Biografie Aurel Sânger
Aurel Vasiliu - pseudonim Aurel V. Sânger (19 iunie 1899, Huși, județul Vaslui - 27 aprilie 1976, Cluj Napoca) este un poet, prozator și istoric literar. Este fiul Ruxandrei și al lui Constantin Vasiliu, preot. Urmează cursurile primare și secundare la Huși, apoi Facultatea de Litere din Iași. Își va construi o solidă carieră pedagogică prin ocuparea unor catedre de limba și literatura română la Liceul „ Aron Pumnul", Liceul Militar „Marele Voievod Mihai" și Liceul nr. 4 din Cernăuți, unde va fi și director.
Între 1945 și 1949 predă la Liceul „Gh. Lazăr" din Sibiu și i se încredințează, din nou, funcția de director, iar între 1953 și 1958 își continuă activitatea la Liceul nr. 3 în același oraș. A fost membru al Societății Scriitorilor Bucovineni, al Institutului de Literatură de pe lângă Universitatea din Cernăuți și al Societății de Științe Istorice, Filologice și Folclor, filiala Sibiu. A colaborat la „Liberalul" (Buzău), „Limba română", „Junimea literară", „Glasul Bucovinei", „Cuget clar", „Făt-Frumos", „Jurnalul" (Craiova), „Revista Societății «Tinerimea Română»", „Sfarmă-Piatră", „Bucovina literară", „Revista Bucovinei", „Preocupări literare", „Țara" (Sibiu), „Cronicar" (Cernăuți), „Transilvania", „Foaia poporului" (Sibiu) etc.
Peisajul literar al anului 1937 înregistrează și Cartea sonetelor, placheta lui Vasiliu. Alegerea poeziei cu formă fixă și a unui pseudonim, Aurel V. Sânger, denotă timiditatea autorului, care, ținând seama de reacțiile critice condescendente, lasă să treacă ceva timp până la apariția cărții următoare, Melopei (1943), însă voința de originalitate care îl animă nu duce la un salt valoric. Invocând „nufărul încărcat de stele și vis-Eminescu" (poet pentru care nutrește o necondiționată venerație), „condurii albi ai primăverii", „zalele de azur", „vasta veșnicie" și alte asemenea imagini deloc percutante, autorului îi lipsește cu desăvârșire emoția, astfel că admirația pentru natură nu trezește în sufletul cititorului nici un fior.
Măsuratul Vasiliu trece lin la următoarea experiență literară, acum în spațiul prozei, sursele de inspirație ale povestirilor din volumul Dragoste și moarte (1944) fiind recuperate biografic, vag sadovenian, din mediul provincial (Dragoste și moarte, Idol năruit), din universul rural, cu dramele feciorilor-victime ale războiului (Măriuța), sau din vremea copilăriei „amenințate" de prima zi de școală (Robinson). Inedită ca tematică, povestirea Pan Lazăr creionează portretul unui Quasimodo român, lipsit de prezența luminoasă a vreunei Esmeralde, cu existența înecată în aburii alcoolului. Autorul știe să dea viață personajelor, deține mecanismul construirii unei proze de mai mare întindere, dar nu adâncește investigația psihologică. Decorul, redus la minimum, joacă un rol secundar, textele trădând mai mult apetență pentru narațiunea în sine, pentru spectaculos, și mai puțin pentru descripție și analiză.
Un istoric literar preocupat îndeosebi de aportul documentar se arată a fi Vasiliu în studiile publicate în perioada antebelică, printre care Bucovina în viața și opera lui Mihai Eminescu (1943), iar ulterior în „Limbă și literatură", „Studii și cercetări științifice" sau în lucrări colective (Romantismul românesc și romantismul european). Majoritatea articolelor sunt centrate pe aspecte inedite din viața și opera lui Mihai Eminescu: Eminescu și folclorul, Mihai Eminescu și „biblioteca gimnaziștilor" din Cernăuți, Anii deformare ai lui M. Eminescu, dar se referă și la I.L. Caragiale (însemnările unui sibian despre I.L. Caragiale), Alecu Russo (Știri noi despre Alecu Russo, în colaborare cu Const. C. Angelescu și I. Lăzărescu), Nicolae Bălcescu (Bălcescu și poporul), Octavian Goga (Octavian Goga și revista „Luceafărul"), Ioan Slavici (Câteva scrisori inedite de la I. Slavici).
Opera literară
• Cartea sonetelor, Cernăuți, 1937;
• Eminescu, un mare neînțeles, Cernăuți, 1940;
• Bucovina în viața și opera lui Mihai Eminescu, Cernăuți, 1943;
• Eminescu și Bucovina (în colaborare), Cernăuți, 1943;
• Melopei, Cernăuți, 1943;
• Românii în două geografii de Amfilohie Hotiniul și Nicolae Nicolau, Cernăuți, 1943;
• Două studii literare, Cernăuți, 1944;
• Dragoste și moarte, Cernăuți, 1944;
• Intelectualismul lui Eminescu, Cernăuți, 1944.
|