Am pus un pic de liniste, un pic de libertate, un zambet, un strop de placere, o soapte, un suspin de pasiune si nelipsitul tu, am pus la fiert, si am amestecat mereu, sa nu se prinda. Peste o viata a iesit ciocolata. Dulce. M-am asezat pe canapea si am luat castronul in care desartasem compozitia. O lingura mare din lemn. Traditionalul lemn. Am inceput sa mananc din ciocolata pentru inima in timp ce priveam la televizorul inchis. Nici un film nu e mai interesant decat filmul meu. Nici un reportaj. Imi priveam imaginea prafuita in ecranul negru al televizorului si ma intrebam de ce lingura mea trebuia sa fie din lemn. Din traditionalul lemn. De fiecare data cand imi gatesc ciocolata pentru inima caut cu disperare lingura asta, pe care nu stiu niciodata unde o pun. Nu imi plac schimbarile. D-aia. Detest schimbarile mai tare decat detest seara. Pentru ca detest seara mult, ma simt al naibi de trista seara, si de singura. Seara este unica perioada in care ma simt mica de tot. Parca peste tot, pe glob, se intampla lucruri grandioase si eu ma zbat cu nimicul imprejurarilor actuale.
Eh! Nu e cazu'... E dulce... mereu e dulce pentru ca pun zambet, pasiune si pe tine... mereu aceeasi reteta. Nu ma satur, daca asta urma sa ma intrebi. Pentru ca nu fac abuz.
Numai ca azi m-ai sunat si mi-ai zis ca daca tot fac ciocolata, sa vii si tu sa mancam impreuna. La dracu! Pai daca vii, inseamna ca nu mai pot sa te adaug in compozitie, si atunci nu o sa mai fie dulce... deci nu o sa-ti placa. Mananc repede, in speranta ca n-ai sa vii. Daca vii dupa, zic ca am terminat, imi cer scuze, tu te superi putin da iti trece ca iti promit ca iti fac alta.
Nu trebuie sa fii asa de greu de cap. Nu umblu cu nici un simbol, prostanacule. Asta e stiinta. Ce fata ai cand te prefaci ca nu intelegi!!!
In momentul in care tu, din ciocolata mea, te transformi in realitate, incetezi sa mai existi... Nu putem visa decat singuri, iubitule. Cat vrei sa iti dau? Pai daca era sa iti dau totul, cum imi ceri tu, atunci de ce ne-a mai facut Dumnezeu cate unul. De ce nu ne-a nascut cate doi?
He, he, scumpule, uneori esti asa copil? Nu exista suflete pereche, tu nu stiai? Exist eu. Atat. Tu nu prea esti. Nici mama, nici publicul, nici curcubeul... decat daca il vad eu.
Mai am un pic. O s-o termin. Inca nu a sunat la interfon! Stii ca daca constientizezi ultima lacrima dintr-o placere, e cea mai dulce? Ultima lingura de lemn. Am terminat pentru ca timpul tine cu mine... si timpul exista tot pentru ca il stiu eu. Anacronismul este o neintelegere, atat. Nu da vina pe oameni pentru ca tu existi de mai multe ori. Nu zice ca eu sunt nebuna. Nu zice nici macar ca ma iubesti, acum cand ai aterizat in peisaj printr-un procedeu artistic. Lovitura de teatru. Convenie cu regizorul. L-am mitui, ca se poate.
Haide, lasa-ma sa iti sarut ochii, si nu te supara pe mine, asa sunt eu... daca as lua tot ce imi da viata as fi atat de bogata incat nu as sti ce sa mai fac cu mine... imi place sa fiu mediocra... imi place sa fiu singura posesoare a ciocolatii mele. N-am nevoie de dragoste mare, e suficient ca te am in vis.