Continuăm plimbarea în timp prin vechea cetate a Sibiului, anii studenției 1942-1946 cu Negru-Radu Viorica (Ita Ungur)
Universitatea Regele Ferdinand 1, Facultatea de Filosofie si Litere, Secția filosofică






A. U. : Aș vrea să-mi povestești în continuare despre anii studenției tale la Sibiu.

I. U. : Cetatea Sibiului se continua cu o pădure minunată care se numea Dumbrava Sibiului. Era un loc unde noi, studenții, pătrundeam cu foarte multă plăcere. Un colț de natură foarte interesant: nu știai dacă e pădure, așa cum a lăsat-o Dumnezeu, sau a intervenit acolo omul. Pe când gândeai că aleile sunt artificial create, pe atunci în fața ta apărea pădurea virgină. Pitorescul acestei Dumbrave, îl aducea și Muzeul Satului Transilvănean. Existau case vechi tradiționale, tipic țărănești, aduse din Nordul Maramureșului, trecând prin Munții Apuseni și până în Banat. Printre altele, una din cele mai interesante case era cea a unui preot, în care Avram Iancu învățase (de la el) să scrie și să citească. Etnologii au avut grijă ca an de an să îmbogățească acest ambient al ruralului, adus lângă Cetatea Sibiului, unde există și un lac și o Grădină Zoologică.
Nu numai studenții se plimbau prin această Dumbravă. Și Blaga se refugia uneori aici, iar noi, eram pe urmele lui, neîndrăznind să-i tulburăm liniștea.


A. U. : Cum era Blaga ca apariție?

I. U. : Era un bărbat înalt, îmbrăcat în permanență în negru și deși purta pălărie era evident că are o frunte foarte înaltă, ochi negri pătrunzători, uneori chiar iscoditori, gura cu buzele groase, dar colțurile gurii nu erau niciodată căzute, astfel încât aveai impresia că îți zâmbește fie ție, fie lui, în interior. Era o apariție atât de interesantă încât nu puteai să treci pe lângă el fără să-l observi. Noblețea și imensa bogăție de spirit se reflectau pe fizionomia sa și în întreaga-i prezență.
Întâlnindu-l pe Blaga în parc (atât de mult respect ne impunea această personalitate), încât studenții îl salutau, uneori cu plecăciuni până la pământ aproape, așa ca în Evul Mediu. Răspundea și el foarte protocolar, schița un zâmbet și îți dădeai seama că prin acest răspuns îți spunea să mergi mai departe. În general se plimba singur, chiar și în Dumbravă, îl întâlneai întotdeauna în postura de solitar. De fapt era un om atât de integru psihic și se purta de așa manieră încât nimeni nu îndrăznea să se apropie de el. Îl întâlneai adeseori în centrul orașului în spatele clădirii “Astra”, în acel mic părculeț discret, unde probabil se reculegea.


A. U. : Cum era Blaga ca profesor?

I. U. : Blaga ne preda "Istoria în lumina filosofiei" și "Probleme de filosofia culturii". Ne vorbea de așa maniera încât eram de-a dreptul fermecați de felul în care interpreta filosofia culturii. Ne făcea să percepem filosofia, mult mai plină de înțelesuri decât ne închipuiam noi că este. Așa și era (filosofia), dar Blaga avea o pricepere de a ne deschide ochii, mintea și sufletul, astfel încât, fiecare dintre noi ne gândeam la mai mult decât ceea ce ne împărtășește.
Apărea în sala de cursuri în costum negru, cu o cămașă și cravată asortată, iar când se așeza la catedră, se auzea musca. Își începea prelegerea povestind din notițele, sau mai bine zis, cursul pe care și-l pregătise el înainte să înceapă ora. Folosea niște fraze extraordinar de lungi, și nu numai că erau lungi, dar de obicei și verbul venea la sfârșit. Mereu adăuga câte ceva și îți tăia răsuflarea când auzeai la sfârșit propoziția principală. Parcă începea ca o vâltoare care nu știai unde se va sfârși, iar frazele erau atât de lungi încât se întindeau pe câte un sfert de pagină de caiet studențesc.


A. U. : Cum earu cursurile de filosofie predate de Lucian Blaga?

I. U. : Blaga își citea cursurile, nu vorbea liber. Examenele nu erau orale, ci scrise. El le corecta împreună cu asistenții lui. Chiar și la seminarii, Blaga stătea și asista, comunicând doar cu asistentul. Când îl aveai în față ca profesor, îți dădeai seama că e un om atât de complex, încât uneori simțeai că acaparează totul în el. Acumula. Cunoștințele treceau prin mintea lui și cu puterea lui de a sintetiza, el știa să ni le predea într-un mod impecabil. Totuși de fiecare dată un fel de teamă te prindea în fața lui. Nu știai dacă te-a recepționat. Nu se exterioriza deloc. Nu se vedea nimic pe chipul său și nu știai niciodată dacă te aprobă sau nu. Fiecare dintre noi ne întrebam în sine dacă am spus o prostie sau ceva cuminte. Chipul lui rămânea impasibil. Totuși, te gândeai uneori că de îndată ce nu te-a oprit la seminar, n-ai spus tocmai o prostie. La început erai speriat gândindu-te „vai Doamne, de ce n-a luat Blaga nici o atitudine”, ca pe urmă să te trezești cu o notă bună. Era ciudat. În general oamenii închiși din fire nu-ți inspiră încredere, nu știi ce gândesc, te ferești de ei. Nu, Blaga nu era astfel. Blaga era ca un copac. Îl priveai și când gândeai că te izbești de trunchiul acela de brad, pe atunci îți dădeai seama că de fapt te-ai izbit de miere. Și aproape că mirosul de miere al bradului îți întra și ție în suflet și se făcea un gen de comuniune între noi.


A. U. : Ce știați voi, studenții, despre poezia lui Blaga?

I. U. : Știam că Blaga este poet și filosof, însă poezia lui Blaga nu se preda în școală, ca acum. Fiecare dintre noi își procura volumele de poezie ale lui Blaga pentru a-l cunoaște mai bine. El, însă, nu ne pomenea nimic despre poezia sa.


A. U. : Dar exista un cenaclu de poezie condus de Blaga, la Sibiu…

I. U. : Câțiva dintre studenții care făceau parte din cercul literar condus de Blaga, aveau motive de inspirație, participând la cursurile ținute de marele poet și filosof. S-a format în jurul său un grup de studenți entuziaști și talentați, care participau cu toții la acest cerc literar. In felul acesta, avându-l ca amfitrion pe Blaga, nu mai scriau o poezie banală, cu figuri de stil, cu multe metafore, ci o poezie plina de înțelesuri, de idee și conținut.(Având la bază o anumită cultură sau o anumită educație, te cultivi, apoi ești capabil să cuprinzi mult mai mult.)
El nu-și citea poeziile. La cercul literar, când studenții spuneau câte o poezie și începeau să comenteze, îi cereau și lui părerea. El nu comenta, ci făcea doar un semn din care se înțelegea: voi să fiți cuminți și tot voi să luați cuvântul.
Din cercul literar făceau parte doar bărbați. Ne cunoșteam cu toții între noi. Eram patru ani, dar nu eram socotiți pe an de studiu, ci pe an calendaristic. Cei care eram în anul întâi, făceam cursuri cu cei din anul IV. Așa eram și la seminarii și peste tot. Și printre alții au fost Radu Stanca, Nicolae Balotă, prietenul nostru Petrică Hossu, Ștefan Aug. Doinaș, I. D. Sîrbu, Al. T. Þion, Ovidiu Drimba, Deliu Petroiu; cu toții au făcut carieră literară.


A. U. : Îți amintești câte ceva despre colegii tăi?

I. U. : Da, imi amintesc de Radu Stanca. Era un tip înalt, subțire plin de vervă. Avea o fire deschisă și cuprinzătoare, încât niciodată nu trecea neobservat. Când îl întâlneai sau când vorbea cu cineva, era în stare să se uite și la tine în același timp, dar parcă să-ți transmită ceva din gândurile lui, așa încât te captiva să rămâi în cercul în care el își ținea discursul. De multe ori și la cursuri, dorea să-si spună părerea, participa. Îl vedeai cum își strânge degetele, își pune mâinile la piept ca să poată tăcea din gură, să-i lase și pe alții să spună.
Apoi, Ștefan Augustin Doinaș era un tip introvertit, sub aspectul acesta parca semăna cu Blaga. Doinaș era o fire închisă, necomunicativă. La fel de singur se plimba ca și Blaga. La cercul literar, dacă cineva îl întreba ceva despre vreun gând sau o poezie de-a lui, în general nu răspundea, ci îi lăsa pe alții să răspundă în locul lui. A devenit cu timpul mai deschis și a fost fost chiar plăcut datorită creațiilor sale. Mai tarziu s-au introdus în cărți de liceu poezii de-ale lui.
Despre Nicolae Balotă, iată ce-mi amintesc: era o fire deschisă. Studia în permanență, era așa ca omul studios care zice : „încă nu pot să mărturisesc tot ce am” . Un literat perfecționist, dorea să se informeze mereu și să acumuleze cât mai multe cunoștințe.


A. U. : După refugiul în Sibiu, Universitatea s-a întors la Cluj?

I. U. : Da. În 1946, după ce Universitatea Regele Ferdinand 1, din Sibiu a revenit acasă la Cluj, chiar în primăvara anului, am avut de întâmpinat unele greutăți. Deoarece comunismul începuse să-și arate colții, la Cluj, au fost uciși 4 studenți de către comuniști. În momentul în care noi am aflat ce s-a întâmplat am declarat grevă. S-a solidarizat grevei și Universitatea Politehnică din Timișoara. (Tot la Timișoara fusese refugiat și Conservatorul din Cluj.) Politehnica a trimis la Cluj o delegație de reprezentanți. Atunci l-am reîntâlnit pe “refugiatul” Paul Ungur, viitorul meu soț.


A. U. : Þi-au rămas notițele sau cărțile lui Blaga?

I. U. : Din păcate, în 1956, după "Puciul din Ungaria" am fost nevoită să-mi ard toate notițele și toate cărțile de filosofie din timpul studenției, pentru că a început prigoana împotriva celor pe care îi suspectau a nu fi comuniști. La Întreprinderea de Construcții CFR, Târgu Mureș, condusă de soțul meu, au intervenit o echipă de securiști care au arestat și condamnat mulți funcționari care proveneau din Șantierul Național Salva-Vișeu, suspectați de anti-comunism.


A. U. : În final, aș vrea să te întreb dacă îți amintești ceva plăcut din timpul studenției?

I. U. : N-aș putea spune că-mi amintesc ceva plăcut, mai degrabă, ceva ciudat. Pe vremea studenției mele, puține fete se încumetau să facă o facultate. Cu atât mai mult, părea ciudat ca fetele să studieze filosofia. În cei patru ani eram foarte puține fete, majoritari erau bărbații. La un seminar condus de D. D. Roșca ni s-a dat să comentăm capitulul 14, din “Eseurile” lui Montaigne. Spre avantajul, dar și dezavantajul meu, lucrarea mea a fost considerată cea mai bună, prin originalitate. Am fost strigată pe nume și când profesorul a observat că sunt femeie, mi-a spus: “Domnișoară eu știu că fetele vin la facultate ca să se mărite. Dumneata nu de asta ai venit?” Eu i-am răspuns: “Nu.” “După cum văd eu aici, dumneata n-ai să te căsătorești” mi-a spus D. D. Rosca. “Nici nu intenționez!”, i-am răspuns și după o lună m-am logodit.
Concluziile le trageți dumneavoastră!