Cunoașterea de sine (2)

Eu învăț, tu înveți, el(ea) învață.
De când deschidem ochii pe lume și până îi închidem, învățăm. Învățăm să mergem, să mâncăm, să ne spălăm, învățăm ce e bine și ce e rău. Sau ce pare a fi bine și ce pare a fi rău. Învățăm totul cu multă plăcere dacă părinții au răbdare cu noi. Învățăm în joacă și din joacă, cu eforturi mai mari sau mai mici, dar învățăm.
Cătinel, cătinel, creștem și ajungem la școală. După harul și interesul celui care ne este dascăl, deprindem mai greu sau mai ușor anumite lucruri. Nu pot să uit ziua în care, fetița mea fiind în clasa întâi, m-am dus la școală s-o întreb pe d-na învățătoare Avramescu dacă-și face temele sau nu. Cu ochii în ochii ghemotocului de 7 ani, mi-a răspuns că dumneaei abia așteaptă să vină copii cu lecțiile nefăcute la școală. Și, cât a avut-o învățătoare, nu m-a durut capul: își făcea lecțiile fără a cere sprijinul meu. Ceva mai târziu, într-o altă etapă, cu un alt învățător, am vrut și eu să văd ce mai știe, apoi am trecut pe la școală să văd ce mai e prin catalog. Am fost întrebată: ați venit să vedeți de ce are 9 la obiectul. .? I-am răspuns: nu, am venit să văd pe ce are 9?
Într-o măsură mai mare sau mai mică, acei ce ne îndrumă pașii sunt răspunzători de felul în care privim învățătura.
Zilele trecute stând de vorbă cu câțiva copii, mi-au spus că abia așteaptă să termine școala pentru a scăpa de învățătură și că e posibil ca seriile următoare să nu mai dea bacalaureatul. Incitată de replică, le-am spus că nici acum bacalaureatul nu este obligatoriu, așa încât pot să nu-l dea. Și i-am întrebat cum vor face ei pentru a nu învăța nimic, pentru că din orice pas în viață înveți ceva, o regu-lă de circulație, o regulă de viață. N-o înveți, te calcă mașina, rămâi corigent la viață. Unul dintre mulții corigenți care, ca și cei cu care discutam, au crezut că după ce termină școala, nu mai trebuie să învețe nimic.
Până la o vârstă, dai vina pe profesori, pe părinți. Dar până la ce vârstă poți căută la alții vina pentru propriile greșeli? Până la ce vârstă poți fugi de învățătură fără a rămâne corigent “la viață”? Am citit în ochii elevilor mei surpriza că nu s-au gândit la ceva așa de simplu. Multora nu le e clar de ce învață. Lasă pe seama altora, a părinților, a întâmplării, viitorul propriu, ajung să termine un liceu sau o facultate mai mult duși de val decât conștienți de ce fac, ajungând corigenți la școala vieții înainte chiar de a-și da seama că încă sunt elevi , pentru că toată viața suntem elevi. Elevi suntem de când ne naștem până când trecem în neființă.
Sălășluiește în mulți lipsa de respect pentru munca bine făcută: au trecut prin școală ca gâsca prin apă și nici măcar nu-și dau seama că a venit scadența, că ei plătesc pentru tot ce n-au înțeles și nici nu le-a trecut prin cap să încerce să înțeleagă. Un profesor obișnuit te mai poate ierta, dar profesorul vieții, cel care aplică legea cauzei și a efectului, principiul acțiunii și al reacțiunii, acela nu iartă. El te învață de nevoie ce n-ai vrut tu să înveți de bună voie.
Noi învățăm, voi învățați, ei(ele ) învață. Mereu.