agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-01 | [This text should be read in romana] |
Criza existențială prin care trec poeții, mai ales în vreme de tranziție, se pare că nu l-a ocolit nici pe Florea Miu, discret activist al suferinței, exilat, în perioada 1996-2001, între zidurile reci ale Primăriei unui municipiu cu pretenții europene.
De altfel, un comentator avizat, poetul și criticul literar Valentin Tașcu, chiar îl plasase în această categorie a ,,discreților”, încadrându-l într-o serie, onorabilă, după părerea domniei sale: Simion Stolnicul, Dan Botta, Emil Botta, Gheorghe Chivu (v. Poezia discreției moderate, Luceafărul, nr. 12, 31 martie 2004, p. 6). Una dintre ultimele apariții editoriale ale lui Florea Miu este volumul ,,Negru de fum" (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2003), o scriere despre hiper-sensibilitatea eu-lui creator (supus la multiple distorsiuni), despre declanșarea stării de poezie, asemănătoare cu pornirea unui subtil mecanism de auto-apărare. Interiorizându-și suferința, poetul trece ,,prin lacrima neplânsă/ dincolo de închipuire” și, condamnat să-și înfrunte destinul, cere ajutor Divinității, adoptând tonul unei sfâșietoare litanii: ,,Doamne, cum să mai repar eu casa asta/ din întrebări? cum să aleg/ nisipul de singurătate?” (Întrebări). Ieșind mereu învins din bătălia purtată cu tăvălugul realității (agresivă, generatoare de conflicte), Florea Miu, poet al spleen-ului cotidian, de sorginte simbolistă, este tentat să declare peisajul citadin drept un topos ostil pentru cei porniți în căutarea unei visate/ iluzorii armonii: ,,Ocolește orașul acesta tenebros și mizer/ îmbrăcat în purpură și brocart/ pentru șobolani și țestoase/ unde gunoaiele se revarsă-n biserici/ din tomberonul ca o statuie în zdrențe/ unde câinii iau cu asalt cartierele/ și nu mai poți să te miști de atâtea ospicii/ unde bătrânii – comandouri tăcute – se sprijină/ în umbra pe sub arborii obosiți…/ Nu mai veni pe aici” (Cale întoarsă). Spirit solitar, captiv acestui spațiu concentraționar, fără perspective de a se salva, poetul și-a ,,înălțat casa într-o vale a plângerii”, pe unde ,,nu mai trece nimeni de mult” și vede ,,pe dinăuntru/ ceea ce nu ar fi trebuit să se întîmple” (A doua viziune). O viziune apocaliptică. Când, în rare momente, se îndepărtează de la principiul aristotelic al imaginarului poetic, preferă ironia postmodernă, desacralizarea. Conștient de schimbarea de paradigmă, de renunțarea la acea aură de inefabil, de gingășie imagistică, își subintitulează replicile date unor adversari literari (mai mult sau mai puțin ,,reali”) ca fiind nepoetice: ,, Să fim serioși – spune Teoreticianul gomos -,/ poezia nu e pentru mâțe, ci pentru căței!/ Dar mâțele o citesc – răspunde Firoscoasa/ din Valea lui Pește” (Replici). Mai mult, când face apel la propria biografie, poezia lui Florea Miu capătă accente grave, cu implicații morale și etice, devenind un rechizitoriu sarcastic, camuflat într-un discurs alegorizant: ,,Vine mustăciosul, șobolanul cu ochii sticloși/ din tenebre/ liliacul din preistorice hrube,/ șoarecele puhav/ vine crocodilul hămesit,/ mortăciunea leproasă/ vine pachidermul din stâncă/ la întâlnirea cu lebăda./ Vine dromaderul să pască lumină“. Și pentru a fixa mai bine cadrul acțiunii, ca într-un scenariu cinematografic, Florea Miu îl localizează pentru cunoscători, folosind o simbolistică destul de transparentă: ,,Bate Crivățul dinspre Codrii Vlăsiei/ peste primăria din C.“ (Lamentația ideografului). Astfel, parafrazând titlul unui cunoscut poem al lui Marian Drăghici, Florea Miu și-ar fi putut numi demersul poetic, înecat în negura dezamăgirilor, ,,Craiova, Copșa - Mică a mea" sau, parafrazând un celebru vers bacovian, ,,Primărie, cimitir al tinereții mele". Și, probabil, nu ar fi exagerat cu nimic acest autor conștient de fragilitatea unei existențe prin (și pentru) cuvinte, care simte cum: ,,cele rostite se șterg de la o clipă la alta”. Mai mult ca sigur, cei care vor citi ,,printre rânduri” poemele lui Florea Miu, din volumul ,,Negru de fum", vor constata că acestea se întrupează într-un fin lamento biografic, fiind rodul unei intense insatisfacții existențiale, al resemnării, al unei crize jalonate de ,,negrul de fum” al singurătății: ,,Aici și acum, între negre hotare, nimic nu mai e de rostit“ (Hic et nunc). Astfel, ceea ce mi se pare a fi și mai important, este faptul că ne aflăm, sub aspectul viziunii, în fața unei creații poetice dense, unitare, poate, alături de ,,Viețile apocrife" (1999), cea mai reușită apariție editorială a lui Florea Miu. Tudor Negoescu |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy