Iată că am ajuns la un alt episod de referință în filmografia mondială, și anume producția lui Pier Paolo Pasolini, “Evanghelia după Matei”. Pier Paolo Pasolini a intrat în lumea faimei și notorietății cu mult înainte de a debuta în arta cinematografului, prima oară la 19 ani, când i s-au publicat primele poezii, apoi prin numeroasele romane și lucrări ce i-au apărut de-a lungul anilor. Debutul în cinematografie (1954) l-a făcut prin filmul ‘Accattone’, bazat pe un roman al cărui autor era tot cel numit mai sus. În urma acestui film, Pier Paolo a avut o serie de probleme politice, iar ecranizarea “Evangheliei după Matei” se credea că îi va aduce încă și mai multe probleme. Însă nu a fost așa. Filmul a ieșit pe piață în 1964 și a înregistrat un real succes.
Acoperind numai un procent de 50% din textul Evangheliei după Matei, filmul este izbitor de simplu și fidel relatării scripturistice. Tocmai această simplitate l-a făcut să fie catalogat drept unul dintre cele mai reușite puneri în scenă a vieții și activității Mântuitorului. Acțiunea este arhi-cunoscută – viața Lui Iisus Hristos – deci nu vom mai prezenta întregul film din acest punct de vedere, ci numai părțile ce prezintă un interes sporit.
Ceea ce încântă este folosirea unui grup de actori nu numai în întregime necunoscuți, ci de-a dreptul debutanți în filmografie, mai mult oameni obișnuiți, decât actori în sensul propriu al cuvântului. Se poate observa foarte bine în film cum unele scene îi surprind până și pe cei care le interpretează. În rolul Lui Iisus este Enrique Irazoqui, un tânăr catalan, având tatăl de origine bască și mama evreică, ce a căpătat acest rol în urma unei discuții personale cu regizorul, care nu îl mai întâlnise niciodată înainte. Încă o ‘surpriză’, ce ridică semne de întrebare, este prezența în rolul Maicii Domnului la bătrânețe a mamei regizorului, Susanna Pasolini. Este, oare, aceasta exprimarea unei identificări personale a lui Pier Paolo Pasolini cu Iisus Hristos? Este, oare, concentrarea pe durerea mamei la Răstignire, un mod de dialog între actrița mamă și fiul regizor?
Realizat în totalitate în Sicilia, filmul se apropie foarte mult de realitatea relatării scripturistice, însă nu putem să nu observăm prezența masivă a tipicului caracter italian/ sicilian între interpreții din film. Singurul lipsit de orice accent italian (atât fizic, cât si verbal, bineînțeles) este Iisus – aceasta este o constatare firească în timpul filmului, după care realizezi din distribuție că actorul este unul catalan și nu italian.
Muzica este, trebuie să remarcăm, extraordinară, mai ales dacă ne gândim la vremea în care a fost realizat filmul de față.
Alt plus este filmarea unor scene, precum vânzarea Lui Iisus, judecata din Templu, episodul de la Curtea lui Pilat, din postura spectatorului interesat de scenă, dar aflat în imposibilitatea de a urmări fidel totul, din cauza mulțimii adunate. Cu toate acestea, ideea este extraordinară, dând impresia unui om care se luptă să fie cât mai în față și să vadă cât mai mult din ceea ce se petrece. Tot în ceea ce privește filmarea, putem spune că este extraordinar sentimentul avut în timpul vizionării, că regizorul nu s-a grăbit deloc în realizarea scenelor, pentru unele dintre ele părând că a așteptat o zi întreagă pentru o anumită lumină, pentru ca aceasta să cadă într-un anumit fel. Deranjează un pic lipsa sincronizării între scenele legate și cele secvențiale, se observă greutatea întâmpinată în montarea anumitor scene, însă, în general, munca este una de maestru.
De reținut ar mai fi desenul personalității Lui Iisus, caracter tare, hotărât, Care știe că nu a venit să aducă pace, ci sabie, că nu a venit pentru o justiție omenească, ci una cerească.
Este un pic deranjantă impresia de apropiere catolică față de anumite episoade, cel puțin cel al Răstignirii, apoi lipsa unor episoade importante, de exemplu a învierilor din morți săvârșite de Iisus în timpul vieții, dar este firesc, dacă ne gândim numai unde a fost realizat filmul.
Cu o echipă de amatori, într-o perioadă de căutări a cinematografiei, cu o apropiere foarte realistă față de Evanghelie, filmul de față este una dintre cele mai bune ecranizări ale unei vieți a Lui Iisus Hristos. Cu scăpările normale, dar, în general, cu o realizare de excepție, filmul merită, cu siguranță, vizionat, mai ales că ne apropiem de o perioadă de post, rugăciune și meditație.

*Peisaj de Pier Paolo Pasolini - imagine preluata de pe site-ul www.karaart.com