agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-17 | [This text should be read in romana] | Doctor în filologie, redactor, în diferite perioade, la „Echinox”, „Tribuna”, „Bucovina literară” și „Cetatea culturală”, Ion Cristofor a publicat versuri („În odăile fulgerului”, „Cina pe mare”, „Marsyas”, „Sărbătoare la ospiciu”, „Casa cu un singur perete”, dar și lucrări eseistice („Aron Cotruș, exilatul”, „Scriitori belgieni”, „Seneffe sau vocația dialogului”, „Scriitori din Þara Sfântă”, „Memoria exilului românesc”, „Nicholas Catanoy sau avatarii unui peregrin”, „Aron Cotruș între revoltă și rugăciune”, „Amurgul zorilor”, „Convorbiri cu Gabriel M. Gurman”. Cartea „Francofonie și dialog” (Editura Napoca Star, 2006) este, după cum mărturisește autorul ei, „o rătăcire nesistematică, capricioasă, subiectivă, pe diverse meridiane ale literaturii, artei și culturii, pe puntea unei fregate ce s-ar putea numi, simplu, Limba franceză”. De fapt nu este „o rătăcire nesistematică”, ci una elaborată, cu scopul inițierii cititorului român într-un univers pe care-l cunoaște din auzite și în care clișeele politice și publicitare au reușit să ascundă esențialul, adică „umanismul integral care se țese în jurul pământului” și care nu are nimic de-a face cu expansiunea de tip colonial de care mai este încă suspectată francofonia. Cartea ajută la cunoașterea unor cărți, a unor spații culturale de excepție, precum și a unor scriitori despre care se știu prea puține lucruri la noi (Dominique Daguet, Léopold Sédar Senghor, Pascale Tison, Paul Willems, Yves Namur, Jean-Marie Piemme, Jean-Pierre Verheggen, Jacques De Decker, Eric Durnez, Philippe Blasband, Gaston Miron, Alexandre Aprimoz, Marlene Braester), poeți și prozatori din Elveția, Belgia, dar și din Québec și Kansai, dovedind „că dialogul culturilor este necesar și posibil, că francofonia nu sufocă diversele identități culturale, ci le încurajează să se dezvolte și să comunice”. Dialogul cultural pe care-l propune lucrarea lui Ion Cristofor este, așadar, încă o dovadă că francofonia reprezintă o „sinteză între vocația universală a limbii franceze și caracterul specific al fiecărei culturi naționale”. Primul capitol al cărții, „Note critice”, adună cronici și recenzii despre câțiva români din diaspora (Virgil Tănase sau Nicholas Catanoy), precum și despre poeți, prozatori, eseiști, unii întâlniți chiar în România, la Festivalul Internațional „Lucian Blaga”, alții – pe la simpozioane și manifestări culturale desfășurate în străinătate. Numitorul comun al scriitorilor recenzați de Ion Cristofor ar fi, evident, pasiunea (uneori exagerată) pentru limba franceză (de exemplu, Dominique Daguet va mărturisi, la un moment dat: „Nu am învățat altă limbă căci nu am dorit să existe nimic ce ar putea să tulbure structurile limbii mele, limpezimea ei. Căci practica îndelungată a mai multor limbi face ca acestea să se întrepătrundă. Și atunci când te așezi să scrii într-o anumită limbă, nu poți ști dacă nu cumva scrii în cealaltă. Îmi cunosc limitele, nu sunt un geniu lingvistic și mă restrâng la a descoperi profunzimile, intimitățile limbii franceze” – p.156). Vorbind despre lucrări scrise în limba franceză, Ion Cristofor merge direct la esență, la ceea ce are specific și inimitabil fiecare din autorii prezenți în volum. Pagini consistente sunt dedicate lui Léopold Sédar Sengor, mai cunoscut publicului român în calitatea sa de fost președinte al Senegalului și mai puțin în aceea de poet și teoretician al „negritudinii”, „cuvânt cheie ce avea să marcheze ruptura cu umilințele Africii coloniale”: „Născută în perioada în care imperiile coloniale erau pe punctul de a se destrăma, noțiunea de negritudine este echivalentă cu un refuz al asimilării și cu necesitatea regăsirii propriei identități, modificată adeseori în contact cu ideologii și culturi străine” (p. 32). Fără ambiții revanșarde, conștient că diversitatea și identitatea nu se exclud în plan cultural, Leopold Sédar Senghor vorbește cu simplitate și profunzime despre diferența dintre arta europeanului (bazată pe reproducerea obiectului ca formă fundamentală de cunoaștere) și arta negro-africanului, unde cunoașterea este vitală, acționând prin intermediul ritmului și al imaginii, concluzia fiind complet lipsită de resentimente: viitorul va fi al celor „care vor ști să rezolve contradicțiile fecunde, nu trecând peste ele, ci integrându-le”, cele care-l vor restitui „pe om naturii umane împreună cu nevoile sale vitale, cu imaginile arhetipale și cu ritmurile primordiale”. „O carte despre fantastic” (antologia „Le fantastique au carrefour des arts”, apărută sub egida Centrului de Studii a Literelor Belgiene de Limbă Franceză) îi dă lui Ion Cristofor posibilitatea să vorbească despre un dialog cu adevărat constructiv între prestigioasa instituție clujeană și scriitorii belgieni de limbă franceză (Laurent Bazin, André Carpentier, Jean-François Chassay, Fabienne Chevalier, Doris Jakubec și mulți, mulți alții) interesați de unghiuri diferite de abordare a fantasticului în artă. Philippe Roberts-Jones, de pildă, consideră, în eseul „Fantasticul și permanența semnului”, că fantasticul adevărat, cel ”care tulbură și nu cel care înșeală”, este un fenomen care „scapă raționalului”, capacității umane de înțelegere, în timp ce Antoine Raybaud, profesor la Universitatea din Geneva, specialist în literatura magrebiană, cercetează legăturile magicului cu literatura arabă religioasă. Concluzia autorului, după reliefarea principalelor teme ale volumului, este că „avem de-a face cu o excelentă incursiune colectivă în lumea fantasticului. Tradusă în românește, nu ne îndoim că va deveni o lucrare de referință, extrem de utilă pentru studenți și cercetători, în general pentru cei care cred în magia artelor” (p. 43). Nicholas Catanoy, o figură fascinantă a literaturii române din exil, beneficiază de o prezentare substanțială și obiectivă, atât portretul pitoresc (brașoveanul născut în 1925 are un complex al fugii în fața poziției autoritare și reci a mediului familial, dar și a mediului intelectual în care se formează, e neliniștit, dornic de aventură, cu un traseu picaresc al existenței, schițat în parte de o bătrână ghicitoare: „de trei ori te vei căsători, vei avea trei amante, trei accidente grave și vei fi condamnat la moarte de trei ori, scăpând de fiecare dată. Vei emigra de trei ori și vei muri în deșert, nu în pat” – p.79), cât și elementele esențiale ale universului său liric incitându-l pe cititor la o mai adecvată cunoaștere a acestui scriitor: „Poetul inventariază semne ale mirajului, ale vieții cu < Partea a doua a volumului „Francofonie și dialog” este rezervată unor interviuri luate mai multor scriitori din Franța, Elveția, Italia, Senegal, în care întrebările și răspunsurile vizează, cu precădere, destinul literaturii în societatea consumerist-hedonistă de azi, condiția scriitorului, nevoia de comunicare și de informație etc. Dominique Daguet afirmă că „poezia se opune oricărei barbarii”și, în discuția abil condusă de Ion Cristofor, dezvăluie o stare de lucruri binecunoscută și scriitorilor din România: „Organizez recitaluri de poezie, căci și aceasta face parte din meseria mea. Știți, probabil, că în Franța recitalurile poetice sunt aproape uitate. Altădată, publicul iubea aceste evenimente. Situația se datorește într-o bună măsură și unor poeți care au scris poezii abstracte, care s-au dedat unor experimente formaliste și care comunică rezultatul verbal al unor trăiri atât de obscure, încât nu e de mirare că publicul s-a îndepărtat de poezie. S-a îndepărtat, fiindcă i s-a spus că aceasta e poezia și s-a dovedit că nu era vorba de adevărata poezie. Dacă nu ne introduce în inima misterului, poezia nu e decât o altă față a imposturii” (p. 152). Scriitorul clujean nu se ferește de întrebările incomode, nu are prejudecăți și nici tabuuri, ci doar seninătatea celui care crede în destinul culturii, în capacitatea acesteia de a depăși granițele convenționale și de a supraviețui dincolo de mode și modele. Paul Fournel, președintele Societății Oamenilor de Litere din Franța, dă glas unei convingeri intime a lui Ion Cristofor: „Literatura nu e în criză, literatura e însăși criza.. Starea de criză este starea normală a literaturii. În toate timpurile și în toate țările veți vedea scriitori plângându-se de mediocritatea contemporanilor lor, de nulitatea semenilor, de josnicia editorilor care publică doar lucruri dezgustătoare. Trebuie să depășim acest mod de a vedea lucrurile. Literatura e fără încetare o criză în sine fiindcă e locul în care oamenii cunosc maximul de risc existențial, locul în care se creează, în care cărțile se amestecă, locul în care poți căuta și în care se poate găsi ceva nou. Literatura e o criză veritabilă” (p. 161). |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy