Un nou început... ploaia asta si copiii care asteapta sa-si cunoasca profesorii, fetele lor pudrate cu o zburdalnica nevinovatie trezesc în mine o dureroasa melancolie, o amara nostalgie... Voi putea oare sa ascund privirii acestor elevi rana din sufletul meu ametit de durere?
Voi regasi oare în ei ceea ce am iubit? Îmi voi întâlni printre ei fiul pierdut? Doamne, iarta-mi egoismul! Iarta-mi lasitatea!
Voi lupta pentru ca ei sa rupa bucati din mine, din aceasta ruina care, poate, mai ascunde bogatii printre darâmaturi si care sa-i ajute sa deschida drumuri mari. Voi încerca sa le dau ceea ce cauta, dar nu stiu sa ceara, ceea ce vor dar nu stiu sa numeasca. Asta-i dorinta mea si ruga catre Tine înainte de...
Anii au trecut...viata m-a învatat sa renunt la egoismul meu, sa iubesc cu pasiune ce mi se ofera. Pâna acum am cules roadele vietii, dar vreau sa-i dau si ceva în schimb: un arbore care sa-i vorbeasca bunului Dumnezeu despre fiii pe care i-am regasit. Cred ca ramurile au aceasta capacitate de a-i comunica divinitatii gândurile si ideile noastre sacre, reprezentând o tainica legatura între pamânt si cer, între Om si Suprem.
Toate acestea îmi ravasesc sufletul, inima; o sa ma duc, totusi, la ora... desi nu ma simt bine.
- Buna dimineata, dragii mei!
- Buna dimineata!
- As vrea sa redactati o compunere pâna la sfârsitul orei pe tema vietii, încercând sa comentati urmatoarele rânduri:
Prin acea fereastra vad o mare de stele inerte,în genunchi în fata Ei,a acelei corabii luminate de razele ce curg spre mine din nucleul atomic divin...
Dar astrele îsi încheie rugaciunea si viata lor începe si se sfârseste cu...
Asta-i în fond viata- o clipa între alfa si omega- un... rostit de zei ?
Elevii îsi deschid caietele si, absorbiti de aceasta tema, încep sa scrie...
-Domnule profesor! am terminat!
Dascalul dormea si în încapatânarea lui nu voia sa-si mai ridice capul de pe catedra...
O zi trista de toamna plânsa si-ndurerata, un foc mistuitor în piepturile celor adunati la cimitir, în Gradina Mortii, pentru a-l însoti pe ultimul drum pe prea-iubitul lor maestru, tata, frate sau coleg. Cu lacrimi în ochi, cu tremur în voce, unul din elevii lui citeste celorlalti testamentul moral al profesorului:
Fiii mei,
Nu vreau sa plângeti, nu vreau sa suferiti, vreau sa ma pastrati înca în sufletele voastre. Am încercat -si sper ca am reusit- sa-i hranesc pe cei însetati de mai mult, sa-i atrag pe cei plictisiti, sa lucrez si asupra firii, nu numai asupra intelectului, sa formez oameni si caractere.
Când eram tânar si nu aveam experienta, eram convins ca elevii si profesorii trebuie sa stea cât mai departe unul de altul. Ce mod stupid de a privi astfel relatiile dintre un om si un alt om?! Eram atât de inflexibil, atât de conservator si de dogmatic! Credeam ca daca atmosfera se va încalzi, blocul de gheata dintre profesor si elev se va topi si ambii se vor îneca în aceeasi apa. Se pare ca voi m-ati ajutat sa ma maturizez; alaturi de voi am înteles ca ceea ce conteaza în astfel de institutii, în astfel de relatii este dragostea, respectul, întelegerea si nicidecum regulile absurde menite sa pastreze ordine si o liniste aparenta. Aveti o vârsta când trebuie sa fiti încurajati sa va luati zborul si sa nu vi se înfrâneze eforturile, sa va folositi de propriul vostru simt, de propria voastra busola,constiinta de sine. Ea este mult mai sigura.
Sunteti oameni, nu niste animale lipsite de ratiune si vointa; trebuie sa fiti lasati liberi: liberi sa gânditi, liberi sa simtiti, liberi sa vreti si nu sa vi se impuna. Sa vi se motiveze cererea, regula sau legea, caci sunteti la vârsta când personalitatea începe sa se afirme, sa se impuna, si iese în evidenta prin atractia pentru dreptate, adevar, frumos, ratiune atotstapânitoare.
Pentru mine, contactul cu voi a însemnat împlinirea voastra prin mine si împlinirea mea prin voi. Am înteles, cunoscându-va ca indiferent de vârsta poti învata de la cei mai tineri, te poti regasi pe tine în ei sau poti regasi un potential zeu. Un ultim sfat: sa luptati pentru ideile si pentru sentimentele voastre, daca inima si ratiunea va spun ca aveti dreptate.
Pentru mine ati fost mai mult decât elevii mei, ati fost fiii mei, chiar prietenii mei!
Acel copac pe care l-am plantat, udati-l!
Toti aveau lacrimi în ochi si în suflet: unii, pentru ca obtinusera dragostea profesorului pentru micii lui prieteni, iar altii, surprinsi de un astfel de sentiment, care-i faceau sa se simta în inferioritate...
Va fi oare moartea un nou început ?


[ÃŽn memoria unui dascal iubit si a unui om deosebit]