Dragoste neîngăduită, eroism și viclenie, ambiții masculine și curaj feminin, luptă și fatalitate religioasă, sînge și nisip, zeul soare, zeița iubirii și zeul războiului, fascinația nemuririi și nemurirea gloriei, muritori invidiați de zei și zei răzbunători pe muritori. Troia. Arnold J. Toynbee spune: „Dar cum reacționează barbarul orb? Situația lui este mai grea. El nu poate să-și folosească mîinile bătînd fierul. Dar le poate totuși folosi ca să atingă coardele unei harpe într-un ritm care să se armonizeze cu glasul lui. Și-și poate sili mintea să poetizeze isprăvile vitejești pe care el nu e capabil să le săvîrșească; dar despre care poate afla din povestirile, fără mult meșteșug spuse, ale tovarășilor lui care au fost pe cîmpurile de luptă. Și va ajunge astfel să îndeplinească rolul de purtător și transmițător al nemuritoarei slăvi, adică tocmai ce jinduiește să capete războinicul barbar.”
Nu știu ce ar fi spus Homer dacă l-aș fi invitat în seara aceasta la Regal să vedem împreună producția lui Wolfgang Petersen, “TROY”, film care probabil se poate sau se va putea viziona și în România sub numele Troia. Eu, în orice caz aș fi fost onorat să îl vedem împreună. Probabil că gusturile lui sud-est europene l-ar fi făcut să strîmbe puțin din nas, pentru că TROY este la urma urmei un produs hollywoodian, cu toată strălucirea, machismo-ul și pozitivismul de rigoare. Dar Homer a fost orb sau cel puțin așa se crede. Astfel că probabil mi-ar fi refuzat invitația. Ar fi avut ceva de pierdut, ar fi avut ceva de cîștigat dacă nu venea…? Nu știu.
Sînt convins că Peter O’Toole s-a așezat de multe ori în locul lui și a încercat din răsputeri să pună hățurile dramei antice peste mușchii lui Brad Pitt, play-boy-ismul lui Orlando Bloom sau jocul magistral al lui Eric Bana. Cît a reușit de bine să o facă rămîne decizia celor ce vor viziona filmul.
Sînt convins că filmul va plăcea. Și mie mi-a plăcut. Îți lasă un gust complet de film bine făcut la Hollywood. Cu rezerva de rigoare. Bineînțeles că are și puncte slabe. Dar care film este fără ele?!
Am remarcat echilibrul aproape pefect al elementelor principale ale montării. Nimic nu este peste măsură. Aș zice chiar că dacă excelează prin ceva, filmul Troy al lui Petersen excelează prin decența montajului. Fiecare scenă se oprește exact acolo unde trebuie. Nici prea mult, nici prea puțin; aceasta la nivelul cantitativ, dar și la cel calitativ. Nu este nici prea multă dragoste/erotism, nici prea mult sînge, nici prea multă pompă decorativă, nici prea multe scene de luptă, nici prea lungi dialoguri și nici prea lungi scene de tranziție. Totul este parcă măsurat cu eleganța irlandeză a lui O’Toole. Singura parte care dezamăgește această regulă este finalul, unde filmul se dezechilibrează în mod evident și devine aproape asemănător cu un jurnal de seară prezentînd invadarea Irakului. Aș spune păcat, păcat pentru tot efortul de a ține filmul echilibrat pînă aici.
Jocul principalilor actori este relativ reușit. Există unele scene puțin mai amatoristice la un moment dat între Orlando Bloom (Paris) și Diane Kruger (Elena), dar în general e acceptabil. Remarc privirea de oțel rece a lui O’Toole (Priam) și naturalețea jocului lui Eric Bana în rolul lui Hector. Brian Cox (Agamemnon) și Brendan Gleeson (Menelaos) joacă prea anglo-normand după părerea mea. Scoțianul Sean Bean însă mă uimește plăcut în rolul lui Ulise.
Filmul este evident „sexist”. Probabil că și epopeea lui Homer poate fi acuzată de asta. Rolurile feminine sînt fie sexualizate, fie vulnerabile. În schimb Brad Pitt (Ahile) este așezat în prim-planul filmului; poate mai mult decît l-a vrut Homer. De aceea este și foarte vulnerabil la critică. Joacă bine, chiar dacă unele scene de luptă mi se par puțin maimuțăreli de adolescent din Los Angeles. Personal l-aș fi vrut puțin mai „european”, dar probabil că banii au vorbit aici. Un anumit joc de scenă se vinde mai bine decît altele.
Filosofic-religiosul este aproape ironizat în film de un preot de curte fără nici o charismă și de un Achile care se joacă de-a agnosticul.
Concluzie...?
Elemente pozitive: echilibru scenografic și de montaj, contextualizare istorică magistrală.
Elemente negative: cowboy-ism hollywoodian, final lamentabil... sau, mărog, aproape lamentabil.

Vă doresc vizionare plăcută.