Si daca nu poti sa mai opresti iluzia?daca dupa ce ai dorit-o atat .. ea se dovedeste a fi un nimic, o firimitura a Eterelor? Atunci vei vrea s-o ucizi, si sa elimini semnele ei din tine, dar nu se intampla nimic. iluzia continua sa se dezvolte, sa-ti ofere masti, sa se desparta in mii de himere care par sa afecteze cumva in lume...
In acest caz, tu ai creat iluzia, sau iluzia era de fapt Devenirea adevarata si te-a creat ea pe tine, odreana confuza? Ce vina vei avea tu, daca nu tu ai creat-o ci invers?
>
Unde se va termina iluzia? Nu.. nu unde.. in nici un caz unde.. Cand. Cand se termina iluzia? Cred c anu se termina. N-o poti ucide. Atunci ea doar se rupe de tine, si n-o vei mai vedea vreodata, decat clipocind vag printre foi mototolite, conserve paroase, biscuiti mucegaiti si pesti dezosati.
E ca si cum iti bagi singur unghile in carne si te arzi cu ele pana pe os ca sa fii sigur ca mai simti izul desertaciunii. Credeam ca el nu mai simte. De-asta si facuse toate aceste lucruri.. de-asta imi spusese tot ce imi spusese pana atunci. Incercase mitridatism, si banuiam ca se otravise, si i se decolorase sufletul.. si ochii si mintea..
- te rog.. te rog termina..
- da.. asa e.. voi termina curand..
- nu la asta ma refeream... nu fa o tampenie... termina cu amenintarile astea.. ma sperii Tarin... mi-e atat de frica de tot ce s-ar putea intampla dupa asta... ce alte haosuri o sa traiasca.
- daca si haosurile sunt iluzii,...poate o sa fie iluziile tale... promite-mi ca ai sa le omori pe toate. Si ai sa pastrezi doar campul.
- nu.. nu... tu.. stii.. campul.
- lasa. Nu mai conteaza. Eu stiu cum se termina povestea... de-asta am fost de acord acum mult timp sa o inchei eu, in loc sa ma incheie ea, cu tot ce a mai ramas al meu. Promite-mi. Acum. Maine o sa fie alta tragedie, alt adevar, alt geam prin care sa ne holbam.
- si daca nu mai e nici unul? Daca le-am terminat in bancuta de pe marginea tabloului?
- daca... daca le-ai terminat, atunci nu pastra nici campul, nici tabloul, nici rama. Nici chiar pe mine, sau tot ce credeai despre Eulor, sau ajutorul Sariei.
Strangea lama intre doua degete si se uita inca atent la mine sa nu cumva sa ma reped sa i-o iau. Voiam sa trag de timp, sa nu promit nimic inca, sa-l fac sa astepte.
- nu... nu .. Eulor.. el nu e creatia mea. Nu-l pot controla.
- promite-mi. Acum promite-mi sau pleaca. Altceva nu ma mai intereseaza despre Eulor sau despre ceilalti, decat ce au facut sau ce vor face. Nimc mai mult, nimic mai putin. Convingete-n ce vrei. Stii si tu prea bine ce vreau sa zic. Raspunde-mi.
Ii sclipeau ochii in urgie si isi musca buza de jos, care incepuse sa sangereze, cred, pentru ca i se inrosiresa dintii de sus. El tot mai ranjea.. Ranjea si isi musca buza iar si iar... si ma tinea departe cu lama strivita intre degete. Trebuia.. trebuia...
- da. Promit... voi face cum mi-ai spus.
- bine atunci.
S-a uitat brusc spre Haul din stanga lui, spre marginea noastra de pe care aruncam firimituri si decojeam mere. Apoi s-a dat un pas in spate, a ridicat mana stanga si a inceput sa se spintece cu lama iar si iar. De la cot pana la incheietura.. sangele se prelingea incet din taieturi pe blugii prafuiti.
- papusa din portelan, aripi de plastic... doar din portelan cu aripi de plastic.
Urla pe un ton ragusit o urgie cum nu mai crezusem pana atunci. A lasat lama in jos, iar primul gand care mi-a trecut prin minte a fost ca nu mai are loc sa taie. Nu mai avea o vena, avea o rana de 30 cm care nu se inchidea, si pe care nu credeam ca o mai poate inchide Eterul.
Nu reusea sa se uite la mine, iar eu nu puteam sa ma misc, sau sa-mi iau ochii de la praful de pe jos, spurcaind cu pete rosii.
Apoi n-a mai spus nimic. Se auzeau doar cheaguri de sange picurand pe adidasii lui. Nu mai plangea, nu mai era furios... pe aripile mele de plastic, pe el.. era doar Tarin, tot mai prafuit... tot mai viu insa.. ca si cum nu urma sa moara peste momente.
A bagat lama in buzunar.. cred ca avea nevoie de ea mai tarziu.. si.. s-a intins pe margine... cu fata spre Nimicul de dincolo, cu bratul sangerand pe pamant, pe langa el.
- esti mica intr-un colt si nu te mai gasesc.
M-am asezat langa el si ma jucam in carliontii lui.
- nu e.. nu e....
Apoi, nu i s-a mai miscat pieptul. A inghetat suplu, lipit de pamantul alb, prafuit de calcar... i-am sarutat buza rupta si l-am lasat sa cada peste margine.. pentru ca asta voise... de atat timp.. Iar acum, ar fi trebuit sa cad si eu, asa cum ne era intelegerea. Dar mai aveam promisiunea, si campul. Si totul trecea ca si cum nu fusese, si el nu trecuse pe acolo... doar sangele de pe jos mai ramasese, in care stateam eu cu genunchii acum, uitandu-ma la corpul cazand prin eter. Nu mai erau pasari, nici ciori, nici macar eu.