Cântec de alean și dor:
BIANCA MARCOVICI: "Cireșe amare",Verlag – Editura Radu Bărbulescu, 2002, Muenchen.

La împlinirea unei vârste rotunde, Bianca Marcovici, ieșeancă la origine, a oferit iubitorilor de poezie un încântător volum de versuri care poartă amprenta tonalităților proprii, originale și specifice, pe care le recunoști precum melodica lui Mozart sau Bach.
Locuind de peste zece ani la Haifa, a rămas legată de țara de baștină prin acel cordon ombilical indelebil, care poartă numele de limba maternă.
Această ultimă apariție cuprinde și o porțiune tri-lingvă,în care alături de versurile pe românește, sunt prezentate traducerea lor în engleză (Noemi Marcovici) și germană (Radu Bărbulescu).
Bianca Marcovici nu este doar o creatoare care practică fabulația versificată, ea este o posedată de duhul poeziei, care hălăduind printre oameni, a găsit locul cel mai prielnic unde să să se cuibărească și să iradieze incantații transcendentale, despre "supraviețuirea impusă de astre", a unei "întemeitoare a surâsului nefatalist" , care folosește un "limbaj erotic finisat de astre", "în integrala sofisticată a luminii".
Măiestria poetei rezidă în capacitatea de condensare a exprimării care realizează transmiterea ideilor convertite în vorbire.Să găsești cuvintele, să le împodobești, apoi să le unești astfel înât să se transforme în vectori cu adresă la mintea și sufletul omului, este la îndemâna doar a celor aleși.
Solicitând "răgazul să termin mesajul de dureri și uri", cauzat de "dragostea: cacialmaua uneori fericită", care îi dă o "senzație de vulnerabilitate" pentru că este "fructul zemos din care muști cu plăcere",autoarea conchide malițios, dar și cu regretele conservării castității, că "pentru mine sunt toți bărbații din lume pe care i-am dus cu vorba"...dar "nu m-au atins nici cu o frunză".
B.M. se află într-o permanentă goană după fata morgană a impecabilului și ca atare construcțiile sale lirice exprimă un inefabil sentiment de insatisfacție, generat de ciocnirea cu distorsiunile cotidianului ; consecința existențială provocată de realitatea înconjurătoare, banală, comună dar și tragică, devine astfel inspiratoarea edificiului său poetic. Un proces generic complex, care o face să descopere că este stăpânită de "un dor de perfecțiune magic, astrologic" dar cu toate că are "pielea tăbăcită de spinii trandafirilor",nu a "putut schimba nimic din tot ce ni se întîmplă".
Trioletul clasic (rimă – ritm – măsură), este modelat într-o manieră personală: o rimă sublimată la dimensiuni interstelare, un ritm care face corp comun cu o premeditată disritmie, iar măsura refuză etalonarea.O astfel de proecție poetică, aparent deconcertantă, profilează o personalitate plină de vigoare.În ciuda unei superficiale fragilități. B.M socoate că "între dragoste și ură / e aceiași distanță/ ca între soare și lună"...."toate le scriu pentru tine/ ca să te împleticești în cuvintele mele"/.
Infinitul variantelor iubirii, pare leit-motivul dominant în "Cireși amare": de la dimensiunile cosmice, la cea țintită, de la cea gingașe și feciorelnică, la cea concretă și pământeană, din toate se degaje izul amărăciunii produsă de imposibilul afecțiunii absolute. Tânjește după "redimensionarea iubirii adevărate", "un fel de

- 2 -
iubire fără atingere vulgară", solicitând totuși accesul la "geamul plăcerii", deși "nu-i o catastrofă să fii un ideal de neatins".
Personalitate proteică și polimorfă, lasă să transpară cele trei peceți personale care îi marchează existența, în care se împletesc poezia, muzica și matematica:"...salut Axioma mariajului meu / Determinantul mărarului neuscat / Matricea zero a fecundității" ..."renasc din nou / pe nota do re mi fa sol la si / "...
Cu o sinceritate care frizează inocența, își expune problematica obsesiv ideală și senzuală legată : de omul dorințelor ("...hărăzit îmi este / să cuceresc fiecare parte din tine"), de anii pe care i-a adunat ("oglinda mutilării vârstei"), de spațiul galactic (" ne-am clădit cuibul aproape de astre"), de preferința pentru o anume culoare ("...ca un balsam pe inima subjugată de albăstrelele nopții selenare"), de vinul roșu ("să-i simțim tăria în cerul gurii"), de domeniul virtual ("în dimensiunea a patra a spațiului"), de feminitatea pe care o proclamă " un fel de orgasm al poetului / orgasmul sufletului / când te simți inundat / ca un vas transparent"/.
Dincolo de alambicatul aliaj constituit de virtual – ireal – a patra dimensiune, poeta nu uită nici un moment Cetatea, declamându-și decepțiile și revoltele ("...am aflat cu stupoare despre teroriști, despre școala sinucigașilor",... "cerul atotcuprinzător ...ne defăimează ca popor Ales de Dumnezeu",...aerul e atât de murdar de declarații false"), tragicul vieții cotidiene (" o moarte azi / o moarte mâine / cine e la rând astăzi, / Shalom Israel, / răspunde.."/, repercusiunile psihice ("ași fi preferat să nu mă droghez cu știri rele" ).
și totuși ramâne credincioasă poeziei, pe care o consideră "...ca o stea galbenă /pretutindeni produce alergie, / dar eu o port ca un scut".
Bianca Marcovici luminează mica, dar viguroasa constelație a diasporei poeților de limbă română din Israel, îmbogățind patrimoniul țării de baștină cu valoroase și înoitoare producții lirice, ca o tradițională contribuție a evreilor la dezvoltarea limbii și literaturii române.

Prof.Dr. Mihael Elias
Ashkelon - Israel