agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6955 .



pegas anteic
article [ Art ]
George Stubbs

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [ceni ]

2008-05-23  | [This text should be read in romana]    | 



George Stubbs este considerat cel mai mare pictor de cai de oricând. El a fost un artist de sport, însă mult mai mult decăt atât, a fost un om care efectiv a disecat subiectele înainte de a fi pictate. Apoi, este și un artist dur, deranjant și plin de complexitate, dar a știut să atingă coarda sensibilă a publicului. În 1977, două picturi ale lui Stubbs, „Adunătorii de fân”(„Haymakers”) și „Secerătorii”(„Reapers”), create în 1785, erau pe cale de a fi vândute, putând chiar să părăsească și Anglia, astfel încât Galeria Tate, unde sunt expuse tablourile, a intervenit, însă nu avea cele 774.000 de lire sterline pentru a le cumpăra. Așa că publicul a reacționat. Exista o formă simplă de loterie, un concurs de cuvinte încrucișate și unul de compunere și în șase luni banii au fost adunați de public, pentru ca operele să rămână în colecția națională.
George Stubbs a venit pe lume la Liverpool în 1724. Tatăl său, fire pragmatică, a dezaprobat interesul artistic timpuriu al fiului său. El, fiind curier, pregătea pieile cailor pentru tăbăcarii locali. Stubbs, ca băiat, trebuia să lucreze pentru tatăl său. Dar după moartea tatălui în 1741, când Stubbs avea 17 ani, fiul a putut să îmbrățișeze cariera artistică. „A lucrat puțin ca asistent al pictorului provincial Hamlet Winstanley, copiind gravuri. Apoi, a stat din nou în casa familiei sale, desenând și studiind anatomia, bazându-se pe suportul financiar al mamei sale.”(Tim Marlow, Istoric de artă)(*). Prima sa creație a fost un tablou de familie, întrucât familia îi va deveni un patron loial pictorului în anii următori. La scurt timp, Stubbs s-a mutat la York, continuându-și studiile de anatomie la spitalul public. Morlow: „Acolo l-a întâlnit pe obstetricianul Burton, care l-a rugat pe Stubbs să ilustreze cartea pe care o scria despre evoluția metodelor de naștere. Stubbs n-avea nici o experiență în gravură, așa că s-a dus la un pictor decorator din Leeds ca să învețe cunoștințele de bază.” Primele sale lucrări publicate au fost 18 planșe. În aceeași perioadă, Stubbs a cunoscut-o pe Mary Spencer, care a devenit companioana și asistenta sa de viață în concubinaj, din care a rezultat și un fiu.
În 1754, Stubbs s-a alăturat altor artiști britanici în Marele Tur spre leagănul artei occidentale – Italia. „Stubbs a făcut parte dintr-una din primele generații de artiști britanici pentru care o călătorie în Italia părea o cerință a succesului. Totuși, Stubbs n-a părut emoționat de experiență, a stat doar câteva luni și, negăsind nimic de admirat, spune:«Natura a fost și va fi mereu superioară Artei, fie ea greacă sau romană.».”(*) Ideea de a desena natura l-a inspirat pe Stubbs să studieze detaliile complicate ale anatomiei cailor. Marlow: „Probabil, cu ajutor financiar de la familia Nelthorpe, a început un proiect care îi va transforma reputația. Timp de 18 luni, începând din 1756, Stubbs și Mary Spencer au lucrat la o fermă izolată din Lincolnshire, unde au studiat sistematic anatomia cailor.” Sub această întreprindere anatomică, pictorul înregistra fiecare detaliu până când rămânea doar scheletul, trecând astfel de la anatomie la arheologie, prin faptul că pătrundea adânc în cotloanele corpului cabalin, golindu-l spre a înțelege cum funcționează din interior spre exterior și pentru a putea picta cât mai realist. Era primul nou studiu al acestei teme în peste 150 de ani, și era fără precedent în ceea ce privește detaliul. Marlow: „Stubbs era hotărât să publice «Anatomia Calului» și și-a dus desenele la Londra la câțiva gravori profesioniști. Dar nimeni nu voia să înceapă proiectul, findcă subiectul era neobișnuit.” Pictorul a decis să-l publice singur, așa că a lucrat la proiect jumătate din timp, câștigându-și existența realizând portrete timp de 8 ani, până în 1766 când a fost publicată „Anatomia Calului”. Cartea a apărut într-un moment propice.
În 1750, a fost fondat în Anglia Clubul Jocheilor, format din aristocrați bogați care voiau să promoveze cursele de cai. Membrii clubului erau dornici de a găsi un artist care să descrie caii câștigători într-o manieră reală, iar Stubbs s-a arătat interesat să servească piața. Prima comandă a fost a ducelui Richmond, pentru reședința Goodwood din Sussex – „Vânătoarea de la Charlton”. Aceasta este considerată prima pictură a unui cal făcută de Stubbs. Ducele avea atunci 28 de ani și era un ofițer militar activ. El poate fi văzut în centrul picturii, stând ferm în șa, purtând albastru de Goodwood, livreaua Charlton, iar fratele său, lordul Geoerge Lennox, e redat venind spre el. Pe fundal se vede vînătoarea în acțiune. Marlow: „Canisele din Charlton Hunt erau faimoase pentru câinii de vânătoare, aceștia se aflau în fundal, iar Stubbs a avut șansa să-i observe, descriindu-i cu mare individualitate și cu puțină afecțiune. Cu suportul unor asemenea patroni, a început cea mai prolifică perioadă din cariera lui Stubbs.”
Începând din 1762, cu o serie de picturi ale iepelor și mânjilor, Stubbs creează compoziții clasice. Caii sunt liberi de căpăstru, șa și pinteni și sunt reprezentați aproape sculptural, ilustrând cum Stubbs încerca să eleveze animalul simplu, pictându-l la statut de artă. Combinația desenului inspirat din realitate și apoi a aranjării cailor în compoziții idealizate era foarte puternică, însă picturile lui Stubbs au mers mai departe, în poate cea mai captivantă capodoperă a sa: „Whistle Jacket”. Ea este una dintre cele mai mari picturi cabaline. Whistle Jacket era un armăsar deținut de marchizul de Rockingham, care îi adusese stăpânului său o mică avere la cursele de cai. Dar a fost retras în 1759, folosit la prăsilă și, trei ani mai târziu, Rockingham a decis că vrea o pictură cu posesiunea sa premiată. Marlow: „Există multe zvonuri despre această operă, mai ales fiindcă Whistle Jacket nu are un fundal, un context, ci este așezat în gol. Una dintre teorii e că Rockingham era implicat în treburi de stat, chiar fiind pentru un scurt timp prim-ministru, și a făcut o comandă de o pictură ecvestră a regelui George III. Ajungând atât de departe, a decis împreună cu Stubbs, că nu se va deranja să-l pună pe rege pe cal și nici nu va exista fundal. Și această teorie poate fi adevărată, însă, din însemnările lui Stubbs știm că mereu pictează mai întâi caii și apoi fundalul. Cred că și-a dat seama împreună cu patronul său că era suficient, nu mai avea nevoie de nimic. Acest lucru conferă lucrării atemporalitate, un aer foarte modern și foarte contemporan.” Datorită energiei pe care o emană, această pictură, aproape de mărime naturală, pare să fi aprins imaginația publicului de-a lungul secolelor și să fi iscat tot felul de zvonuri. Cel mai interesant s-a iscat când lucrarea a fost expusă pentru prima dată. Se spunea că Whistle Jacket a văzut tabloul, când Stubbs aproape îl terminase, calul s-a agitat și a vrut să-l lovească cu copita.. Stubbs și îngrijitorii de la grajduri au trebuit să-l țină și, aparent, l-au bătut cu bățul șevaletului și cu paleta. Marlow: „Mi se pare ridicol, totuși. Vă imaginați o pânză așa de mare în padocul murdar și un pictor ca Stubbs fiind nevoit să se lupte cu ea ? E clar că a făcut schițe și desene și a observat îndeaproape calul așezat în fața sa, dar pânza a fost pictată în atelierul lui Stubbs.” Din tablou transpare imaginea extraordinară a vitalității și vigorii unei ființe gen Pegas fără aripi, înfipt cu picioarele posterioare în pământ, cu ochii ieșiți din orbite spre privitor și sugerând un imperativ: „Nu am decât un salt până la cer, dar nu sunt lăsat de complexul anteic.”
În 1762, la 38 de ani, Stubbs era cunoscut ca artistul sportiv al momentului. Problema erau instituțiile de artă, fiindcă pentru ei pictura era o căutare intelectuală și rezultatul imaginației ca și al puterii de observație, pe care Stubbs o avea. Peisajul pistei de curse și al grajdurilor era interzis, așa că Stubbs a trebuit să privească mai departe. Creswell Craggs sunt o formațiune de roci izolate la granița dintre Nottinghamshire și Derbyshire. E un peisaj arid format din roci de calcar, a cărui dramă și frumusețe se conforma noii idei a pitorescului și care i-a dat pictorului un decor mai natural, în care și-a putut descrie caii, expunându-i într-o natură mai sălbatică. „Peisajele de la Creswell Craggs au fost fundalul unei serii de 17 picturi, pe care un istoric de artă a numit-o «istorie animală».”(*) Pictorul imortalizează cu expresivitate în aceste tablouri existența periculoasă a animalului ierbivor în fața animalului carnivor. În această serie, sunt patru scene ale poveștii. În prima, leul e la distanță, înfricoșând calul, apoi se apropie, în a treia scenă, atacă, iar în a patra calul e sfâșiat de colți și gheare. Precedentele acestei serii de picturi au fost clasice. În Roma, pe Dealul capitoliului, exista o sculptură antică a unui leu atacând un cal. Stubbs a văzut-o și a încercat să facă o pictură a sportului elevată și să-i dea ceva din statutul de artă calsică sau de stil grandios al artei. Marlow: „El se implică în aceste picturi, ieșind în față ca pictor cu imaginație, dar și ca observator. Fiindcă deși era foarte plauzibil să fi văzut un leu, într-una din menajeriile patronilor săi, lordul Shelbourne avea un leu la casa din Hounslow Heath, dar nu văzuse niciodată un leu atacând un cal.” Artistul încearcă să evidențieze o idee foarte puternică atunci, aceea a sublimului.
Ideea sublimului, scrisă de Edmund Burks și publicată prima dată în 1759, era respectul și frica simțite de oameni, atunci când se confruntă cu imensa putere a naturii. Aceasta era de obicei folosită la pictarea furtunilor, mai ales a celor de pe mare, mai târziu Turner s-a afirmat ca exponentul picturii sublime. Stubbs reușește în aceste picturi să combine teoria artei mărețe cu gusturi mai populare ale timpului, întrucât în picturile și gravurile sale, alături de modelul făcut pentru olăria Wedgwood pe aceeași temă, e vădită popularitatea acestora.
Stubbs a primit comenzi să picteze animale sălbatice ce veneau în Anglia, trofeele noului și puternicului imperiu britanic. Imaginea unui ghepard, timisă în dar regelui George III de un fost guvernator din Madras, amintește un eveniment petrecut în Parcul Windsor, unde gheparzii au fost lăsați liberi, pentru a li se observa tehnica de vânătoare. Tabloul arată cerbul întreg, așadar experimentul a fost un eșec… Pictura lui Stubbs conferă o senzație de exotism, animal și uman. Acesta a pictat atât gheparzii, cât și indienii, cu aceeași dramă și atenție la detaliu. Sursa majoră de venit a lui Stubbs nu era însă din aceste tablouri, ci din pictura portretelor cailor pentru clienți bogați.
În 1765, a început o altă serie la Newmarket, începând cu două peisaje populare fără cai și fără oameni. În ele se pot vedea doar grajduri de întreținere, unde erau aduși caii după cursă sau după exerciții și unde erau masați cu cârpe sau paie pentru a lua sudoarea de pe ei. Se mai pot vedea și posturi de pariuri, peisajul reverberând cu o senzație de pustiu. Dar, în Gimcrack din Newmarket, pictorul a arătat prin personajele incluse, oameni și cai, și calculele de după curse, în prim plan, și chiar cursa de cai, sfidând astfel temporalitatea. „În secolul XVIII, cursele atrăgeau multă lume, din toate clasele sociale, era locul unde aveau loc pariuri fanatice, boxul și luptele de cocoși. Mulțimea se alinia, lăsând loc de trecere doar cailor. Dar aceste elemente lipsesc din viziunea lui Stubbs. Nu era un pictor de documentare, ci era interesat de drama și de spiritul ocaziei.”(*)
În 1785, Stubbs a pictat „Adunătorii de fân” și „Secerătorii”. Tablourile arată cât de mult voia pictorul să-și lărgească tema artei sale. Cele două opere se potrivesc ca și lacrima cu roua, au o linie continuă de acțiune. Marlow: „Le poți inversa și poți crea o piramidă din copacii și din peisajele de pe fundal. Stubbs arată aici lumea rurală la lucru, sunt întâmplări ce se petrec zilnic. Sunt multe precedente pentru această temă în artă, dar muncitorii par a fi sentimentalizați. Nu cred că Stubbs face asta, dar îi idealizează, toți poartă costume imaculate. Cumva, Stubbs vrea să le afirme demnitatea. Arată, aproape ca un manifest, activitățile lor, de la greblat la secerat și la adunatul fânului, dar își impune și simțul ordinii în operă.” La acea vreme, creșteau nemuțumirile în zona rurală, dar și în anumite clase de la oraș se simțea că la țară erau probleme, iar Stubbs încearcă să redreseze echilibrul și să arate o lume ordonată. A prezentat lucrările la Academia Regală și le-a folosit și ca bază pentru gravuri populare, poate pentru a arăta că lumea rurală nu era o problemă. Dar răspunsul a fost critic. Marlow: „De fapt, oamenii au spus că zona rurală nu este așa și nu a schimbat viziunea obișnuită. În 1977, a existat pericolul ca aceste lucrări să fie pierdute de națiune, dar națiunea s-a opus, a strâns banii și sunt aici, conservate pentru posteritate. În presă, nu se scrie decât depre aceste lucrări, care captează esența englezească, esență aproape pierdută. De fapt, îi sfidează pe cei care au văzut inițial lucrările, acestea fiind învăluite de profunzime și de contradicție.”
În 1795, la 71 de ani, Stubbs s-a angajat să exploreze și să înregistreze anatomia comparativă a oamenilor, tigrilor și găinilor. În următorii 11 ani, Stubbs a făcut mai mult de 120 de desene și patru volume de text. În „Anatomia Comparativă”, întrebarea științifică poate fi frumoasă și lămuritoare: știința și estetica nu se opun, ci pot exista împreună, o idee ce încă are rezonanță contemporană. Ultima mare lucrare a lui Stubbs se află acum în nordul Irlandei, la Mount Stewart, în una din casele de la țară a familiei care a comandat-o. Henry Vane Tempest era un proprietar de pământ, de 28 de ani și destul de bogat pentru a se ocupa de pasiunile sale: cursele de cai și jocurile de noroc. În 1796, acesta a cumpărat unul dintre cei mai buni cai: Hambletonian. Marlow: „Se poate spune că Stubbs l-a imortalizat pe Hambletonian, dar locul său în istoria curselor era asigurat. Va câștiga cupa de aur Donncaster și cupa St. Ledger, și, pe 27 martie 1799, va participa la cursa decadei cu alt cal, numit Diamond, al cărui proprietar, Joseph Cookson, și Henry Vane Tempest, au pus un pariu de 3.000 de guinee.” Cursa a avut loc la Newmarket, unde Stubbs pictase în anii anteriori, și a atras zeci de mii de oameni. Conform surselor contemporane, nu puteai găsi un pat liber pe o rază de 30 km, iar peste 30.000 de guinee au fost pariate atunci. Cîștigătorul a fost Hambletonian. Imediat, stăpânul său, Vane Tempest i-a comandat două lucrări lui Stubbs, din care s-a păstrat doar una.
Stubbs s-a stins pe 10 iulie 1806 în casa sa din Londra, la 82 de ani. Deși avusese un mare succes comercial timp de șase decenii, s-a dovedit că avea datorii mari. El a ales o formă de pictură populară și i-a dat greutate și autoritate. A redus pictura cabalină la esență și apoi a transformat-o într-o formă clasică de artă. Niciun pictor englez n-a fost atât de atent la studierea detaliilor. Dar el nu era un observator fără pasiune, a adus greutatea sentimentului în opera sa, care uneori ne oripilează și care a început să facă oamenii mai lucizi în perspectiva lor existențială.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!