Anul 2012 a adus o nouă filă în cartea poetică a AMELIEI STÃNESCU. Creatoare de versuri ce relevă forța iubirii descătușată de rigorile existenței perene, poeta și-a lansat cel de-al șaptelea volum, „Couvertures de pluie/Așternuturi de ploaie”, ediție bilingvă franceză-română într-o formă grafică deosebită apărută la editură Brumar din Timișoara. Volumul este tradus de Mădălin ROȘIORU beneficiind de o postfață a lui Ioan Es. POP care susține viziunea eului liric. Titlul, “Așternuturi de ploaie”, așa cum mărturisește autoarea „adună poeme din ultimii șapte ani, momente semnificative, stații ale unui parcurs de neliniști.” Acesta se decodează “dacă ai reuși să privești într-un cord, ai descoperi o cameră răvășită de eresuri, de tăcere și nici o prezență umană. Doar gânduri uitate, șifonate de trecerea timpului.”
Autorul postfeței, Ioan Es. POP, observă: „Poezia e femeie, spune bărbatul. Poezia e bărbat, spune femeia. Totuși, orice ar spune oricare dintre ei, nu bărbatul și nu femeia scriu poezie, ci poezia îi scrie pe ei.” Asemeni Galateeiei lui N. Stănescu, cele 127 de pagini susțin un univers intim bazat pe paradigma iubirii marcată prin relația femeie-bărbat-creație.
Spiritul ludic este accentuat în diverse poeme precum “Femeia în cultură” ce prezintă o viziune a femeii “este sudoarea unui artist după ce a sculptat” dar se remarcă și senzualitatea, imaginile sinestezice ale sexului frumos confirmă viziunea femeii-muză “Femeia feromon/ e un gând roz care se prelinge pe piele”.
Imaginea cuplului este sonoră “inima mea bate pe voci// [...] chipul tău/reconstituit/ între două acorduri” asemenea prin puzzle-ul refacerii cu ajutorul memoriei afective “Mă privești cu jumătate de ochii/ mă recompui din culori intense fin fraze [...]”. Cuplul în actul pasional este supuse degradării “Mă strângi mă doare orgasmul/ nostru muribund tocmai din lipsa relevației iubirii “aveam atâta timp și-atâta trudă-/ împreună/ de ne-am cunoaște” cu toate că iubirea brută ca formă a animalicului din fiecare, este valorificată în multe dintre versurile acestui volum “sărută-mă cu echimoze excoriații/ [...] huligan al iubirii”.
Amelia STÃNESCU dă glas trăirilor, nevoii de a crea, într-un discurs liric cu valențe de ars poetica precum se remarcă în poemul “Pentru că am nevoie de cuvinte”. Se observă menirea și căutarea eului liric, creația, antropomorfizată devine iluzorie „ pentru că am nevoie de vocea ta/ […] scuipă meteoriții de ură/ mă lovește în pântece/ aerul mă strânge . mă sufocă/ mă rarefiază/ mă îndepărtează de tine”.
În final să lăsăm vocea autoarei să însuflețească versurile de viitor “doresc, acolo unde voi putea, în țară, să reiterez concertul - lansare de carte, mariajul poeziei mele cu jazzul. Și aștept să mă mai boteze inspirația...”

"Femeia în cultură

Femeia în cultură este întotdeauna
femeia în cultura cuiva
un chist subcutanat în mușchiul de brad al fricii
este cerul de după lentilă
deformat
prin ploaie își adună penelurile
și le zgârie de un zid - un graffitti cu sânge
este sudoarea unui artist după ce a sculptat
gura tăcerii
în vene ne curge și ne pompează de țărm
malurile
și pleacă
acolo unde e ea, nu e nimeni
și nu mai e loc
pentru vorbe."


"Femeia feromon

e un gând roz care se prelinge pe piele
o fantezie înflorată
înfiptă într-o tijă cu țepi
e o expoziție cu vânzare de iluzii
de cum ar fi dacă
de ce ar fi când

femeia feromon
e vecina din fereastră
portretul amantei ascuns în portofel

ea re-creează realitatea
virtual
precum
o traducere
de pe Champs-Elysees
înspre vadu oii."