Chris Hardy - între poezie și muzică


Chris Hardy este poet și muzician britanic. Locuiește în Londra, dar a trăit o perioadă în Africa și în Orientul Mijlociu. În prezent își distribuie timpul între fecventele călătorii în Grecia și Italia, poezie, muzică și cursurile pe care le predă part-time la Universitatea din Londra.
Poeziile sale au fost publicate în reviste precum Poetry Review, Tears in the Fence, Acumen, The North, Smith’s Knoll, Frogmore Papers, Dreamcatcher, Wasafiri, The Rialto, Slow Dancer, Obsessed With Pipework, Orbis, Pennine Platform și Brando’s Hat.
Unele dintre ele au fost premiate la concursuri de poezie ca The National Poetry Society’s și London Writers’ și au apărut în diferite antologii cum ar fi New Poetry 5 (Art’s Council, Ed. Jon Silkin).
Un artist complex, Chris Hardy trăiește prin poezie și muzică.


- Bună ziua! Cum a început anul 2011 pentru dvs., din punct de vedere profesional?
În Londra este frig și umed... dar am fost ocupat cu înregistrările trupei din care fac parte, LiTTLe MACHiNe; noi punem pe muzică binecunoscute poezii britanice, precum cele ale lui Blade, , Eliot, Larkin, Carol Ann Duffy, Shakespeare etc. Încercăm să participăm la divesre festivaluri, lucru foarte greu de realizat fără un impresar care să pună o vorbă bună pentru tine... Suntem toți ariști cu experiență în cântările live.

- Ce poeți v-au plăcut în copilărie, ca adolescent și, apoi, ca adult?
Am început în timpul școlii prin a descoperi poeți precum Keats, Blake și poeți britanici din perioada Primului Război Mondial cum ar fi Owen, Sassoon etc. Învățam la un internat pentru băieți, astfel că frumoasele dealuri și câmpii din Sussex au contribuit și ele la influențarea stării mele sufletești și la reacția mea vizavi de acești poeți. Totuși sunt și poeți care nu mi-au plăcut, bunăoară Chaucer, Spencer, Milton.. Așadar, cred că înclinația mea către versul scurt, care este scris cu și despre sentimente și întâmplări puternice, a fost sădită încă de timpuriu.

- Ce ați putea spune despre evoluția preferințelor dvs. în materie de poezie, de-a lungul timpului?
Cu poeții moderni m-am familiarizat mult mai mult prin intermediul revistelor de poezie; există mii de scriitori buni, pretutinden,i care nu scriu pentru a câștiga bani, ci doar din dorința de a crea și care au năzuința și energia necesarae pentru a face eforturi înspre a fi publicați.. Apoi, ca student la Universitate mi-am petrecut mult timp citindu-i pe poeții americani: Eliot, Pound, Lowell și, mai târziu , Plath, Olds, O’Hara, Carver, oameni care au scris poezie extraordinară, simplă și puternică. Acești scriitori sunt atât de buni, încât trebuie să ai mare grija ca influența lor să nu fie vizibilă sau să îți afecteze propria scriitură. Acest lucru se întâmplă și în muzică, în încercarea de a cânta în propriul tău stil.

- În ce mod au evoluat propriile dvs. poezii?
Eu aștept ca poezia să mi se dezvăluie singură. Trebuie ca mintea mea să deslușească ceva anume, să am un imbold precum o amintire sau ceva auzit din întâmplare. Nu scriu despre chestiuni în care nu mă regăsesc sau legat de care nu am nicio experiență; așa am lucrat întotdeauna și asta poate duce la perioade întregi în care nu scriu nimic, lucru destul de obișnuit în ceea ce îi privește pe poeți. Ceea ce a evouluat este faptul că acum lucrez pe ciorna inițială, încercând să reduc din text, să ajung la ritmurile ascunse în el, cele firești în limba engleză(iambic etc) și să conturez rimele și asonanțele create de prima strădanie. Acum sunt mult mai conștient de asta. Înainte mă bazam pe felul în care simțeam în ceea ce privea poezia, cum fac muzicienii cu o melodie care începe să prindă contur: ritm/puls=sentiment. Acum analizez mai mult piciorul metric, silabele etc.și rezultatul a fost o serie de sonete la care am lucrat recent; aceste poezii nu au fost sonete la început , dar am decoperit unul în fiecare dintre ele; sonetele sunt scrise în propriu meu stil, nu în forma(formele) tradițional englezească.

- Fiecare poet are propria definiție a poeziei, care este definiția lui Chris Hardy?
O cale din cuvinte, așternuntă cu grijă, care duce spre o decoperire; o descoperire a poetului dar în același timp și a cititorului.

- Aveți mulți prieteni poeți? Dacă da, se poate pune problema competiției?
Cred că “prieten” este un cuvânt sau o idee foarte importantă. Am foarte puțini prieteni adevărați, dar mulți colegi și multe cunoștințe...Un prieten Trebuie să fie o persoană interesantă, poate chiar facsinantă, și nu neapărat simpatică! Cineva de la care să ai ce învăța. Așa că puținii mei prieteni sunt fie muzicieni, fie scriitori... dar și pe copiii, soția și părinții mei îi consider prieteni importanți.
Chitariștilor le place mult să se ajute unul pe altul, dar pot fi fățiș foarte competitivi, uneori; și știu că poeții sunt la fel, lucru vizibil datorită numeroaselor conflicte din lumea literelor; Shakespeare a fost atacat de alți scriitori încă de la începutul carierei sale. Particip la lecturi de poezie și ateliere și îmi pot da seama când poezia altcuiva sună mai bine decît a mea, sau dacă este mai apreciată de către ceilalți. Este acesta un lucru bun sau o naivitate? Este mai bine să nu lași nimic să îți diminueze încrederea în tine ca scriitor, lucru care se va întâmpla cu siguranță dacă îți pare că altul este mai bun decât tine.

- Cît de important este pentru dvs. să fiți publicat? Există presiune în această privință, se întâmplă să scrieți ca rezultat al acestei presiuni?
Da, pentru mine este esențial ca poeziile să îmi fie publicate – oriunde și de către oricine! Odată ce poezia este terminată și sunt sigur că sunt mulțumit de ea, vreau să fie cunoscută și de alții, în speranța că o vor comenta, aprecia și respecta. În mod cert, aici avem de-aface cu un crâmpei de vanitate, dar asta se aplică, cu siguranță, tuturor scriitorilor; din ce alt motiv s-ar expune tuturor dezamăgirilor și refuzurilor?Din nou, muzicienii ne oferă un termen de comparație în sensul că majoritatea își doresc să cânte în fața unui public, deoarece acestă experiență poate duce la progres; publicul își dă energie. În ceea ce privește poezia, în momentul în care ești publicat simți că efortul de a scrie s-a justificat iar tot ceea ce înainte părea lipsit de importanță, capătă sens.Toată inspitația, iscusința, sensibilitatea ta sunt de prea mică importanță dacă nu primesc o reacție din parte cuiva. A scrie sau a face muzică doar pentru tine este ca și cum ai ține un jurnal personal sau ai crește legume numai pentru propria-ți masă. Dar,în final, nu scriu niciodată doar cu scopul de a fi publicat, pentru a participa la vreo competiție, pentru vreun atelier de poezie sau pe o temă impusă.Dacă un vreun editor sau grup de poezie cer lucrări pe o anumită temă, le trimit ce se potrivește mai bine din ceea ce am deja scris, nu voi crea ceva la comandă, în general nu o pot face.

-Căruia dintre marii poeți v-ar plăcea să le cereți din când în când părerea vizavi de poeziile la care lucrați?Ați primi sfaturi de la aceștia mai curând decât de la scriitorii cu care interacționați de obicei?
Ted Hughes. El i-a ajutat întotdeauna pe cei care i-au trimis poezii. Seamus Heaney avut și el păreri binevenite. Dar în general primesc sfatul oricui dacă acesta rezolvă o anume problemă care știu că există într-o pozie.

-Care este cea mai mare dezamăgire a dvs. ca poet?
Faptul că nu am reușit să câștig un premiu foarte prestigios și să îmi public poeziile la o editura imporantă precum Bloodaxe, Carcanet, Picador sau Faber. Dar nu am renunțat nici pe departe!

-Poeziile dvs. sunt foarte intense și spontane, care a fost locul sau situația cea mai neobișnuită în care v-ați găsit căutând cu înfrigurare pix și hârtie?
În iunie, anul trecut, când mă întorceam din insula grecească Amorgos, pe un feribot mare . Era foarte cald, albastrul cerului revărsa un aer înflăcărat, genul de vreme care îmi place cel mai mult. Marea era liniștită și peste tot erau oameni care stăteau la soare, beau, mâncau și așteptau cu nerăbare următoarea insulă a Atenei. A trebuit să cobor in carícul unde erau mașinile și unde erau stivuite toate bagajele, să-l găsesc, să-l deschid pe al meu și să scot un carnet și un pix. Apoi m-am așezat să scriu în timp ce oamenii din jurul meu făceau tocmai opusul faptului de a se concentra asupra a ceea ce era în mintea lor, și trebuia să nu las nimic din toate astea să-mi distragă atenția, fără ca ei să vadă ce fac(lucruri mă distrăgeau). Atunci am scris vreo șapte poezii, dintre care cinci mi-ai plăcut mult și au fost publicate. De ce s-a întâmplat așa? Mintea, imaginația mea îmi dictau prime versuri care știam instinctiv că vor naște o poezie.

-Ați călătorit foarte mult și chiar ați locuit în străinătate. Cum v-a influențat acest tip de viață poeziile?
Faptul că am trăit în străinătate când eram mai tânăr și călătoriile pe care încă le mai fac au dat naștere, în mod sigur, la poezii, oferindu-mi material de lucru dar și o atmosferă productivă. Am fost mulți ani profesor în Londra și încă mai predau la Universitatea Londra, part-time, însă nu am scris niciodată o poezie despre această parte a vieții mele.Încerc să înțeleg de ce și ce înseamnă acest lucru în raport cu motivul pentru care scriu și lucrurile despre care scriu.

-Care este diferența dintre Chris Hardy, poetul, și Chris Hardy, muzicianul? Vă considerați mai mult poet sau muzician?
Ambele pornesc din același punct, dar cauza pentru care nu lucrează împreună reprezintă o necunoscută ce-mi stârnește o vagă iritare. Scriu multe armonii, destul de puține poezii dar foarte puține cântece(și nu sunt nici foarte impresionat de ele). Genul de muzică pe care o cânt este inspirată de blues-ul englez și american cu multă improvizație de chitară. Acțiunea de a scrie poezii se aseamănă cu aceasta din urmă; ai niște cunoștințe și control, precum instrumentist sau scriitor, apoi își lași imaginația să lucreze și să dea naștere fie unei linii muzicale, fie unui șir de cuvinte. După cum am spus mai devreme, poezia, ca și muzica, are ritm, muzicalitate, deci o stare. Încerc tot timpul o ordine a cuvintelor care să îmi sune bine și care,în același timp, să exprime foarte bine ceea ce vreau să spun.

-După cum știți, poeziile dvs. au fost traduse de studenți(MTTLC) români; cum vi se pare faptul că ele devin cunoscute în Romînia?
Mă simt privilegiat, mândru și încântat. Romînia este parte dintr-o zonă a lumii de care mă simt cel mai atras, înafară de Anglia (și Þara Galilor): Balcanii, Marea Mediterană, Marea Neagră, întreaga zonă dintre Franța și Georgia, înspre Italia, Grecia și Turcia, apoi din Egipt spre Liban, Palestina, Israel, Siria… pământurile lui Homer și Iason.

-Cunoașteți vreun poet român, fie el clasic sau contemporan?
Din păcate nu. Este vina mea, dar invoc lipsa timpului și a informației precum și faptul că nu cunosc limba. În momentul de față citesc despre Sicilia secolului XI e.n., înainte terminând de citit autobiografia lui Keith Richards,care m-a fascinat și îngrozit în aceeași măsură.

-Cum credeți că se va schimba poezia în următorii 50 de ani?
A scrie poezii, ca și a cânta la un instrument, devine ceva din ce în ce mai obișnuit și la modă.. Muzica pop folosește foarte mult cuvinte, iar asta se întâmplă tot mai frecvent. Oamenii folosesc cuvinte pentru a le vorbi sau cânta nu numai prietenilor ci tutror. Mă tem că revistele de poezie, poate și cărțile, vor pieri în aceeași manieră în care dispar discurile, CD-urile, etc.; totul se face online. Acest lucru este favorabil pentru muzică, pentru că oamenii o pot descărca în sistemele lor și o pot asculta oriunde. Pentru poezie nu este la fel, întrucât o micuță carte este mult mai ușor de folosit decât un laptop... bateria nu se termină niciodată la o carte. Iar într-o zi se va termina și curentul.


-La ce lucrați în momentul de față?
LiTTLe MACHiNe. Nu am scris poezii noi, deși am cîteva care sunt luate în considerare pentru premii, reviste, iar unele dintre ele urmează să apară în diferite publicații, cât de curând. Am patru poezii într-o antologie numită “Insulele Greciei”. Este publicată de editura Eland în colecția “Poezia Meleagurilor”. Au numere minunate despre Roma, Istanbul, Londra și multe alte locuri.Un redactor bine ales scrie pasaje legate de poeziile despre locul selecționat de ei. Redactorul acestui volum este John Lucas, care scris o carte splendidă despre Atena – “Strada Acharon”- și care este academician, poet și editor. Sunt foarte încântat de această carte, care evocă insulele grecești minunat, și, bineînțeles de faptul că poeziile mele se găsesc lângă cele ale lui Byron,Sappho etc.! Pregătesc o colecție noua și mă înarmez înspre a vâna editori.


Interviu și traducere de Iulia Tănase
Student MTTLC, Universitatea București.


Poezii

Faraonul

Așadar, la cei șaizeci de ani, tu ai un prunc.
În fotografie-l ții
deasupra valurilor
de parcă ar fi Moise, dar tu
vrei să-l păstrezi.

El încă nu știe cine ești.
Peste cinci ani
se va rostogoli printre talazuri
și nu va trebui,
așa cum nici nu vei putea,
să îl salvezi.

El va umbla atât de repede
‘naintea-ți
că-l vei ruga
pasul sa-și domolească și
cînd la poarta școlii
vei ajunge
ei se vor îndoi
că îi ești Tată.

Cu toate că atunci
va știi că ești,
și crede că vei fi,
pururi acolo
ca să îl ții
deasupra valurilor.



Cutreierând întreaga zi

Apropiindu-se de buza createrului ea spuse
că vulcanul
fusese o femeie
brună și caldă,
mergea iute
pe povărnișurile
abrupte și fierbinți, iar eu
mă clătinam
cu sufletul la gură
convins că-s războlit,
poate pe moarte.

Pe coridoarele din Monrealle
s-a așezat să deseneze
boltele din piatră răcoroasă,
rândurile verzi și drepte
de mirsină,
pilonii răsuciți,
cei ai fântânii
cât timp eu fotografiam
mormintele
de regi normani,
înmormântați sub
lespezi de marmură purpurie.

Apoi a plecat într-un oraș
înălțat la 1800 de metri
în Africa.
A găsit un bărbat
care colindă dealurile
cu un toiag
postat pe umeri
cutreierând întreaga zi;
are prieteni
care trăiesc pe insule
în Lacul Tana
a cărui ape se revarsă
în râul Nil,
umplând deșertul
de crocodili
și grâne.

V1 – Vulcanul Etna. V2 – Catedrala Montreale din Palermo.


Traducere: Iulia Tănase
Student MTTLC, Universitatea București.