DESTINE




DE FLORINELA GEANINA ARGHIR













PERSONAJELE:

MARCO – TANAR 33 ANI

DOCTORUL LUI MARCO – STOMATOLOG

EMA – IUBITA DOCTORULUI

UN CERSETOR

ADELA – SOTIA LUI MARCO – 29 ANI

VERA – PRIETENA ADELEI

UN VECIN – BATRANUL

MEDICUL ADELEI – STEFAN

MARIA – SORA ADELEI

ALBERT – SOTUL MARIEI

FETELE
PRIETENELE MARIEI:
GENA
NINA
MARINA
GINA
DANA

OSPATARUL

ASISTENTA







ACTUL I

- Scena 1 -



( Un cabinet stomatologic – medicul ocupat cu un pacient. Pe hol asteapta nerabdator un tanar cu plete, cercei in urechi, inele, bratari… )

Tanarul ( Marco ): - Ce i-o face de sta asa mult, ii spune o poveste? Ce-i drept, era buna tipa…si ce picioare marfa!

( Se apropie cu urechea de usa )

Se simt bine, ce le pasa ca la usa mai asteapta un fraier. I-auzi ce rade… Eu stiu ca la dentist cand vii nu prea iti arde sa razi. Ce bine o fi sa fii femeie! Cum a venit, a si intrat…

( Se deschide usa cabinetului. Desi fierbe de furie, cand usa se deschide, fata i se lumineaza de un zambet ).

- Buna ziua, domnule doctor!
Doctorul: - Buna ziua! ( si uitandu-se spre tipa ) Te astept oricand pe aici, te pot primi cand doresti.

Tanarul ( Marco ): ( ca pentru el ): …si lasa, ca prostii de la usa tolereaza, ei pot sa stea o zi intreaga sa astepte, ce treaba au!

Doctorul: - Poftiti, va rog!

Tanarul ( Marco ): - Poftesc!

( Se asaza sprinten pe scaun )

Doctorul: - Da, domnule, ce va supara?

Tanarul ( Marco ): - Uite ce e, doctore. As vrea sa ma rezolvi cat se poate de repede. Am bani pe mine si trebuie sa ma rezolvi!

Doctorul: - Sa vedem care este problema. Spune aaaa.

Tanarul ( Marco ): Aaaaaaaaa. Hai, domne’ ma mai tii mult cu gura cascata?

Doctorul: - Pai cum vreti sa vad ce aveti daca nu deschideti gura ?

Tanarul ( Marco ): Aaaaaaaaaaaaaa.

Doctorul: - E destul de grav. Cum ati putut sa stati pana in stadiul asta? Ar fi trebuit sa veniti imediat ce ati sesizat o neregula.

Tanarul ( Marco ): - Da, era bine, dar pe banii cui ati fi vrut sa vin? Acum nu mai pot de durere. M-am dat peste cap, am facut rost de bani si am venit. Sunt alte treburi mai importante de facut, amani, amani, si vii cand nu mai poti. Am plecat o luna in strainataturi.. si…iata-ma doctore! Vreau sa ies de aici ca nou, ma intelegi?

Doctorul: - Sa stiti ca o sa cam dureze. Va dau pentru inceput un tratament, nu putem lucra in situatia data…si o sa coste cam mult. Acum depinde daca sunteti de acord cu tratamentul pe care doresc sa vi-l administrez.

( Brusc se deschide usa si apare tanara care iesise cu putin timp in urma. Medicul se afla cu mana in gura pacientului ).

Ema: - Doctore, m-am tot gandit la ce am discutat, nu, nu cred ca pot. Vreau ca tu sa fii doctorul meu. Nu accept pe altcineva.

Doctorul: Draga Ema, ti-am zis ca poti veni oricand, esti binevenita. Ti-am spus ca o sa raman in continuare medicul tau.

( Tanarul il musca pe medic de mana )

Doctorul: - Auuuuuuuuuuuuuuuu!

Ema: Da-mi sa vad!

Tanarul ( Marco ): ( scuipand in vasul de langa scaun ): Cat mai aveati de gand sa ma tineti asa?


Doctorul catre Ema: - Hai, du-te de-aici acum, discutam mai tarziu, am treaba.

( Ema cu privirea ratacita )

Ema: - Dar o sa ne mai vedem, nu-i asa? Cerul va fi mereu senin…La revedere! ( iese )

Doctorul: - Sa revenim. Luati, va rog, tratamentul pe care vi-l prescriu, si ne vedem peste o saptamana.

Tanarul ( Marco ): Merci. ( iese )





- Scena II –


( Pe strada un cersetor zdrentaros sta cu mana intinsa spre el )

Cersetorul: - Da-mi si mie un leu! Hai, da-mi si mie un leu!

( Marco, preocupat de gandurile lui nu se uita. Cersetorul vine spre el – se baga in sufletul lui. Se uita scarbit la cersetor si ii raspunde ):

Marco: - Dar mie cine imi da?

( Cersetorul pleaca injurand, cersind in continure, unii trecatori se opresc si ii dau bani, altii covrigi. Arunca covrigiii ):

Cersetorul: - Ce idioti sunt si astia, covrigi imi trebuie mie…

( Se duce in spatele unei dughene, zaboveste cateva minute si se intoarce imbracat cu haine curate si frumoase. Se opreste si isi numara banii, e multumit. Isi scoate o tigara – nu are cu ce s-o aprinda. Cineva sta pe o banca si fumeaza. ).

Cersetorul: - Un foc, va rog!

Marco: Tampitule, cum indraznesti, dispari din fata mea ca te cotonogesc!

Cersetorul: - Ce v-am facut, domnu’?

Marco: - Da-mi si mie un leu, da-mi si mie un leu, da-mi si mie …

( Cersetorul imediat o ia din loc.).

Marco: - Haimanaua dracului, du-te la munca nu la intins mana, ca nu esti olog! Mai simplu e sa ceri…

( Arunca mucul de tigara pe jos si il stinge nervos cu piciorul ).








ACTUL II

- Scena 1 -



( O camera intr-un apartament saracacios. O tanara face curatenie prin casa, gateste etc. In usa se aud cheile, nici nu aude ).

Marco: - Ce bine miroase!

Adela: - M-ai speriat, dragul meu! ( Se saruta ). Cred ca esti obosit. Iar te-au tinut peste program.

Marco: - Da, asa este (mintea – nu mai ajunsese la munca) si am dat si pe la dentist.

Adela: - Eu am terminat putin mai devreme si m-am gandit sa fac putina curatenie. Nu stiam ce sa mai gatesc, sper sa-ti placa ce am facut. Ti-am calcat si costumul ala care iti place tie si ti-am facut si prajitura preferata.

( Marco se plimba prin bucatarie gustand din cratita mancarea, mai taie si din prajitura, vorbeste cu mancarea in gura ).

Marco: - Astazi, te rog sa ma scuzi, draga mea, ma culc devreme ca sunt frant de oboseala.

Adela: - Te scuz, dar poate iti faci timp intr-o zi sa repari robinetul de la baie. Daca nu, il chem pe instalator.

Marco: - Cum sa chemi instalatorul, eu ce sunt, nu sunt barbat in casa asta? ( O pupa ).

Adela: - Sa pun masa?

Marco: - Nu, nu mi-e foame. Mananca tu.

Adela: - Dar te-am asteptat sa mancam impreuna.

Marco: - Doar n-o sa te superi acum pe mine.

Adela: - Nu ma supar, dar in ultima vreme parca nu vrei sa mai stai cu mine. Te culci mai devreme ca de obicei, eviti sa stai cu mine la masa. Hai, pup, noapte buna!

Marco: - Sa stii ca pentru week-end am alte treburi, nu mai imi cumpara bilet la teatru. Doar stii ma plictisesc.







- Scena 2 –

( intr-un restaurant )


Adela: - Sa stii ca mereu am fost fericita cu Marco, chiar daca nu prea mi-a facut cadouri – nici macar de ziua mea. Imi zice mereu ca vrea sa faca un cadou atunci cand simte, nu pentru ca este un anumit eveniment.

Vera: - Mereu mi-ai zis ca esti fericita.

Adela: - Asa m-am simtit. Dar de la un timp ma simt foarte singura. Inima are un fel de inteligenta a ei….. se intampla ceva si nu stiu ce. De ce suntem fericiti ca apoi brusc sa fim foarte tristi? Mai bine nu ar mai exista fericirea… stiu ca este efemera, totul trece, dar parca simti mai puternic aceasta trecere de la fericire la tristete. Dar nici fara sa simtim nimic nu putem trai, am avea sufletul fad, am fi morti.


Vera: - Si totusi vii. Daca nu simti nimic, de ce mai traiesti?

Adela: - Dar si durerea inexplicabila pe care o simt, ma sfasie. Tu esti prietena mea cea mai buna, trebuie sa ma intelegi.

Vera: - Bea-ti cafeaua ca se raceste!

Adela: - Poti veni tu cu mine la teatru?

Vera: - Cand?

Adela: - In week-end. Am cumparat deja biletele. Marco e ocupat, nu poate veni.

Vera: - As vrea, dar nu stiu sigur daca pot. Spune-mi cum se ma comporta cu tine. Crezi ca te mai iubeste?

Adela: - Uneori e dragalas ca un copil, dar nu mai petrece asa mult timp cu mine. Inteleg, si eu ajung de multe ori foarte tarziu acasa, dar atunci cand vin as dori sa stea si cu mine. Chelner, nota de plata, va rog!

Vera: - Nu te nelinisti, nu cred ca ai motive.

Adela: - Sper sa fie cum zici tu.

Vera: - Hai ca te pup ( o pupa ), ne mai vedem. Oricand ai nevoie de mine, stii ca poti conta pe ajutorul meu.

Adela: - Iti multumesc. Esti o prietena adevarata, nu stiu ce m-as fi facut fara tine.





- Scena 3 –



Adela: - Marco, m-am intors, esti acasa?

Marco: - Sunt in baie, draga mea, ma barbieresc.


Adela: - Ma mir ca te aranjezi, se apropie week-endul si te-ai gandit sa mergem in oras?

Marco: - Nu, sunt trimis cu treburi. Maine trebuie sa plec in delegatie.

Adela: - Acum imi zici? Ai nevoie de multe camasi?

Marco: - Lasa ca impachetez eu. ( O imbratiseaza ). Vezi ca am spalat vasele si am facut o friptura. Daca ti-e foame poti sa mananci, daca nu, mancam impreuna. Te-am asteptat sa mancam amandoi. De multa vreme n-am mai stat impreuna la masa.

Adela: - M-am intalnit azi cu Vera. Chiar simteam nevoia sa o vad. Cati prieteni am avut si ce repede au demonstrate ca nu poti avea incredere in ei! Mai bine singur. Uneori nici in mine nu mai am incredere. Plec de acasa, ca sa ajung intr-un loc, si ma trezesc in altul. Lumea de astazi este in continua miscare, trebuie sa tinem ritmul cu ea, altfel ne trezim impinsi din spate ca intr-un autobuz si ne miram de ce ne-am lovit cu capul de fereastra.

Marco: - Si ce mai zicea Vera?

Adela: - Ca e tot singura. Imi pare rau pentru ea. O fata atat de buna si nimeni nu observa! Inainte de a fi cu tine, tot ne spuneam ca va iesi soarele si pe alea noastra, dar numai sa o gaseasca. Ma bucur ca, in sfarsit, soarele a gasit si aleea pe care ma aflam eu! ( zambind ).

Marco: - Acum esti fericita cu mine?

Adela: - Da!

Marco: - Masa este gata! Sa ma lasi ca spal eu vasele dupa ce mancam.

( se asaza sa manance )

Adela: - Foarte buna. Sa mai faci!






- Scena 4 -


( E dimineata si Marco s-a imbracat sa plece in delegatie ).


Adela: - La revedere dragul meu, drum bun!

Marco: - ( O saruta ). O sa-mi fie dor de tine.

Adela: - Stii ca mi-e urat fara tine in week-end.

Marco: - Vezi si tu ce faci. Pa!

( Adela se duce iar in pat sa-si continue somnul. Se trezeste si il suna pe Marco ).

Adela: - Alo!

Marco: - Ce faci fato? Eu am ajuns cu bine. Am mult de lucru. Te sun eu mai tarziu.

Adela: - Ce urat s-a facut afara! Este si frig si m-a cuprins o tristete adanca. Sper sa nu i se intample ceva dragului meu Marco. E nesuferit uneori, dar mi-e tare drag de el, mai bine mi-e cu el decat singura. Daca ar fi sa i se intample ceva – mai bine mor eu. Nu, de ce ma apasa astfel de ganduri. Mai bine ma uit la TV, ascult muzica, citesc ceva.

“Am nevoie doar de tine
Ca sa stiu ca exist…..”

“Cand lumea ma priveste
Cu ochi scantaietori,
Tu in vraja nopti
Mereu imi dai fiori”

( Inchide brusc cartea. Se plimba prin camera ).


Cand ma machiez simt ca ma calmez. Nu mai are rost sa ma agit ca o proasta. Daca ar stii el de nelinistea mea, ar rade.
Mai este o ora si piesa incepe. Trebuie sa ajung la timp, nu sa stau aici ca o idioata si sa ma lamentez degeaba. Nici nu am cui sa-i spun ce ma framanta. El a ajuns cu bine. Mereu cand conduce masina ma simt asa. N-am nici un motiv. Sa merg la teatru! Mai tarziu voi rade ca mi-am facut griji degeaba… si totusi e mult prea apasatoare tristetea ce-mi cuprinde inima.










- Scena 5 -


( Aceeasi camera saracacioasa a lui Marco si a Adelei. Se dezbraca si se pregateste de culcare ascultand putina muzica. Cineva suna la usa ).


Adela: - Cine sa fie la ora asta? Nimeni nu vine in vizita la o ora asa tarzie.
( Deschide ).

Un vecin: - Inchide duduie muzica! Incerc sa dorm. Tineretul din ziua de azi, nu te mai intelegi cu el.

Adela: - Tataie, spuneai ca nu auzi, si in plus, muzica nici nu e data tare.

Un vecin: - Da, Adela, am auzit cand ai venit. Nu te-am mai vazut de mult, si nu mai pot sa dorm. Pot sa intru putin?

Adela: - Haideti, intrati! Vreti sa beti ceva?

Un vecin: - Nu.

Adela: - Sigur?

Un vecin: - Bine, m-ai convins. Da-mi o tuica ( ia o inghititura si scuipa ). Ptiu!

Adela: - Ce este?


Un vecin: - Sa-i ia dracu, asta are numai E-uri ( scoate din halatul lui o sticla si bea). Tot asta e mai buna. E tuica de tara, din prune, eu le-am cules, eu am facut-o. Cand o faci tu, stii ce pui in ea. O sa ajungem sa mancam prafuri – o lingurita dimineata, una dupa amiaza, si alta seara – daca tot le pun ei in orice aliment – si coloranti. Atunci inseamna ca sunt asigurat. O sa platesc doar intretinerea, ca prafuri sa mananc, am.
Mai glumim si noi, ca altfel ce sa mai facem. Am muri de mult.

Adela: - Asa e. Am cumparat zilele trecute niste fructe. Am dat o groaza de bani pe ele si nu aveau gust deloc. Le-am aruncat.

Un vecin: - Ieri ai venit mai devreme.

Adela: - Nu, am venit tot asa tarziu.

Un vecin: - Ma uitam pe vizor.

Adela: - Dumneata te uti pe vizor? ( rade )

Un vecin ( rusinat ): - Nu, am crezut ca persoana pe care am auzit-o pe scara vine la mine. Bine, m-ai prins. Cand nu am cu cine sa vorbesc ma mai uit si eu pe vizor. Dar nu prea vad ca trebuie sa-mi dau jos ochelarii.

Adela ( razand ): - Lasa bunicule, o sa vorbesc eu cu Marco sa-ti puna un alt vizor. Ce dioptrii porti?

Un vecin: - Cine mai stie, nici cu astia nu prea vad. Trebuia sa-mi schimb de mult ochelarii, dar cu ce?

Adela: - Iti punea Marco un vizor cu dioptriile matale, sa vezi cine se mai plimba prin bloc. Canapea, din pacate, nu poate sa-ti instaleze la usa, tot asa inalta…..

Un vecin: - Razi de mine?

Adela: - Nu, dar de ce nu te uiti pe geam. E mai comod, vezi si peisajul, mai multa lume.


Un vecin: - Mor cand vad ca sunt batrani din astia care ii dau pe tineri jos de pe scaun sa stea ei. Poate ca tinerii sunt mai obositi decat noi. Ii cauta moartea pea casa si ei hop – prin oras. Daca vrei doar sa te plimbi, stai domne’ si-n picere!

Adela: - Asa e. Mi s-a intamplat sa vin obosita de la munca – lucrasem si noaptea – si un batran mi-a zis ca sunt nepoliticoasa ca nu ma ridic. De obicei cedez locul unui batran. Dar nu mai puteam de oboseala, ma durea si spatele foarte tare… M-am ridicat pana la urma, sarisera toti pe mine, ca “tineretul din ziua de azi nu stie ce mai inseamna respect”. Ca sunt obosita ca am venit de la discoteca. Era o batrana machiata pana-n dinti care, probabil, isi facea plimbarea. In spatele meu auzeam doi batrani vorbind ca – el se plimba cu autobuzul de la un capat la altul, ca ce sa faca el acasa…

Un vecin: - Asa e draga Adeluta. Noi aveam de bine de rau un loc de munca, o casa ni se dadea, nu stateam pe drumuri. Acum muncesti toata viata si nu reusesti sa faci nimic. Ma dor picerili, reumatismu’, pesemne.

( Adela il priveste cu compatimire ).

Hai ca ma duc si eu…scuza-ma ca am venit la ora asta, dar stiam eu ca nu adormi la ora asta. Noapte buna!

Adela: - Noapte buna! S-aveti somn!














ACTUL III

- Scena 1 -



( Aceeasi camera. Cineva iar suna la usa. Usor iritata, Adela se indreapta spre usa ).

Adela: - Acum chiar vroiam sa ma bag la somn. Asta a ramas lipit cu degetul pe sonerie! Aaaa…… ( se sperie).

( La usa e Marco, cu parul valvoi imbracat in pijama. La vederea Adelei acesta incremeneste de uimire ).

Adela: - Ce naiba cauti imbracat asa si cu galeata de gunoi in mana? Si-au batut joc astia de la de-le-ga-ti-e de tine si ti-au dat galeata de gunoi in loc de valiza? Hai, ia-o de aici ca pute. (Marco intra spasit in casa). Ascult.

Marco: - Sa vezi, iubito…..

Adela: - Ce sa vad? De unde vii?

( Discuta pe un ton normal, dar mai ridicat, nu tipa ).

Marco: - Sa-ti spun adevarul, nu ma mai pot ascunde dupa deget. De fapt, acum nu sunt in delegatie…. sunt…..

Adela: - Zii odata, unde esti “plecat”?

Marco: - Sunt, de fapt ( se balbaie ) in acelasi bloc cu tine, putin mai sus la cineva. M-a trimis sa duc gunoiul, si din instinct am venit acasa. Abia ma trezisem din somn cand m-a trimis sa duc gunoiul. Acum ma asteapta.

Adela: - Poftim? Tu cu cine esti casatorit? Cu ea, sau cu mine?

Marco: - Sa stii ca tin mult la tine, dar mi-am dat seama ca nu sunt facut sa stau cu o singura femeie.

Adela: - Si ce vrei, sa traiesti in harem? Du-te domnule in Turcia daca te simti in stare sa intretii atatea femei. Cred ca ai prea mult timp liber si din lipsa de activitate te gandesti la femei. Daca ai fi muncit la fel de mult ca si mine – am doua locuri de munca, abia mai am timp sa respir – nu te-ai mai fi gandit la nimic. Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe certificatul nostrum de casatorie… (o ia in brate). Lasa-ma! Nu am nevoie de mila nimanui! – Somn usor! Mai vorbim maine nu vreau sa ma enervez!




- Scena 2 -

( Dimineata Adela da un telefon )

Adela: - Alo! Te rog vreau sa ne vedem. Cat se poate de repede. Pot veni la tine?

Vera: - Ce s-a intamplat? Nu poti sa-mi zici?

Adela: - Nu! Vin acum.

( O camera modest aranjata – la Vera ).

Vera: - Spune, draga mea, ce s-a intamplat?

( Adela desface un pachet de tigari, scoate o ultima tigara, si se indreapta spre cosul de gunoi ).

Vera: - Da-mi mie ca arunc eu pachetul.

Adela: - Lasa, sunt nervoasa, nu pot sa stau locului, il arunc eu! Sa-ti spun ce mi s-a intamplat. Marco nu ma mai iubeste.

Vera: - Ei, prostii, cum sa nu te iubeasca? Nu ai vazut ce frumos iti vorbeste?

( Adela ajunge la cosul de gunoi si incremeneste ).

Adela: - Unde e cosul tau de gunoi?

Vera: - ( face fete-fete, se balbaie ) – L-am spalat!

Adela: - Vreau sa-l vad! Arata mi-l! Asa prietena imi esti? Eu iti spuneam toate secretele mele… si tu … (plange). Ce fel de prietena imi esti?

Vera: - Calmeaza-te! Nu s-a intamplat nimic.

( Adela cauta innebunita lucrurile lui Marco si le gaseste in sifonier cu tot cu valiza ).



Adela: - Si aceasta de-le-ga-ti-e de cateva zile, pentru ce era? (zicand cuvantul delegatie arata spre valiza).

Vera: - Pai… sa vezi…

Adela: - Nu vreau sa mai vad nimic, m-ati dezamagit! Sa vina sa-si ia singur lucrurile. Eu nu mai vreau nimic. De cata vreme se intampla asta? Poate ca nici nu vreau sa aflu, nu cred ca m-ar ajuta cu ceva.

Vera: - L-am cunoscut pe internet. Spunea ca este singur, nu casatorit.
Mi-a trimis poze, dar era prea diferit in ele, nu l-am recunoscut. Cand
mi-am dat seama ca e sotul tau, eram deja indragostita. M-am gandit ca vei suferi daca vei afla dar si eu sufeream deja. Poate am fost cam egoista. Tin mult la tine, si totusi, poate nu suficient de mult ca sa renunt la el.

Adela: - Nu este singurul barbat de pe Terra.

Vera: - Stiu.

Adela: - Si dintre toti barbatii, l-ai ales tocmai pe el. Parca mi-a fost inima scoasa din piept si calcata in picioare. Sper ca totul sa se opreasca aici, sa pot ierta…. sau poate nu. Ma duc acasa.





- Scena 3 -

( Marco si Adela – acasa ).


Marco: - Imi pare rau ca s-a intamplat asa. Barbatii nu sunt facuti pentru a sta cu o singura femeie. Se plictisesc…..

Adela: - Dar nici nu ai avut timp sa te plictisesti. Eram mai mult plecata.

Marco: - Si eu mai mult pe acasa. Ce ai fi vrut sa fac?

Adela: - Nu mai am nimic de zis…. Dar chiar cu cea mai buna prietena a mea…

Marco: - Ea a vrut.

Adela: - Tu nu… Ma duc sa ma culc. Maine am o zi grea.

Marco: - Nu stiu ce o sa fac. Nu stiu pe cine iubesc, daca iubesc. Internetul iti ofera multe posibilitati de a acosta o femeie, si de a ajunge repede cu ea acolo unde iti doresti. Este ca o vitrina de unde poti selecta ce vrei sa cumperi. Numai ca e moca. Cate femei nu se lasa prada barbatilor, fara ca noi sa depunem cel mai mic efort! Acesta e cel mai facil mod de a porni la agatat. Daca iti place o tipa pe care o vezi pe strada, nu poti sa intri cu ea in vorba, esti nesimtit. Parca aceasta minunata lume a internetului a fost creata pentru noi, barbatii. Noi, daca ne culcam cu mai multe femei, capatam experienta, ele daca se culca cu mai multi barbati, sunt tarfe.
Intr-o femeie nu trebuie sa ai niciodata incredere.

Adela: - Sunt tare nefericita. Dar se poate si mai rau. Altii sufera de foame, nu au unde sta, dorm prin metrouri, pe strazi, sub cerul liber. Trebuie sa ma bucur ca am unde dormi. Stai!! Daca Marco nu ma mai vrea pot ajunge si eu sa nu mai am unde dormi. Asta ma sperie foarte tare. Si toate se intampla acum cand starea sanatatii mele e destul de precara – imi trebuie multi bani pentru medicamente… Nu mi-as putea permite sa platesc o chirie in conditiile date. Noaptea e cel mai bun sfetnic. Maine voi fi ca noua, voi uita de toate grijile. Numai sa pot dormi. Nu am somn linistit cand nu ma framanta nimic, dar acum, cum sa pot inchide ochii? Dar sunt puternica! Trebuie…





- Scena 4-

( Adela la medic )


Medicul: - Trebuie sa te odihnesti, sa ai cat mai mult timp pentru tine. Sa cauti sa fii multumita sufleteste. Asta e tot ce conteaza, restul e poezie….

Adela: - Asa voi face.

Medicul: - De tine depinde cat iti poti prelungi viata. Sanse ar fi daca faci ce spun.

Adela: - Usor de zis, greu de facut. Dar sunt puternica! Nimic nu ma doboara.

Medicul: - Imi place cum gandesti.

Adela: - Consider ca important e sa faci ceea ce simti, ceea ce-ti place, pentru ca mai devreme sau mai tarziu prietenii te vor dezamagi, dar ceea ce simti nu-ti poate lua nimeni.

Medicul: - Fa ceea ce simti! Esti contra cronometru cu ritmul vietii. M-ai rugat sa fiu sincer. Ca prieten ce sunt, ma simt dator sa iti spun. Bucura-te de tot ce exista, gaseste in rau ceva bun!

Adela: - Ce ai facut fata asta? Nu esti la inmormantare! O sa resist,
crede-ma!

Medicul: - Stiu, esti o fata plina de viata, ma intreb uneori de unde gasesti in tine atata putere si energie de a face atatea lucruri. Este important ca in aceste ultime luni ale tale, Marco sa te sustina foarte mult.

Adela: ( incercand sa para vesela ) – Cu siguranta ca asa va face. Iti multumesc.

Medicul: - Te intelegi bine cu el, e important sa-i spui ca zilele tale se apropie de sfarsit.

Adela: - E important ca se comporta bine cu mine, nu cred ca e nevoie sa-i spun lucrul acesta. Mai devreme sau mai tarziu fiecare ajunge aici. Si ( cu greutate ) nu-mi place sa fiu compatimita. ( Plina de viata ) Unele lucruri se intampla pentru ca trebuie sa se intample, asa mi-a fost dat. Poate ca misiunea mea s-a incheiat pe acest pamant. Ar trebui sa fiu mandra, ca la o varsta asa de frageda am dus la bun sfarsit o misiune atat de importanta. Eu ma voi duce doar sa ma odihnesc putin.


Medicul: - Asa e, draga mea. Ai terminat de facut un lucru important.

Adela: - Si totusi… de ce ne nastem, daca mai apoi trebuie sa murim?
( suna telefonul ). Da, Marco. Sunt la coafor. Ajung putin mai tarziu. De fapt, nu stiu daca mai am timp sa vin pe acasa. Ma duc direct la munca. Si eu te pup. Ma scuzi.

Medicul: - Nici o problema. Se vede ca-l iubesti. Te-ai luminat toata cand i-ai auzit vocea.

Adela: - Cel mai tare ma doare, nu ca se intampla ceva cu mine, ci ca vor suferi anumite personae care ma iubesc. Nu vreau ca cineva sa fie trist din cauza mea.. ca va trebui sa-mi fac bagajele pentru aceasta calatorie si nu trebuie sa ma mai intorc. Nu mai zic nimic – viata e minunata – asa cum este ea amara.

Medicul: - Te sarut. Ne vedem cat mai curand la un control. Ma asteapta pacientii.

Adela: - Pe curand!

( Ii rasuna in urechi cuvintele lui Marco )

Marco: - Asta e, te-am inselat, nu mai am nimic de ascuns. Sunt barbat! Si daca ai de gand sa te sinucizi, sa o faci in alta parte, nu in casa mea, nu pe strada la mine. Macar bunul simt sa-l ai sa nu o faci aici. Ai inteles?

Adela: - Unde a disparut toata dragostea noastra? Parca nici nu ar fi existat. Cum poti iubi foarte mult o persoana ca apoi s-o urasti la fel de mult?

Marco: - Tarile prin care trece Dambovita sunt mai frumoase decat Bucurestiul.

( o spusese cu voce tare in autobus. Adela se facuse palida cand auzise o asemenea tampenie. Dar tot il iubea ).

Vera: - Prietenia noastra o sa dureze o vesnicie. Imi esti mai draga ca orice…. ( rade ).

Adela lesina pe strada. Trecatorii o vad, dar nimeni n-o ajuta. Se apropie cineva care ii fura portofelul.

Medicul: ( Adelei ) – Adela, Adela! Se pare ca e aici de multa vreme. O sa te duc la spital. Ti-am zis sa ai grija de tine! Ma auzi? Te duc la spital.

Vera: ( la spital ) – Am venit cum am aflat. Ce i s-a intamplat?

Medicul: - A lesinat putin, poate de emotie… nimic grav.

Vera: - Sunt prietena ei cea mai buna. Daca are nevoie de ceva… Stau cu ea.

Medicul: - Momentan nu are nevoie de nimic. E in coma. Sper sa iasa din aceasta stare. Ar fi bine totusi, daca puteti, sa-l anuntati pe sotul ei. Mai multe nu se pot face. Daca ar fi fost ajutata atunci cand i s-a facut rau, altfel ar fi stat acum lucrurile.

Vera: - Unde a fost lasata sa zaca?

Medicul: - In strada. Acolo am gasit-o. Imi doresc sa nu fie prea tarziu….

Vera: - Prea tarziu pentru ce?

Medicul: - Pentru, pentru …..ea…..






ACTUL IV

- Scena 1 -


( O camera de hotel. In pat este o tanara care incearca sa adoarma, se rasuceste pe o parte si pe alta, nelinistita ).

Albert: - Nu te mai suport! Cine m-a pus sa ma insor? ( o bate ).

Maria: - Se vede ca esti crescut in codru. O femeie nu trebuie lovita nici macar cu o floare. ( iar o loveste ).

Albert: - N-ai tacut, nu taci?

Maria: - De ce sa tac? Cand am dreptate nu tac niciodata, dar se vede ca adevarul doare.

Albert: - Nu ma asculti deloc. Cand o sa vrei sa ma asculti, o sa fii cea mai respectata femeie.

Maria: - Stii, m-am cam saturat sa ma prefac ca sunt fericita. Nu o pot tine la infinit asa.

Albert: - Ia sa vad, ce mai ai de zis?

Maria: - Nu m-am maritat cu tine ca sa te imbogatesti tu de pe urma mea. Traim intr-o societate in care barbatii si femeile sunt egali. Vrei bani, du-te nene si munceste! Ce esti tu, parazit?

Albert: - Daca esti sotia mea, ma poti tine si pe mine cu bani. Asa zice legea, cand unul din soti nu lucreaza, celalalt il intretine.

Maria: - Dar nu asa. Si de atatia ani, nici macar nu ai incercat sa te angajezi! Nu sunt prostituata.

Albert: - Si ce crezi ca esti? Toate femeile sunt tarfe.

Maria: - Esti un badaran. Am venit aici sa muncesc cinstit, nu sa ma faci tu tarfa de lux. Esti sotul meu, trebuie sa ma protejezi. Tu ma arunci in ghiarele fiarei.

Albert: - Si de ce te-ai maritat cu mine? De ce nu ai luat un barbat de aceeasi nationalitate cu tine?

Maria: - Pentru ca dragostea e oarba, si venind in tara la tine am sperat
ca-mi va fi mai bine. Se pare ca nici aici nu umbla cainii cu covrigi in coada.

Albert: - Hai ca te asteapta un client. Sa te comporti frumos cu el.

Maria: - Pestele naibii ce esti. Ti-ai deschis “afacere” pe seama mea, daca la altceva nu te pricepi. Nu esti bun nici cat o ceapa degerata. Lasa-ma naibii in pace ca te asigur ca vei face cunostiinta cu politia.




- Scena 2 -


Maria: - Ce cosmar am avut! Oricum mare diferenta de realitate nu este, au! si ce ma doare rana de pe obraz! Dar bine ca nu-i prea mare, e doar adanca, asa ca daca o las asa acoperita, pot spune ca e doar un cos urat.
( rade). …. Si ce fericita sunt! La naiba, sunt un pachet de nervi. Imi bag picioarele in toata viata asta luxoasa si ma intorc in tara.
Nu, ar insemna sa fiu prea lasa, sa ma resemnez. Mai bine nu, lumea se va apuca de barfa…. de ce m-am despartit… si mai ales va zice ca am fost proasta sa ma intorc. Mai bine ma intorc pentru un timp si revin, imi caut un loc unde sa stau. Nu mai stau cu ticalosul asta. Ar putea sa ma omoare, si ce s-ar face surioara mea fara mine? Pe ea o iubesc, doar pe mine ma are. Si, nu stiu, cand ma gandesc acum la ea, imi vine sa plang, simt o durere foarte mare. Te iubesc, gazita! De ce nu imi raspunzi la telefon? Ti-o fi furat cineva telefonul, lasa ca iti aduce gazi a ta altul
( zambeste printre lacrimi ), sa vezi ce cadouri frumoase iti aduc.






- Scena 3 –

( acasa la stomatolog )


Marco: - Buna seara, domn’ “ doctor”! ( suparat )

Doctorul: - Hai, intra! Ce vant te aduce pe la mine?

( mestecand guma )

Marco: - Vantul meu se cheama dinti. Auzi doctore, e posibil sa stau aproape sase luni ca sa-mi pui si mie odata toti dintii aia? Tu esti Mesteru Manole? Cum poti sa imi construiesti o masea si peste cateva zile sa cada? Parca ziceai ca imi faci implanturi.

Doctorul: - Pai sa stii ca la tine nu au mers.

Marco: - Dar banii in buzunarul tau au mers. Ti-am dat toti banii chiar de la inceput, cat ai zis, atat ti-am dat, si tu iti bati joc de mine? ( il strange de gat ).

Ema: ( tipa ) – Lasa-l, ce, vrei sa-l omori? ( fumand ).

Marco: ( cu ochii pironiti la picioarele ei, ii da drumul din stransoare) – Ai noroc ca ai o femeie asa draguta.

Ema: ( spre doctor alintandu-se ) – Ce iubitel, ce ti-a facut?

Marco: - Dar, ai vazut, doctore, cand mi-a cazut o data, n-am zis nimic. Acum este a treia oara cand imi cade aceeasi masea. Mi-ai lipit-o cu scuipat? Daca vrei spaga, sa-ti piara gandul. Sau asta te va stimula sa lucrezi mai cu talent? Daca mi-as fi inghitit maseaua in somn? Zici ca sunt un mos cu proteza. Tu stii ca noaptea imi dau jos maseaua – cand dorm – si o pun la loc in timpul zilei?

Doctorul: - O sa se rezolve problema, dar aveti rabdare.

Marco: - Cata rabdare sa mai am? Tu erai bun de presedinte ma. Iti sta bine, stofa ai. ( Ii suna telefonul ). Ha, ha, ha – cica nevasta-mea e pe moarte la spital… poate la munca. I-am zis ca s-o ia mai incet cu munca. ( iese).

Ema: - La revedere ( insinuant ) domnule, mai vorbim!

Doctorul: - Unde ai lasat.. stii tu ce? Sper ca mi-ai oprit si mie.

Ema: - In baie, vrei sa ti-le aduc?

Doctorul: - Da, m-a obosit tampitul asta.

( Ema se intoarce cu “praful” din baie, doctorul trage pe nas.
Scoate niste seringi din poseta ).

Ema: - Uite, drogurile astea, sunt mai bune! Daca ma pupi, poate iti dau si tie sa incerci. Hei, la ce te gandesti?

Doctorul: - Nu stiu cum sa-l rezolv pe tampitul asta cu dintii lui.

Ema: - Esti medic, te descurci tu.

Doctorul: - Are dreptate. Sunt aproape sase luni de cand il aman. Vine aproape zilnic la cabinet. Il aman punandu-i aproape de fiecare data pansament, ii spun ca are gingivita, ca prima data trebuie sa rezolvam problema asta, si abia dupa aceea sa punem dintii, ca din cauza asta cad.

Ema: - Tu ai vrut sa fii stomatolog. Ai fi fost mai priceput ca ginecolog.
( rade insinuant).

Doctorul: - Trebuie sa ies din rahatul asta. O sa-l trimit pe Andrei, prietenul meu, la cabinet. Ii spun ca eu trebuie sa plec urgent din tara. Il platesc pentru asta, si gata.

Ema: - Ai uitat ca Andrei e ginecolog? Si inca unul de renume. Vezi, daca l-ai lasat pe unchiuletul tau sa-ti dea diploma de absolvent si tu ai fost la facultate doar vreo doi ani, ai cam pierdut din notiuni?

Doctorul: - N-am pierdut nimic. Stiu sa rezolv o carie.

Ema: - Dar domnul nu are doar o carie, nu prea are dinti, si trebuie sa-i pui,asa ca…. unchiuletul – ministru – trebuia sa se gandeasca.

Doctorul: - Credeam ca tantalaul asta o sa se plictiseasca de atatea amanari si ca o sa-si ia talpasita si o sa se duca in alta parte sa se trateze.

Ema: - Ai cam lucrat necorespunzator. Nu trebuia sa-i iei toti banii de prima data.

Doctorul: - Nu mai aveam droguri. Ce era sa fac.

Ema: - Gata cu problemele, ca nu sunt mama tuturor ranitilor. Eu am incercat sa-ti fac reclama atunci cand m-ai chemat si stiai ca o sa vina el la cabinet. Stii ca m-am intors si ti-am zis ca vreau sa ramai medical meu. Cred ca Marco o fi zis ca sunt nebuna.

Doctorul: - Nu, a zis ca esti buna.















- Scena 4 –



( O masa intr-un restaurant, la masa multe fete la o mica barfa. Se deschide usa restaurantului, intra Maria cu o valiza si o geanta de voiaj, imbracata frumos, un lantisor pe glezna, cateva bratari pe mana ).

Maria: ( apropiindu-se de masa ) – Fetele cochetele. Ce fac fetele? ( plina de energie ).

Fetele: - Ce bine ca ai aparut! ( toate o pupa ).

Gena: - Hai. spune-ne, cum o mai duci?

Maria: - Eu, super bine, nu se compara viata de aici cu cea de acolo. Nu m-as mai intoarce sa traiesc aici. Stati, ca v-am adus si voua ceva! ( scoate pentru fiecare cate un cadou….. fetele sunt incantate ).

Nina: - Tot asa nebuna si plina de viata ai ramas!

Maria: - Si n-o sa ma schimb.

Fetele: - Credeam ca daca te-ai maritat n-o sa mai fii asa, o sa fii mai serioasa.

Maria: - Ca voi, daca m-am maritat sa port fusta pana la glezne, sa fiu sobra…. Lasati-ma cu tampeniile astea!

Marina: - Si, cum e pe acolo?

Maria: - E frumos, dar nu umbla cainii cu covrigi in coada cum crede toata lumea. Trebuie sa muncesti foarte mult. Dar mancarea e mult mai ieftina. Macar acolo iti permiti multe cu banii. Simti ca traiesti. Nu cum munceste surioara mea in doua locuri si nu castiga nici jumatate din salariul meu.

Dana: - Te invidiem. Esti omul fara probleme.

Maria: - Asa este, imi place sa traiesc viata. (debordeaza de energie). Ce stati asa ca niste calugarite? O viata o aveti si p-aia o dormiti? Dormiti pe voi, fata! Treziti-va, sunteti vii!

Fetele: - Dar la varsta noastra, nu se cuvine sa fim asa ca tine, trebuie sa fim mai linistite, mai calme. Cand apari tu, parca apare vijelia.

Ospatarul: - Ce doriti sa comandati?

Maria: - Hmmm…..( privind catre fiecare fata ). Eu vreau cafea, voi ce vreti?

Gina: - Eu ceai.

Maria: - Ceai?

Gina: - Pai, eu am copil mic, nu pot sa mai beau cafea.

Maria: - Eu am copil mic, nu pot sa mai beau cafea. ( o imita )



Maria: - Un suc, trei cafele si doua ceaiuri. Si tu, cum te mai descurci,
ce-ti mai face nebuna, Dana? Tot asa e?

Dana: - Da, m-a disperat, nu invata nimic. Se duce la scoala sa se joace.

( Se intoarce ospatarul ).

Maria: - Hai c-a venit si bauturica! (spre ospatar ): Sa ne faceti si nota de plata. Si spune-ti-mi, cine a mai nascut, cine s-a maritat, cine a mai murit?

Nina: - Nea Victor a murit, vecinul ala al vostru.

Maria: - A, imi pare rau de el. Hai, ce alte vesti?

Gina: - Carmen a nascut un baietel. Chiar in aceeasi perioada cu mine.

Maria: - Ha, ha, ha, aia ziceai ca e Sfanta Filofteia, niciodata nu iesea din casa, si acum cand vin o gasesc si cu plod. Cand mai vorbeam cu ea anumite chestii mai deocheate, imi zicea: “taci, fata, Maria, nesimtito”. ( rade ).
E, o intrebam si eu daca a… ma intelegeti voi. E, sa-i fie de bine, dar nu prea pot sa mi-o imaginez…

Dana: - S-a insurat Costel.

Maria: - Ala….

Dana: - Da, ala…

Maria: - Uratul ala? Barbat urat ca ala, nici nu mi-a fost dat sa vad. Aaaa.
( ingretosata )

Dana: - Si inca cu o fata frumoasa. Toata lumea il invidiaza.

Maria: - Cred ca i-a vazut portofelul.

Nina: - N-as sta cu ala, nici sa ma platesti. Si iti dai seama, pentru o viata. Ce cosmar.

Maria: - Da, sa-i puna sacul pe cap cand se baga in pat langa el….ha…

Fetele: - Hai ca esti nebuna!

Maria: - Nebuna sau nu, dar macar simt ca traiesc. Apropos, voi ce mai stiti de surioara mea? Ma cam ingrijoreaza de la un timp. Nu-mi mai raspunde la telefoane. Si, ca o tampita, am si uitat sa-I cer numarul lui Marco. Nici nu mai stiu unde locuieste. S-a tot mutat pana a luat-o Marco sa stea la el.

Dana: - N-am mai vazut-o. Am vorbit cu ea la telefon zilele trecute. I-am spus sa mai vina si pe la mine, dar tot timpul e ocupata. Ma ingrijoreaza.

Maria: - De cateva zile ma gandesc numai la ea. Nu stiu de ce, si pentru ca nu-mi raspunde la telefon, am zis ca mai bine vin si o vad. ( ingrijorata ).

Gina: - Si unde te duci acum?

Maria: - La serviciu – unde lucreaza ea. O sa fie tare bucuroasa ca o iau prin surprindere, dar mai ales cand o sa vada ce i-am adus. V-am pupat fetelor – si nu mai faceti figurile astea, viata e minunata.
Na, bacsis sa-i achitati si lu’ nenea!





Scena V


Maria: - Uita-te, omule, pe unde calci!

Medicul Adelei: - Ba dvs. Fi-ti mai atenta! Nu v-ati uitat. Eu intram in restaurant, dvs. Ieseati mergand cu spatele. Unde credeti ca va aflati?

Maria: - Nu se poate! ( uimita ) Nu-mi vine sa cred. Tu esti, Stefan?

Stefan: - Da. De unde ma stiti?

Maria: “- As vrea sa ma pierd in ochii tai mari si adanci…” ( rade )

Stefan: - Maria, tu esti? Ce bine-mi pare ca te vad! Nu te-am mai vazut de un secol. Ma mir ca ai mai venit si tu pe-aici.

Maria: - Nu as fi venit acum, dar ma simt foarte ciudat. Sora mea nu mai raspunde la telefon, nu stiu ce-o fi cu ea. Stii ca e mai sensibila.

Stefan: Hai sa mergem intr-un loc mai linistit sa-ti spun mai multe!

Maria: - Ia zi-mi, te-ai insurat?

Stefan: - Eu? Nu. Stii ca mereu am fost indragostit de sora ta, de Adela. Si eu i-am fost drag. Mi-a zis-o, dar am si simtit-o. Simtea ca e mai bine sa fim prieteni, apoi daca devenim iubiti si relatia se strica? N-o sa mai fie acelasi lucru.

Maria: - Da, pe de-o parte, mai bine ca te-a pastrat doar ca prieten.

Stefan: - Tu esti bine, cum iti merge?

Maria: - De la foarte bine in sus! Viata e minunata!

Stefan: - Te cunosc. De ce e viata minunata? Ce ti s-a mai intamplat?

Maria: - Si prietenele mele imi ziceau ca sunt omul fara probleme. Chiar ma invidiau ca traiesc intr-o tara straina si o duc mai bine ca ele. Stefane, sunt foarte trista! O sa divortez!

Stefan: - Cum?

Maria: - Stii ca am plecat de aproape zece ani din tara asta, nu am ce sa regret. Nu mi-a oferit nimic. Dar am stat doar trei ani cu sotul meu, in rest singura. Am stat singura pentru ca nu-l mai suportam. Munceam ca o sclava de dimineata pana searasi el statea acasa. Ma punea sa-I dau lui banii sa-I tina, si sa-I cer atunci cand am nevoie. Ma stii ca nu-mi place sa stau la dispozitia unui barbat. L-am parasit - sa se duca si el la munca. De curand m-a gasit – a anuntat politia ca am parasit domiciliul. Nemernicul de Alberts-a gandit sa faca munca de “pestisor”. Am avut norocul sa dau peste un “ client “ intelegator care m-a ajutat sa fug.. N-am facut “ munca” la care vroia sa ma puna.

Stefan: - Ce imbecil! Incredibil. Sa faca un om asa ceva cu sotia lui.

Maria: - Mi-e dor sa fiu copil! ( plange )

Stefan: - Cand viata iti tranteste toate usile in nas, ridica-te si mergi mai departe. Deschide ochii tai mari si fugi pe drumul tau fara a privi inapoi la neajunsurile vietii si la toti cei care stau spre tine cu mainile intinse. Cand ai avut nevoie – toti si-au retras bratele intinse pentru imbratisare, au spus “ n-am “ desi aveau, cand ai vrut sa plangi pe un umar, nu avea nimeni timp de tine, cand simteai nevoia sa vorbesti cu cineva, ti s-a spus “ n-a chef sa ascult “. Altadata cand intinzi o mana prietenoasa, cu cealalta tine sabia gata oricand sa loveasca, pentru ca oamenii sunt niste lupi flamanzi!

Maria: - Da, Stefane, asa este! Nimeni nu stie cat de greu mi-a fost la inceput in strainatate. Nu aveam cu cine sa vorbesc. Nici nu cunosteam limba. Apoi cand ma certam cu sotul meu, imi venea sa renunt la tot. Dar mi-am zis ca trebuie sa lupt.

Stefan: - Hai ca ne-am saturat de vorba aici! Iti place cabinetul meu?

Maria: - Mda…nu ma omor dupa atmosfera de spital.

Stefan: - A mai venit Adela sa ma vada.

Maria: - Si?

Stefan: - Era tare nefericita. S-a despartit de nemernicul de Marco, e nevoita sa stea in casa la el – pana isi permite sa-si ia o locuinta in alta parte. Colac peste pupaza, Marco al nostru a fost prins de cateva ori cu diferite femei si mult mai in varsta decat el. Iti imafinezi ce soc pe saraca femeie care il iubea. Si a fost amenintata ca daca schiteaza un singur gest ca nu le-ar suferi pe femeile pe care le intalneste prin casa, e data afara.

Maria: - Nu-mi vine sa cred! Ce porc! Sa fii nevoit sa joci teatru. Chiar acum cateva zile imi zicea ca e bine, am glumit am ras, am crezut ca totul e bine.

Stefan: - Nu prea…

Maria: - Ce vad in ochii astia mari? Vad suferinta.

Asistenta ( vine intr-un suflet ): - Domnule doctor, ma scuzati ca va intrerup. S-a trezit pacienta de la salonul numarul treisprezece.

Stefan: - A deschis ochii?

Asistenta: - Nu, dar striga intr-una - Maria. ( iese )

( Maria incremeneste )

Maria: - Stefane, de ce m-ai adus aici in spital, e cumva surioara mea aici?

Stefan: - Ma duc sa vad pacienta. Ma intorc repede.

Asistenta ( catre Maria ): - M-a trimis d-l doctor sa va chem. Vaniti cu mine. ( o duce in salon )

Adela: - Maria, Maria,Maria… ( cu voce din ce in ce mai stinsa. Maria se apropie si o tine de mana. Pacienta deschide ochii ).
- Surioara, ce bine imi pare ca te revad! Credeam ca plec fara sa-mi iau ramas bun de la tine. Gazita mea scumpa.

Maria ( abtinandu-se sa nu planga ): O sa fie bine, gazi.

Adela: - Eu te-am chemat cu puterea gandului. Stiu ca nu mai am nici o sansa. Asa e viata, uneori prea cruda, dar eu o inteleg. Stefan, iti multumesc pentru grija purtata…si ca prieten, si ca medic. Marco v-a sti ca l-am iubit – il iert, desi rana lasata de el a fost mult prea dureroasa.

Maria: - Te iubec, gazi, nu ma lasa singura, doar pe tine te mai am!

Adela: Iti amintesti ca atunci cand eram mici si ne facea tata poze, mie imi era frica sa nu raman in fotografie? Tu imi ziceai “ deschide ochii mari “! Parca si-acum te-aud. Ochii tai mari si frumosi i-am vazut mereu in vis. Cand ma simt singura, inchid ochii si sunt cu tine. Nu te speria gazi, nici tu, Stefane. Mereu am fost convinsa de lucrul asta – orice mi s-ar intampla, eu nu mor. Am plecat putin. Cum e sa mor la douazecisinoua de ani? Normal…
Gazi, iar ai uitat ca azi e ziua mea…

( Maria – tinand-o de mana, sarutandu-i-o. Stefan – inchizandu-i ochii mari deschisi – stau amandoi si plang ).