agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-30 | [This text should be read in romana] | . . . Nimic. Absolut nimic. Privea deznadajduita Sala Mare in timp ce cobora scarile grele de lemn. A privit cu dragoste aranjamentele din camera. Glastrele in care se aflau trandafiri, raspandeau irizatii rozalii in toata camera. Tacamurile de argint luceau in lumina ciudat de puternica, stingherite parca si neindraznind sa palavrageasca cu farfuriile imaculate despre sosuri si fructe. Scaunele cu spatare mari din lemn de brad si masa lunga, neagra dominau cu precadere centrul salii. Arhitectura camerei era destul de simpla, poate chiar banala: opt pereti colorati in spectrul curcubeului construiti in unghiuri consecutive, iar pe tavanul strict crescator era sculptat in lemn de santal, o emblema mare, poate ciudata pentru necunoscatori (Casa Vulturilor). A privit din nou toate aceste aranjamente. Avea lacrimi in ochi de nervi … de ce nu venise nimeni ?! Si-a amintit de tortul presarat cu nuca de cococ din cabina frigorifica si s-a indreptat intr-acolo. Cand s-a intors lumina ii strapungea ochii. La inceput nu a observat, dar toate aranjamentele disparusera. Nu mai era nimic iar camera devenise inspaimantator de goala. A scapat din greseala bucata de tort pe jos. A privit inlemnita cum firimiturile de cocos se contopeau cu culorile peretilor pentru ca apoi totul sa se coloreze intr-un alb. Lumina a disparut si doar stralucirea albului perfect ii mai ardea ochii. S-a asezat imbufnata pe podeaua rece. De abia acum a observat ca Sala Mare devenise o camera ciudata: patru pereti, construiti in unghiuri ce pareau identice, chiar si tavanul si podeaua erau la fel. A inchis ochii, crezand ca se va regasi inconjurata de prieteni, sperand ca totul e doar o iluzie absurda. Cand a privit din nou peste un minut camera, totul era la fel doar ca ochii ii tipau de durere. I-a inchis definitiv si a inceput sa ingane incet, apoi sa cante cu toata puterea un cantec. Aproape ca nici nu a mai simtit cand lacrimile au inceput sa curga pe obraji. S-a intins pe podea singura, nealinata … ... „Some words are better left unsaid/ Those faults willl keep them in your head/ I know it’s better to be sure/ You’ll see, it’s you that i adore” ... Deodata, ritmul s-a rupt, versurile i-au patruns in suflet si i l-au rascolit pana in adancurile uitate; linistea ei, pacea ei sufleteasca de moment s-au spulberat in mii de bucati ce ii scapau. Si-a adus aminte atunci de o excursie. Cand o vedeai plangea sau macar statea sa planga. Plangea iubirea neimpartasita, prietenia neprimita, plangea pentru ea, pentru ei doi, pentru ei toti, plangea ... Toate sentimentele contradictorii, toate iluziile i-au revenit pe primul plan al gandirii. Ochii ei luminosi rataceau haotic printre amintirile renegate, incercand in zadar sa gaseasca un gand placut, voios care s-o impiedice sa alunece in tot ce era mai rau in ea; ochii luminosi scanteiau ca fulgerele in intunericul adanc al neimplinirilor. Era atata durere muta, atata disperare deznadajduita in zbaterea ei desarta, in respingerea nefericirii. Intr-un final, a simtit cum un zgomot hidos ii invadeaza urechile. Nu i-a placut asa ca si-a astupat urechile. Dandu-si seama de inutilitatea gestului, a renuntat dupa un timp sa se impotrivesca. Intr-un tarziu, a reusit sa desluseasca cateva sunete distincte care s-au concretizat in cuvinte simple, elementare ... „Never sigh for better world/ It’s already composed, played and told/ Every thought, the music i write/ Everything a wish for the night” ... Era raspunsul la intrebarea retorica pe care o punea de atata amar de vreme. Totul s-a linistit brusc: picaturile au strabatuut cale intoarsa spre norii care s-au indepartat, trenurile s-au intors inapoi in gara, cartile s-au inchis singure de la inceput spre prefata; a fost liniste si calm. . . . Ha, ha, ha ... , radeau ei de pe margini privindu-i suferintele deplasate. Au privit totul prin peretii transparenti ai cubului perfect in care o tineau prinsa. In final, au spus doar „Ce fraiera!...” si au lasat-o libera in lumea ei diforma. 28 octombrie 2002 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy