agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-28 | [This text should be read in romana] |
Acest text nu este o recenzie de carte, ci o sesizare asupra unor manipulări grosolane care se intitulează: Chestiunea Armeană, traducere și adaptare de L. Nazare, editată de „Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educație și Cultură „Dunărea de Jos”, care nu știu cui aparține dar știu căror interese servește.
Este o carte care dorește a spăla crima în care au pierit 1.500.000 de armeni, nu de mâna Imperiului Otoman, ci de mâna întemeietorilor statului modern Turc. Iată cât de nefericit începe această carte: „Termenul Armeni care apare în publicația noastră se referă la cei care au fost membrii bandelor rebele și au participat la activități teroriste…” Dintr-o simplă trăsătură de condei, armenii au fost categorisiți drept teroriști și criminali. În sfârșit: istoria genocidului armean pe scurt: Începând cu anul 1915 până în anul 1921 au murit executați sau pe drumul exilului 1.500.000 de armeni. Acest prim genocid al secolului crimelor în masă se atribuie de către istorie Imperiului Otoman dar, cu toate acestea Republica Turcă refuză recunoașterea genocidului armean. De ce oare? Lucrurile sunt foarte simple! Încă din anul 1908 puterea nu mai se afla în mâna Sultanului, ci în mâna „Junilor Turci”, formațiune naționalist-progresistă care număra printre rândurile sale și pe cel ce avea să fie în 1923 primul președinte al Turciei moderne: Mustafa Kemal, denumit și Ataturk (părintele Turciei). Ataturk, ofițer în armata care ucide armeni în masă, ofițer al forțelor armate turce a V-a care escorta în deșertul Siriei lungile coloane de deportați armeni. Ataturk, comandantul forțelor turce care au luptat în Caucaz și i-a ucis pe armenii (așa-zișii rebeli teroriști) care își apărau localitățile aflate pe terotoriul Armenei istorice locuite în preponderență de ei. Nu trebuie să mai spun de ce ghiaurii se săturaseră de opresiune. Cine are timp și dorință se poate interesa despre felul cum era tratat un nemusulman în acele vremuri. Cu toate acestea, genocidul împotriva unei nații creștine nu putea fi înfăptuit de un stat cu orientări musulmane. Chiar dacă supușii creștini aveau parte de un tratament dicriminatoriu, aceștia erau protejați de Coran. Orice acțiune împotriva creștinilor ar fi obținut oprobriul tuturor țărilor musulmane. Să mă întorc la cărțulia care sper că nu a văzut lumina zilei cu ajutorul statului de drept în care trăim… Încă încă din prima pagină, broșurica, pune declarații în gura armenilor, nesusținute de documente, aruncate pe piață doar doar s-or lipi ca noroiul de cititor. „poporul turc ca o populație care poate fi anihilată”, „curățirea etnică împotriva turcilor”. În fapt, aceste afirmații sunt înregistrate ca fiind rostite de junii turci la adresa armenilor și se află în toate mărturiile scrise ale acelor crunte zile, mărturii de necontestat ca ale ambasadorului Statelor Unite la Istanbul, Henry Morgentau. Hai să redăm un pasaj: „Armenii au acționat prefăcându-se inocenți până în 24 aprilie 1915: până atunci ei au acționat ca și cum Administrația Otomană i-ar fi reprimat, ar fi fost supuși la tot felul de torturi și brusc pe 24 aprilie 1915 s-ar fi dorit ca ei să fie eliminați prin genocid și ar fi fost uciși prin ardere, fiind tăiați în bucăți.” Pe 24 aprilie 1915 au început acțiunile unui genocid ce avea să țină până în anul 1921, după unii, până în 1923, după alții. Primul act criminal a fost uciderea în Istanbul a aproximativ 5000 de intelectuali. Ce putem să spunem despre expresia: „ar fi fost uciși prin ardere, tăiați în bucăți”??? Paragraful următor: „De fapt, ei au început revolta în 1780 la Maraș/Zeitun prin neplata impozitelor recurgând în acest scop la folosirea armelor.” Putem face un calcul? Oare câți ani sunt din 1780 până în 1915? Și chiar dacă ar fi fost o revoltă armată, asta nu ar fi justificat uciderea tuturor armenilor(excepție făcând bărbații înarmați care erau mai greu de ucis) din acea zonă de către armata turcă din care făcea parte și proaspătul maior Mustafa Kemal. Sună ca o veche problemă care trebuia îndepărtată definitiv. Cărțulia dementă continuă în acești termeni până la final. Declarând documentele oficiale ca fiind false, inventând cifre și armate armene care terorizau armata turcă… Toate acestea nu ar deranja, lătratul este și el o formă de comunicare. Deranjează faptul că o astfel de broșurică apare în România, după presupunerile mele, cu ajutorul autorităților române… Să fie asta o mână de ajutor dată Turciei pentru a intra în Uniunea Europeană? Habar n-am! Un lucru știu cu siguranță! În 1921 România își deschidea granițele pentru a primi refugiații acelui genocid. Am în posesie sute de pașapoarte ale acelor familii. Nu au venit aici, în România, pentru că erau mici comercianți și că aveau un vad bun, ci pentru că nu mai aveau casă. Aceste lucruri trebuie scrise deoarece crimele Turciei nu s-au oprit la armeni. În proaspăta înființată Turcie modernă s-a continuat epurarea minorităților. Grecii (1924-1928) și kurzii(1991) fiind exemple clare ale intențiilor fascistoide turce. Scriu aceste lucruri conștient fiind de faptul că aceste declarații mi-ar aduce condamnarea la închisoare în democrata și moderna Republică Turcă și moartea pe străzile Bucureștiului. Nu a trecut un an de când un jurnalist armean, Hrant Dink, a fost ucis la Istanbul pentru simplul fapt că era un militant al recunoașterii genocidului armean. Pentru documentare: -Archives and Historical Resources Report that Ottoman Turkey is seeking to exterminate the Armenian nation. July 16, 1915 -AMBASSADOR MORGENTHAU'S STORY - Istoric Articol aparut in ZIUA |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy