Biography Cristian Simionescu
Născut la 21 iulie 1939 în comuna Hlipiceni, județul Botoșani, ca fiu al învățătorilor Ion și Profira Simionescu.
După absolvirea școlii primare în comuna natală, a urmat cursurile Liceului Național din Iași, cu excepția ultimei clase, pe care a absolvit-o în 1956 la Liceul “Aurel Vlaicu” din București.
Tatăl său a participat la Campania din Est ( 1941 – 1944 ) și a fost deținut politic ( din 1950 ) la Pitești și Aiud.
Cristian Simionescu a urmat cursurile Facultății de Filologie ale Universității din Iași, pe care le-a absolvit în 1966, când și-a susținut examenul de stat cu lucrarea „Proza lui Mihai Eminescu”.
A debutat în 1970, apoi, timp de zece ani, a fost interzis de către cenzură.
La “Cronica” ieșeană a colaborat cu cronici de artă plastică, la “Oferta” cu cronici de cultură la rubrica Forme de relief subiective.
Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1983.
Volume publicate: "Tabu" ( Editura Cartea Românească, 1970 ); "Vicleniile oceanului" ( Editura Cartea românească 1980 ); "Maratonul" ( Editura Cartea românească 1985 ); "Insula" ( Editura Cartea românească, 1988 ), "Maratonul" ( Editura Timpul, Iași 1995 ); "Poezii" ( Editura Vitruviu, București, Colecția de poezie îngrijită de Mircea Ciobanu ); "Ținutul bufonilor" ( Ed. Junimea, Iași, în seria “Dictatură și scriitură”, colecție inițiată și coordonată de Cezar Ivănescu ); albumul de artă plastică Paul Neagu ( Londra – prezentat de Cristian Simionescu ).
Versiuni în limbi străine: 1997 – traducere parțială în limba franceză la Struga ( Macedonia ) – traducător Elena Popoiu; 1998 – traducere în limba engleză în Antologia de poezie ( An Anthology of Contemporany Poets of Iași) editată de Adam J.Sorkin; Iași – Oxford – Portland – traducere: Adam J.Sorkin și Lidia Vianu; 2001 – traducere în Antologia de poezie română în limba macedoneană – Skopjie, traducere Lydia Dimovska.
A făcut parte din juriile naționale pentru tinerii scriitori; concursurile “Tinere condeie” ( București ), “Aurel Dumitrașcu” ( Piatra Neamț ): “Pagini de jurnal”(Bârlad);aorganizatprima expoziție itinerantă a plasticianului român, stabilit în Anglia, Paul Neagu, la Bârlad ( prezentată de Andrei Pleșu ), la Bacău, Buzău, Piatra Neamț, București.
Premii primite: 1985 – Premiul Uniunea Scriitorilor, Asociația București, poezie – lucrarea Maratonul ( Ed. Cartea Românească, București ); 1995 – Premiul de poezie pentru antologia Maratonul ( Ed. Timpul, Iași ), la Ediția I a Galeriilor tomitane ( Filiala Scriitorilor Constanța ); 1997 – invitat la Festivalul internațional de poezie de la Struga – Macedonia, traducere în franceză de Elena Popoiu; 2001 – Premiul Serilor de Poezie de la Vânători – Neamț ( ediția a VII-a ) – la Catedrala “Înălțarea Domnului” – Mânăstirea Neamț, Premiul “Opera Omnia”; Premiul special pentru poezie la Festivalul Internațional de Poezie Româno – Canadiană “Ronald Gasparic” ( ediția a VI-a, martie 2002 ); Premiul și medalia “Teiul de aur”, acordat la prima ediția a Premiilor Eminescu pentru literatură, arte vizuale, colecții și colecționari, 15 iunie 2002, Ipotești – Botoșani.
|