În martie 1987 am plecat, împreună cu un grup de medici stomatologi din Israel, să urmez un curs de implantologie dentară, la Lausanne, în Elveția. Auzisem deja despre Forum Odontologicum (actualul Forum Sevelin), institutul privat unde aveam să studiem, despre prof. Sami Sandhaus, unul dintre primii implantologi europeni, directorul acestui centru de perfecționare profesională. Însă nu aveam nici cea mai palidă idee că, după douăzeci de ani, voi descoperi, în casa unui prieten, la București, un alt Sami Sandhaus, pe care nici măcar nu-l bănuisem.
Dr. Sandhaus ne-a informat despre cercetările sale în domeniul implantologiei ceramice, ne-a demonstrat inconvenientele și daunele folosirii metalelor în cavitatea bucală, îndrumându-ne totodată spre o nouă apropiere către funcționalitatea aparatului dento-maxilar, prin definirea unei filozofii a reabilitării orale bazată pe patru principii - Fiziologie, Materie, Echilibru și Funcție - care m-au călăuzit în continuarea activității mele medicale.
De-a lungul anilor, Dr. Sandhaus a predat și în Israel, dar drumurile noastre s-au încrucișat, surprinzător, la Iași, în cadrul unui congres organizat de Universitatea de Medicină, condusă de rectorul Vasile Burlui, abia în anul 2002. Avea același entuziasm pentru profesie, același zâmbet prietenos, aceleași energii inepuizabile, inventivitate, simț al umorului și deosebita capacitate de comunicare.
Acum un an, la o cină, în Bucuresti, descopăr într-un raft al bibliotecii prietenului meu, prof. Dan Slăvescu, o carte scrisă de Sami Sandhaus, "Capcanele și miracolele vieții", tradusă din franceză de Didona-Veturia Ionescu, dupa ediția originală din 2004, și publicată de Editura Limes din Cluj, în 2006. Evident, mi-am însușit-o și, de curând, am citit-o pe nerăsuflate.

Transnistria - chinuri și speranțe

Povestea vieții lui Sami Sandhaus este epopeea unui supraviețuitor al Holocaustului, născut în 1927 la Cernăuți, capitala Bucovinei, orașel în care aproape jumătate din populație era de origine evreiască. Nu este un roman, ci o depănare de amintiri, împărțită în opt părți, reprezentând tot atâtea faze din viața plină de suferințe, de miracole, apoi de succese și împliniri.
Plecând de la copilaria sa zbuciumată și de la condiția sa de evreu în Cernăuți, orășel cu diversitate lingvistică și culturală, Sami Sandhaus ajunge la anul 1941 pe când avea numai 14 ani, punctând însă câteva evenimente istorice petrecute între anii 1930-1940 în România: dezvoltarea Mișcării Fasciste, apariția Gărzii de Fier, a guvernului Goga-Cuza, care "orchestra persecutarea evreilor din România", votarea legilor antisemite din 1937. Nu lipsesc din povestire Pactul Ribbentrop-Molotov, legat de soarta Basarabiei și a Bucovinei și atmosfera de teroare, care a însoțit retragerea armatei române.
Preluarea puterii de către Ion Antonescu și alianța sa cu Hitler, intrarea Armatei Române în Cernăuți, la 6 Iulie 1941, înseamnă pentru copilul din oraș începutul calvarului, constituirea primului ghetou, șocuri timpurii care duc la pierderea candoarei și asumarea unui tragic destin. De aici începe povestirea sa propriu-zisă, cu descrierea suferințelor din ghetou, urmate de deportarea evreilor din Cernăuți spre destinații necunoscute. Partea a treia, intitulată "Călătoria din infern spre neant", relatează transportul în trenuri de vite, apoi marșul forțat până la Mărculești, unde condițiile inumane, bolile, prezența morții se fac tot mai simțite. Împreună cu mama sa, bunicul, numeroși bătrâni și copii, Sami Sandhaus ajunge la Yampol, în Transnistria, unde au rămas doar cinci mii de suflete. În drum spre Berschad, oraș ucrainian între râurile Nistru și Bug, adolescentul Sami se maturizează, mobilizându-și resursele interioare și speranța de a învinge moartea, care își face simțită prezența pretutindeni. Dispar în jurul lui, în chinuri, bunicul său, rude, profesorii din școală, prieteni răpuși de boli și asasinați de soldați, români sau ucrainieni. Chinurile din Berschad, munca obligatorie, condițiile mizerabile din acest lagăr de exterminare, cel mai crud dintre lagărele din Transnistria, sunt descrise amănunțit de către autor. Tânărul Sami învinge frica de moarte și apatia generală, pierderea noțiunii timpului, "firescul" morții, care la sfârșitul iernii anului 1942 redusese numărul celor douăzeci de mii de deportați la Berschad, din diferite locuri, la numai jumătate. Sami Sandhaus este supus la muncă forțată într-o fabrică de zahăr din Berschad, apoi la refacerea unui pod deasupra Bugului, unde trudește nouă luni. În acest timp, se înfiripează o legătură specială între familia sa și un țăran român, Lazăr, care îi va ajuta să supraviețuiască. Când execuțiile evreilor devin masive, el le salvează practic viața lui Sami, a mamei sale și a unui copil protejat de ei, facilitându-le evadarea. Cei trei ajung la Uman, unde se refugiază într-o colibă, în aproprierea mormântului rabinului Nahman din Breslav. Această ascunzătoare devine pentru Sami Sandhaus un simbol care îi întărește credința în Dumnezeu și convingerea că a supraviețuit datorită binecuvântării acestui rabin.

De la Cernăuți la Lausanne

Odată cu înaintarea Armatei Roșii, după victoria de la Stalingrad, autorul se întoarce la Cernăuți, își internează mama în spital și, ajutat de localnici, își reia studiile întrerupte. La liceul Ștefan cel Mare din Cernăuți se îndrăgostește de Paula, pe care o va aminti în decursul întregii cărți cu nostalgie și durere.
În 1949, puțin după întemeierea statului, Sandhaus emigrează în Israel unde rămâne un an, timp în care își efectuează serviciul militar, apoi pleacă la Dusseldorf unde urmează cursurile Facultății de Medicină. Mai târziu se specializează la Institutul de Stomatologie al Universității Paris VI în Chirurgie și Medicină Dentară.
Din acest moment începe cariera de implantolog și chirurg maxilo-facial al dr. Sami Sandhaus. Se dedică cercetării în implantologie dentară fiind onorat cu Premiul UNESCO, brevetează primele implante ceramice, devenind celebru în întreaga Europă. Se stabilește la Lausanne unde înființează Forum Odontologicum, dezvoltând noi căi de reabilitare orală. Viața sa se împarte între Elveția și Franța fiind numit Profesor Asociat la Institutul de Stomatologie al Universității Pierre și Marie Curie, Paris VI. Din 1978 predă la Lausanne, la Paris, în Israel și în multe alte țări. Ajunge și în România, la București și Iași, unde împărtășește din cunoștiințele sale. În 2002, invitat la Kiev reconstituie traseul suferințelor, revenind la Berschad, la Uman, la Cernăuți, regăsind unele locuri exact la fel cum le lăsase în urmă cu șaizeci de ani.

Un mesaj optimist

Cartea sa autobiografică "Capcanele și miracolele vieții", un cerc pe care autorul îl închide cu trecutul său (deși coșmarurile și amintirile revin în permanență), se încheie cu capitolul "Pentru viață", în care apar întrebări existențialiste, reflexii asupra rolului speranței și al voinței, de-a lungul existenței sale: "Trebuie oare să suferi și să iubești ca să apreciezi cu adevărat viața și oamenii? Oare nu poate fi ocolită suferința?"(...)"Îmi place să simt că pot comunica cu oamenii și că le pot dărui, cu ocazia fiecărei întâlniri, ceea ce mi-a rămas din sufletul de copil?"(...) "Oare ar trebui să îi mulțumesc vieții că m-a făcut să trec prin acele încercări și întâmplări fără de care nu aș fi putut să fiu ceea ce sunt?"(...) "Viața mi-a înapoiat cu prisosință ceea ce am dăruit. Am suferit mult, dar am și iubit mult și am fost iubit."(...) "Numai dragostea și frumusețea ne vor salva. Atunci când eram adolescent, mama dorea mai mult decât orice pe lume să studiez la Facultatea de Medicină a Academiei din Cernăuți. Vreau din toată inima să cred că, măcar în parte, visul ei s-a realizat."
Când ne-am reîntâlnit acum câțiva ani la Iași, nu știam că Dr. Sami Sandhaus era un supraviețuitor al Holocaustului românesc, deportat în Transnistria, precum familia mamei mele. De când i-am descoperit cartea la București, au trecut câteva luni până am putut să mă aplec asupra lecturii ei. Citind suferințele sale am simțit într-un fel și iadul prin care a trecut familia mea. De curând i-am telefonat, l-am anunțat că vreau să scriu un articol despre el și cartea sa și m-a bucurat să îl simt același optimist surâzător. Deși cartea nu a fost distribuită în mod corespunzător în România, sper ca, prin ajutorul unui prieten, să fie tradusă în limba engleză și să aibă recunoașterea meritată, precum a dobândit-o în cariera sa profesională Dr. Sami Sandhaus.
Cititorilor de limbă romană din Israel și din alte țări le recomand cu drag "Capcanele și miracolele vieții" -Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2006. "Nimic nu poate sta în calea voinței!" este mesajul care răzbate din paginile autorului. Iar eu, ca fiu de supraviețuitori ai Holocaustului îi mulțumesc lui Sami Sandhaus pentru că și-a așternut amintirile, pentru curajul de a-și retrăi durerile și speranțele.