Nu prea de mult, mă aflam în casa unui “Șef” de clan de familie. S-a întâmplat să treacă pe acolo și o nepoată. Fata, care tocmai terminase liceul, voia să se înscrie
la o facultate. “Ascultă, măi fetico, i-a spus Șeful, de unde ți-a mai intrat în cap și prostia asta ?! Neam de neamul tău n-a făcut așa ceva! Tu trebuie...”
Nu mai contează ce, și nu contează ce am spus eu. Important este că fata e pe cale să-și realizeze visul. Dar câte fete și câți băieți de vârsta ei, de frică să nu iasă din
cuvintele oligarhice ale “Capului” familiei, nu sunt complet debusolați?
Suntem parte a unei societăți care evoluează atât de rapid încât ce ne-a rămas este să ne adaptăm sau, ca o alternativă, să trecem în neființă. De ce să nu dăm atunci celor tineri, chiar dacă noi refuzăm să acceptăm cu ușurință noua realitate, șansa de a se realiza?! De unde știm noi mai bine decât ei, ce li se potrivește? De ce nu încercăm să deschidem un dialog cinstit cu noi înșine și să vedem dacă, împinși de aceleași forțe obstrucționiste, suntem mulțumiți de ce am realizat sau am fi gata, dacă ni s-ar da o nouă șansă, s-o luăm de la capăt? De ce să nu încercăm să deschidem un dialog cu ei? De ce să nu-i tratăm ca de la egal la egal? Cât o să mai rămânem agățați de “pedagogia” caragialească?!...
Același lucru, când vine vorba de artă.
Incercarea de a sfătui pe cineva, educațional, e una, pe când gestul brutal, dictatorial, egal cu a-i băga pumnul în gură, e alta. Este o încercare, de multe ori -din nefericire- reușită, de a intimida, de a anihila, de a elimina pe cel care te deranjează. Cine îți dă dreptul?! Ești mai bun? Dovedește, dar nu te erija pe postul dascălului din schițele lui Caragiale! Ai mai multă vechime? Foarte bine, dar dă-i și altuia posibilitatea de a o obține! Ai părerile tale? Fii liber să le expui, dar dă-i și altuia același drept!
Trăim o revoluție. Ne intersectăm, aproape zilnic, pe cea mai mare autorută a umanității: Internetul. Datorită unor vizionari, cum sunt cei care au inițiat site-ul de față,
exprimarea liberă, atâta timp cât nu desfide bunul simț, este la îndemâna tuturor. Să ne folosim de aceasta oportunitate unică!
Eminescu, cu numai câteva zeci de poezii publicate în timpul vieții lui, a construit un templu care va exista cât timp va exista limba română.
Nu mulți se vor ridica la înălțimile amețitoare la care s-a ridicat el. Dar toți au dreptul să se adape la izvorul lui infinit de poezie.
Să nu le băgăm pumnul în gură!

P.S.:
- Nu veniți cu steluțe! Veniți cu păreri! Și,
- Hai să avem o discuție libera despre poezie!
P.S la... P.S:
- Cotrobăind prin sertare,am dat de “un fel de fabulă” pe care, cu ani în urmă, am publicat-o într-o gazetă militară. Fără pretenții, scrisă cu scop educativ,
am rămas surprins cât de bine se potrivește “invitației” de față.
- Dacă sunteți curioși, o găsiți pe “site” sub titlul: “Pedagogie”.
Lectură plăcută!