si daca visele dor cine le-a dat voie sa se nasca? si totusi fara ele n-am fi constienti de inchisorile noastre, nu?
dincolo de teama de a fi singur este doar teama de ati pierde visele, pentru ca asa cum teama e doar curaj si lasitate intr-un cuvant, asa si visele sunt doar rupturi de suflete (care nu ne apartin neaparat) din alte secole...
prea departe si prea aproape, vesnic in vesnicia timpului ne taram prin colbul sperantelor pentru a castiga destula putere pentru inca o secunda in plus de viata...
dar cand obosim? cand suferintele celor din jur ne sufoca, cand nu mai avem putere pentru inca o respiratie, cine ne ridica din noroiul disperarii?