agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-25 | [This text should be read in romana] |
STARE DE SPIRIT
Omul, (și implicit eu) trece prin multe stări de spirit de-a lungul vieții. Fericire, calm, tristețe… Dar dacă ți-aș spune ție, cititorule, de acea stare de spirit pe care fiecare o are măcar o dată pe parcursul infimei sale existențe pe această lume confuză. O stare care te îndeamnă la viață și la moarte în același timp. Te simți puternic, indestructibil, și totuși ți-e prea lene să te miști din pat. Ai nevoie de încă o gură de cafea de acolo, de sub plapuma caldă și moale, unde e atât de bine (!) dar sorbi cu scârbă, te arde pe limbă și ai vrea să scuipi, dar e atât de B I I I N E ! Atingi cu fața perna și privești speriat spre geam gândindu-te că trebuie să începi o nouă zi, că trebuie să adaugi încă o pagină albă, fără sens și emoție pe “cartea” care ți-a fost încredințată la naștere, că trebuie să-ți complici existența cu lucruri stupide și fără rost. Că trebuie să te speli pe dinți, pe față, să te îmbraci și apoi, cu geanta sau ghiozdanul pe un singur umăr, să alergi spre autobuz că altfel îl pierzi și întârzii la muncă. De parcă ar pleca undeva clădirea aceea nenorocită. Și te întinzi și auzi oasele cum pârâie… și mai iei o gură de cafea. Și aerul e închis, dar nici prin cap nu-ți trece să deschizi geamul. Cerul e plumburiu, norii se rotesc amenințător deasupra camerei tale și singurul tău refugiu e plapuma iubită. Te acoperi și aștepți parcă, de undeva, din nevăzut, Soarele să iasă și să-ți ofere energia care îți lipsește cu desăvârșire astăzi. Să lumineze puternic, iar lumina să intre în casă în micul tău “bârlog” și să lase pe peretele opus umbra jaluzelelor. Sufletul să-ți râdă și să te ridici binedispus… Dar nu. Azi e ceva deosebit. Niciodată nu te-ai mai simțit atât de neputincios. Privești în gol la ploaie și asculți ropotul tăcut de pe pervaz. Nu tu soare, nu tu umbră, nu tu chef de a te ridica. La radio e o melodie cunoscută, perdestinată, o melodie care îți lasă sufletul gol și te face să te legeni pe ritmul picăturilor. Până și DJ-ul are o voce abătută, vorbește de ploaie și iarăși de ploaie… Și ce gri e afară, și ce gri e în sufletul tău. Te gândești cum o să te streseze iarăși azi toți cretinii și imbecilii adunați parcă de o forță nevăzută să-ți stea în cale. Cum vântul o să-ți dea umbrela peste cap și cum o să te stropească iar dobitocul cu mașina, cum oameni cu paltoane lungi se vor lovi de tine prin troleu și te vor îmbrânci dintr-o parte în alta ca pe o bucată de cârpă. Și în sfârșit, atunci când ai ajuns în stație, mereu o bătrână cu o percepție distorsionată despre propria mărime te va întreba de pe ultima scară cu o privire tâmpă “Coborâți!?!???”. Dai din cap anost, ușa se deschide și ea se lipește de bară crezând că-ți face loc. Ai vrea s-o înjuri, dar ești atât de plictisit și ți-e atât de lene. Și afară plouă… Deocamdată ești însă ferit de așa ceva așa că tregi un căscat zgomotos, te așezi mai bine în pat și mai tragi o sorbitură din cafeaua amăruie, cu prea puțin zahăr (mereu e prea puțin zahăr, oricât ai adăuga). Vrei iar să adormi. Ce dacă mai târziu au să sune după tine să te întrebe de ce nu vii la muncă. Găsești tu ceva. Þi-a murit o mamă, o mătușă, o bunică, orice, oricine, numai să te mai lase un pic, doar un pic… De parcă nu ai fi dormit toată noaptea și acele cinci minute ți-ar fi vitale. Ai nevoie de ele ca să trăiești, ca să supraviețuiești încă o zi. Cafeaua nu-și face deci efectul și mai moțăi puțin cu muzica în surdină. Și e atât de cald și e atât de bine și ai un vis frumos. Nu-ți mai trebuie nimic și îți pui probleme existențiale. De ce trebuie să treci în fiecare zi prin același chin nenorocit când viața e atât de simplă, când totul se rezumă la pat, plapumă și cafea. Astăzi însă nu trebuie să te scoli… Azi e duminică și, deși idiotul acela de ceas sună din reflex nu te miști. Și plouă, și miroase a cafea și așternutul e scrobit, proaspăt, și plapuma și perna și cafeaua… Daca v-a plăcut sau mai aveți ceva de adăugat aștept comentarii, deși eu nu m-aș comenta. Cum credeți! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy