- Jenica, mi-e rău!
- Ce ai, Nicule? Ești bolnav?
- Se vede cu ochiul liber?
- Ba nu arăți deloc, dar tu ai spus.
- Asta mi-e firea, sunt panicos. Am febră...
- Cât ai, Nicule?
- Nu știu că n-am.
- Tensiune?
- Nu, termometru.
- Dacă nu ți-ai pus termometrul, de unde știi că ai febră?
- Pentru că mi-e rău!
- Ce-ai mâncat?
- Nu-i de la stomac, aud voci...
- Și ce spun?
- Nu înțeleg, că vorbesc altă limbă.
- De când ți-e rău?
- De-o săptămână, de când am venit de la băi.
- Sarea?
- Nu, trenul!
- Cum adică?
- Am stat cu spatele la locomotivă și m-a luat greața. Eram galben ca lămâia când am coborât.
- De ce n-ai făcut schimb cu cineva? Te-ar fi înțeles.
- Eram singur în compartiment și mă știi: respect întotdeauna numărul de pe bilet!
- Ești constipat?
- Ortodox!
- Nu, măi! Ai scaune?
- Opt!
- Opt? De când?
- De când am câștigat la loterie!
- Și înainte?
- ÃŽnainte aveam doar unul...
- Acum ai opt scaune permanent? ÃŽn fiecare zi?
- Și-n fiecare noapte!
- Ce culoare?
- Verzi! Întrebi de parcă nu ai știi...
- De unde să știu, Nicule? Ce-s eu, nevastă-ta?
- Asta mai trebuia! Suficient că-mi ești vecină de palier.
- Hai, supără-mă! Că nu mai ies pe coridor câte zile oi avea!
- Asta-i bună! După ce că nu-mi e bine, te mai superi și tu pe mine!
- Dar ce ai, Nicule? Ești bolnav?
- Se vede cu ochiul liber?
- Ba deloc, dar tu ai spus că ți-e rău...