agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-31 | [This text should be read in romana] | Micromonografie „dublată și susținută de o antologie poetică și de un aparat critic”, lucrarea lui Mircea Dinutz despre Florin Muscalu (Editura Pallas, 2007) încearcă să-l prezinte pe poetul vrâncean nu într-o pioasă și favorabilă lumină post mortem (știut fiind că „despre morți, numai de bine”), ci în complexitatea sa umană și creativă. Omul Florin Muscalu era vulcanic, incomod, avea o gură la fel de mare ca și contemporanul / concitadinul său, Dumitru Pricop (trecut și el, între timp, la cele veșnice), știa să-și facă dușmani perseverenți și serioși, dar era, ca poet, înzestrat cu sensibilitate, bun-gust și energie creatoare. În afară de volumele de poezie, au rămas de la Florin Muscalu numeroase recenzii, cronici, încercări de critică literară, pamflete, care demonstrează capacitate de sinteză și simț artistic. Cum, de altfel, constată, cu obiectivitate, și Mircea Dinutz: „Am mai reținut, pentru această carte dedicată celui care a scris Lupoaica albă și Arta ceaiului, cîteva excelente articole de critică literară ce dovedesc că nu-i lipseau aptitudinile și, mai ales, abilitățile de acest gen, cu condiția să se fi luat foarte în serios și să-și tempereze subiectivismul devorant, născut din multele sale simpatii și antipatii literare, într-un mod contraproductiv (cum se spune astăzi). Hotărât lucru, avea gust, priză la ideea poetică și mână sigură. Îi lipseau doar cumpătarea, răceala de a pune în cumpănă texte, cărți și autori pentru a ajunge la o dreaptă judecată” (p.6). În prima parte a studiului introductiv („Începuturi. Căutări. Primele împliniri”), Mircea Dinutz, deloc impresionat de faptul că, după ce se duc la Domnul, majoritatea poeților trec drept genii în provinciile care i-au scos la lumină, judecă obiectiv lirismul inițial al unui poet care-ar fi putut cu adevărat să aibă un cuvânt de spus în literatura română. Debutul lui Florin Muscalu s-a pierdut cumva prin anii 70, când alții nu neapărat mai talentați, dar sigur mai norocoși (Mircea Dinescu, Dan Verona, Mircea Florin Șandru ș.a), au beneficiat de acea „critică holografică” de care pomenește Virgil Diaconu, în măsură să creeze poeți peste noapte. Poeta faber, adică muncitor, răbdător și la zi cu lecturile din poezia română contemporană și nu numai, Florin Muscalu depășește foarte greu elegia livrescă, rămânând, până la apusul carierei sale artistice, tributar clișeelor cărturărești, de unde impresia de poezie artificială, prelucrată până când în ea n-a mai rămas nici urmă de sentiment. Mircea Dinutz nu-i iartă concitadinului său aceste scăpări: „Cu alte cuvinte, în fața noastră se așază o lume a semnelor și reperelor cărturărești, sub semnul difuz al melancoliei. Și totuși... un poet de cea mai pură fibră romantică, dublat de un cerebral cu gesturi reținute, nu îndestul de matur, odată ce stângăciile sale se află la vedere: ceștile s-au spart de nemurire; poarta urlă-n cosmos străvezie; cearcănul pantofului cu toc subțire pe care – sunt sigur – nu și le-ar fi îngăduit la a treia sau a patra carte” (p. 10). Abia volumul din 1982, „În hainele scumpe ale mierlei”, crede Mircea Dinutz, „tranșează” lucrurile în favoarea poetului, poate și pentru că melancolia încetează să mai fie o „poză”, ci, adâncă și emoționantă, pare consecința „realității provocate de moarte”. Cu alte cuvinte, Florin Muscalu renunță la temele livrești și se ocupă de eul său foarte liric, textul transcriind cu sinceritate experiența personală: moartea nu mai apare „ca recviem, ci ca o explozie de chihlimbare” (p. 11). Simbolul chihlimbarului este semnalat de Mircea Dinutz cu un ușor subiectivism: „Dacă acesta, chihlimbarul, semnifică aspirația spre puritate spirituală, privighetoarea, cel de-al doilea motiv liric fundamental (în volumul discutat), ar semnifica materializarea acestei aspirații prin cântec și poezie” (p. 12). Criticul nu pomenește nimic despre o posibilă influență a volumului „Tânguirea mierlei” de Georg Trakl, apărut la Editura Facla, în traducerea lui Petre Stoica și în anul 1981, adică exact cu un an înainte ca Florin Muscalu să publice „În hainele scumpe ale mierlei”. În rest, Mircea Dinutz sancționează pe bună dreptate amestecul de „poze” și atitudini contradictorii, precum și influențele livrești care continuă să roadă textul pe dinăuntru: „Poetul se îngrijește atent (cât se poate de atent) de ținută, are o eleganță studiată, ceea ce a condus mai adesea pe comentatori la ideea unui ton impersonal. Așa s-ar explica eticheta de parnasianism sau neoparnasianism aplicată cu generozitate, dar nu și cu dreptate, întrucât nu se poate referi la întregul poeziei sale și nu poate explica formula sa lirică ceva mai complexă: un romantism (structural) ușor de identificat, simbolism în măsura în care autorul are cultul artificialității, construiește o retorică bazată pe tehnica simbolului și a sugestiilor sonore, expresionism, pentru că poezia acestuia, în ce are ea mai bun, devine experiență a exprimării de sine, concretizate în imagini mai intense” (p. 13). Fiecare volum semnat de Florin Muscalu este înfățișat, sintetic, în ceea ce are mai bun, fără a se neglija scăderile – inerente în cazul unui poet care a preferat să împrumute trăiri și imagini, în loc să-și exprime, așa cum s-ar fi cuvenit, simțirea decantată, purificată de balastul lecturilor mai degrabă eclectice. Microantologia care urmează acestei prezentări sintetice cuprinde cele mai reușite poeme ale lui Florin Muscalu, care, de acolo de sus, are de ce-i mulțumi criticului atent și parcimonios care a făcut selecția. Iată, spre exemplu, un poem din volumul „Sfîntul Aer și Prietenii săi” (1996): „Cei ce i-au scris morții n-au primit / răspuns... / Au semănat, s-au îngropat în ea / mereu, / Și-au așteptat, plângând, să li se-arate / Acelora mai buni, chiar Dumnezeu... // Și n-au primit răspuns. Doar / câte-un măr / Cădea în toamnă din privirea lor, / Și literele fumegând ploios / se așezau pe gura grea a / morților...” („Elegie epistolară”). |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy