"Vreme de dragoste”, al treilea volum de poezii al Lianei Sabău- apărut la Editura Tim, și câștigător al Concursului Național de Poezie „Eminescu la Oravița” (ediția 2016), este o carte ce stă sub semnul erotismului, așa cum ne indică și titlul de altfel, fără echivoc. Poeziile surprind printr-o extraordinară capacitate de a sublinia unele momente cheie în relația dintre bărbat și femeie- emoțiile întâlnirilor, schimbarea femeii -schimbările anotimpurilor, vulnerabilitatea bărbaților (dincolo de stereotipiile de gen pe care le întâlnim pretutindeni). Erotismul cunoaște mai multe valențe-cunoaștere, carnalitate, durerea, patima, moarte. Toate astea ducând la o extraodinară profunzime, pe lângă aspectele așa-zis picante din unele poezii. Poeta Liana Sabău este o femeie curajoasă, asta e clar, și care știe ce vrea.
“Cu capul dat pe spate/gâtul întins la maxim/pieptul asudat/sânii muncitori/învăț cum să mă simt/deasupra/lumii/dominându-te” (“Generozitate”)
Deși coperta unu a cărții stă sub semnul unei vremi mohorâte care ne duce cu gândul automat la o patimă dezlănțuită într-un interior incandescent, volumul are următoarea dedicație- „Soarelui meu, Tudor”. Copilul, Tudor, este soarele, dincolo de erotismul perpetuu și acel du-te-vino, masculin-feminin, erotismul Lianei Sabău este unul cu finalitate, sămânța nu se pierde în van, iar simbolistica mărului mușcat de Adam la îndemnul Evei, ne prezintă o realitate în care păcatul își are rostul său. Până la urmă Adam cel slab trece prin intemperiile femeii pentru a duce la apariția Soarelui.
„Tot jumătate de măr /mănânc/iar semințele le păstrez/poate-poate/va răsări un copac bogat/iar șarpele lui/te va ispiti/ din nou. „(Inspită)
Poezia Lianei Sabău este una care invită la bucuria de a trăi, la trăirea plenară a senzațiilor, la gustarea aromelor de tot felul, la simțirea trupurilor în naturalețea lor. Este cea a femeii fertile și a bărbatului dorit, a naturii care geme de fertilitate, așteptând să fie însămânțată, am folosit verbul „a geme”- pentru că este des întâlnit în poeziile ei și duce cu gândul atât la plăcere, la voluptate, dar și la geamătul durerii și al neputinței. Apropierea erotismului de moarte se face natural, fără tragedii și fără lamentări inutile, așa cum și în natură acuplarea și moartea sunt acceptate ca un dat. Citez, în încheiere, câteva versuri din poezia mea preferată- „Toată dimineața”: „...căutai cele mai ascuțite cuie/ca să poți prinde plăcile crude/umbra copacului urla după verdea pădure/sângele îți șiroia din degete/așchii subțiri ți-au intrat pe /sub unghii/pe sub piele...” sau din „Tren de noapte”: „O să ardem/tot trenul cu trupurile noastre/țintuiește-mă/pe scărița cușetei/dă perdelele la o parte/doar luna/și câte un bec răzleț/dintr-o haltă părăsită /să-mi lumineze/inima.,,