As fi vrut sa-ti scriu o poezie dar versurile sa-au ascuns, si creionul a obosit si s-a topit intre degetele mele caci nu intelegea cum de vreau sa-mi imbrac in cuvinte sentimentele.
Am incercat apoi in proza sa-ti trimit dragostea mea.. insa foaia s-a incalzit asa de tare incat mi-a ars palmele atunci cand mi-a spus ca toate gandurile mele ar fi prea mari si prea puternice pentru a le putea cuprinde.
Am incercat apoi sa-ti trimit dragostea pe o aripa de porumbel calator, dar si acesta mi-a dat a intelege ca odata ajuns la tine uimit de frumusetea ta…. ma va trada …am mers apoi si am rugat florile si iarba ca pe freamatul lor sa-ti scriu dragostea mea … dar s-au retras gingase si guralive spunand ca n-au sa ma ajute, spunand ca dragostea mea are ecouri divine si ele sunt atat de pamantene…
Am rugat atunci sa vina in jurul meu si flori si lucruri si sentimente si le-am intrebat pe toate ce e de facut . Si mi-au raspuns toate intr-un glas …pe care l-am recunoscut era …al inimii mele care rostea de undeva de departe si totusi destul de aproape o tainica porunca : Iubeste ! Iubeste cum n-ai mai iubit de o mie de ani incoace si nu incerca sa-mbraci in forme stramte trairi si vise si dorinti,,,