agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-09 | [This text should be read in romana] |
Ochii se deschiseră mari, încercând să prindă dintr-o singură privire întreaga lume așa cum se derula ea prin vitrina micului magazin de suveniruri. Străzi pietruite având câteva sute de ani, ce senzație să pășești peste istorie, să simți că pașii tăi pășesc pe urmele unor oameni din care nu au rămas decât sufletele care fiecare în sine dantelează marea catedrală de vis-a-vis. Pantofiorii ei însă erau din catifea și satin, așa că nu ar fi rezistat să umble pe pietre, s-ar fi distrus după un singur pas, pentru plimbare ar fi avut nevoie de niște brațe care să o strângă în brațe și să o poarte peste pietre…
Își aranjă cu eleganță faldurile rochiței din mătase trandafirie și se întoarse ușor… - Bună ziua! Credeam că sunt singură. Dar ce frumoase sunteți… - Bună ziua, bine ai venit printre noi! îi zâmbi cu un aer aristocrat păpușa cu rochie somptuoasă, din tafta albastră brodată cu fir de argint și trandafirași albi din mătase. Părul auriu era prins într-o coafură complicată, sub o diademă princiară, care strânsese în ea toate apele amurgului. Pantofiorii reginei, așa o numi numaidecât în gând, erau din mătase bleu și în vârf ornați cu câte un trandafiraș argintiu, din aceeași familie ca și cei de pe rochie. Se simți stingherită în rochița ei, doar cu volănașe din satin verde mugur, fără alte broderii mai simandicoase, la fel și pălărioara din aceeași mătase trandafirie cu boruri înguste. Ei, nu îmi mai fac gânduri negre, sunt drăguță (ezită să își spună frumoasă) și așa, o să mă retrag mai spre margine și poate mă va zări cineva să mă ia în brațe… - Hey, you, îmi place ținuta ta! Puțin cam retro, dar e mișto de tot, cred că pantofii tăi ar merge mai bine cu ținuta mea de primăvară….auzi în spatele ei un alt glăscior vesel ca un clinchet de argint…Speriată se întoarse și cât pe aici să cadă de pe micul piedestal pe care era pusă. O arătare mai înaltă decât ea și îmbrăcată, ce îndrăzneală!!!!!, în pantaloni, dar nu orice fel de pantaloni, ci din aceia albastru denim, despre care știa că se cheamă jeans (creatorul ei purta așa ceva când o definea încet, încet), cu cizmulițe de piele roșie și curea la fel de roșie. Avea și giacă din același denim, albastru spălăcit, și pulovărașul care se ițea de sub ea era în culorile curcubeului…Dar, recunoscu în sinea ei, era simpatică foc arătarea, cu părul galben strălucitor, ridicat în vârful capului într-o coadă obraznică, și ochii de un albastru ca cerul înainte de furtună. Mai că simți pasiunea și încrederea care răzbăteau din întreaga atitudine a păpușii… - Bună ziua, mă bucur să vă cunosc, sunteți atât de frumoase și diferite… - Bună, dragă, înțeleg că ești nou venită pe aici, iar eu duc lipsă de o doamnă de onoare, cred că ai fi extrem de potrivită pentru acest rol, cu rochia ta din cenușă de trandafiri, care poate să îmi pună mie în valoare frumusețea, până va veni colecționarul meu…. Stupefiată privi la ținuta înaltă majestuoasă, la rochia impunătoare din catifea verde și albă, cu o cocardă de purpură brodată cu fir de aur care cădea studiat impecabil peste toaletă. Părul blond și ochii albaștri (oare toate păpușile de aici au părul blond și ochi albaștri?) cu expresie tăioasă, obișnuită să poruncească. De data aceasta, părul păpușii se revărsa pe umeri într-o cascadă de inele, de sub o căciulă înaltă din blană de samur, împodobită cu o pană de păun ce își avea originea într-o piatră prețioasă, atât de strălucitoare, încât întrecea în minunăție diadema reginei… - Þarină dragă, interveni păpușa modernă, iartă-ne că îți spunem, știi doar că eu sunt liderul informal de pe aici, dar te rugăm respectuos să nu ne mai plictisești cu oferta asta. Toate suntem așa cum suntem, nici mai frumoase, nici mai urâte, doar cum am fost și pentru ce am fost create. Întotdeauna când apare cineva nou, tu repede trebuie să arăți că ești cea mai frumoasă și să pui în inferioritate noua venită. Gata, personal m-am săturat de ifosele tale. - Tu să taci, mujico, că nici nu știu cum să îți spun în timpurile astea moderne, sunt țarină și am nevoie de o doamnă de onoare, iar fandosita aceea în tafta albastră care se potrivește cu rangul meu social, ar fi fost cea mai potrivită să mă însoțească în colecția mea, dar nici măcar nu vrea să vorbească cu mine, se rățoi țarina. Ochii mujicii scăpărară, ah ce ar fi sărit în pana de păun a țarinei și i-ar fi smuls-o cu tot cu bucle, prea multe ifose, de când a venit numai asta știe să facă, să jignească și să vorbească într-una de colecția ei…de parcă nu toate sunt pentru colecție…Dar, din nefericire, mânuțele ei erau așezate într-un gest lejer, în aer și așa încremenise. - Young ladies, please, o voce blândă dar fermă se auzi de undeva din margine, comportarea dumneavoastră lasă de dorit, cu regret observ asta. Tre-bu-ie să mă ocup mai mult de voi, de e-du-ca-ția voastră, pentru a deveni niște doamne rafinate, cu cunoștințe înalte și ma-ni-e-re im-pe-ca-b-ile…până nu veți fi așa, nici una nu va ieși în societate spre a merge în colecția ei. Astăzi ne-a venit o nouă camaradă, pe care tre-bu-ie să o învățăm să zâmbească cât poate ea de frumos, atunci când vin po-ten-ția-lii co-lec-ți-o-n-ari Cea care vorbea purta o rochie gri șoricel, închisă până la gât cu zece năsturași din os, iar părul era strâns într-un coc cuminte a la Jane Eyre. Fața rotundă ca o inimă îi era încadrată de o pereche de ochelari cu rame de aur. - Dumneavoastră sunteți profesoară¬? întrebă ea timorată. - Nu, draga mea, eu sunt guvernantă. Guvernantă englezoaică. Știu, e puțin cam greu să îți dai seama de accentul meu, având în vedere că sunt de atâta vreme plecată din țara mea natală și am educat păpuși prin diferite țări europene. Acum, sunt stabilită în acest magazin, și îmi continui menirea, cu speranța că va veni un colecționar din patria mea să mă ducă acolo. Din nou auzea cuvântul acesta „colecționar”. Nu putea să fie ceva rău din moment ce toate păpușile aveau speranța că va veni acesta și le va lua… - Ce este un colecționar? Toate păpușile începură să râdă, chiar și flașnetarul tirolez din spate, care îi făcea ochi dulci miresei alsaciene rumenă în obraji și cu fundă neagră imensă în păr, fustă roșie, șorțuleț negru și cruciuliță de argint la gât. - Draga mea, spuse regina albastră, noi suntem create pentru colecțiile oamenilor mari, să ne achiziționeze și să ne privească. - Și nu se joacă cu noi? - Se vede că ești de’abia ieșită din atelierul vreunui sărman creator lipsit de rafinament, interveni țarina din vârful buzelor, cum să se joace oamenii mari cu noi?! Nu sunt copii, și e mai bine așa, copiii mi-ar murdări rochia și mi-ar distruge buclele încercând să mă facă să arăt ca păpușa aceea imposibilă acum la modă, Barbie parcă…cu ea seamănă mujica de colo, nu se putu abține țarina să nu arunce un pic de venin către blonda în jeans… - Ia, te rog, deja mă enervezi, eu nu ți-am făcut nimic, interveni amazoana (așa o numi în gând pe arătarea blondă și sigură pe ea), nu sunt Barbie, uită-te la mine, sunt inspirată după Pamela Anderson și Brigitte Bardot, nu ca fusiforma aia de care vorbești inspirată după scobitoarea de Twiggy…Ce i-o place lui Ken la aia nu pricep, dar nici nu îmi bat capul, bărbații sunt de neînțeles pentru mine… - Ca și femeile pentru mine, interveni flașnetarul, uite, de când am venit aici, mă rog în fiecare zi la catedrala de peste drum ca mireasa alsaciană să îmi arunce un zâmbet și să vină un colecționar să ne ia pe amândoi și ea să îmi facă tarte flambee a ‘alsacienne..dar, pas, nici măcar nu mă privește, iar voi vă certați toată ziua, mai rău ca flașneta mea…. - Tu să taci, mujicule, vezi-ți de flașnetă și de tartă - țarina era de-a dreptul furioasă. Abia aștept să plec din mahalaua asta și să scap de voi…colecționarul meu va fi un nobil rus și mă va duce în castelul lui din apropiere de Tarskoie Selo și voi avea lumânări, și servitori și concerte și baluri… -…și KGB sau FSB cum i-o mai zice acum, o întrerupse ritos amazoana, dragă, ești în secolul 21, nu mai există nobili, sau ești așa de bătrână, o babă pe lângă mine? continuă cu un zâmbet serafic… - Eu aș vrea o fetiță, îndrăzni timid păpușa în rochiță de trandafiri…să se joace cu mine, să îmi pieptene părul, să îmi facă rochițe și pantofiori din rochiile mamei ei și din cămășile tatălui… Toate păpușile o priviră ca înnebunind subit. - Draga mea, spuse din nou regina, mă tem că nu ai înțeles. Noi suntem create pentru colecționarea de către adulți, nu de către copii. Pentru că numai adulții pot avea grijă de noi, copiii nu sunt atenți, ne distrug nu numai îmbrăcămintea, ci și trupul nostru, atât de fragil. Noi trebuie să fim ținute departe de copii. Pentru ei există Barbie și Ken și Cindy și…alte păpuși și jucării… - Dar eu vreau o fetiță, iar în glăscior toate păpușile îi simțiră lacrimile. - Young lady, mă tem că nu ai fost atentă la ce scrie pe cutia în care ai venit aici și în care vei pleca spre noua ta colecție când va fi să fie...”Only for Adult Collection Use”, adică numai pentru uzul adulților…iar copiii sub 12 ani nu au voie în preajma ta…sau, spuse intrigată guvernanta, poate nu știi să citești, iar în cazul asta trebuie să iau măsuri cu tine cât mai repede. - Ba știu să citesc, știu că sunt creată numai pentru oamenii mari, dar eu vreau să se joace cu mine o fetiță, nu vreau să fiu păpușă de adult, mai bine mă sparg….și lacrimile îi curgeau pe fețișoara albă de porțelan… Păpușile își foșniră ușor rochiile, spre a-și ascunde stinghereala și durerea… Þarina tăcea, pana de păun flutura ușor în briza aerului condiționat, ascunzându-i fața deodată cu trăsături aspre din cauza tristeții, regina privea prin vitrină melancolic, flașnetarul își blestema în gând flașneta din porțelan care nu scotea un sunet pentru a aduce un zâmbet pe fața miresei alsaciene, indiferentă în fața dramelor păpușilor asemenea ei…Guvernanta și-ar fi dorit să citească o carte despre lumea de afară, sau măcar să se ascundă în paginile ei… Ce mică este, se vede că abia a sosit…încă nu știe că multe dintre noi suntem aici de mulți ani așteptând colecționarul, că rochiile noastre sunt patinate de vreme și că numai stăpâna magazinului ne ia în brațe din când în când pentru a ne feri de praful așternut pe piedestalele noastre… - Gata, nu mai plânge, și eu vreau să mă ia o fetiță… spuse amazoana, încercând să pară tare, deși și ea simțea un nod în gât…dar, vezi tu, fetițele din ziua de azi preferă păpușile Barbie, vor întreaga colecție, cu tot cu căsuță și accesorii de îmbrăcăminte, încălțăminte, și bijuterii, cât mai trendy, dacă se poate și pe Ken livrat la automobilul miniatural cu fundă roșie…noi nu avem nici căsuță și nici toalete la schimb, nu ne avem decât pe noi și frumusețea din noi, și migala cu care ne-au făurit creatorii…noi suntem opere de artă, și ca și arta, condamnate la singurătate… - Eu nu vreau…îmi urăsc creatorul, mai bine mă făcea din cauciuc și mă vindea la tarabă pe piatra în piața catedralei…așa poate m-ar fi luat o fetiță… - Și noi am vrea, dar, până acum au venit oameni mari, doar ne-au privit și au plecat. Poate nu aveau bani destui să ne cumpere, eu sunt serie limitată, nu mai suntem decât două în țara asta, spuse regina cu aerului geniului conștient de durerea unicității lui. - Iar eu nu valorez prea mult ca simplă păpușă, mărturisi țarina călcându-și mândria, îmbrăcămintea mea e cea mai valoroasă, numai blana de samur din căciulă și piatra care prinde pana de păun valorează cât toate suvenirurile mărunte din acest magazin… Nu voi pleca niciodată de aici, pentru că nici un nobil rus nu va veni în orașul asta vechi și uitat de istorie să mă ia și să mă ducă la Þarskoe Selo…glasul i se frânse în deznădejde… - Pe mine a vrut să mă ia o doamnă pentru fetița ei, însă când a văzut instrucțiunile, mi-a promis că se întoarce după 12 ani să mă ia, atunci când fetița se va putea juca cu mine fără pericol, până atunci, o va îmbrăca pe fetiță în costum de blugi și accesorii roșii, ca să se obișnuiască cu mine…spuse amazoana… sper să se țină de promisiune, altfel nu aș rezista aici…Nu mai plânge, ai să te obișnuiești cu noi și cu timpul și cu praful și cu clopotele catedralei…deja orologiul anunță ora șase după amiaza, când se închide și magazinul, iar noi vom adormi și vom visa la colecționarii noștri… - Bună ziua, doamnă, sper că încă nu ați închis, aș dori să văd păpușa aceea din vitrină… Păpușile tresăriră, liniștea micului magazin era tulburată de o voce de copil. Te rog, uită-te la mine, și la mine, și la mine…Offff, e doar o doamnă, e drept încă tânără și cu voce de copil, dar o doamnă…o adultă…poate… …nu mă ia, deși vrea să mă ia, dar a văzut că sunt serie limitată și ar vrea să nu mă despartă de surorile mele…și nu poate să ia toată seria mea, nu are foarte mulți bani și e și în trecere pasageră pe aici…dar măcar ar fi vrut… …e genul meu, intelectuală, cu ochelari, dar mai degrabă se joacă cu cărțile decât cu păpușile și în plus nu e nici măcar englezoaică… …e îmbrăcată la fel ca mine, în costum de jeans albastru, are părul la fel ca al meu și, uite, la fel și ochii, tot albaștri, deși cu un pic de verde, numai că bluza e albă ca și bucla din păr…îmi place brățara de la încheietura ei, argintie și drăgălasă…e frumoasă, am face o echipă bună, dar nu pot pleca încă, nu mai sunt decât câțiva ani și vine doamna cu fetița de 12 ani să îi fiu păpușă…nu pot să le dezamăgesc plecând cu altcineva… …în nici un caz nu aș vrea să fiu în colecția ei, mi-ar aminti tot timpul de mujică și numai gândul că în fiecare clipă mi-aș aminti de asta acolo mă face să fiu și mai urâcioasă…na, uită-te la mine cât sunt de elegantă și de frumoasă și simte-te complexată… - Da, păpușa cu rochiță trandafirie și volănașe de verde mugur…ce păr frumos are, o culoare deosebită, blond auriu cu reflexe-roșcate…e foarte frumoasă. - Numai ce am primit-o, domnișoară, e la promoție, așa că aveți noroc să o cumpărați în perioada aceasta, săptămâna viitoare începe sezonul și îi va crește prețul… - Eu cred că arta nu are preț și nici bucuria de a avea o operă de artă. Mulțumesc. Aceasta este cutia ei? Se simți luată pe sus, ar fi vrut să fugă, să cadă și să se transforme în mii de cioburi numai să nu plece cu această oamă mare… …Știu că nu îți place și o să ți se șifoneze rochița….parcă de rochiță îmi arde mie acum… nici mie nu mi-ar place să stau într-o cutie, însă avem drum lung de făcut și trebuie să te protejez până vei ajunge acasă…nu vreau protecție, vreau să mă sparg, nu vreau la tine acasă, adulto… Ochii ei mari priveau cerul, era ca și cum s-ar fi scufundat în el, zgomote ciudate și scrâșnituri și frâne bruște, și zumzet de voci…unde e liniștea micului magazin de suveniruri tulburată doar de certurile dintre păpuși și de clopotele catedralei… Apoi cerul dispăru și deasupra ei se căscă un hău negru, pregătindu-se să o înghită cu rochița ei trandafirie și buclele auriu-roșcate și pantofiorii de catifea și satin….. nuuuuuuuuuu…..nu vreau….lasă-mă…. - Bună ziua, domnule, am o rugăminte: este posibil ca această cutie să nu treacă prin scanner? Este fragilă, extrem de fragilă, pot să vă arăt ce cuprinde, nu ar fi probleme de securitate cu ea… Bărbatul înalt și brunet din staff-ul aeroportului începu să râdă: - O femeie în toată firea ca dumneavoastră încă se mai joacă cu păpușile ca un copil? - Niciodată nu este prea târziu să te joci cu păpușile… Ochii albaștri fulgerară scurt…Și nimeni nu are voie să ia în glumă copilăria… iar omul, care dorise să facă un spirit, tăcu intimidat… - Însă…și o lumină blândă și duioasă apăru în ochi ca un curcubeu…păpușa aceasta este pentru o fetiță, va fi prima ei păpușă de porțelan, chiar dacă are sub 12 ani… Pe chipul păpușii înflori un zâmbet. Abia aștepta să ajungă acasă. Acasă. Deja știa cum arată fetița: părul negru ușor buclat și ochii neasemuit de negri și curioși luminând fețișoara albă și odată cu ea și lumea din jur. Și știa că amândouă vor fi fericite. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy