agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1455 .



​Sol invictus Mesia Chip Luminos, oi, leru-i ler!
article [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [BogdanGeana ]

2023-12-27  | [This text should be read in romana]    | 



658bf33a99875.jpg

Ați observat probabil că am început această serie cu două „episoade” dedicate colindelor laice din Statele Unite ale Americii și din Marea Britanie, destul de impropriu denumite însă colinde, când, în realitate, vorbim doar de niște biete cântece de Crăciun. Este cel puțin ca și cum i-am spune burgerului chiftea, ca să ne înțelegem, sau lui Peter Dinklage Gigel Frone. La început nu mă gândeam că primul articol ar urma să fie secondat și ulterior întregit cu această a treia incursiune, numai că vedeți cum e, socoteala de acasă nu se compară cu cea din târg. De exemplu n-aveam de unde să știu că voi avea ocazia să privesc procesiunea funerară a lui Shane MacGowan, difuzată în direct și de televiziunea națională din Irlanda, ceea ce avea să activeze câteva conexiuni atestate documentar, însă prăfuite. De exemplu, Victoria Mary Clarke, văduva marelui bard irlandez, plecat la cele veșnice pe 30 noiembrie 2023, a rememorat și a prezentat celor prezenți în catedrala Saint Mary of the Rosary, din Nenagh, Tipperary, câteva dintre lucrurile pământene cele mai dragi lui Shane, care, conform tradiției, urmau să fie depuse la picioarele mortului, în sicriu, precum: un disc Led Zeppelin, o tamburină, o tavă de inox, scrumiera sa preferată, o statuetă cu Fecioara Maria, un mini-pian electric cumpărat de Shane în Siam, pentru a îl ajuta la compunerea minunatei „Summer in Siam”, care îl obsedase, un Budha mic sau bluray-ul filmului Nașul... Și multe altele, aparent futile pentru mulți dintre noi. Ups! Oare nu ne amintim cu ocazia asta de nimic? Ce a fost mai înainte: Miorița, sau preMiorița?

„Iar la cap să-mi pui

Fluieraş de fag,

Mult zice cu drag;

Fluieraş de os,

Mult zice duios;

Fluieraş de soc,

Mult zice cu foc!”

(Miorița – varianta Vasile Alecsandri)

Să vă mai zic și că s-a cântat live „Fairytale of New York” (Glen Hansard și Lisa O’Neill) și că lumea a început să intoneze, să aplaude, iar Victoria, împreună cu Siobahn MacGowan (sora lui Shane, scriitoare și jurnalistă) s-au ridicat din primul rând și au început să danseze. Vă reamintește asta de ceva?

„Soarele şi luna

Mi-au ţinut cununa.

Brazi şi paltinaşi

I-am avut nuntaşi,

Preoţi, munţii mari,

Paseri, lăutari,

Păserele mii,

Şi stele făclii!”

(Miorița – varianta Vasile Alecsandri)

Și acum să vedeți hal de conexiune! Cu vreo lună în urmă am participat la un curs de pregătire în administrație, deci nu în folclor, și nici în literatură! La un moment dat s-a făcut vorbire despre profilul românilor, așa cum reiese el din Miorița. Ce ne facem însă că acesta este caracterizat preponderent prin defetism? Care defetism, am întrebat eu, public, iar ceea ce avea să urmeze s-a constituit într-un monolog prin care încercam să explic trainerului și celorlalți cursanți că „profilul nostru de țară nu trebuie definit, eronat, prin noncombat”, ci, cel mult, dacă e să ascultăm slova Mioriței, prin cosmogonie. Și am adus în sprijinul meu un timp verbal: condițional-optativul. În textul Mioriței, textual: şi de-a fi să mor. Ni se prezintă o probabilitate, o eventualitate, despre certitudine însă nu se spune absolut nimic. Nu avem nicio certitudine. Ceea ce este eludat nu trebuie exclus. Nu ni se induce nicăieri varianta că ciobanul va refuza lupta, încăpățânându-se să moară. Însă, dacă totuși nu îi iese... Dacă totuși nu îi este, pentru a se săvârși împăcat, trebuie ca toate să fie rânduite pentru marea sa călătorie. Ca o paranteză, îmi amintesc de prima mea vacanță la bunici, să tot fi avut amândoi în jur de 70 de ani, când bunicul m-a luat de mână și tainic m-a dus în șopron să îmi arate ceva. Ce să vezi: două coșciuge, învelite frumos, în hârtie cafenie, de ambalat. Nu e vorbă, că au mai trăit ambii destul de atunci, însă copârșeele erau la locul lor.

Defetismul acesta care i-a intoxicat pe mulți este consecința unor comentarii de liceu, impuse: seninătatea ciobanului mioritic în fața morții. Care moarte? Acel „de-o fi să mor”? Și atunci să ne mai întrebăm oare cum am ajuns de aici la „atitudinea defetistă”? Singura certitudine din Miorița este testamentul cosmogonic, care, neîmplinit, ferească ĂldeSus, poate produce un monstruos dezechilibru universal. Cât despre moarte, mai devreme sau mai târziu ea tot vine, iar strămoșii noștri erau poate prea buni gospodari, poate prea preocupați și meticuloși de cum fac trecerea dincolo, însă defetiști, niciodată. Trebuie să vă mai spun și finalul acestei intruziuni în plin curs, atitudine care, când vorbim de desemantizare, mă caracterizează. Ce credeți că a concluzionat trainerul? A rămas ca în tren. Să pornim totuși de la premiza că ciobanul refuză din start să se apere și începe să croșeteze o alegorie... Ar fi fost păcat de restul cursului său, de mare succes de vreun deceniu încoace.

Revin la cele lumești pe care și le-a dorit Shane în lumea de .Dincolo. de ritualul cu făcutul bagajului din care, în călătoria pe celălalt tărâm nu au voie să lipsească cele mai dragi artefacte pământene, coincidențele cu spațiul celtic (nu e cazul să aduc acum în discuție faptul că „cercetătorii britanici” au descoperit de curând că ADN-ul irlandez nu se potrivește cu esența celtică) nu încetează să mă mire. De la simbolistica ornamentației populare, precum rozetele inscripționate pe porțile maramureșene sau crucea celtică și troițele românești, nu este decât un pas până la teoria lui Blaga, conform căreia celţii sunt, în fond, nu o populaţie antică, ci o cultură ocupaţională. Preistoria beneficiase de trei culturi ocupaţionale: păstorească, agrară şi meşteşugărească. Nici nu mai contează numele dat de exegeți populației care poartă acest bagaj comun, celți, picți (deplasați anterior), gali, valahi, pentru că ne-am pierde vremea pe prostii. Dar despre Blaga merită să discutăm separat.

Și așa, dintr-o convingere apotropaică, repetăm și cărăm după noi, ritualic, asumându-ne cohorte de necunoscute, una după cealaltă, perpetuând fără voia noastră această solidaritate mistică între om și natură. De exemplu, reminiscenţa „florile d’Albei”, eronat conservată de subconştientul obştesc drept „florile dalbe”, face recurs la numele celtic al Lunii: „Alba”, identificat şi în colindele provensale, dar şi în numele dat de celţi insulelor britanice: „Albion”. Reminiscenţa lingvistică „leru-i ler”, comentată şi studiată în spiritul latinist al Şcolii Ardelene, nu înseamnă aşa cum îşi închipuia Şincai şi Maior eternizarea numelui împăratului Aurelian, nici, aşa cum propusese, după 1848, George Săulescu, luând în studiu formula derivată „Veler şi Velerum”, în onoarea numelui împăratului Valeriu, ci formula sacramentală finală (Lex sed Lex/Legea e Lege), în baza unei mărturii a lui Aristotel care elogia justiția naturală, eminamente pozitivă și valabilă peste tot cu aceeași forță. Ca și sinonime, poate că ne este mai familiar: „așa e viața”. De altfel, sugestia legământului sacru, al legii care se cânta, ca să nu se uite, este întărită şi de prezenţa, în reminiscenţa „oi, leru-i ler” a derivatelor acestei formule, a invocaţiei „oi” (nimic altceva decât vocativul lui AUM/Dumnezeu, din străvechiul „NeikOY” (conform inscripţiei din Rhodos, ANAPO’NEIKOY, ANAPONEIKI), singura prin care putea fi invocat AUM (pronunțat OM: spectacolul Cerului, al Lunii şi al Soarelui”). Toate acestea, ce să vedeți?, se petrec în luna decembrie, sub protecția zânei focului, Vesta (conf. Ovidiu), fiica lui Saturn și a lui Ops (conf. Macrobius), în cinstea sa, precreștinii celebrând „feeriile saturnale”, nimic altceva decât colindatul copiilor noștri, în noaptea din ajunul Crăciunului, urările de avuţie, cântările denumite Colinde şi toate celelalte datini domestice, pe care tăranii români le-au conservat până în prezent, „traficând” ocultul unor expresii pe care noi, astăzi, ne permitem aroganța de a le explica prin etimologii populare. Dacă la romani exista așa zisa „festum calendarium” (1 ianuarie), sărbătoarea Noului An este preluată global, iar folclorul românesc, generos și asumat iese la înaintare cu jocuri de copii mascaţi sau travestiţi, umblând din casă în casă, fluierând şi cântând, ca să capete daruri. În afara spațiului românesc, colinda noastră (în fapt calenda din cultura romană) a reușit să se conserve până târziu, spre evul mediu, după încreştinarea romanilor, fiind atestate cutume precum colindatul antifonic al copiilor în pre-seara anului nou (Ajun), urând gazdei, care ieşea să-i cinstească: „Gaudium et lactitia sit in hac domo, tot filii, tot porcelli, tot agni!” („În astă casă să fie / Bucurie şi veselie; / Câţi mititei, / Atâţia purcei / Şi toţi atâţia miei!”).

Colindele de astăzi au existat, inițial ca și cântări adresate soarelui, ce renaşte în decembrie, la solstiţiul de iarnă. Peste care, ca o coincidență calendaristică, s-a întâmplat ca în cultul creștin să se suprapună contaminarea naşterii lui Christos. Iar poporul, sărbătorind, deodată, naşterea eroului păgân cu a Dumnezeului creştin, a substituit treptat (într-un interval de timp neglijabil), onomastica cântului păgân: Soare - Christos, Lună, Cer sau Lumină - Sfânta Maria, Jupiter - Sfântul Ilie etc., pe un ritm păgân.

Și ajungem și la Sfântul Augustin, conform căruia: „ceea ce, în prezent, se numeşte religie creştină a existat la cei vechi şi nu era absentă la începuturile neamului omenesc, până la apariţia lui Hristos întrupat, după care religia adevărată, care era deja prezentă, a primit numele de religie creştină”. Ca expresii sacerdotale ale acelei religii, care a existat de la începuturile omenirii, colindele au fost prigonite de către biserică, drept „marele praznic al diavolului” sau drept „cântece drăceşti”, până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când tentativa de asimilare creştină a colindelor în cântece bisericeşti s-a produs mai întâi, cu „Colindele pascale” şi cu „Irozii”, apoi cu „Vifleimurile” şi cu „Cântecele de stea”, toate încredinţate, iniţial, epitropilor bisericeşti, apoi, odată cu fenomenul de asimilare creştină a colindelor prin creaţii culte, care urmau să fie răspândite în popor, prin eforturile parohilor, direct către toți enoriaşii şi, mai eficient, către toți elevii de şcoală, sub numele de colinde populare.

Iată-ne, așadar, într-un soi de limes, unde luptele pentru asumare și cucerire pălesc și, precum creațiile laice din Statele Unite care aveau să pună bazele unui areal al Crăciunului, iau naștere producții cu rol propagandistic creştin și educativ. Numite de I. G. Sbiera „Vifleimuri şi Cântece de stea”, până în 1945 în România aveau să fie publicate numeroase creaţii ale unor compozitori profesionişti. Menționez câteva dintre acele colinde pe care, mulți dintre noi s-au obișnuit să le considere de sorginte populară: Tiberiu Brediceanu („Domnul Sfânt când s-a născut”), Al. Podoleanu („Bună dimineaţa la Moş Ajun”), I. C. Brătianu („Noaptea de Crăciun”), D. G. Kiriac („Sculaţi, sculaţi”; „O ce veste minunată”; „Nouă azi ne-a răsărit”), George Cucu („Astă seară-i seară mare!”; „La un colţ de grădiniţă”; „Sus boieri nu mai dormiţi”; „Am plecat să colindăm”; „În vârful la nouă meri”), V. Popovici („Maica sfântă şi-o pornitu”; „Trei păstori”), A. Stoia („Steaua sus răsare”) sau Timotei Popovici („Astăzi s-a născut Hristos”).

Adoptate de popor şi conservate, așa cum îi stă bine oricărui produs oral, cu variante, ceea ce le crește autenticitatea populară, Vifleimurile au devenit folclor, ca o apartenență a noastră la mit.

Colindele erau inițial cântece la adresa soarelui, ce renaşte la solstiţiul de iarnă, în cursul lunii Decembrie. Printr-o coincidenţă calendaristică, naşterea lui Christos, în cultul creştin, cade tot pe vremea solstiţiului de iarnă. Poporul nostru, sărbătorind simultan naşterea eroului păgân cu a Dumnezeului creştin, a substituit onomastica cântecului păgân. În loc de Soare a zis Christos, în loc de Lună, Cer sau Lumină, a zis Sfânta Maria, în loc de Jupiter a zis Sfântul Ilie etc. Faptele, însă, desfășurarea evenimentelor, au rămas neatinse, iar cântecul s-a păstrat păgân. Nu numai fondul cântecului s-a conservat în întregime, dar chiar și forma sa aparține cultului solar. Bineînţeles, acest fapt nu este unul general. Nu, pentru că schimbarea nu s-a putut întâmpla decât în unele cazuri: când cântecul cânta naşterea soarelui, ori, printr-o atracţie, moartea lui.

Suntem autentici, ne învecinăm cu ocultul, însă, stăm prost cu promovarea. Nu, să nu mă înțelegeți greșit, cu promovarea constantă și asumată, nu cu promovarea ocazională, colindatul de ceată bărbătească fiind inclus în lista patrimoniului mondial imaterial UNESCO, cu prilejul sesiunii Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial al UNESCO care a avut loc la Baku, Azerbaidjan, în decembrie 2013. Altfel, noroc că se întoarce an de an estivalul Hrușcă acasă, la Sala Palatului, cu ale sale culegeri precreștine, pentru a contrabalansa laicul autentic al împodobirii impulsiv compulsive a bradului de către mama lui Paul Surugiu Fuego. Ler sau fler, dilemă veche, cu rezultat scontat: câștigă evident lerul, supraviețuitor ca și destinul nostru. Păcat de sinapsele noastre întrerupte cu Marele Tot, păcat de întrerupere. Păcat că am închis apotropaicul într-un borcan fumuriu de murături, timpul ștergând numele produsului de pe etichetă.

Atât cât mai poate fi de magic, fie ca „Lamulțianul” meu să vă țină și să vă găsească sănătoși. LA ANUL ȘI LA MULȚI ANI!


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!