|
Biografie Dumitru Theodor Neculuță
Dumitru Theodor Neculuță (n. 20 septembrie 1859, Târgu Frumos - d. 17 octombrie 1904, București) a fost un poet, ales membru post-mortem al Academiei Române.
Primul poet muncitor din literatura noastră s-a născut în anul 1859, în Tîrgu Frumos, regiunea Iași. Fiu de țăran sărac, Neculuță a avut o copilărie grea și a plecat de acasă la vârsta de zece ani, pentru a-și câștiga existența.
Pasionat de învățătură și muzică, n-a avut însă posibilitatea să urmeze cursurile liceale, așa încât a învățat singur, stăruitor și cu multe sacrificii, făcând și meseria de cizmar.
A locuit la Iași, apoi la București, unde într-o odăiță de pe șoseaua Ștefan cel Mare, după ce isprăvea lucrul, citea și scria până noaptea târziu, însușindu-și o cultură literară temeinică.
A debutat în poezie în 1894, colaborând la ziarele Icoana vremii, Adevărul ilustrat (1895), Lumea nouă literară și științifică (1894-1896).
El însuși muncitor exploatat, după odioasa trădare a „generoșilor” (1899), ia parte alături de I. C. Frimu și alți muncitori, la acțiunea de refacere a mișcării muncitorești.
În 1902, când se înființează cercul Romînia muncitoare, Neculuță devine colaborator permanent al ziarului cu același nume și publică aici majoritatea versurilor lui.
Moare la București, în anul 1904.
Poeziile i-au fost strânse în volum după moartea sa și au apărut în anul 1907, sub titlul: Spre țărmul dreptății.
Academia R.P.R. l-a numit, post-mortem, membru al ei.
|
Texte Recomandate
