Biography Gheorghe Brăescu
Gheorghe Brăescu (n. 29 ianuarie 1871, Iași - m. 15 martie 1949, București) este un prozator și un comediograf român.
Fiul lui Alexandru Brăescu și al Mariei. Este printre puținii militari din România care pe lângă arme s-au ocupat și de literatură. A avut o tinerețe aventuroasă, a fugit de acasă pentru a se înrola în Legiunea franceză, unde a luptat sub contract timp de doi ani. La întoarcere a urmat Academia militară, a ajuns maior și inspector al vieții culturale din armată și a început să scrie literatură. În timpul primului război mondial a luat parte la campania din Transilvania, în 1916, și este rănit și i se amputează brațul drept. Este arestat și închis în lagărele germane din Stralund, Breseen și Neise, apoi este eliberat, revine în țară unde este trecut în rezervă cu gradul de general, în 1918.
În volumele sale de schițe și nuvele Vine doamna și domnul general (retras din librării din cauza greșelilor de tipar), Doi vulpoi, Maiorul Boțan, Schițe vesele a surprins cu umor și ascuțit spirit de observație automatismele vieții militare din România antebelică, creând o tipologie umană mult mai variată decât la autorii anteriori. Este de asemenea autor de romane și de piese de teatru, mult inferioare schițelor. Eugen Lovinescu era convins că schițele sale umoristice le depășesc în valoare pe cele ale lui Ion Luca Caragiale.
Schițe
Vine domnul și doamna general, 1919
Maiorul Boțan, 1921
Cum sunt ei, 1922
Schițe umoristice, 1922
Doi vulpoi, 1923
Schițe vesele, 1924
Nuvele, 1924
Un scos din pepeni, 1926
Schițe alese, 1927
Alte schițe vesele, 1928
La clubul decavaților, 1929
Romane
Moș Belea, 1927
Conașii, 1935
Primii și ultimii pași, 1939
Margot, 1942
***
"La 29 ianuarie 1871, se năștea la Iași, al șaptelea copil al lui Alexandru și Maria Brăescu. Are o copilărie nefericită, rămânând orfan de tată și neglijat de o mamă despre care a vorbit cu asprime.
Lipsa familiei marchează sensibilitatea și conștiința viitorului scriitor, precum și pe a fraților și surorilor sale, copii crescuți în casa bunicii, iar după moartea acesteia sub epitropia rudelor.
A studiat în școli diferite: Institutele Unite din Iași (1880 - 1886), Școala Fiilor de Militari, Școala de subingineri de la Nancy (Franța), Școala de Ofițeri de Infanterie. Vivacitatea și inteligența l-au făcut să întrerupă, de mai multe ori cursurile, spre a se înrola în Legiunea Străină, pentru a lucra într-o garnizoană ori din alte motivații, unele bizare.
După adolescență și prima tinerețe aventuroasă următoarele două decenii parcurg etapele obișnuite ale unei cariere de ofițer de pe la anul 1900. A trecut prin diferite garnizoane - uneori mutat disciplinar din cauza temperamentului incomod, s-a căsătorit și a debutat în literatură cu lucrarea „Educația socială a națiunii armate” (1914).
În anii primului război mondial, participă la lupte pe frontul din Transilvania, fiind grav rănit, i se amputează brațul drept.
Intransigent față de ocupantul străin, Brăescu refuză să semneze un angajament cum că nu va mai lupta împotriva Germaniei și, drept pedeapsă, este trimis ca prizonier în Germania, unde va fi internat consecutiv în mai multe lagăre. Acolo va întâlni câteva din modelele poeziei lui viitoare.
La întoarcerea în țară, devine colaborator al lui Nicolae Iorga, care-i facilitează apariția, la Iași, a foii Pregătirea militară, ca supliment al ziarului Neamul românesc.
La sfârșitul războiului iese din categoria cadrelor active ale armatei, primind ulterior gradele de colonel și apoi general în retragere.
În anul 1918, debutează cu volumul „Vine doamna și domnul general”. Un an mai târziu, începe colaborarea la Sburătorul și participarea, timp de un deceniu, la ședințele cenaclului condus de Eugen Lovinescu care-l consideră a fi creatorul celei mai autentice proze satirice în descendența carageliană.
Producțiile literare ale lui Gheorghe Brăescu - schițe și nuvele - vor apărea mai întâi în revistele vremii - în special în Sburătorul - dar și în Cugetul românesc, Spre Ziuă, Adevărul literar și artistic, Revista vremii politice, Rampa, Năzuința, Mișcarea literară, Universul literar, Realitatea ilustrată, Dimineața, Cuvântul liber, Magazin, Bilete de papagal. Strânse în volume, creațiile umoristice vor intra în conștiința beneficiarilor sub următoarele titluri: „Maiorul Botan”; „Cum sunt ei”; „Doi vulpoi”; „Schițe umoristice”; „Schițe vesele”; „Un scos din pepeni”; „Alte schițe vesele”. Pentru toate acestea, prozatorul va fi răsplătit prin acordarea Premiului Societății Scriitorilor Români, în anii 1923 și 1930.
Chiar dacă a abordat și alte specii literare, scriitorul Gh. Brăescu a fost consacrat de schițele și nuvelele care au dat adevărata măsură a talentului său. Ca sursă principală de inspirație, trebuie să remarcăm lumea militară în interiorul căreia a trăit atâta vreme și pe care a cunoscut-o nemediat. Eternul cazon este obiectivat artistic cu ajutorul dialogului. Personajele sunt surprinse în ipostaze diferite căci nu de puține ori ele reapar cu mai multe lucrări autorul reușind să contureze traiectoria existenței acestora.
Citind prozele lui Brăescu, facem cunoștință cu o lume de nulități intelectuale și morale, care cochetează cu pasiuni absurde și false principii, comportament ce susține umorul savuros pe care îl propune scriitorul beneficiarilor săi.
În ceea ce-l privește pe mentorul său, E. Lovinescu, acesta are meritul de a fi constatat cu justețe eliberarea viziunii prozatorului de sub povara sămănătorismului."
Alexandra ANDREI
|