agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-02-08 | [This text should be read in romana] | Volumul «Aristocrația foielii» sub semnătura lui Paul Blaj a fost lansat în 2008 de către Editura «NAPOCA STAR», Cluj-Napoca. Paul Blaj a debutat literar în «România literară» nr. 31/1997, fiind remarcat pentru calitățile sale creative încă de pe băncile liceului și evidențiat la concursurile de gen. Până la această dată, Paul Blaj a publicat volumele de versuri: «Muream Vorbelor» Editura Napoca Star, Cluj, 2001, «Numen. Gestul Drumului» Editura Napoca Star, Cluj, 2001, «Monedele Tristhaliei» Editura Napoca Star, Cluj, 2002, «Valsul Vocalei» Editura Napoca Star, Cluj, 2005, «Graiul cu accent de mort» Editura Napoca Star, Cluj, 2007. Paul Blaj este prezent și într-o serie de antologii: «Prinos» (cuvânt înainte de Mihai Blejeru), Editura Teodora, Tecuci, 2003, «Scutură-ne Toamnă» (prefațată de Dionisie Duma), Editura Napoca Star, Cluj, 2005 precum și în alte publicații «Pântecele Chitului» (publicistică I) de Petrică Birău (cu o prefață de Valeriu Bârgău), Editura CÃLÃUZA, Deva, 2002, Almanahul Revistei «Dunărea de Jos», 2007, «Ateneul Scriitorilor» editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2008, fiind prezent în «Nasc și la Tecuci Oameni» mic dicționar enciclopedic de Vasile Ghica, editura PIM, Iași, 2008. Din punct de vedere structural, «Aristocrația foielii» poartă amprenta bipolară a unui concept de factură nouă ce aparține lumii virtualului în editarea unei cărți, autorul propunându-ne o perspectivă lirică la două puncte estetice: fotografia și poezia în corespondență biunivocă. Ce resorturi intime dezvăluie această interactivitate la care câteodată contribuie discret și personajul căruia i se dedică volumul, rămâne să aprecieze fiecare lector. De asemenea, inserțiile de italice utilizate în texte aduc atmosferei întregului volum un atuu valoric de maximă intensitate creativă. Expresiile din engleză utilizate uneori au funcția de a multiplica senzorial anumite semnale în această arhitectură intimă a Poeziei. Per ansamblu, «Aristocrația foielii» este un conglomerat organic liric al omului modern în raport cu osatura cotidianului desprins din mecanismul său, ce altora devine prea devreme rutină, transformându-se în second-hand life. Doar în acest perimetru sentimental impregnat de cadența intimă a autenticului, autorul mărturisește simplu cum «sfințeam gările cu îmbrățișările noastre» într-o ierarhie cuminte, gestuală până când «frunzele cădeau împăcate cu cerul, da,/ frunzele decedau cu fața spre tine» (Personificare de toamnă), conștient de posibilul anacronism ce-i desparte de realitatea fadă, imediată a celorlalți «vom ajunge vietăți de companie ale triștilor lumii,/iubita mea» (mormântul se lasă pășit de oricine). Paul Blaj știe rezonanțele interiorității sale, dincolo de ecourile lumii «ca un bulgăre de zăpadă spart și lipit de un zid vechi/ inima mea în corpul meu încă prezentă» pentru că iată, algoritmul său funcționează perfect în avanscena vieții: «sunt câteva nume care îmi adună viața de prin lume/într-un fâșâit de trandafiri uscați, cu destinația: gheenă» (Ghirlande, flori, despărțire... la ferestre/învechite, nevăruite, plouate). Se teme ca oricare altul, conștientizând toate aceste reprezentații efemere ale tinereții în care starea de imersiune în inefabil este la maxim «uneori, depărtarea mea de Dumnezeu/ e precum gustul fructelor necoapte» și se îndoiește de el însuși «cred că pe mine cineva m-a plătit să fiu trist» (noapte de pământ ars) chiar dacă totul este programat fericirii în cele mai mici detalii «nu realizam că te iubesc într-o piramidă,/ nedescoperită,/ unde liniștea e magică până la cromozomii de fier, indestructibili/ în ceea ce privește propria-mi născare» (cromozomii de fier). Poetul este un pelerin modern al sentimentelor profunde «și am auzit un tren din depărtare, unul ca acesta, în care doi tineri,/într-o țară mediocră, merg împreună toată ziua, toată viața… » (Pretext de Crăciun). Paul Blaj declanșează la maxim în acest cod nou liric, un fenotip al îndrăgostitului «la știri se anunță că/înainte de a fi ceaiul ai fost tu,/cu toarta de un singuratic porțelan,/ca sorbitura la o împărtășanie cu sinceritatea» (culoare de întoarcere comună) acceptând perfect structura și resorturile lumii până ce își recunoaște învins limitele «nu mai știu ce mi-aș fi dorit să tac, - te confund cu lipsa mea de orgoliu,/azi am trăit mai mult decât cuvintele mele, erau vorbe, doar litere aliniate… » (exact la mijlocul sărutului) pentru că «dacă vorbeam cu tine sau cu fericirea/mi-era totuna, libertatea ne chema iarna la ea acasă» (Te iubesc dus-întors). Totul este asimilat din acest arabesc sentimental în vers alb doar pentru că «cineva îngăduie să mă săruți rece strălucitor/ca o pasăre oarbă asfaltul” (Cineva Îngăduie). «În Muritoria online suntem» (cu un Homeless mai mult), precizează Paul Blaj câteodată doar cu tristețe, fără patos sau emfază, atât de aproape de miracolul vieții și al morții acolo unde «oamenii mor și primăvara, peliculele de memorie/îmi aduc aminte că am o țară frumoasă, că îndrăgesc/mersul pe jos printre guri anonime ce vorbesc românește» (e doar un... ). Totul pare să fie într-o conjuncție subtilă cu realitatea fără a modifica constituția lucrurilor, evenimentelor, și tinde să deschidă orizonturile sale afective «poate noi nu existăm, doar norii și Creția,/și poate ne vom cunoaște moartea după moarte,/undeva sus/între cristal și diamant.» (asfaltul cărților cu artere), în această lume unde Paul Blaj are conștiința valorii sale în devenire «aș putea fi gunoi, gândeam, și atenția ta mi-ar da contur,/ totul înspre normalitatea omenirii și a firescului fără pașaport,/ apoi îți netezeam ironia din ochi cum un soldat îndrăgostit/ răvașul pentru iubita lui din spatele liniilor frontului,/ pot să te conduc câțiva pași?» (cinșpe pași cu Marlena Braester). Dincolo de morfologia artei discursului interior, Paul Blaj confirmă tuturor haina ludică a interviului cu sinceritatea «nu cred că există maturitate, ci doar ființe pline/ de convenții și viitor nesigur,/că nu voi mai fi e clar, la fel și voi cândva »(Aristocrația foielii) și acceptă itinerariul său predestinat de simplu muritor «sunt prea tânăr ca să vorbesc despre moarte, dar contez pe ea» (ferestrele nu au nume). Există în poezia lui Paul Blaj profesionalismul nativ al unui crochiu liric fin, imperceptibil, stranie filosofie ukiyo-e (a lumii trecătoare care plutește) cu descrieri desprinse parcă din stampele epocii Edo și grefate ad-hoc într-o altă lume contemporană gesturilor simple, cotidianului, demnă de o aristocrație a bucuriilor mici, puzzle bine echilibrat și gestionat cu o tandrețe impecabilă. «Aristocrația foielii» este în esență o metamorfozare scenografică în care ritualurile sunt bine dozate, ce oferă cu generozitate elementele atmosferei de perpetuum mobile viu, expresiv, dovada unui real savoir-faire în doi perfect, indiferent de fundal, indiferent de personaje secundare, de peisajul urban, printr-o translare naturală a momentelor de intimitate - "insesizabil intrau glumind în iarnă" - spre perfecțiune. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy