Mihai, Silviu Claudiu, n. 27 august 1951, satul Scărișoara, comuna Corbasca, județul Bacău. Poet. Fiul învățătoarei Catinca (n. Damian) și al funcționarului Ioan Mihai și-a petrecut copilăria în casa bunicilor dinspre mamă din satul Pleșești, comuna Boghești, județul Vrancea, unde își începe și studiile primare (1958-1962), avându-l ca învățător pe Emanoil Șerban. Începând din clasa a V-a este elev al Școlii Medii Nr. 3 din Bacău, actualul Liceu cu Program de Educație Fizică și Sport, printre mentori numărându-se profesorul de latină Gheorghe Alexandrescu, profesorii de istorie Dumitru Zaharia și Jean Ciută, ce ce i-a fost diriginte, și profesoara de limba și literatura română Georgeta Vrânceanu, căreia îi datorează dragostea sa pentru literatură. Absolvă în 1970 și reușește, în același an, la examenul de admitere organizat de Facultatea de Istorie din cadrul Universității “Al.I. Cuza” din Iași, unde îi are ca profesori, între alții, pe Vasile Russu, Constantin Cihodaru, Ion Todirașcu și Emilian Bold. În perioada studenției frecventează Cenaclul “Junimea”, coordonat de criticul Daniel Dimitriu, dar nu se aventurează să publice, debutând cu poezie destul de tîrziu, în 1994, în "Târnava", la îndemnul colegului său de la a doua facultate, poetul Eugen Nistor. În 1974, la absolvire, este repartizat ca profesor de istorie la Școala Marvila, comuna Corbasca, iar după primul an de experiență la catedră se transferă la Școala Scărișoara, unde activează și în prezent. Tot în 1975 e numit director, coordonând instituția de învățămând din satul natal, în această calitate, până în anul 1981. Evadează adesea la Bacău, unde ia contact cu viața culturală și frecventează sporadic Cenaclul Artelor de la Casa de Cultură a Sindicatelor “Vasile Alexandri”, în cadrul căruia nu citește poezie, cum se aștepta toată lumea, ci o nuvelă. Peregrin pe la mănăstirile românești, își publică impresiile în revista "Credința ortodoxă" și săptămânalul "Viața băcăuană", în redacția căruia este cooptat pentru o scurtă perioadă. Articole de opinie mai semnează în cotidianul "Deșteptarea", iar cu poeme e întâlnit în paginile revistelor Ateneu, Amurg sentimental, Cartea și 13 Plus. În 1991 se înscrie la Faculatatea de Filosofie-Jurnalism din cadrul Universității “Spiru Haret” din București, absolvind în 1996, însă fără a-și mai susține licența. Tot atunci devine membru al Partidului Național Liberal, constituind și conducând Filiala Corbasca, pe listele căreia este ales consilier local în legislatura 1996-2000. Girat de poetul Ovidiu Genaru, în 1998, debutează editorial la Editura Studion din Bacău, care îi publică volumul de versuri "Neliniștit sunt, Doamne!", iar peste doi ani altă carte de poeme, "Copilul de foc". În 1999, la Editura Corgal Press din Bacău vede lumina tiparului volumul de poeme în proză "Odă în fir de mătase pentru limba română", ilustrat de pictorul Ilie Boca și prefațat de Ovidiu Genaru, iar în 2001, volumul de versuri "Bucuriile micului psalmist", ilustrat de data aceasta de Horațiu Mălăele. Retras în oaza sa de liniște din casa părintească, pregătește pentru tipar volumul de eseuri "Cuvântul viu" și o replică peste timp dată lui Marin Sorescu, "La noi la Scărișoara". Generos din fire, nu și-a uitat dascălii, oferind o mână de ajutor la apariția tezei de doctorat a profesorului Vasile Russu, "Viața politică în România (1866-1871)", cenzurată de comuniști, deși fusese considerată de academicianul C.C. Giurescu drept unul din cele mai strălucite succese în domeniul tezelor de doctorat în istorie și o contribuție istoriografică indispensabilă pentru cunoașterea istoriei naționale.