|
Biografie Maria Cunțan
Maria Cunțan (n. 7 februarie 1862, Sibiu, d. 23 noiembrie 1935) a fost o poetă și traducătoare româncă asociată cu sămănătorismul.
"Maria Cunțan – duioasa cântăreață a tristeții și a
singurătății – face parte dintr-un neam înzestrat cu înalte
însușiri artistice. Muzica și literatura se cultivă în familia
aceasta deopotrivă. Tatăl ei, preot și profesor, o crescuse în
grija sfântă a limbii românești.
Prin familie, Maria pătrunde în mediul cultural al
Sibiului: organizează în salonul familiei seri literare (unde
recită versuri ale poetului ei favorit – George Coșbuc),
ajungând în apropierea scriitorilor Ion Slavici, George
Coșbuc, Ioan Russu-Șirianu, Ilarie Chendi, Octavian Goga
și alții.
Participă în 1878 la înființarea “Reuniunii Române
de Muzică din Sibiu”, este membră activă a “Societății
Scriitorilor Români” (în 1909) și alături de Goga, Emil
Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Ion Agârbiceanu, Victor
Eftimiu, ia parte la “Șezătoarea de la Sibiu” - prima
șezătoare literară a scriitorilor români ce se desfășoară în
Sala festivă a “ASTREI”. Pregătită temeinic prin bogate
cunoștințe culturale, Maria Cunțan încheagă primele versuri
cu care-și face intrarea în prețioase reviste ale timpului:
“Vatra”, “Familia” (Oradea Mare), “Luceafărul”,
“Telegraful Român”, “Foaia Poporului”, “Țara Noastră”,
“Viața literară și artistică”, “Tribuna” (“Foița Tribunei”).
Apoi, Maria Cunțan își începe rodnica plăsmuire poetică în
mai toate revistele însemnate: “Flacăra”, “Convorbiri
literare”, “Sburătorul”, “Arhiva”, “Junimea literară”,
“Dochia”, “Primăvara”, ‘Viitorul româncelor”, “Revista
noastră”, “Revista politică și literară” (Blaj), “Revista
scriitoarelor și scriitorilor români”. Abia cu intrarea sa la “Sămănătorul”, condus întâi de
Vlahuță și Coșbuc, apoi de Nicolae Iorga, poeta Maria
Cunțan își câștigă iubirea și prețuirea din partea cărturarilor
români.
Poeta scrie și publică neobosit versuri, proză scurtă,
drame și traduceri din poeți germani și francezi.
Fire blândă și plină de gingășie, a fost atrasă de viața
curată de la sate și a cântat bucuriile și durerile satului într-o
formă literară care – deși aduce cu forma lui Coșbuc si Goga
– totuși lasă să se vadă și portretul sufletesc al poetei
ardelence.
“În poezia populară a Mariei Cunțan, întâlnim
denumirile neaoș românești ce se dau diverselor obiecte
casnice din gospodăriile rurale. Talentata poetă a arătat
astfel că graiul poporului de la țară are în poezie aceeași
frumoasă rezonanță ca și limbajul așa zis cult”. (Aida
Vrioni)
Acea notă feminină românească, neîntâlnită până
acum la nici o scriitoare de la noi, s-a impus de la sine în
poezia românească și numele poetei a fost pomenit prin
conferințe și în discuții literare.
În Conferința ținută în 5 noiembrie 1903, cu ocazia
deschiderii ședințelor literare ale societății “România Jună”
din Viena – Sextil Pușcariu referindu-se la Maria Cunțan
spune: “…de nu s-ar fi născut Coșbuc, am avea totuși
volumașul d-șoarei Cunțan, cu aceleași trăsături
caracteristice. D-șoara Cunțan (…) reprezintă oare-cum nota
care lipsește în poeziile lui Coșbuc…, nota de melancolie,
de duioșie, o găsim la gingașa privighetoare de la Sibiu, cu
doinele ei saturate de lacrimi”.
Fascinată parțial de armonii eminesciene, în idilele și
pastelurile ei găsim influența lui Coșbuc și accente apropiate
liricii lui Goga sau ecouri din folclor. "Maria Cunțan nu imitează direct și nu plagiază ideile poetului baladelor și
idilelor, cum au făcut cei din școala lui Eminescu. Ea are o
simțire proprie, o gândire originală și este o personalitate
artistică distinsă”.
Și Maiorescu înșiră poeții “vrednici de a fi luați în
seamă” (în acea vreme). Numele Maria Cunțan apare alături
de Octavian Goga, Brătescu-Voinești, Șt. O. Iosif, Panait
Cerna, George Vâlsan, Elena Farago ș.a.
Maria Cunțan se plasează în fruntea semănătorismului feminin, întâmpinată cu laude de Nicolae Iorga, Ilarie Chendi sau Sextil Pușcariu, pentru George Călinescu poezia sa este însă “inactuală și simplistă”.
“Împotriva criticei negative ce i s-a adus, mai cu
seamă de către E. Lovinescu, și a uitării în care pare să fi
căzut, Maria Cunțan rămâne o autentică sensibilitate
poetică, fără sobre realizări artistice, dar capabilă de grație
emotivă și uneori de acorduri de cântec adevărat.” (Radu
Gyr).
“Oricum, să-i fim recunoscători că a îmbogățit
literatura feminină românească cu câteva note sincere, cu
câteva cuvinte adevărate” (Garabet Ibrăileanu).
O frumoasă caracterizare îi face Aida Vrioni,
directoare a “Revistei scriitoarelor și scriitorilor români”, și
apropiată a poetei: “Maria Cunțan a făcut parte din
splendida falangă a cântăreților Ardealului, George Coșbuc
și Ion Slavici, în rândul cărora s-au înscris, ceva mai târziu,
delicatul poet Șt. O. Iosif și bardul nostru național, Octavian
Goga...
Cronologie:
1862
La 7 februarie se naște la Sibiu, Maria – fiica cea
mare a lui Dumitru Cunțan, preot, compozitor și profesor de
muzică bisericească și tipic la Seminarul Andreian. Tatăl ei
era de fel din Dobârca, de lângă Miercurea Sibiului.
Maria face parte dintr-o familie cu “dispoziții
artistice pronunțate”, având încă două surori (Elena și
Alexandrina) care s-au dedicat carierei muzicale.
Copilăria ei în casa unor părinți “evlavioși și
cuminți“ a fost cel mai fericit moment din viața poetei.
Urmează școala primară românească și un “institut”
de limbi străine în orașul natal.
1878
Alături de tatăl ei, membru în comitetul de
conducere, participă la înființarea “Reuniunii Române de
Muzică” din Sibiu.
1891
Debutează relativ târziu în “Tribuna”.
Publică în revista “Foaia Ilustrată” condusă de D.P.
Barcianu, proza intitulată “Din viața mea școlară”.
În anii debutului, Maria întreținea un adevărat cult
pentru mai tânărul Coșbuc (o serie de idile și pasteluri relevă
influența poetului năsăudean).
În casa ei din Ulița Poplăcii nr. 5 (azi Tribunei)
organizează seri literare în care muzica și literatura “se
cultivă cu o dragoste rară”, iar Maria recită versuri întregi
de-ale lui Coșbuc. La astfel de serate literare ia parte și Ilarie Chendi, student (pe atunci) la Seminarul din Sibiu - cel care-
i va sprijini colaborările la ziarele și revistele din acele
timpuri.
1895-1900
Formată într-un mediu intelectual, este prezentă
frecvent - cu versuri, proză scurtă, drame și traduceri din
poeți germani și francezi - în paginile unor cunoscute reviste
literare precum: “Vatra”, “Familia”(Oradea), “Dochia”
(Bucuresti), “Revista ilustrată”, “Telegraful român”,
“Tribuna” (Sibiu), “Tribuna Poporului” (Arad), ș.a.
A iscălit și cu pseudonimele Liliac și Rim.
În toamna anului 1895 a plăsmuit frumoasa poezie
“Doina firelor de tort”, dedicată lui Coșbuc și publicată în
anul 1896 în “Tribuna” lui Slavici (Foița “Tribunei”) și în
“Dochia” (București).
1901
Versurile risipite în diferite reviste, le strânge și le
publică în volumul intitulat “Poesii”, imprimat la Orăștie.
Volumul se bucură de un real succes și este bine
primit de presă și de public.
Acum începe și colaborarea la “Convorbiri literare”
și la “Semănătorul” lui Vlahuță și Coșbuc.
1903
Devine unul din colaboratorii de bază
“Luceafărului”, cu versuri, traduceri și poeme în proză.
1905
Alegându-și din primul volum bucățile de seamă și
înfrățindu-le cu munca ei din ultima vreme, publică un al
doilea volum intitulat tot “Poezii” – apărut la Institutul de
Editură Minerva din București.
Obține premiul revistei “Luceafărul” pentru poezia
“Asfințit” .
1906
Concurează la premiul “Adamachi” al Academiei
Române-alături de M. Dragomirescu, Șt. O. Iosif, M.
Sadoveanu – fără să-l obțină.
1909
Începe colaborarea la “Revista politică si literară”.
Imprimă la editura W. Krafft din Sibiu - volumul
“Fecioara din Orleans”- traducere după Schiller.
În acest an (1909), când numărul membrilor
“Societății Scriitorilor Români” ajunge la 47, Maria Cunțan
este membră activă alături de alte 3 femei: Isabela
Sadoveanu, Natalia Iosif și Elena Farago.
1910
În 27 iunie se stinge din viață Dumitru Cunțan –
maiestrul de cântări bisericești la Mitropolia Ortodoxă din
Sibiu.
La mormântul lui din Săliște, va plânge multă vreme,
o fiică nemângâiată, poeta Maria Cunțan.
1911
Alături de Octavian Goga, Emil Gârleanu, Cincinat
Pavelescu, Ion Agârbiceanu, Victor Eftimiu (ș.a.), Maria
Cunțan participă la “Șezătoarea de la Sibiu” – prima
șezătoare literară a scriitorilor români ținută în sala festivă a
“ASTREI”. Aici Maria citește poezia “Povestea cântecului”.
1913
Moare Ilarie Chendi – cel care i-a vegheat poetei
primii pași în literatură.
1914
Comemorarea lui Eminescu.
Ca un omagiu adus amintirii poetului care de 25 de
ani își doarme somnul, românii din Ardeal au ținut aproape
în toate centrele mai mari serbări comemorative.
În Sibiu, la serbarea din seara de 2 iulie, pe lângă
conferințele ținute și corurile care au cântat versurile
marelui poet, Maria Cunțan a citit câteva versuri închinate
memoriei poetului.
1915
Apare în paginile revistei “Viitorul româncelor” -
poezia “Unui trecător” pe care poeta o scrie cu ocazia
trecerii prin Sibiu a principelui Carol de România.
Se mută la București, unde cu sprijinul profesorului
Ion Bianu, își găsește un loc la Azilul “Domnița Bălașa”.
Marți, 8 septembrie (1915), are loc la Ateneul
Român “Festivalul D-rei Maria Cunțan”, organizat de noua
societate ”Unirea Culturală a Femeilor Române”- o seară
consacrată scriitorilor din Ardeal .
Constanța Hodoș ține o conferință în care o prezintă pe
Maria Cunțan.
1916
Strânge cele mai reprezentative poezii în două
volume intitulate “Din caerul vremii”- tipărite la Editura
Minerva din București.
După război (la care participă ca soră de caritate),
Maria Cunțan colaborează la “Sburătorul”, “Vlăstarul”,
“Revista scriitoarelor și scriitorilor români”, “Țăranul”,
“Cosânzeana”, “Duminica ortodoxă”, “Foaia tinerimei”, ș.a.
A scris numeroase drame și poeme dramatice rămase
în periodice – “O zi la școală”, “La colibă”, “Horus”,
“Nepotul lui Moș Pralea”, “Nana”, “Te Deum”, ș.a. - sau în
manuscrise depuse la Academia Română: “Brâncovenii”,
“Apostolii”, “Dorul de mamă”, “Altare”.
1925
Tipărește în colecția “Pagini alese din scriitori
români”, broșura “Poezii”.
După ce-și pierduse toți membrii familiei, obosită,
singură, rănită sufletește, dezamăgită de neînțelegerea
compatrioților, renunță la scris, trăind retrasă într-o
cămăruță fără soare în Azilul ”Domnița Bălașa”, ducând
până la moarte dorul locurilor natale.
1935
În ziua de 23 noiembrie, s-a stins din viață la
“Sanatoriul Filaret”, Maria Cunțan - cântăreața duioasă pe
care a dăruit-o Ardealul. A murit tot așa cum trăise, adică
discret și modest.
La înmormântarea care a avut loc în 25 noiembrie
sub biciuirea unei triste ploi de toamnă, a luat parte un pâlc
restrâns de prieteni. Între cei care au însoțit-o pe ultimul
drum s-a aflat și Nicolae Iorga.
“Poeta atât de nefericită în viață, a plecat dintre noi
calmă și senină, împodobită cu florile regale trimise de
Augusta sa Protectoare de totdeauna”. (Aida Vrioni)"
Opere
* Poesii, Minerva, Orăștie, 1901
* Poesii, Minerva, București, 1905
* Din caierul vremii (2 vol.), Minerva, București, 1916
* Poezii, Colecția Pagini alese din scriitori români, Editura Cartea Românească, București, 1925
* Obolul seracului la Monumentul “Marelui Andreiu”. Cântări ocasionale dedicate Metropolitului Șaguna. Colectate și arangeate de Maria Cunțan, Tiparul Tipografiei Arhidiecesane, Sibiu, 1898
A apărut cu câteva poeme și în antologia Cele 100 de poeme ale copilăriei alese de Petru Romoșan, Editura Compania, București, 2006.
A tradus din Heinrich Heine, Friedrich Schiller, Ludwig Uhland, Goethe, N. Lenau, A. de Lamartine, Carmen Sylva
Printre lucrările rămase în manuscris se numără și câteva de proză și teatru.
|
Texte Recomandate
