E doar un praf alb, ce rău poate să-mi facă? Și l-am înghițit.

Încet-încet, conștiința mea s-a dispersat împărțindu-se printre organele corpului meu care și-au dezvoltat imediat propria personalitate. Inima a fost prima care s-a desprins de la locul ei.

Inima a început ușor să se plimbe prin corp, s-a dus la creier a dat mâna cu el, a salutat stomacul, a bătut pe spate plămânii, a îmbratisat rinichii...Apoi, a luat două coaste, a început să fluiere și să strige tare: "Moarte clinică, moarte clinică!", asta însemnând petrecere pe limba lor.

Toate organele s-au sculat de la locul lor și au început să umble branbura și să danseze. Era un haos general. Organele țopăiau frenetic într-o horă nebunească; afară, medicii încercau fără succes să oprească convulsiile.