"Wherever I go in my mind,
I meet Plato coming back."

Semnificatia in terminologia psihanalitica
Noesis este rezultatul psihologic al perceptiei, invatarii si rationarii. Ca sinonime (partiale): cunoastere cognitiva, precunoastere, perceptie mentala, lexicon mental.

Semnificatia in terminologie filozofica
Noesis este cuvantul grecesc pentru intuitie sau gandire; operatia lui “nous” fara beneficiul discursului constiintei care caractierizeaza “dianoia”. Conform lui Platon, aceasta forma de cunoastere reprezinta cel mai inalt nivel al cunoasterii umane. Pornind de la acest principiu, Plotin dezvolta o teorie detaliata referitor la operatia sufletului omenesc in relatie cu lumea. Husserl[1] (filozof german *1859-1938*. Studentul lui Brentano si profesorul lui Heidegger) a adoptat termenul grecesc pentru a sublinia caracteristicile intentionalitatii actelor mentale.

Noesis si Noema - Semnificatii pe larg[2]

Dupa cum spune si William Large in eseul sau "The Noesis and Noema", sa incepem cu conceptia de fiecare zi a realitatii: lumea e compusa din fiintari exterioare. Exista doua tipuri de fiintari pe care le intalnim: obiecte si alti oameni. Lumea exista cu adevarat in afara noastra.
Noi insine suntem obiecte pe care le gandim in analogie cu alte obiecte din jurul nostru. Dar mai este si altceva prezent care nu este obiect, ci este propria noastra constientizare de sine, gandul ca gandim, ceea ce numim constiinta.


Semnificatiile a ceea ce vedem insa sunt oarecum diferite fata de aparenta obiectelor in sine, care e ceva obiectiv. Desi MODUL in care obiectul (sa-i spunem “mar”) apare e subiectiv, SEMNIFICATIA notiunii de “mar” care da o identitate acestei experiente este intersubiectiva si predetermina experienta mea cu obiectul INAINTEA actului meu individual de perceptie. Asa cum observa Merleau-Ponty[3], intotdeauna noi experimentam mai mult decat experienta in sine. Acest “dincolo” este transcendenta imanenta unei relatii intentionale.

In cea de-a doua publicatie majora a lui Husserl[4], “the Ideas”, el deja nu mai vorbeste despre acte intentionate si continut, ci despre noesis, noema si distinctiile sale ce descriu esenta constiintei asa cum o privim astazi. Mai in detaliu vorbind, exista doua laturi ale intentionalitatii: noesis si noema. Noetic este ceea ce da sens obiectului imanent al constiintei prin pozitia pe care egoul insusi o mentine. Exemple de astfel de “noesii” ar fi credinta, amintirea, valorarea, etc. Corelativ cu noesis si noema. In actul perceptiei, conceptul de perceptie este perceput, in actul judecarii judecata este judecata, samd. Noema nu trebuie confundata cu obiectul. Noema este sensul imanent
in noesis.

Pe de-o alta parte, exista o parte a noemei care ramane neschimbata. Husserl numeste aceasta miezul noematic. Este ceea ce ramane neschimbat dupa diferitele relationari intentionale. Acea parte a “marului” –pentru a continua exemplificarea pe obiect- care ramane aceeasi, indiferent cum este perceputa, judecata, reaminitia, etc. Aceasta este ceea ce intelegem noi prin “simtul” obiectului. Semnificatia marului nu se va schimba indiferent daca noi gandim acest mar ca fiind perceput, amintit sau chiar placut.

Cand ne gandim la lume dupa reducerea care reveleaza aceasta intreaga retea de relatii intre noetic si noematic, realizam cat de eronata este atitudinea naturala de a gandi ca punctul de plecare este o opozitie intre subiect si obiect, unde intelegerea subiectului asupra lumii este data de obiect prin impresiile simturilor. Mai degraba relatia cu lumea este deja dictata in avans, si ceea ce ma ghideaza pe mine in lume este noemata.

Niciodata nu vad doar un obiect, mai degraba intotdeauna vad ceva ce deja imbraca o semnificatie, ceea ce este imanent constiintei, iar semnificatia ma ghideaza catre contemplatie.

Semnificatia gregara

Crezul lui Platon – conform caruia Noesisul reprezinta idealul final al tuturor lucrurilor – (acea cunoastere universala pe care toti o cauta deindata ce vor fi capabili sa-si paraseasca pestera catre vastitatea adevarului) este cautarea si credinta in logos (seminificand aici gandirea intuitiva). Logosul – ca adevar si bun suprem! Pe de cealalta parte dusmanii lui Platon, Sofistii, ar argumenta ca nu exista bine si rau. Ca viata reprezinta in insasi esenta ei rezultatul final al credintelor si actiunilor umane, asadar credintele de acest tip sunt ireale. O interpretare usor hazardata a acestori teroii ar putea fi aceea ca la originea mortii lui Socrate s-a aflat de fapt respectivul conflict. Din punct de vedere strict filozofic, lucrurile ar putea sta chiar asa: ucidera sensului de catre non-sens. Citand acum (culmea!) din vorbele personajului Verbal al filmului “Usual Suspects”:

“The greatest trick the Devil ever pulled,

Was convincing the world he didn’t exist

Semnificatia mea personala

Este oarecum o combinatie intre teoriile lui Lovinescu (ce preia de fapt o teorie pre-existenta la Tacit[6], care dezvolta mai mult ideea de Noesis ca fiind un fel de “strat” ideatic care infasoara Planeta precum atmosfera, si din care cei ce se afla in starea de gratie creatoare, se pot “adapa” ca dintr-un izvor nesfarsit de energie cosmica ce conecteaza si transmite concomitent) si Platon. Lovinescu observa cum oameni din parti opuse ale lumii au fara a se cunoaste intre ei aceeasi idee in cam acelasi timp. (a se vedea teoriile si formulele din stiinta, gen teoria nebulara a lui Kant-LaPlace, descoperite in sec. 19 de cei doi in conditii de cercetare total individuale dar... in mod bizar, ducand la concluzii comune!) Acest fenomen a fost explicat de el ca fiind un efect al “spiritului veacului” pe care el l-a numit Saeculum.*

Aidoma grecilor, cred in Noesis ca reprezentand gandirea directa, spirituala si cunoastrea intuitiva, idealul in materie de aspiratie pamanteasca. Este acea legatura care a fost creata de catre Dumnezeu pentru a da oamenilor posibilitatea atat de comunica si a-L(se) vedea atat pe el, cat si intre ei intr-un plan subtil, accesibil celor curati sufleteste si/sau daruiti spiritual.

Cunoasterea intuitiva reprezinta modalitatea ideala de a accede la informatia primordiala prin conectarea direct la sursa, spre deosebire de opinia (_doxa_), sau perceptia ca atare a simturilor. Sufletul are un ochi[7] (pineal as adauga eu), deci sufletul poate sa “vada” in mod direct. In dorinta de a cunoaste realitatea, sufletul merge dincolo de aparenta pentru a distinge dincolo de vizibil si inteligibil. Este vorba desigur despre transformarea individuala, de trecerea dinspre intuneric catre lumina, dinspre lumea inferioara a simturilor primare catre cea a lui Dumnezeu sau lumea spirituala. Iarasi revenind la semnificatiile originare ale notiunilor, aceasta trecere se poate face prin filozofie la Platon (philos-sophia = iubirea de intelepciune).

Dar ce soi de stiinta are puterea de a genera o astfel de schimbare majora cu efect ascendent?

In finalul Republicii, Platon raspunde la aceasta intrebare prin insasi dialogurile lui. Dialoguri care nu continua la infinit, ci doar pana acolo unde adevarul este gasit, acesta fiind insusi scopul initial (si initiatic) al dialogului.

Eu afirm ca la aceasta elevare spirituala de mare anvergura se poate ajunge doar prin credinta si iubire, bucurandu-ne de toate darurile minunate pe care le-am primit cadou din marea iubire care ne-a zamislit pe lume:
Dumnezeu.

Noesis asadar semnifica pentru mine modul in care prin har divin, interactionez cu semenii mei la nivel spiritualului colectiv, datorita fortei creative rezultate astfel generandu-se energia necesara salvarii spiritului individual.

* Adnotari[5]

O foarte bizara mentionare a acestui fenomen apartine lui Nicolae Manolescu. El sustine nici mai mult nici mai putin decat ca: “Desi lucreaza cu instrumentarul formelor celor mai avansate de gindire umana, existind in interiorul unei actualitati absolute, oamenii de stiinta prefera romanele traditionale si refuza, de regula, sa rezoneze cu acelea (post)moderne, unde cuceririle fizicii atomice si cuantice sint teme (ori motive) recurente. Astfel, constata criticul, „fizicianul atomist intelege mai degraba Ion de Rebreanu decit Orbitor de Cartarescu“. Nu exista, de aceea, un singur „spirit al vremii“ (acel saeculum amintit de catre Tacit si preluat la noi de catre Lovinescu), ci mai multe. Putem spune, prin urmare, ca nucleele culturale ale unei epoci se stabilesc haotic, fara reguli precise, recognoscibile in plan stiintific si metodologic. (Sub)culturile culturii mari interfereaza, interactioneaza si, intr-un anumit sens, se determina. Niciodata insa, „centrele“ si „marginile“ lor nu vor coincide, fie si partial. „Oglindirea“ reciproca reprezinta un proces de reflexie mai curind concava, cu „rasturnari“ axiologice si (inexplicabile) reformulari. „Centrul“ unei culturi poate fi foarte bine „marginea“ celeilalte, iar „periferia“ alteia „axa“ de rezistenta a structurii-pereche. Cele doua tipologii, marginea si centrul, nu rezista, vorba lui Calinescu, decit la analiza in retorta.

Bibliografie:

[1] Edmund Husserl, Logical Investigations , trans., J.N. Findlay, (London: Routledge, 1976), p. 565-66

[2] William Large, The Noesis and Noema (publicat pe situl www.arasite.org)

[3] Maurice Merleau-Ponty, The Phenomenology of Perception, (London: Routledge), p. 70

[4] Husserl Edmund, Ideas Pertaining to a Pure Phenomenology and to a Phenomenological Philosophy, First Book, translated by F. Kersten, (Dordrecht: Kulwer Academic Publishers, 1982), pp. 214-215.

[5] Codrin Liviu Cutitaru, Alte ispravi ale periferiei in drumul sau catre centralitate (publicat in Observatorul Cultural.ro)

[6] F. E. Peters, Greek Philosophical Terms: A Historical Lexicon (NYU, 1967).

[7] Platon, Mitul Liniei (REPUBLICA 511)