Ningea frumos si calm din cerul fumuriu…Si inauntrul ei crestea palpitind o noua viata.

Se facuse intuneric si undeva la orizont straluceau primele stele ca niste diamante pierdute in catifeaua adinca a cerului infinit. Se scutura nedumerita si isi strinse paltonul in jurul ei protectiv. O durea inima impunsaturi neasteptate si absolute nejustificate. Nu era drept se plimbase de atitea ori pe traseul asta bine cunoscut si niciodata nu I se paruse noaptea atit de intunecata si de rece. Nu o speria singuratatea doar tristetea aceea care pulsa continuu in ea ca un amar constant. O gustase din plin inainte. Totul devenea repetitiv. Pina si episodul acela patetic in care ea privea ascunsa intr-un colt inauntrul cabanei acelea luminoase, pe geam, acolo unde el o tinea strins de mijloc pe fata micuta cu parul de abanos si pielea de fildes. Se furisase straina ca o hoata in gradina raiului unde ningea potolit si frumos. Se asternuse zapada pura si curgeau lacrimile ei inghetate , isi tinea capul plecat si inima I se sfarimase in bucatele acolo intre brazi si puzderia de stele. Sampania pe masa aceea pregatita minutios si zimbetele calde , rochia ei alba lunga pina in pamint, ochii lui albastrii patrunzatori le ghicea dragostea mocnita arzind ca flacara din semineul acela fierbinte. Cu degete intortochiate si infipte adinc in carne tremura dorindu-si sa fie ea acolo in locul celeilalte. Sa poata ea sa rida asa cristalin si frumos. Sa respire acelasi aer ca si el in aceasi camera in care facusera dragoste nopti la rindul. Sa intoarca putin timpul inapoi.

Cu miinile impreunate ca o ruga astepta. Acolo tremurind in amalgamul acela alb si fumuriu o puzdenie de fulgi si lumini colorate peste tot. Isi acoperi obrajii cu miinile inghetate si scrisni neputincios din dinti. Avea sa treaca si asta. O durea in carne si se zbatea in ea dorinta de a spune.

Pleca cu pasi mici suspinind. Nu stiuse niciodata sa fie puternica. Acum o saptamina crezuse cu toata puterea celor 20 de ani ca viata ei luase un curs normal mult asteptat. Il intilnise pe omul acesta dupa multe esuari si evadari in aventuri mici si palpitante. El o tratase ca pe o regina suprema , si naivitatea ei lasase de dorit. Incepuse sa creada in povestile acelea la gura sobei atunci cind el ii soptea ca aveau sa fie impreuna pina la sfirsitul lumii ca nimica nu ii putea desparti , ca ii iubea pistruii aceia rasfirati pe chipul acela angelic, ii adora nasucul cirn si nevinovatia din privirea aceea verde adinca. I se daruise acolo in cabina aceea micuta cu citeva zile inainte de craciunul sfint, printre mii de luminari si de vise desarte.

- Ai plecat asa pe nepusa masa… barbatul inalt si intunecat o apuca de umeri scuturind-o. Se intoarse incet si il privi in ochi pentru o secunda doar apoi isi puse miinile amindoua pe stomac si dadu din mina de parca ar fi vrut sa isi alunge propriile ginduri ecouri reci ale unui present devenit trecut peste noapte. Barbatul din fata ei o imbratisa din spate si o tinu strins asa pe loc nemiscati amindoi ca doi sfinxi in noaptea sfinta de craciun. Se auzeau clopote de biserica undeva departe si mirosea a foc mocnit in aer. Sugrumator de trist peisajul acela imaculat si fata ei botita de atita plins si suferinta. Si omul acela cinstit si gata sa ii ofere viata- iar ea iubea un tradator.
- Putem sa plecam acuma sa uitam si sa lasam totul in urma… spuse el incet , masurat si precaut.
- Tu oare nu poti sa intelegi? Nimic nu mai poate fi la fel. Te-am mintit , te-am tradat si dragostea nu este asa… nu trebuie sa ma ierti sau sa ma ceri inapoi sau macar sa ma intorci din drum… si acolo se opri innecata de plins.

Ridica din umeri neputincios. Se smulsese din miinile lui si o pornise singura la pas in urma ei pasii laconici si urme micute . Cu miinile impreunate pe stomac pupila I se mari cind in fata il gasi tot pe el in genunchi cu capul plecat pina la pamint facind matanii parca in fata sfinteniei perfectiunii acelei clipe suspendate in aer. In mina lui un inel micut , un diamant stralucind salbatic in noaptea de catifea.

- Daca ar fi sa fim in iad amindoi eu mi-as vinde sufletul de doua ori pentru tine – scrisni din dinti el tremurind. Daca ai fi fara miini sau picioare te-as ingriji pina la ultima suflare. Te rog salaveaza-ma si pe mine te rog intinde-mi tu mie o mina.

Ramase acolo cu buza rasfrinta , un innec continuu in inima ei atit de invinetita . O sila enorma o cuprinse si incerca sa isi adune gindurile . Barbatul acesta cu ochii negrii de taciune o iubea era in stare sa se lase umilit dar el nu stia… Si venise momentul ca ea sa rosteasca cuvintele de care ii era teama.

- Nu stii tu oare ca eu iubesc pe altcineva? Intoarse capul si facu un gest scurt catre cabana micuta unde luminile straluceau festiv. Ii port copilul in pintece ca pe o binecuvintare si se pare ca singurul blestem este singuratatea asta care ma ucide… El nu stie… tu stii… haide sus pune inelul acela pe degetul altcuiva , eu nu sunt cine crezi tu.

Se ridica intr-o clipita ametit ca si cum cineva il lovise in moalele capului. Privi cu ochii umezi si un zimbet strimb pe buze la miinile ei asezate calm pe inima aceea micuta abia formata inauntrul ei , si o lua la goanna spre cabana bine cunoscuta. Pentru un moment o strafulgera idea nebuna ca el ar putea sa ii spuna celuilalt, sa ii strice seara , sa il raneasca si ceva se revolta in ea. Il ajunse fara aer in piept , tulburata si ravasita si il gasi acolo pe prag calm cu capul in miini, asteptind.

- Nu are rost sa-i spui acum…

Usa se dechise si in prag aparu ea frumoasa ca o zeita . Simpla miscare de a isi acoperi gitul cu mina era atit de plina de finete incit simti cum se revolta fiecare fibra in corpul ei. Simti cum mica fiinta din ea plinge se zbate sa iasa , sa spuna secretul asta pacatos ascuns in cele mai intunecoase colturi ale fiintei ei. Aparu si el ochii albastrii scaparind scintei un brat protectiv in jurul umerilor celeilalte. Nu apuca sa spuna prea multe ca ea ii taie calea .

- Te uiti la mine ca la o straina… spuse ea abia auzit. Te uiti la mine urit si gol nu vezi tu oare ca eu port copilul tau al nostru aici…isi proteja in continuare pintecele cu amindoua miinile. Fata I se schimonosi scurt si vocea capata amploarea bolnavului care isi da ultimele semne de viata. Nu m-ai iubit niciodata. Si eu am fost in locul ei – facu un gest vag catre fata subtire imbracata imaculat in rochia alba fastuoasa. Si pe mine ma tineai atunci de mina, si mie mi-ai promis cerul si stelele si inima si acum…m-ai lasat in urma cind nu ti-am mai fost de folos. Ca pe o cirpa m-ai aruncat , te-ai debarat de mine ca Iuda de Hristos, mi-ai sarutat buzele ca apoi sa ma scuipi , unde e dreptatea asta oare? Tot timpul asta am asteptat un semn de viata de la tine… am pindit ca o hoata la colturi de strazi, a trebuit sa inteleg singura ca in timp ce purtam saminta ta tu te daruiai nonsalant unei straine care nut e cunoaste sin u te va iubi vreodata. Nu ca mine.

Plingea infundat acum deoparte privindu-l in ochi. O fractiune de secunda doar ca el sa o ajunga sa o sprijine , sa o ia in brate. Dar inainte de a-l apuca mina cazu secerat de lovitura celuilalt. Singele minji zapada neintinata ca un semn demonic al pacatului. Tipatul fu scurt si intens pentru o clipa cerul se roti si o inghiti si cazu linga el frenetic intr-o coma tacuta cu o ura mocnita in priviri. II dorise moartea pentru ea era demult ingropat. De undeva din departare clopotele bateau duios , ca o doina dulce a unei alte crime , un pacat savirsit de cineva din dragoste. Si aceleasi stele priveau de sus tragedia mortii de jos. Iadul pe pamint in Sfinta noapte de craciun. Il ucisese celalalt din ciuda verdictului in care dragostea nu mai exista decit adormita si prafuita in romane si in filme vechi.

Nigea frumos si calm din cerul fumuriu.