agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3009 .



Ali Baba și Globalizarea
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ada Schwartz ]

2006-10-09  | [This text should be read in romana]    | 



Intrase într-o depresie nemaipomenită după ce domnul acela elegant venise în hala de producție, să le aducă vestea cea mare.
-Peste trei luni această fabrică se închide. Producția nu e rentabilă. Costurile de personal sînt mult prea ridicate. Avînd în vedere conjuctura internațională sîntem obligați să minimăm costurile.
Mulțimea adunată în jurul lui începu să protesteze, avuseră loc fel de fel de proteste din partea sindicatului. Dar în final fabrica s-a închis.
Da, cine naiba mai produce in Europa? Cînd Asia și Africa sînt cu atît mai ieftine?
Mai ales in Germania! Cine e prost să se lase șicanat de sindicate, să accepte o săptămînă de lucru de 35 de ore și alte asemenea privilegii cu totul depășite.
Există doar atîtea alte țări care se bucură și pentru un sfert de salar și nu se miorlăie toată ziua bună ziua.
Vestul si Estul Europei nu mai sînt demult niște investiții rentabile!
Fabrica lor se mutase in Tunisia.

Ultimele trei luni fuseseră îngrozitoare. Ĩn unele momente aproape uitau cu toții că în curînd nu vor mai fi colegi. Nefumătorii se apucaseră de fumat, fumătorii se lăsaseră ca să facă economie. Ĩn pauze mai umbla și cîte o sticlă de “răchie” de la unul la altul, ca să își mai înece amarul. Apoi se încingea cîte o veselie nemaipomenită în vestiar. După care pe cîte o mamă a trei, patru copii, o apuca plînsul.

Apoi începuse căutarea febrilă după un nou loc de muncă. Dar cind ai patruzeci de ani și nu știi altceva decît sa coși la mașină, cine naiba să te angajeze?
Dacă mai ești și emigrant care nici limba oficială nu o stăpînește chiar perfect cui îi trebuiești?
Nu e clar că ești primul care aterizează pe grămada de gunoi?
Lumea se ferește de tine de parcă ai avea lepră. De cînd e somajul molipsitor?
Iată, lumea modernă se împarte in următoarele categorii: Șomerii și oamenii de succes.

Oamenii de succes se plimbă cu automobile ale căror volane sînt îmbrăcate cu piele.
Ea, cususe pielea cu care erau îmbrăcate aceste volane. Dar probabil că mașinile acestea, erau cam scumpe.
Erau scumpe pentru că ea avea salarul prea mare.
Ei, dacă erau scumpe oamenii de succes nu le mai rămîneau bani să își cumpere chiloți de marcă. Deci pentru a îi satisface pe toți, trebuie să fie si ea rezonabilă, și să recunoască că e mult mai bine pentru toată lumea, ca ea să fie someră si tunisienii să coasă pielea pentru volane.
Oricum ea primea bani de șomaj.
Astfel toti erau satisfăcuți, tunisienii, oamenii de succes și ea!
Primea bani, și stătea acasă!


Numai că totuși nu era chiar mulțumită. Deși nu avusese repercursiuni așa de grave cum se așteptase în portofel, totuși îi lipsea ceva. Acel ceva era foarte nedefinit.

Avea noaptea niște vise tare ciudate. Se făcea că fabrica lor era înconjurată de palmieri. Beduinii, călare pe cămile transportau pielea pentru volane.
Ĩn fabrică era o forfotă nemaipomenită.
Tunisienii munceau ziua si noaptea aplecați deasupra mașinilor de cusut.
Chiar elaborasera o metodă cum să coși în somn.
Putea ea, să se măsoare cu ei?
Din cînd în cînd mai cădea și cîte unul de pe scaun. Murise de istovire. Atunci apărea un vagonet. Mortul era încărcat pe vagonet și dus la centrala termică! Chiar și mort mai era folositor cuiva, se folosea ca și combustibil. Cu ajutorul lui se producea curent pentru mașinile de cusut.
La poartă era o coadă imensa. Oamenii erau fericiți să fie angajați, chiar jurau credință veșnică Marelui șef!
Marele șef, era domnul cel elegant care cobora din mașina aceea luxurioasă.
Era domnul care îi anunțase că producția se mută în Tunisia.

După visul acesta idiot se trezea lac de apă.
În cîteva luni uitase totul și trecuse la ordinea de zi. Era gospodină. Gătea, spăla, călca, tot ce face o casnică.
Rar se mai gîndea la fabrica din oază și la tunisienii harnici care forfotesc in hala de producție pînă cad morți de pe scaune.

Iată după un an de zile, îi propuseră niște cunoștințe să le însoțească într-un concediu ieftin în extrasezon.
Tocmai in Tunisia s-au gîndit să plece. Ei bine, ea nu poartă nimănui ranchiună!
Dacă e ieftin, de ce nu?
Se hotărîse să plece.
În Europa era un frig de crăpau pietrele, acolo erau cel putin cu 20 de grade mai mult.
De ce nu ?
Își luă inima în dinți si plecă in Tunisia.
Hotelul era ca intr-o poveste. Parcă ieșit din 1001 de nopți.
Era multumită și cu servirea. Mîncarea era în mare parte europeană. Făcuseră cîteva excursii și uitase complect de ura pe care o purtase scurt timp tunisienilor.
La bar se învîrteau baieți frumoși cu părul negru, creț și trăsături arabe. Îi aminteau cumva de fetele tinere și atractive care stăteau prin holurile hotelurilor în era comunistă in căutare de străini cu care să își “lărgească orizontul”.
Cumva se simțea tare bine. Băieții aceea erau în căutare de europence mai trecute, cu care să se hîrjonească și ei un pic.
Nu erau cei din visul ei care forfoteau in halele de producție pînă cădeau jos.
Într-o zi ieșise la plimbare pe malul mării. Era singură, începuse să fie gînditoare.
Un om trecuse pe lîngă ea. Bătrînelul ținea un cal de căpăstru.
-Doriți să călăriți? Ali Baba este foarte cumine!

Bărbatul era mai in vîrstă, începuse să vorbească franțuzește cu ea, apoi germană. Vorbea foarte bine și franceza și germana.
Știa ea atîta arabă cîtă germană știa el? Nu! Hotărît că nu ! Așă că probabil că își meritase soarta, bineințeles că fabrica se mutase într-o țară unde toți oamenii sînt atît de deștepți.
-Cît costă?
-Zece Euro Madamme! Nu e scump! Ali Baba este un cal cuminte.

Zece euro nu era dispusă să dea pe așa distracție. Să închirieze calul compatrioților lui de la fabrica din oază! E mai deștept ca ea, știe nu știu cîte limbi străine. Nu, nu îi e milă nici de el nici de Ali Baba.
-E prea scump.

Îi răspunse cît se poate de țîfnos și plecă mai departe.
Simți cum se enervează tot mai tare. Vorbea singură. Adică de ce să dea ea zece euro din banii ei de somaj ca să il călărească pe Ali Baba?


Te pomenești că și Ali Baba vorbește trei, patru limbi stăine?
Enervată și încruntată se plimbă mai departe pe plajă. Scormoni in poșetă, găsi o pilă de unghii. O luă în mînă ca pe un pumnal, avea de gînd să se apere cu pila de unghii de un potential agresor, sau vînzător ambulant sau oricine i-ar fii cerut zece euro pentru jumătate de oră de călărie.
Omul se uită în urma ei cu mirare si părere de rău.
Era un om în vîrstă. În tinerețea lui nu veneau atîția turiști in țara lui. Așa că plecase el in Europa, muncise in Franța ca un sclav. Locuise într-un bloc infect cu baie și bucătărie comună.
Se simțea îngrijorat, erau mult mai puțini decît in anii trecuți !
Acuma s-a întors în țara lui. Din distracție se plimba cu calul pe malul mediteranei.
Deh, îi plăceau și lui europencele, mai ales cînd erau în costume de baie. Dar ce să fii făcut și el ? Nu mai era așa de tînăr ca să se învîrtă prin holurile hotelurilor și să facă curte doamnelor frustrate.

- Nu-i așa Ali Baba? Noi doi sîntem prieteni……

Mîngîie calul pe bot și se așeză jos pe nisip contemplînd marea. Își aminti de viața la Paris. Orașul acela înghițise zeci de arabi. El supraviețuise. Avea o căsuță și o mașină. Era un om fericit.


Ayman, era foarte agitat. Peste o săptămînă începea serviciul la fabrică.
Un unchi de al lui, vorbise cu alt văr, al cărui socru era prieten cu șeful secției de croitorie.
În croitoria respectivă se croia și cosea piele din cea mai fină. Pielea era folosită pentru a îmbrăca cu ea volanele unor automobile foarte luxoase unele chiar și cu stea în frunte!
El se va ocupa de material. Croitoresele nu trebuie să stea o clipa. Producția in Tunisia e scumpă.
Dacă nu își face fiecare treaba cum trebuie, producția se mută in Bangladeș.
Acolo e mult mai ieftin.
Așa că Ayman făcuse rost fără nici o calificare de un serviciu care cere atentie maximă. Producția nu trebuie să stea o clipă. Orice minut e prețios.
Africa nu mai e o investiție așa de bună ca pe timpuri. Tunisienii sînt prea scumpi, iată vietnamezii si bangladeșenii s-ar linge pe bot să le construiască un neamț o fabrică. E un lucru curat si ușor. Ce e așa de greu să stai zece, doisprezece ore aplecat deasupra mașinii de cusut?
Acasă ce faci? Numai te plictisești!
Așa că Ayman îl ascultase cu atenție pe neamțul acela elegant, care coborîse din mașina aceea luxurioasă.
Dar ce să facă pînă începe serviciul cel nou?
Să se învîrtă să agațe vre-o europeancă? Nu nici poveste.
Aceasta nu era o activitate demnă de Ayman.
Așa că unchiul, care vorbise cu vărul a cărui socru era prieten cu șeful secției de croitorie, îi propuse un contraserviciu avînd în vedere că îi făcuse rost de un serviciu așa de grozav.
Nu era mare lucru: să vîndă niște țigări turiștilor pe malul mării.
Þigările erau scumpe in Europa, această piață neagră era foarte rentabilă în ultimul timp.
Așa că Ayman, deși habar nu avea cum să plaseze țigările la turiști, plecă cu o sarsana plină in direcția Hammanet.
Încercă să ofere uneia din turiste un cartuș de Marlboro, nu avu succes.
Își mai încercă odată norocul, era să îl prindă poliția.
Ajunsese pe plajă. Era aproape goală,logic era extrasezon.
Luase cu el și un hanger, nu era batăuș de felul lui. Dar trebuia să se apere. Dacă îl ataca o bandă de hoți care vor să îi fure marfa?
Ei, atunci ce? Scoate hangerul și ei o iau la fugă, nu? Cui nu îi este frică de un ditamai cuțitul. El Ayman, era un băiat pașnic. Vroia doar să își facă datoria față de unchi și să înceapă săptămîna viitoare munca la fabrică. După aceea se va însura
și va avea patru copii. El mai avea nouă frați, la ce bun atîtea guri de hrănit? Ajung și patru. În cazul în care ar fii atacat era pregătit să apere această familie inexistentă ca un leu!

Ceilalți băieți pe care îi văzuse vînzînd țigări se apropiau de doamne, le luau pe după cap și le bolboroseau cîteva scîrnăvii in urechi. Doamnele zîmbeau si cumpărau țigări, femeilor le plac chiar și complimentele mai deochiate. Europencele astea nu mai au nici un pic de rușine, de morală ce să mai vorbim.
Niște destrăbălate nimic altceva !

O detectă de la distanță, era singură. Femeia venea spre el.
Ayman era hotărît să îi vîndă un cartuș de țigări. Era seară și nu vînduse nimic.
Se apropie de ea. O luă pe după cap, cum făceau ceilalti vînzători ambulanți. Femeia se opri perplexă.
Se uită la el cu o ura nețărmurită. La asta nu se așteptase. Frică, ar mai fii înțeles. Deși el, Ayman, nu arăta așa de fioros.
Simți ceva cald curgîndu-i pe gît în jos. Îl lăsară picioarele, instintiv scoase hangerul de sub haină și îl înfipse in trupul femeii.
Un timp se ținură unul de altul, sîngele țîșnea din rănile lor ca dintr-o fîntînă arteziană.
Nu scoteau un sunet!
Dacă i-ar fii văzut cineva ar fii crezut că dansează un tango sinistru cu picioarele in apă.
Apoi căzură, apa se coloră în roșu. Erau îmbrățișați, cu ochii deschiși, uzi, plini de sînge, erau MORÞI!

Bătrînul se uita la ei. Era călare pe Ali Baba.
Trase o injurătura.
- De mîine trebuie să merg cu tine Ali Baba pe altă plajă. Aici va fi un circ nemaipomenit.
La ce i-o fii folosit la femeia asta atîta zgîrcenie? Dacă dădea zece euro pe jumătate de ora de călărie, poate mai era acum in viață. Eu nu știu ce e cu europenii aceștia. Atîta s-au făcut de zgîrciți. Trebuie să trăim și noi din ceva. Nu ți-ar cumpăra ceva pentru nimic in lume. Vînzătorii ambulanți se plîng, vînzătorii din bazare se plîng! Hotelurile nu reușesc să închirieze toate camerele. În ei ne-am pus toate speranțele!
Degeaba vin investitori străini la noi. Ai noștrii au salarii foarte mici, nimeni nu își permite să îl închirieze pe Ali Baba. Vrea și el să mînînce, bietul animal.
Þi-e foame? Dragul lui tata. De mîine mergem mai încolo spre Monastir.
Hai sa plecăm spre casă, hai cu tata!

Mîngîie gîtul calului și o luă galop spre stațiune. Nu va anunța poliția, ce ii trebuie lui complicație?

Femeia si Ayman ramaseră pe plajă imbrățișați. Sufletele lor pluteau in aer, lăsaseră în urmă această lume. Se uitau cu milă la cele doua cadavre. Arătau în îmbrățișarea lor finală ca Yin si Yang.
Care era răul și care era binele?
Femeia era binele și Ayman răul? Sau invers? Ei fraților, aici va fii o mare problemă la judecata de apoi. În care compartiment vor fii repartizați, va reuși cineva să îi descleșteze?
Dar nu e problema noastră! Poate că și în cer astfel de activități neproductive au fost mutate intr-un cer unde salariile sint mai mici.

Domnul cel elegant se afla pe autostradă. Mîinile le ținea pe volanul îmbrăcat în piele.

Dădu drumul la radio.
Somajul in Germania a atins un nou record. Lupte de stradă in Franța. Scandal in Irak. Protestatari împotriva globalizării bătuți de poliție.
Crimă îngrozitoare la Hammamet in Tunisia. Turistă germană înjunghiată pe plajă.
Motivele sînt necunoscute.

Domnul căscă plictisit. Apropo Tunisia, analiză în cap o coloană de cifre.
Cam scumpi tunisienii aceștia, 10-12 ore de muncă pe zi sînt cam puțin!
Trebuie să vadă cam ce ofertă ar primi din Vietnam sau Pakistan?
Visă cu ochii deschiși că mută producția de pielărie la Polul Nord!
Asta da ideie! Ziua polară e de cîteva luni bune. Vor munci zi lumină. Eschimoșii sau Inuit cum naiba îi mai chiamă sînt obișnuiți și cu frigul. Deci nu va mai cheltui nici pe încălzire in halele de producție. Cantină nu le trebuie, vor prinde foci in pauza de masă.
Rîse în sinea lui de o astfel de ideie. O ideie absurdă. Cine știe, cine știe, poate nu e chiar așa de absurdă!

Tot analizînd coloana de cifre, simți în podul palmei un capăt de ață.
Trase de el, pielea se desfăcu de pe volan.
Se încurcă în asemea hal in pielea aceea afurisită încît pierdu controlul asupra mașinii. Ieși de pe autostradă și se opri in primul pom. Mașina se dadu de cîteva ori peste cap.
Venise salvarea și îl duse la spital.
Era grav rănit, dar trăia.
Dar cum medici erau puțini si prost platiți, sistemul de sănătate schiopăta din cauza somajului enorm.
Așa că îl împinseră încoace încolo, pînă cînd își dădu obștescul sfirșit pe coridorul spitalului.
Încercase el să îngaime cum că ar fii pacient cu asigurare privată și nu e în rînd cu plebea, dar gura îi era plină de sînge și nimeni nu avu răbdare să îi descifreze bolboroselile.


În anticamera cerului era coadă. Îngerii care lucraseră ani de zile rapid și rutinat, intraseră în somaj.
Raiul era neproductiv, nu prea erau candidați pentru asemenea loc.
Iadul în schimb prospera. Printre condamnați găsiseră un manager foarte capabil. Așa ca acesta, făcu restructurări interne si mută dracii in rai, reușind astfel sa minimeze costurile. Primi și o furcă pentru a fii recunoscut ca “drac”.
Chiar si fum cu putoare inclusiv, i-a fost promis, se putea servi din camera cu rechizite după pofta inimii. Îi plăceau la nebunie copitele luxurioase, rapide și capitonate cu piele fină
Singurul lucru pozitiv e următorul: șomera, Ayman, bătrînul și calul care muriseră în aceeași seară călcați de o mașină, își ocupaseră locurile de veci în rai înainte să se fii apucat “managerul” de treabă!

Sărmanii dracii erau ceva mai ieftini, așa că făceau și ei ce puteau mormăind însă în barbă: Lasă că merge și așa!
















.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!