Nesemnificativa(deocamdata). M-am născut în 1959 .Scorpion.Venise iarnă înverșunată în Nordul Moldovei încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie . Nu erau nici taxiuri și nici autobuze în micul meu oraș iar o Dacie nu cred că se fabricase încă . Așa am început , cu prima respirație , primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu.
Încă de pe băncile scolii am cochetat cu literatura publicând în revistele de liceu dar în cele din urmă m-am hotărât pentru medicină , facultate pe care am absolvit-o în 1984 .
M-am reîntors pe meleagurile natale unde astăzi sunt medic primar medicină internă. Ador să călătoreasc, îmi plac animalele și în timpul liber am revenit la prima mea iubire, scrisul. Așa s-a născut ideea de a începe un roman. Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit ? Nu știu să raspund. M-am apucat tarziu de scris, poate ca pentru a scrie proza e nevoie de mai multa experienta de viata, ai nevoie de suferinte si dezamagiri, de ratari din care sa inveti ca sa poti spune ceva cititorului. Si totusi cum de am avut curajul la 46 de ani, vremea cand ar fi trebuit sa fiu bunica poate, sa public? Cred ca am vrut să-mi fac minții și sufletului meu un dar și am scris o carte așa cum mi-ar fi plăcut mie să citesc una : inspirată din viață, să mă cutremure ! L-am intitulat “Inainte de cuvinte” si spre marea mea surprindere mi-a fost acceptat spre publicare de Editura Eminescu. Au urmat “Barbatii altor femei” la Editura Cronica-Iasi si "Eu, strabunica mea" \Editura Timpul. [email protected]
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests.