de șindriliță drept adăpost pentru ploaie. Două băncuțe de lemn sporovăiau parcă de-a stânga și de-a dreapta troiței care se odihnea chiar în mijlocul foișorului. Crucea mare de piatră avea înscris pe ea: „În amintirea domniței Nasta”. Dedesubt, următoarele rânduri gravate cu o caligrafie meșteșugită: „Sufletul meu răstignit pe crucea amintirii tale”. La poalele troiței se odihnea un înger cu aripile frânte. Luican deschise schițele luate din chilia lui Alexei și compară forma statuetei din troiță cu cea de pe desen. Erau identice. Luican slobozi un chiot de bucurie și privi mulțumit spre cei doi tovarăși.
- Luicane, ne învrednicești și pe noi acu’ a ști ce înseamnă toate astea? spuse Parvent cu îndrăzneală, văzând că mânia care zăcuse ca un lințoiu pe fața lipoveanului temut se pierduse sub un zâmbet însorit.
- Însemnează că avem una din cheile cu care vom descoperi comoara lui Alexei! Care ne va aduce recompensa promisă de Condrat și ne va clădi potecă de încredere în fața lui de acu’ înainte. Mergem la Roiban. În seara asta o să vă așez la masă bogată și o să vă înec în valuri de vin! Mi-s fericit că soarta nu ne-a fost potrivnică. Dacă boierul ajungea primul, șansele noastre erau sfârșite. Va trebui să ne croim plan de atac...
- Plan de atac? întrebă nedumerit Cârlibaba.
- Da, copile! Plan de atac. Va trebui să călcăm noaptea moșia de la Davideni! Să-l pustiim pe boier de celălalt înger salvator...
- Gând nebunesc, Luicane! îi spuse Parvent făcându-și semnul sfintei cruci. Cum crezi că o să intrăm în casele boierești? Ce, suntem la Moara lui Pricolici cea părăsită?
- Musai va trebui să o facem. Fără celălalt înger, care se află în desaga lui Stroici, comoara este ca și pierdută.
- Dar unde este comoara, Luicane de vorbești așa de sigur?
- Am descoperit la Bogdana printre lucrurile rămase de la Alexei niște schițe. Sunt schițele mormântului său. Comoara se află sub cruce într-o firidă tainică pusă în mișcare de un mecanism ingenios al celor doi îngeri după care alergăm...
- Păi, atunci de ce ne mai nădușim după cai verzi pe pereți și după îngeri cu aripa ruptă! îl admonestă Parvent pe Luican. Dărâmăm crucea și luăm comoara...pur și simplu...
- Pur și simplu zici, moșule? i-o reteză Luican. Poetul ăsta, deși omul slovelor meșteșugite și visătoare, nu a fost chiar cu capul în nori când a făcut monumentul ăsta funerar. Meșterul pietrar a fost și el unul cu știință multă. Firida este săpată în stâncă de granit...de granit...m-ai priceput? Și îmbrăcată în miez de fier. Chiar de am fi să măcinăm în vreun fel granitul, ceea ce îmi e de necrezut...uite, uite aici la schița asta... Scrie negru pe alb...veșmânt de fier de 5 milimetri grosime. Cu ce îl spargem, că n-avem tun aninat pe umăr, ci niște biete flinte...! Facem cum am hotărât eu...plan de atac...nu ar fi prima oară când călcăm în toiul nopții gospodării cu suflete în ele...
- Și boierul...? întrebă Cârlibaba care țesea în ungherul minții pânza unui gând ce îl năpădise ca o iederă bogată.
- Boierul nu va fi la clipa atacului nostru acolo...!
- Și de ce, mă rog? îl persiflă Parvent pe Luican căruia tonul moșului nu-i scăpase neferestruit pe obraz.
- Când s-or vedea în viul nopții de la moșie pălălăile de foc care vor mistui căsuța mătușii Evdochia, fiți siguri că Stroici și balaoacheșul, și poate și alți răzeși vor da năvală afară... Cred că numai el a ascuns-o pe corotoanță la moșie. Atunci, noi vom lovi repede...suntem trei...fără putință să nu dibuim îngerul în camerele bune de oaspeți...
- Și dacă dăm nas în nas cu boierul bătrân sau cu alte slugi? întrebă Cârlibaba.
- Nu ne-au ruginit încă hangerele la brâu, copile! Nu ne-au ruginit!
- Luicane, pui de șarpe a înțărcat mămuța ta la piept! izbucni Parvent într-un râs sănătos, ochii vulturești lucindu-i în cap ca niște tăciuni pe jar. Isteț și iute gând...!
- Ca o săgeată, Parvente, ca o săgeată e gândul omului! Numa’ să ai arc bun de slobozenie și se duce taman la țintă! Hai, acu’ să ne punem burțile și gâtlejurile la cale! Tare aș vrea să fiu de față și să privesc mutra simandicoasă a boierului când o vedea lipsa îngerului păzitor al troiței! Punem ascunzătoare bună îngerului în cămăruța mea de la Roiban, apoi petrecem cum numai noi lipovenii știm a o face!
Parvent își împleti râsul cu șuvoiul de veselie ce-l molipsise pe Luican. Numai Cârlibaba era trist. De atunci, de când moartea îi amenințase cu coasa firicelul de iarbă al soartei sale acolo, la Moara lui Pricolici, el nădăjduise să poată găsi altă potecă vieții alături de boierul Stroici. Să aibă puterea și să rupă legământul de crimă și păcate pe care îl avea însemnat pe răbojul sufletului alături de cei doi. Gând îndrăzneț dar aducător de primejdii îl cutreieră iar pe Cârlibaba, ca o ploaie blândă și repede de vară.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!