Acesta este un eseu... Da! Un eseu dedicat unei gargarite!


Stiti cum sunt gargaritele? Mici, rosii, cu buline negre, simetrice pe ambele aripioare...bulinele! Gargaritele isi deschid aripioarele numai cand au ele chef, ati observat?


Oamenii au mereu pareri vizavi de furnici, de gandaci, de albine, de libelule...dar de gargarite nu are nimeni, nimic de zis. Am aflat de ce! Pentru ca gargaritelor nu le pasa...oamenii au incetat sa aiba pareri cand au observat ca ele trec nestingherite prin fata ta, ca nu se tem, ba mai mult, te sfideaza cu o nonsalanta pe care ar trebui sa o invete si unele femei.


Si nici ceva mistic n-ai sa gasesti vreodata intr-o gargarita...nu poti sa alaturi cuvantul asta de nimic sa te trimita in vre-un colt transcedental al gandirii tare...dar gargaritele sunt dragute!


Da! Asta e motivul pentru care avem nevoie de gargarite...eu nu as suporta numai iubiri mari, numai privelisti frumoase, numai pasiuni mistuitoare, numai fiinte impunatoare...


Daca exista alb si negru, e simplu. Daca exista si gri, te intrebi putin. Daca e un curcubeu, iti place!


A urcat ieri pe piciorul meu...eram singura. Ea urca, si parca doua din bulinele ei, ii tineau loc de ochi, si imi spuneau:


''Pai de ce singura, Ana? Eu nu mai reprezint nimic? Eu sunt aici, nu sa te fac sa uiti, sau sa speri, sau sa iti insuflu sperante si vise, nu! Eu sunt aici sa ma privesti...si sa zambesti!''


Si am zambit...gargaritele sunt delfinii subconstientului nostru! Ne salveaza din banalul simtirilor extrapolate in dureri sau in fericiri mari. Uneori avem nevoie doar sa zambim! Omul daca ar fi fericit constant, ar muri...nu ar suporta atata presiune...si daca ar fi nefericit...tot ar muti....nu vreau sa sune asa trist...dar mori oricum...numai ca o gargarita pe un picior iti salveaza exact timpul pe care il arunci, dupa, in prima tigara aprinsa...Cine ar fi zis ca la echilibrul universal, stau in balanta, pe o parte tigara, si pe cealalta....gargarita?