agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2914 .



e-razboi, un alt fel de război
prose [ ]
- carte -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Dusan Baiski ]

2004-11-01  | [This text should be read in romana]    | 



Cel de-al II-lea război mondial a
fost un „război radio”. Războiul din
Vietnam a fost un „război TV”, iar
războiul din Kosovo a fost un „război
Internet”.

Generalul german Walter Jerz, purtătorul de cuvânt al forțelor N.A.T.O. în Kosovo și Metohia (Iugoslavia), aprecia că atacul asupra Iugoslaviei a fost primul conflict militar din lume purtat și prin intermediul Internetului. La un simpozion al B.N.D. (Bundesnachrichtendienst, serviciul german de informații, cu 6 000 de angajați și cu un buget anual de 660 000 000 de mărci pe an până în 2001, a fost creat imediat după cel de-al doilea război mondial de către Gehlen, principalul coordonator al serviciilor secrete naziste Gestapo și Abwehr), același general a declarat că „falsificarea datelor este o armă a războiului psihologico-propagandistic”. Iar August Hanning, șeful B.N.D., a susținut că toate guvernele „antrenează cyber-soldați care să atace și să spioneze inamicul prin intermediul computerelor și să efectueze lovituri la distanță asupra punctelor cheie ale unei țări”. Pe de altă parte, generalul american Whesley Clark, fostul comandant al forțelor N.A.T.O. pentru Europa, a spus că „atacul asupra computerelor sârbești ar fi putut să întrerupă epurarea etnică și să micșoreze numărul celor afectați”. Numai că, după cum încă mai susțineau, la începutul lui 2001, specialiștii militari americani, asemenea atacuri nu erau avute în vedere în cadrul doctrinelor militare ale Statelor Unite ale Americii, iar problema în sine nu era încă rezolvată din punct de vedere legislativ. A existat însă în permanență teama că hackerii din Iugoslavia, dar și din alte țări, vor ataca rețeaua informatică a Pentagonului, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu hackerii olandezi în timpul războiului din Golf din 1991 ori a intervenției în Somalia. Chiar dacă oficialii americani au susținut că site-urile sârbești nu au fost atacate în timpul agresiunii asupra Iugoslaviei în perioada martie-iunie 1999, indexul site-ului Ministerului Afacerilor Interne iugoslav a fost „pictat” cu zvastici. Hai să acceptăm că atacul a fost opera unor simpli hackeri și nicidecum o acțiune la comanda guvernului sau a armatei americane. Iată însă, potrivit publicației iugoslave „Vesti”, ce părere are dr. Slobodan R. Petroviæ, lucrător în cadrul poliției sârbe și autor al cărții „Criminalitatea digitală”, despre dezinteresul guvernului american pentru atacul împotriva sistemului informatic al Serbiei: „În timpul agresiunii N.A.T.O., americanii au plănuit să înceapă cyber-atacuri asupra Serbiei, dar acest lucru nu le-a ieșit la mână întrucât tehnologia informațională de la noi (prezentă în sistemul bancar, în poliție, armată…) nu se află într-un grad deosebit de interconectare, astfel că, din acest motiv, nu a fost interesantă pentru un asemenea gen de atacuri.”
Dar de hackeri nu au scăpat nici site-urile unor importante instituții americane. În 1999, aceștia au încercat de mai multe ori să pătrundă în baza de date a bazei aeriene din San Antonio, în care erau stocate date despre forțele americane din Bosnia și în care se găseau înregistrări și diverse documente despre atacurile aeriene asupra Irakului. Iată însă că specialiști din cadrul Centrului pentru studiul apărării din cadrul corporației „Rand” afirmă că „forțe mobile mici, înarmate cu date care ajung în fiecare secundă de la sateliți și de la detectoarele de pe teren, vor ataca rapid locurile din care se atacă sistemul informațional al țării lor, acolo unde nimeni nici nu se așteaptă.”
În cadrul doctrinelor militare, războiul informațional și componentele sale (deci și hacking-ul) ocupă deja un loc important. Paul Vasile, șeful Direcției Planificare Strategică și Controlul Armamentului din Statul Major General, scria în anul 2000 (deci nu cu mult după agresiunea N.A.T.O. asupra Iugoslaviei) în „Cotidianul” (vezi www.cotidianul.ro): „Putem accepta, cel puțin pentru această etapă, că în sens strict militar războiul informațional, la modul cel mai general, reprezintă totalitatea operațiilor informaționale, desfășurate la nivel tactic, operativ și strategic, pe timp de pace, criză, escaladare a crizei și totalitatea operațiilor informaționale, desfășurate la nivel tactic, conflictual, în scopul realizării unor obiective sau influențării unor anumite ținte. Războiul informațional integrează forme de manifestare distincte: războiul de comandă și control (forma strict militară), războiul bazat pe informații (intelligence), războiul psihologic, războiul electrosonic, războiul hackerilor (s.n.), războiul informațiilor economice, războiul în spațiul realității virtuale.”
După 11 septembrie 2001, când au fost atacate New-York-ul și Washington-ul, situația pare a se fi schimbat radical, atacurile asupra turnurilor gemene ale lui World Trade Center și asupra Pentagonului fiind mai degrabă ocazia și nicidecum cauza luării unei serii de măsuri. Doar timpul va demonstra că ele vor fi eficiente ori nu în lupta împotriva terorismului, însă cu siguranță vor afecta într-un fel sau altul libertatea și intimitatea nu doar ale cetățenilor celei mai așa-zis democratice țări din lume, ci ale tuturor oamenilor de pe această planetă.
Primul atac al hackerilor legat de atacul terorist asupra WTC și a Pentagonului a fost realizat asupra unui mare număr de servere pe care se găseau găzduite site-uri și pagini web personale înregistrate la „NetNames”, o organizație pentru înregistrarea de domenii Internet. Potrivit site-ului croat http://active-security.org, un oarecare „Fluffi Bunni” îl susținea pe Osama bin Laden. Iar accesările realizate prin „NetNames” erau redirecționate înspre o pagină de web unde se afla un pamflet la adresa intoleranței religioase a Occidentului și a Americii imperialiste, semnat de așa-numitul „Fluffi Bunni”. Despre același subiect va relata și o știre apărută la 18 septembrie 2001 pe site-ul românesc cu adresa http://stiri.rol.ro care, la rândul său, cita o informație BBC preluată de la agenția românească de presă „Mediafax”: „Unul dintre cele mai importante atacuri s-a produs la sfârșitul săptămânii, când un hacker autointitulat Fluffi Bunni a intrat în serverul companiei NetNames, ai cărei vizitatori erau automat îndrumați către o pagină cu mesajul «Dacă vreți să vedeți Internet din nou, dați-mi-l pe bin Laden, plus cinci milioane de dolari»”.
Site-ul croat amintit mai înainte se referă (data: 16 septembrie 2002, deci la cinci zile după atacul asupra WTC și Pentagon) la un apel al hackerilor croați din gruparea „Chaos Computer Club”. Adunați la aniversarea împlinirii a douăzeci de ani de la înființarea grupei, aceștia, în loc să stea la taifas, au lansat un apel către hackeri din alte grupări și/sau țări de a se abține de la orice atac asupra rețelelor sau site-urilor grupărilor orientate spre Islam, indiferent cât de afectați ar fi după atacurile asupra WTC și Pentagon. „Îi rugăm pe oameni să-și aducă aminte că Internetul este un sistem de comunicare”, a spus Andy Mueller-Maguhn, membru al grupării amintite.
Nu aceeași atitudine a avut-o însă creatorul virusului „Votați în legătură cu războiul”, mascat într-un program care promova o anchetă referitoare la faptul dacă trebuie sau nu ca S.U.A. să se implice în război după atacul de la 11 septembrie 2001. Se presupunea că virusul cu pricina a fost totuși creat de un hacker care nu are nici un fel de legătură cu teroriștii sinucigași care au atacat New York-ul și Washington-ul.
Senatul american a aprobat lărgirea domeniilor în care este acceptată utilizarea sistemului secret pentru supravegherea poștei electronice dezvoltat de către F.B.I. (Federal Bureau of Investigation) sub numele de „Carnivore” (denumire pe care nici nu mai e necesar să o traducem în limba română; ulterior, acest nume a fost schimbat, proiectul denumindu-se DCS1000), astfel încât să fie cuprinse și cercetările legate de terorism și criminalitate prin Internet. Se consideră însă că principala măsură, respectiv Legea privind lupta împotriva terorismului 2001 (Combating Terrorism Act of 2001) va permite serviciilor secrete americane să lărgească modalitățile de control al Internetului și-i va da Executivului american posibilitatea să „folosească mai bine cuceririle importante ale științei și tehnologiei” în lupta împotriva terorismului. Din nefericire, nu există încă o definiție unanim acceptată a acestei noțiuni.
Potrivit unei informații apărute pe www.active-security.org în septembrie 2000, compania de software „Network ICE”, în încercarea de a satisface puterea, respectiv regulamentele privind supravegherea poștei electronice, a anunțat dezvoltarea unui program de „e-mail sniffing” care, după câte se pare, va fi folosit ca alternativă pentru controversatul „Carnivore” al F.B.I.-ului. Deocamdată această companie a anunțat codul sursă al programului „Altivore” și a publicat un program demo pe paginile sale web.
O altă „minune a științei și tehnicii mondiale” este, fără îndoială, așa-numitul sistem de spionaj global „Echelon”, creat de unul din serviciile secrete americane (N.S.A. – National Security Agency, ale cărei baze au fost puse în 1952 de președintele american de atunci, Hary Truman, și de care Guvernul S.U.A. nu a aflat decât în 1957), la care cooperează membrii grupului UKUSA și anume: Governement Communications Head Quarters (G.C.H.Q.) din Marea Britanie, Communications Security Establishment (C.S.E.) din Canada, Defense Security Directorate (D.S.D.) din Australia și General Communications Security Bureau (G.C.S.B.) din Noua Zeelandă. Este lesne de observat că e vorba de țări în care limba oficială (sau una dintre cele două limbi oficiale, în cazul Canadei) este cea engleză. În mod cert, este o fisură ce, în timp, poate deveni o adevărată falie între membrii Alianței Nord Atlantice. Unul dintre cei care au studiat temeinic acest sistem este și croatul Kruno Peradeniæ care, la un seminar derulat la Zagreb, descria „Echelon” ca fiind un sistem ce are capacitatea de a colecta și analiza informațiile transmise din orice colț al lumii prin intermediul telefonului, telefaxului, e-mail-ului ori telexului. Într-un cuvânt, concluzionează același Kruno Peradeniæ, „Echelon este o rușinoasă încălcare a constituției și o amenințare a intimității cetățenilor nevinovați din întreaga lume. Dacă agențiile guvernamentale pot încălca, cu de la sine putere, cele mai elementare drepturi ale omului fără prea multă înțelegere, atunci s-ar putea ajunge la suspiciune generalizată și la ruperea alianțelor între țările importante pentru supravegherea păcii în lume.” Evident, nu e decât părerea unui muritor care nu contează în calculele celor care au născocit sistemul. Numai că muritorul cu pricina are dreptate. Cu toate că „Echelon” este produsul războiului rece, creat pentru a împiedica răspândirea comunismului, el se dovedește util nu doar pentru spionarea cetățenilor din aria țărilor UKUSA, inclusiv a politicienilor și a organizațiilor neguvernamentale, ci și în spionajul tehnologic și comercial. Un asemenea colos (doar la stația Menwith Hill, aproape de Yorkshire?ul de Nord, Anglia, existau la un moment dat 25 de receivere, 1 400 de salariați ai NSA și 350 de funcționari pe teren) nu putea să fie desființat deodată cu prăbușirea sistemului comunist în Europa.
S-a tot pomenit în mass-media de puterea extraordinară a unor sateliți de a realiza fotografii de o deosebită acuratețe a oricărui punct de pe glob. Scepticii afirmă însă că nu ar fi decât o gogoriță născocită de serviciile secrete. În realitate, ar fi necesare resurse financiare uriașe (chiar și pentru o superputere militară cum sunt S.U.A.) pentru performanța de a se putea urmări și fotografia, fiindcă de fotografiat vorbeam, orice punct de pe Pământ. Și oricând. Dacă urmăm aceeași logică, tot cei sceptici ar putea afirma că și „Echelon” este o gogoriță. În clipa de față, sistemul „Echelon” se folosește de serviciile unor sateliți cum sunt cei trei „Orion/Vortex”, produși de compania „TRW”, care au fiecare o rază de acțiune de până la 22 300 de mile și sunt folosiți pentru urmărirea telecomunicațiilor. Sau cei doi „Trumpet”, realizați de „Boeing”, care au o rază de acțiune cuprinsă între 200 și 22 300 de mile și sunt folosiți pentru supravegherea telefoanelor mobile. După cum vă este cunoscut, companiile de telecomunicații folosesc ele însele serviciile de retransmisie ale unor sateliți, alții decât cei pomeniți. Aceștia însă se află sub controlul celor din sistemul „Echelon”. Hacking de stat? Da. Citând cotidianul rusesc „Komsomolskaia Pravda“, publicația „Cuget liber” (www.cugetliber.ro) spune că agentul F.B.I. Michael Schuler i-a invitat în Statele Unite, în 2000, pe Vasili Gorșkov și pe Aleksei Ivanov, care l-au ajutat, în necunoștință de cauză, să obțină acces la rețelele serviciilor ruse de securitate. Cunoscuți drept hackeri, cei doi i-au prezentat lui Schuler metodele lor de lucru, ceea ce a permis F.B.I. să obțină parolele de acces pentru serverele din Rusia. După care au fost arestați fiind acuzați de comiterea unor delicte informatice împotriva unor bănci americane.
Ei bine, ar comenta aceiași sceptici. Dar cum află americanii ce vorbește un român, de exemplu? „Echelon” se folosește de dicționare speciale, care conțin diferite cuvinte-cheie. Din moment ce un român pronunță la telefonul său mobil cuvântul „America”, nu este exclus ca din acel moment să-i fie înregistrată vocea, iar apoi să-i fie stocată. Iar dacă acest român recidivează, e posibil să intre binișor în atenția specialiștilor de la „Echelon”. Programele de calculator de care dispun le permit să caute și să găsească amprenta unei voci, iar pe urmă să analizeze în detaliu orice convorbire. În plus, nu mai e nici o problemă să afle cui aparține acea voce. În cazul abonamentelor, companiile telefonice din România solicitau la un moment dat nu doar datele personale ale viitorului abonat, ci și extrase de carte funciară pentru imobilele deținute de aceștia. Faptul că, odată, pe vremea lui Ceaușescu, serviciul secret român cunoscut sub denumirea de Securitate citea scrisorile pe care le considera suspecte, încălcând deci un drept constituțional, inviolabilitatea corespondenței, pare acum o banală glumă. Cine poate crede că așa-zișii „băieți buni” ne apără de așa-zișii „băieți răi” când clientelismul local, regional sau național a ajuns să fie multinațional, iar interesele unui grup de indivizi care doresc să conducă întreaga lume dictează de unde și până unde este democrație, de unde și până unde este legal și de unde începe ilegalul? Dar să nu filosofăm. Cert este că într-o lume care se dorește a fi tot mai sigură, devenim tot mai nesiguri. Și tot mai lipsiți de intimitate din rațiuni pe care le dictează același grup de indivizi. Rațiuni care, evident, le servesc numai lor.
Sub titlul „Puterea și slăbiciunea spionajului electronic”, cotidianul sârbesc „Dnevnik” din 6 februarie 2002 aducea la cunoștința cititorilor săi faptul că croații au putut să înregistreze convorbirile telefonice ale lui Slobodan Miloševiè din Karaðorðevo, întrucât au una dintre cele mai moderne tehnici de urmărire electronică, rămasă de la fosta J.N.A. (Jugoslovenska Narodna Armija - Armata Populară Iugoslavă). Știrea era preluată de la publicația „Globus” din Zagreb, care a publicat stenograma unor convorbiri telefonice ale lui Slobodan Miloševiè din Karaðorðevo cu membri ai familiei sale, cu colaboratori apropiați, prieteni și oameni de stat. În perioada 1996-1998, au fost înregistrate aproximativ 700 de asemenea convorbiri, acțiunea fiind condusă de Serviciul Secret Croat. Mulți au pus însă la îndoială autenticitatea materialului, dar și posibilitatea unei asemenea operațiuni. Specialiștii au ajuns totuși la concluzia că a fost posibil din cel puțin două motive. Întâi și întâi pentru faptul că Croația este, cu siguranță, dacă nu singura, atunci printre puținele state care, pe lângă Statele Unite ale Americii, dispune de o așa-zisă comunitate informativă și o „construcție umbrelă pentru comunitatea informativă”. În ajunul ruperii sale de Iugoslavia, în 1990, Croația a primit din partea Germaniei cea mai modernă tehnică de urmărire și ascultare a traficului telefonic. În fostul centru de pregătire a apărării teritoriale de la Rakitje, lângă Zagreb, au fost instalate aparaturi pentru ascultarea simultană a 50 000 de convorbiri telefonice.
J.N.A. a avut în cadrul supersecretei sale baze militare de la Velika Buna, care se găsește între Zagreb și Sisak, o unitate specială pentru urmărirea comunicațiilor radiotelefonice din întreaga Europă de Sud-Est. Acest centru, mai spune aceeași publicație sârbă, a fost dotat cu cea mai modernă tehnică „Johnson-Watkinson” pentru urmărirea și înregistrarea comunicațiilor electronice din regiune. Chiar la începutul războiului, acest centru a fost predat autorităților de la Zagreb de către însuși comandantul său. Așa a ajuns Croația în posesia tehnicii fostei J.N.A. Mai târziu, Croația a cumpărat o tehnică mai modernă.
Persoane bine informate susțin că serviciul croat pentru urmărire electronică a instalat sisteme de urmărire a comunicațiilor electronice pe cote înalte, în apropierea graniței cu fosta Republică Federală Iugoslavia. Unul dintre centre a funcționat pe muntele Papuk, în Slavonia de Vest, altul - pe poligonul de la Ðakova, în timp ce serviciul central a funcționat în cazarma fostei J.N.A. din Zagreb.
Posibilitățile serviciului de informații „Komint” (cunoscut și sub numele de „Sigint”) în noul veac, scrie „Dnevnik” (www.dnevnik.co.yu), au fost cu mult îmbunătățite din punct de vedere tehnic, însă problema de bază în ascultarea cu succes o constituie și pe mai departe posibilitățile fizice de accesare a legăturilor și a bazelor de date apărate, întrucât sunt tot mai actuale și măsurile pentru detectarea încercărilor de accesare și utilizare neautorizate. De asemenea, e tot mai grea acțiunea de spargere a cifrurilor pentru întreținerea legăturilor, fiindcă în permanenta actualizare a criptografiei se investesc tot mai mulți bani, iar mijloacele de apărare sunt tot mai greu de spart. În permanență se perfecționează și tehnica de ascultare. Serviciul american electronic N.S.A. folosește în principal doi furnizori pentru obținerea de aparatură sofisticată pentru strângerea tainică de informații secrete, de mesaje și date care circulă prin sistemele informatice; este vorba de AST și IDEAS. Cele două companii oferă noi tipuri de recordere, demultiplexoare, scannere și procesoare pentru calculatoare, care sunt construite pentru ascultare și elaborarea de date pe tipurile europene de aparaturi de telecomunicații cu legături multicanal și microunde, ale căror semnale transportă informații cu o viteză de 160 Mbps. Pentru urmărirea semnalelor optice se utilizează un aparat AST „model 257E”.
Sistemul „Komint”, des înlocuit cu denumirea „Sigint” și care se referă la serviciul informativ al legăturilor, adeseori înseamnă și o clasă de sateliți de telecomunicații, ce se folosesc pentru ascultarea legăturilor internaționale prin radio, telefon, fax și e-mail. Rolul „Komint”-ului este în permanentă creștere. Activitatea lui a fost cel mai bine scoasă în evidență în timpul „războiului rece”, când au fost înființate serviciile statelor occidentale pentru ascultarea rețelelor de telecomunicații ale statelor din Pactul de la Varșovia. De la sfârșitul anilor ‘90 din secolul al XX-lea, aceste sisteme au început să fie folosite pentru spionarea legăturilor economice.
Cel mai puternic sistem „Komint” îl posedă S.U.A., acesta fiind cunoscut sub numele de USSS și este alcătuit din unități militare N.S.A. pentru susținere electronică, părți din C.I.A. pentru război electronic și alte organizații. Acest sistem colaborează cu servicii de ascultare electronică ale altor state, printre care mai cunoscută este colaborarea în cadrul alianței U.K./U.S.A. (cinci state). Totodată, se face schimb bilateral de informații între S.U.A. și alte servicii naționale de ascultare electronică. În lume, pe lângă U.K./U.S.A. există servicii de ascultare electronică în alte 30 de țări. Un serviciu militar „Komint” în afara S.U.A. și U.K./S.U.A. este organizația rusă F.A.P.S.I., care numără 54 000 de oameni. Un asemenea serviciu are și China. Multe state din Orientul Mijlociu și din Asia, așa cum sunt Pakistanul și India, au fiecare câte un sistem „Komint” foarte dezvoltat. De când a fost construit sistemul U.K./S.U.A. („Echelon”), pentru ascultare se utilizează 120 de sateliți, din care 40 sunt angajați în ascultarea legăturilor comerciale, 30 pentru controlul spațiului cosmic din jurul Terrei și pentru ascultarea legăturilor militare, în vreme ce pentru urmărirea spațiului fostei U.R.S.S. sunt utilizați 50 de sateliți.
Pomeneam mai sus de faptul că, datorită componenței grupului care conclucrează la sistemul „Echelon”, în N.A.T.O. există o fisură. Iată însă că a apărut și o a doua. Autor este același: S.U.A. Americanii au semnat în 2000 actele de înființare ale T.P.I., însă nici administrația Clinton, nici ulterior cea a lui Bush nu s-au obosit să solicite Senatului ratificarea acordului. Ba, mai mult, și de aici cea de-a doua fisură, administrația Bush a anunțat Organizația Națiunilor Unite că S.U.A. își rezervă dreptul de a ignora orice dispoziții ale T.P.I. – Tribunalul Penal Internațional, prima instanță abilitată să judece persoanele suspecte de crime de război, genocid sau crime împotriva umanității. Așadar, dacă unii dintre cei 200 000 de militari americani aflați în 2002 în afara teritoriul S.U.A. ar fi săvârșit fapte de genul celor enumerate mai sus ei nu ar fi putut fi judecați de T.P.I. La insistențele, presiunile și, ceea ce nu este deloc exclus, șantajul americanilor, câteva state, printre care Israelul și România s-au grăbit să semneze cu S.U.A. acorduri de neextrădare a militarilor americani. Gestul României a iritat puternic membrele N.A.T.O. din Europa. Dacă Marea Britanie, aliatul tradițional al S.U.A., și Italia vor ceda presiunilor americane, nu este exclus să fie urmate și de celelalte membre ale NA.T.O. și atunci actuala fisură va dispărea. Însă T.P.I. ori va fi desființat, ori va deveni ridicol. Și va demonstra încă o dată că a fost înființat formal, doar pentru a-i aduce pe sârbii cei indisciplinați în rând cu lumea. Cu lumea supusă, evident.
De altfel, se cunoaște foarte bine faptul că, în ton cu rolul pe care și l-a impus, și anume al celui de jandarm mondial, S.U.A. nu dau pentru prima dată dovadă de aroganță. Prin abandonarea Tratatului de la Kyoto, privitor la măsurile pentru diminuarea efectului de seră, americanii, cu cel mai mare procent în poluarea mediului înconjurător, au reușit să irite nu doar obișnuiții săi inamici, ci și aliații din cadrul N.A.T.O.. Iar la reuniunea din 2002, de la Johannesburg (Africa de Sud), unde s-a pus din nou problema mediului înconjurător și unde au participat numeroși șefi de state și de guverne, Colin Powell, reprezentantul S.U.A., a fost huiduit copios de către chiar concetățeni de-ai lui. Și de această dată S.U.A. și-au etalat aroganța de mare putere și de și mai mare poluator al atmosferei. Astfel că devine de-a dreptul ridicolă mirarea americanilor în fața atitudinii ostile la adresa lor, atitudine ce riscă să devină planetară.

Nu trebuie nicidecum uitat rolul pe care l-a jucat C.I.A. în crearea Internetului. Inițiatorii acestui sistem planetar de telecomunicații au avut se pare o imaginație mai puternică decât înșiși autorii de science fiction, cu Isaac Asimov în frunte. Iată, au spus cei de la C.I.A., noi facem publice datele pe care le deținem despre fiecare țară în parte. Altfel spus, doar că nu au invitat pe față lumea să procedeze la fel. Nu cu mult timp în urmă, abia ce a trecut ceva mai mult de un deceniu, un întreg sistem, cel comunist, controla strict orice mijloc mass-media, de la o banală fițuică de cartier până la radioul și televiziunea națională, nu care cumva să scape vreo informație care să ajute pactul nord-atlantic în activitatea sa de spionaj. Astăzi, C.I.A. poate fi mândră de copilul său, Internetul. Cu costuri minime se poate spiona o planetă întreagă, se poate citi starea de spirit a oricărei regiuni de pe glob, se pot copia informații cu duiumul. Dar, mai mult, se poate influența un popor întreg, începând cu cel american, bineînțeles. De aici putem deja vorbi despre concepția conflictelor de mică intensitate, despre războiul psihologico-propagandistic etc.
În 2002 și tot sub pretextul luptei împotriva terorismului, Parlamentul european adoptă și el o lege care obligă nu doar operatorii de Internet, ci și pe cei de telefonie fixă și mobilă să stocheze informații detaliate despre convorbirile fiecărui abonat. De acum înainte, se vor arhiva numerele de telefon apelate, durata fiecărei convorbiri și conținutul acesteia, secunda, minutul, ora și ziua când s-a efectuat aceasta, precum și traseul fiecărui cetățean care are un telefon celular pe care nu trebuie neapărat să-l folosească, ci doar să-l poarte în buzunar. Acest ultim lucru e posibil întrucât telefoanele mobile comunică în permanență cu stațiile de bază. Ratificată de parlamentele celor cincisprezece țări membre ale U.E., legea adoptată la Bruxelles este obligatorie pentru statele candidate la aderare, deci și pentru România. „Cu aprobarea Occidentului – spune Bogdan Chireac în editorialul „Adevărului” din 4 iunie 2002, cei care vor conduce serviciile secrete din România vor deține o putere pe care securitatea lui Ceaușescu nu a visat-o vreodată. Dacă lucrurile vor scăpa aici de sub controlul legii, România, integrată în N.A.T.O. și U.E., riscă să ajungă mai puțin liberă decât România lui Ceaușescu…”. Iată că „Echelon” se extinde mai repede decât au crezut creatorii săi.
Nu e un secret faptul că S.U.A., Japonia și China dispun deja de supercalculatoare. Compania americană I.B.M. („International Business Mashines) a făcut cunoscută versiunea comercială a celui mai puternic calculator din lume, care poate să prelucreze 12,3 bilioane de date pe secundă. Acesta folosește microprocesoare pe bază de cupru în locul celor siliconice și un program (software) pentru servicii comerciale și de rezolvare a problemelor de inginerie de genul celor pentru design-ul avioanelor, denumit RS/6000 SP.
În China, a fost dat în folosință un computer care poate efectua 384 de miliarde de calcule pe secundă. Denumit „Puterea invincibilă”, acesta este inclus printre cele 48 de supercalculatoare existente în lume care sunt folosite în domeniul afacerilor. Cotidianul chinez „Zenmin Zibao” scria că în prima jumătate a anului 2000 a fost realizată prima mobilizare on-line pentru apărarea țării în domeniul apărării antiaeriene. Prin acest act, puterea de la Beijing dovedește că-și dă seama de importanța tehnologiei informatice. Cheia victoriei în războiul strategic informațional al secolului al XXI-lea stă în suveranitatea propriei rețele informaționale, susțin conducătorii militari chinezi. Controlul rețelei informatice naționale chineze de către o putere, alta decât cea chineză, ar pune în primejdie interesele vitale naționale și ar însemna agresarea civilizației chineze, se afirmă într-un studiu al staff-ului armatei chineze.
Și, totuși, de ce s-a derulat în 1999 primul e-război mondial? Pe de-o parte pentru că cetățeni de etnie sârbă au existat în mai toate statele lumii și firește că au fost de partea conaționalilor lor agresați de forțele N.A.T.O. Pe de altă parte, pentru că nu au stat cu mâinile încrucișate nici internauții de origine slavă, îndeosebi cei din Rusia, Ucraina și Belarus. Și nici cei care, într-un fel sau altul, nu agreează politica de forță cultivată de Statele Unite, printre aceștia din urmă fiind și mulți cetățeni americani. Pe frontul celălalt s-au aflat în primul rând albanezii din diaspora, musulmanii și, evident, cei care văd în S.U.A. pe Dumnezeul lumii. Firește, de la luptă - că doar nu se luptă pe câmpul de luptă, cu arma în mână, sub șuierul gloanțelor și în miros de praf de pușcă, ci la căldură, în fața unui monitor și cu o Coca-Cola alături – nu s-au dat la o parte nici extremiștii, cei pentru care intervenția din Iugoslavia a fost doar un pretext pentru defulare. De aceeași parte a baricadei, pe frontul împotriva S.U.A. în primul rând, s-au aflat ultranaționaliștii, comuniștii și neonaziștii. Așa cum în clipa de față neonaziștii și grupările radicale islamice au făcut front comun împotriva evreilor și a americanilor. Interesant este, în acest sens, un articol scris de Ivan Niniæ din Israel și apărut, în septembrie 2002, pe site-ul „Apis” (www.2net.co.yu/apis/), care trece în revistă trecutul relațiilor dintre Germania și lumea arabă. Autorul pornește de la războiul informatic inițiat, în preajma celui de-al doilea război mondial, de către mașina propagandistică nazistă, când Germania lui Hitler s-a aliat cu fundamentaliștii musulmani contra intereselor engleze, și termină prin a face următoarea remarcă: „Crearea Israelului doar amplifică intoleranța lumii arabe împotriva aliaților și, cu ajutorul fostei axe a puterii, arabii creează ei înșiși o axă antisemită, care s-a cuibărit în sânul intelectualității vest-europene de stânga, în dreapta revanșardă și într-o bună parte a Lumii a Treia. Cimentul acestei alianțe nenaturale îl constituie lupta împotriva globalizării, iar ura împotriva «Satanei mari» și a celei mici, după cum ar spune aiatolahii din Koma (Iran), capătă forme tot mai pronunțate. […] Nazificarea unei părți a societății islamice a primit prin tehnologia de vârf o armă puternică. Perfecțiunea tehnicii germane a dobândit urmași talentați în fundamentalismul islamic.” Așadar, aliații nu ți-i alegi niciodată singur. Þi-i alege conjunctura. Ori inamicul.



NOTÃ:
Dat fiind faptul că lipsa de bani nu a permis editarea cărții mele „Război pe Internet“ (Editura „Waldpress“ Timișoara, 2004) decât într-un tiraj mic, m-am hotărât să vă ofer varianta digitală integrală prin intermediul site-ului www.agonia.ro. În fiecare zi voi insera pe site câte unul dintre cele unsprezece capitole (mai puțin în zilele de 6 și 7 noiembrie 2004, când voi fi plecat din Timișoara). Acestea au titluri distincte.

Cuprinsul este următorul:

Automanipulare sau, pur și simplu, manipulare
e-razboi, un altfel de război
Portret
Hackerii deschid cyberfrontul
Între pagubele virtuale și cele reale
Metode de luptă pe Internet
Hackingul, între patriotism și terorism
Internetul, ca mijloc de propagandă
Astăzi – e-politie, mâine – cyberwarior
In cyberspațiu totul e posibil
Mass-media și agresiunea asupra Iugoslaviei
Umor de război
România și pirateria

Pentru început, puteți citi așa-zisa prefață, cu titlul „Automanipulare sau, pur și simplu, manipulare“, și primul capitol, intitulat „e-razboi, un altfel de război“.



Automanipulare sau, pur și simplu, manipulare?

Crezi că vei fi imparțial? – m-a întrebat la un moment dat un amic, aflând că am început să lucrez la o carte dedicată războiului electronic pe Internet din perioada agresiunii N.A.T.O. asupra Iugoslaviei din 1999. Voi încerca să fac tot posibilul, i-am răspuns. Acest lucru l-am și încercat: să nu mă las pradă vreunui resentiment vizavi de americani, „eroii” și artizanii războiului nedeclarat dus împotriva Iugoslaviei, contrar tuturor normelor juridice internaționale în vigoare la acea dată. Oare am reușit? Majoritatea va spune că nu. Autorul este de naționalitate sârbă și nu poate fi imparțial. Desigur, această apreciere vă aparține. Cum poate fi imparțial un individ care, în timpul bombardamentelor deseori „la nimereală” ale aviației N.A.T.O. ce atacă trenuri civile, convoaie umanitare și de refugiați, inclusiv albanezi, școli, spitale, case și blocuri de locuințe, îi scrie președintelui de atunci al României, Emil Constantinescu, o scrisoare deschisă publicată în săptămânalul național românesc „Formula AS” și pe forumul de pe Internet al cotidianului „România liberă”, intrigat de faptul că un președinte al unei țări cu 23 de milioane de locuitori afirmă că bombardarea poporului sârb este „legitimă și necesară”? Cum poate fi imparțial un român de etnie sârbă care, atunci, a trimis la forumul de discuții „Timișoara” un mesaj în care scria că Timișoara a fost bombardată? Desigur, o glumă luată ca și glumă, însă de unii aproape crezută. Ce ușor e să manipulezi oamenii! Îndeosebi atunci când te folosești de o anumită conjunctură. Dar se pare că e mai ușor să le crezi unor S.U.A. și Marea Britanie speriate că un oarecare Saddam Husein, dintr-un oarecare Irak aflat între Evul Mediu și mileniul III, deține arme de distrugere în masă și, ca atare, este un pericol mondial, decât să crezi un cetățean român, fie el și de etnie sârbă, care încearcă să facă o radiografie a primului război electronic mondial. Lăsați însă deoparte orice resentimente față de sârbi. Chiar dacă, probabil unii dintre ei s-ar fi comportat conform imaginației unui individ precum Paul Goma. Nu judecați o întreagă națiune în funcție de faptele unor membri ale acesteia. Nu îi putem judeca pe români după faptele lui Nicolae Ceaușescu. Nu putem judeca sârbii pentru faptele unui Slobodan Miloševiæ. De fapt, ce știe străinătatea despre România? Dracula, Ceaușescu, Nadia Comăneci. Dar despre Iugoslavia restrânsă? Miloševiæ, sârbi sângeroși, gropi comune, albanezi maltratați... Nimic altceva decât clișee abil construite și ulterior acceptate de minți credule, leneșe, manipulate de indiferent cine ar deține controlul mass-media. Deosebit de relevantă este poziția lui Tucidide din Atena (circa 455-395 î.H.) față de război (cităm din cartea „Război salvat” de Michael Kunczik, Editura InterGraf, 2002), membru al elitei Atenei și chiar comandant de oști în războiul din Peloponez, potrivit căruia războiul era un „dascăl brutal” care „reușește să facă să se desfășoare trăsăturile de caracter imanente omului, în special cele negative”. În „Istoria războiului peloponezian”, autorul amintit scrie: „Ceea ce s-a întâmplat însă în realitate în acel război, n-aș îndrăzni să povestesc după cele relatate de primul venit, nici măcar «după părerea mea», ci eu am încercat să analizez cu toată minuțiozitatea posibilă atât cele trăite de mine, cât și știrile de la alții, căutând să deslușesc cât mai multe detalii. A fost o cercetare obositoare, deoarece martorii aceluiași eveniment nu mărturiseau aceleași lucruri, ci o făceau în conformitate cu simpatiile sau cu memoria lor.”
Dacă ar fi să le credem psihologilor, atunci în fiecare clipă ori ne automanipulăm, ori suntem manipulați, ori amândouă la un loc. Din nefericire, nu suntem departe de adevăr. Așadar, este această carte credibilă? Ar fi absurd să susțin un asemenea lucru care, potrivit logicii, pare fals de la o poștă. Mă bazez însă pe memoria și cultura dumneavoastră generală. Ceea ce afirm eu în aceste pagini poate fi alăturat bucăților de mozaic din mințile dumneavoastră, legate de aceleași evenimente sau de evenimente similare. Rămâne în sarcina dumneavoastră să construiți întregul. Iar concluzia vă va aparține sută la sută.

DUȘAN BAISKI









.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!