agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-10
| [This text should be read in romana]
âFără iubire nimic nu poate fi ĂŽnnobilat. Sub pleoape explodează pete luminoase; există viziuni, există vise. Toate astea nu-l mai privesc pe om, el aşteaptă ĂŽntunericul; iar ĂŽntunericul vine.â (Michel Houllebecq â Platforma)
De vreme ce personajele centrale ale operelor sale ĂŽi poartă numele, ĂŽmi pare că romanele lui Michel Houellebecq, âParticulele elementareâ şi âPlatformaâ, sunt, ĂŽntr-o oarecare măsură, autobiografice. Cel puČin din perspectiva monologului interior, acest plan consistent şi auster al cărČilor sale, ĂŽn care fiecare ĂŽşi poate regăsi frământările. Dominantă, introspecČia stărilor sufleteşti lasă cititorului un sentiment apăsător. Poate chiar prea apăsător, lectura riscând, dintr-un moment ĂŽn altul, abandonul. Personajele ĂŽşi analizează propriile sentimente. Decorul şi acČiunea sunt mai puČin semnificative. Romanul lui Houellebecq este o punere ĂŽn proză a unei analize psihologice, a unei observaČii sociale, din unghiul tot mai obtuz şi ĂŽn continuă deschidere al ĂŽnsinguraČilor, al neadaptaČilor la aberaČiile lumii ĂŽn care trăiesc. Un nou Michel ĂŽn âPlatformaâ, altă consecinČă a unei familii care reuşise să treacă prin viaČă fără a fi tulburată de vreo ĂŽntrebare privind condiČia umană, sau privind, cel puČin, condiČia propriului fiu. A nu fi iubit, a nu fi dorit, generează traume psihice, deseori ireversibile. Iubirea este cea mai importantă, poate unica, sursă de putere. Certitudinea că sunt iubiČi conduce copiii spre ĂŽncrederea ĂŽn propriile forČe. Doar sentimentul ocrotirii poate să nască ĂŽndrăzneala de a părăsi cuibul familial. Michel nu a avut unul. Lipsit de ĂŽmbraČişările şi mângâierile copilăriei, a devenit un matur timid, retras social, care, s-ar putea să nu exagerăm afirmând că, suferă de oarece infirmităČi psihice. Ăn âPlatformaâ geamătul lucidului solitar este, ĂŽnsă, ceva mai ĂŽnăbuşit. Nu mai Činteşte urechea omenirii, resemnat oarecum de afonia acesteia, resemnat ĂŽn echilibrul fragil al lipsei relaČiilor personale cu lumea. Ăn âPlatformaâ Michel devine un personaj mai uman, mai cald, mai aproape. Probabil această percepČie este cauzată, pe de o parte, de speranČa sa ĂŽn viaČă, care ĂŽntâlneşte inevitabil speranČa de viaČă a cititorului şi o egalează, ĂŽn acelaşi timp, âpe cea a unui elefant sau a unui corbâ. Iar pe de altă parte, de sentimentele ĂŽncercate pentru ValĂŠrie, care frustrează doar ĂŽntr-o mai mică măsură orizontul de aşteptare al cititorului cuminte. âĂntr-o stare de exaltare puČin utopicăâ, el ĂŽncearcă elaborarea unei âplatforme programatice de ĂŽmparČireâ a unei lumi ĂŽn care perversitatea ia amploare nu doar ĂŽn plan sexual. Un sado-masochism spiritual ameninČă ĂŽntreaga omenire. Născut la 26 februarie 1958, Michel Houellebecq a crescut ĂŽntr-o familie care s-a dezinteresat de existenČa sa mult prea de timpuriu. La şase ani a fost ĂŽncredinČat bunicilor. De-a lungul timpului a cunoscut condiČia de şomer, a suferit un divorČ, apoi, din cauza depresiilor, a petrecut câteva perioade ĂŽn instituČii psihiatrice. Aceste aspecte sunt toate prezente ĂŽn cărČile sale: âNu crescusem ĂŽn cuibul protector al unei familii sau ĂŽntr-un alt mediu ĂŽn care să-i pese cuiva de soarta mea, să mă susČină cineva la greu, să se bucure de isprăvile sau de succesele mele.[...] Trăisem şi aveam să mor singur ca un animal.â Nici personajele sale nu ĂŽntemeiază o familie âsau altă entitate de genul acestaâ, ori dacă se conturează vreuna, ea este cu siguranČă sortită eşecului. Sfera din care se prezintă realitatea ce ne-am dori-o altfel, este aceea a unei âfiinČe umane inofensiveâ, supravieČuind ĂŽntr-o stare acceptabilă, a unui âparazit modestâ de care lumea s-ar fi putut lipsi şi a cărui identitate âĂŽncăpea ĂŽn câteva dosare, nu prea groaseâ. Sunt convinsă, cititorule, că nu eşti străin de această autocaracterizare. Pe de altă parte, este sfera unei âcreaturi compacte, rezistente, mai mare decât cele mai multe animale [...], cu mult mai greu de nimicit decât un mic batracian.â Din această celulă blestemată din subteranul singurătăČii, pleacă oferta unei lecturi ce-ar trebui să fie un semnal de alarmă şi nu un ornament la suprafaČa valizei de lecturi de vacanČă, nici un depozit inutil pe undeva prin sertarele memoriei. De aici, Houllebecq percepe ĂŽmpărăČia cerurilor ca pe âun beČigaş de scobit ĂŽn urechiâ. Aici, relaČiile cu semenii nu sunt uşor de suportat pentru că accentuează conştiinČa unui sine greu de suportat. AbsenČa lor este, la rândul ei, o povară accentuând irosirea de sine. Aici, pericolul major constă ĂŽn incapacitatea de a fi cu adevărat fericit sau nefericit. Ăn incapacitatea de a simČi iubire sau ură. Filtrul care se interpune ĂŽntre sine şi lume devine din ce ĂŽn ce mai compact. Omul se simte bătrân, indiferent de vârsta lui biologică, şi se limitează la a aduna amintiri. ColecČia de amintiri are drept Čintă domolirea fricii şi, cât se mai poate, a singurătăČii ĂŽn clipa morČii. Singurătatea este un lucru posibil â citeam undeva - când eşti foarte tânăr şi ai ĂŽnainte toate visele, sau când eşti foarte bătrân, cu toate amintirile ĂŽn urmă. Ce ne facem cu ea când nu mai suntem suficient de tineri, dar nici destul de bătrâni? Adevărata comuniune este o realitate concretă ĂŽn care simČi, (ce afirmaČie banală/ banalizată, nu-i aşa?), căldura unui suflet. Este atunci când cineva ĂŽČi vorbeşte sau te ascultă. Părintele Dumitru Stăniloae considera că românescul âcuvântâ este âunic şi foarte semnificativâ. Provenind din latinescul âconventusâ (adunare, ĂŽntrunire), el presupune a fi ĂŽn comuniune, presupune o acČiune, un fapt, âo mărturie a unuia către celălalt, o promisiune şi o garanČie că cei ĂŽn dialog se ascultăâ. Oamenii s-au despărČit unii de alČii, prea conştienČi de existenČa lor individuală, s-au despărČit şi de Dumnezeu din moment ce Ăl considerau situat undeva ĂŽn ceruri, deci prea departe. Aşadar, conform spuselui părintelui Stăniloae, secularizarea omenirii s-a produs la modul absolut. âAr trebui să existe cursuri de conversaČie, aşa cum există cursuri de dansâ este părerea lui Houellebecq, un maestru al monologului nefiind, ĂŽn genere, un maestru al conversaČiei. Stagnarea şi involuČia spirituală au produs diferenČierea dintre suflete. Ele tânjesc după fericire dar sunt incapabile să o suporte sau să o ĂŽntreČină. O fericire pământeană continuă este, foarte probabil, o stare de pseudo-fericire, o minciună, sau un exerciČiu de autosugestie. Fericirea eternă, dacă există, presupune o altă constituČie spirituală. Ăn structura actuală a omului, fericirea continuă ar ĂŽnsemna moartea lui spirituală, eterna lui stagnare şi un necontenit plictis. âFericirea e un lucru complicat [...]; e greu s-o găsim ĂŽn noi şi imposibil s-o găsim ĂŽn altă parteâ. âNeĂŽndoielnic, omul nu e făcut pentru fericire. Ca să aibă ĂŽntr-adevăr posibilitatea practică de a fi fericit, omul ar trebui să se transforme- să se transforme fizicâ, afirmă Houellebecq. ExistenČa ei presupune neapărat alternarea cu nefericirea. Doar astfel poate fi identificată. Stranii comparaČii folosite pentru Dumnezeu â ca o ultimă speranČă ĂŽn fericire - sexul femeilor sau aburii dintr-o baie turcească! Ăn definitiv sunt unele sincere, presupunând o oarecare doză de curaj pentru a fi rostite cu âvoce tareâ. Oricum, concluzia că Dumnezeu ar trebui comparat cu âceva care să facă spiritul posibil, când trupul exultă de bucurie şi de plăcere, iar orice teamă e abolităâ e oarecum salvatoare. âAcum sunt sigur că spiritul ĂŽncă nu s-a născut, că vrea să se nască şi că naşterea lui va fi dificilă, că deocamdată avem despre el doar o idee trunchiată şi nocivă.â, adaugă Houellebecq. Dacă este adevărat că 99,999% din spaČiu este gol, este tot atât de adevărată, cred eu, existenČa aceleiaşi proporČii de gol sufletesc, intelectual, cultural. ConştiinČa acČionează asupra materiei, ştim, dar cine dirijează spaČiile goale din noi, cum să câştigăm supremaČia controlului lor? Haoticul prezent la nivel microscopic se compune ingenios, oferindu-ne, la o macroscopie a obiectelor, percepČia unei oarecare ordini. Cu siguranČă omenirea mai are mult de descoperit, ĂŽn cazul, destul de puČin probabil, că nu se va autodistruge până să ajungă aproape de finele descoperirilor, acceptând că un astfel de fine ar exista. NeĂŽmplinirea dorinČelor este stimulatorie până la o limită, puČin variabilă de la individ la individ. Cu timpul neĂŽmplinirea transferă omul ĂŽntr-o chilie a existenČei, izolându-l, de parcă ar suferi de vreo boală contagioasă. El ştie că a te limita la viaČa de zi cu zi e plin de riscuri, căutând, de bună voie, un refugiu. Ăn realitate, fiecare ascundem un pribeag bâjbâind după azil sufletesc. Michel este un caz din ce ĂŽn ce mai frecvent, un âperfect adaptat la epoca informatizării, adică la nimicâ, ĂŽntr-un microunivers ce tinde âsă semene cu un aeroportâ, ĂŽn care oamenii interesaČi de alČi oameni sunt din ce ĂŽn ce mai rari, ĂŽn care femeile tind să se asemene cu bărbaČii ĂŽn timp ce bărbaČii evită din ce ĂŽn ce mai mult iubirea. âSunt lucruri pe care le poČi face, şi altele ce Či se par prea dificile. PuČin câte puČin, totul devine prea dificil; la asta se rezumă viaČa.â Redobândirea bucuriei de a dărui ar mai putea fi o şansă, deşi pare a fi prea târziu, acum, când omul se fereşte ĂŽn primul rând de dependenČa de alt om. âNu poČi face dragoste fără un anume abandon, fără să accepČi, măcar temporar, o anume stare de dependenČă şi slăbiciune. Exaltarea sentimentală şi obsesia sexuală au aceeaşi origine, amândouă provin dintr-o uitare de sine parČială; e un domeniu ĂŽn care nu te poČi ĂŽmplini decât acceptând să te abandonezi. Am devenit reci, raČionali, prea conştienČi de existenČa noastră individuală, de drepturile noastreâ . Paradoxal, aviditatea de independenČă şi obsesia unicităČii uniformizează şi aplatizează omenirea. La 40 de ani Michel constată că trăise fără să stabilească vreun contact personal cu un obiect, fără să păstreze vreo amintire a celui care fusese ĂŽn tinereČe. Ăn aceste condiČii, ideea de unicitate a persoanei umane ĂŽi pare âo nerozie pompoasăâ, âĂŽČi aminteşti de propria-Či viaČă puČin mai mult decât de un roman citit ĂŽn trecutâ, spune el, citându-l pe Schopenhauer. Omenirea ĂŽntreagă, afirmă Houellebecq, âtinde instinctiv spre metisaj, spre omogenizarea generalizată; şi o face ĂŽn primul rând prin mijlocul elementar, care e sexualitatea.â Tema sexualităČii ĂŽn contemporaneitate ocupă un număr considerabil de pagini şi ĂŽn âPlatformaâ. Avem de-a face, pe lângă partidele obişnuite de sex â ĂŽn prezent noČiunea de normal fiind din ce ĂŽn ce mai confuză şi combătută â, cu cele ĂŽncrucişate, fiind descrise scene, greu suportabile ĂŽn timpul lecturii, de sado-masochism şi viol. Citisem ĂŽn una dintre multele recenzii făcute acestei cărČi, dar personal nu sunt de acord, că tema sexului este aspectul cel mai puČin realist al romanului. Dimpotrivă, cred că este printre cele mai autentice şi totodată greu de citit teme, cu care, ceva mă face să cred, Houellebecq a luat contact ĂŽntr-un mod oarecum direct. Altfel nu ar fi putut scrie aşa. âSursă de plăcere permanentă, organele sexuale există, ne stau la dispoziČie. Zeul vinovat de nefericirea noastră, care ne-a făcut trecători, vanitoşi şi cruzi, a prevăzut totuşi această minimă formă de compensaČieâ. Iubirea pe care reuşeşte să o trăiască pentru ValĂŠrie, âexcepČia luminoasăâ a vieČii sale, moderează pentru o vreme percepČia realităČii ostile. âIubirea ne transformă ĂŽn sfinČiâ, constată la un moment dat. Departe de a fi la fel de jalnică precum relaČia dintre Bruno şi Christiane sau la fel de imposibilă precum cea dintre Michel şi Annabelle din âParticulele elementareâ , totuşi, parcă există ĂŽntr-o minimă doză ceva din fiecare. S-ar putea ca deviaČiile de la firesc ĂŽn ceea ce priveşte comportamentul sexual să fie un mijloc, poate cel mai la ĂŽndemână pentru marea majoritate, prin care omul ĂŽncearcă să se ridice deasupra condiČiei sale. Care ĂŽnsă are ĂŽntotdeauna un final tragic, lăsând sufletului leziuni incurabile. Departe de divinitate, omul ĂŽncearcă să se transforme ĂŽn propriul Dumnezeu, să decidă asupra sorČii sale, fără a-l interesa prea mult implicaČiile acestor sentinČe ĂŽn destinele celor, mai mult sau mai puČin, apropiaČi lui. Ăn iubire, cred cu disperare â şi nu ca ĂŽntr-o excepČie ĂŽntăritoare de regulă â, partenerii nu simt nevoie de diversitate, fiindu-şi absolut suficienČi unul altuia. Ei compun acel ĂŽntreg ĂŽn care nimeni nu mai are vreun loc, nici măcar ĂŽn scopul unui supliment de plăcere trupească. Finalul tuturor iubirilor lui Michel, moartea femeii, e ca o premoniČie a imposibilităČii acestui sentiment uman de a mai salva. Robotizarea sau abrutizarea vor fi, probabil, singurele opČiuni care-i vor mai rămâne. âExistă sexualitatea oamenilor care se iubesc şi sexualitatea oamenilor care nu se iubesc. Când posibilitatea de identificare cu celălalt a dispărut, rămâne o singură modalitate: suferinČa â şi cruzimea.â âPlatformaâ ĂŽncepe şi se sfârşeşte cu câte un deces. Dacă moartea tatălui l-a impresionat mai puČin, lăsându-l pe Michel doar cu nişte consideraČii ĂŽn plus privind efemeritatea fiinČei umane, moartea lui ValĂŠrie din finele romanului ĂŽl afectează puternic. Dacă iubirea dispare, âviaČa devine oarecum convenČională şi silnică. Păstrezi o formă umană, comportamentele obişnuite, un soi de structură; dar sufletul, cum se spune, e gol.â El ştie că arta e incapabilă să mai schimbe vieČi şi descoperă că, dintr-un motiv sau altul, iubirea a devenit la fel de lipsită de acest har. Acest adevăr nu poate fi unul dinainte acceptat, ci mai degrabă o concluzie la care se ajunge după prea multele ĂŽncercări ale vieČii. âVoi rămâne până la capăt un copil al Europei, al grijii şi al ruşinii; nu am de lăsat nici un mesaj de speranČă. Pentru Occident nu simt ură, ci doar un dispreČ fără margini. Ştiu doar că toČi, până la unul, puČim a egoism, a masochism şi a moarte. Am creat un sistem care a devenit pur şi simplu irespirabil; şi, pe deasupra, continuăm să-l exportăm.â |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy