|
Biografie Haralambie Grămescu
Haralambie Grămescu (18 ianuarie 1926, Plenița, județul Dolj - 2003) este un poet și traducător. Este fiul Elisabetei (născută Odinescu) și al lui Ionel Grămescu, țărani. Frecventează Facultatea de Medicină la Cluj (1945-1949), Școala de Literatură „M. Eminescu\" la București (1950-1952) și Facultatea de Filologie a Universității bucureștene (1964-1965). Între 1950 și 1972 este, pe rând, referent la Uniunea Scriitorilor, redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, „Gazeta literară\" și „Luceafărul\", lector la Editura Minerva. Debutează încă din 1949 în ziarul „Lupta Ardealului\", dar prima carte îi apare abia în 1969, în Elegii și egloge afirmându-se ca un poet matur în expresie și viziune.
Grămescu urmează o linie neoclasică și parnasiană în formă, dar s-ar spune că e mai degrabă atras de experiența simbolistă prin apetența pentru inefabil și esențe. Multe poeme sunt concepute ca parodii și se intitulează Bacovia, Baudelaire, Rilke, Goethe, Apollinaire, Emil Botta, Nichita Stănescu. Sugerând tonalitatea specifică unui poet sau altuia, nu se uită pe sine, timbrul, spiritul personal al autorului rămânând în fiecare dintre texte. Parodia e doar un simulacru, în realitate numele de poeți sunt ipostazieri - e drept, nu altfel decât le păstrează orice cititor - ale Poetului care tinde spre ideal, dar resimte dureros incapacitatea de a evada din propria individualitate.
În Don Quijote se regăsește aceeași imagine a spiritului lansat într-un efort spre absolut, care se trezește într-o postură ilară, luptând cu morile de vânt. În Goethe apare motivul romantic al geniului dezrădăcinat, care, asemeni lui Faust, își vinde sufletul lui Mefisto, dar nu pentru a-și potoli setea de cunoaștere, ci în schimbul unui sărut. Ipostaza, până la un punct, este a lui Hyperion din Luceafărul. Multe poezii sunt peisaje și pasteluri în manieră pillatiană, altele sunt dedicate erosului, totdeauna tragic, neîmplinit. Norul lui Magellan (1972) face pereche cu piesele din primul volum, în tehnica versului, ca și în formula poetică, tipic intelectualistă, la care adesea se adaugă ironia, o ironie tristă, provocată de imperfecțiunile speței umane. A tradus din Balzac și, îndeosebi, din literatura maghiară.
Opera literară
• Elegii și egloge, București, 1969;
• Norul lui Magellan, București, 1972;
• Prin vântul toamnei, București, 1987;
• Pactul cu diavolul, Plenița, 1994;
• Adaptarea la mediu, Craiova, 1997;
• Năzdrăvăniile lui Făt-Frumos, Craiova, 1997;
• Palatul fermecat, Craiova, 1997.
Traduceri
• Pavel Antokolski, Versuri alese, București, 1955;
• Erik Majtenyi, Versuri alese, București, 1956 (în colaborare cu N. Teică);
• Arany Janos, Versuri alese, introducerea traducătorului, București, 1957, Mustața, București, 1966;
• Balade populare maghiare din R.P.R., prefață de Mihai Pop, București, 1960;
• V. Bill-Beloțerkovski, O cursă înverșunată, București, 1960 (în colaborare cu I. Dumbravă și G. Voropanov);
• K. Simonov, Fumul patriei, București, 1960 (în colaborare cu E. Silaghi);
• Valeri Briusov, Eu am crescut în vremea surdă, introducere de Victor Kernbach, București, 1961;
• Salamon Erno, Cântec pentru urmași, prefață de Szasz Janos, București, 1965 (în colaborare cu Virgil Teodorescu și Veronica Porumbacu);
• H. Ibsen, Pretendenții la coroană, București, 1966 (în colaborare cu Maria-Alice Botez), Brand, în H. Ibsen, Teatru, I, București, 1966, Rața sălbatică, în H. Ibsen, Teatru, III, București, 1966 (în colaborare cu N. Filipovici);
• Maria Teresa Leon, Când trecutul se numește ea, București, 1967 (în colaborare cu Dan Nicolescu);
• Mikszath Kalman, Umbrela sfântului Petru, prefață de N. Balotă, București, 1968 (în colaborare cu Lucia Nasta);
• Honore de Balzac, Istoria celor treisprezece. 1. Ferragus. 2. Ducesa de Langeais. 3. Fata cu ochii de aur, București, 1969, Șuanii (Scene din viața militară), București, 1971, Femeia de treizeci de ani, prefață de Al. Paleologu, București, 1971, Beatrix (Scene din viața particulară), București, 1972, Beatrix. Eugenie Grandet, București, 1981 (în colaborare cu Cezar Petrescu), Ducesa de Langeais, Craiova, 1992, Femeia de treizeci de ani. Istoria măririi și decăderii lui Cesar Birotteau, Chișinău, 1993 (în colaborare cu Theodosia Ioachimescu);
• Kanyadi Sandor, Cai verticali, prefață de A.E. Baconsky, București, 1969;
• Întrecerea florilor. Poezii din folclorul naționalităților conlocuitoare, prefață de Ovidiu Papadima, București, 1971;
• Szekely Janos, Turnul tăcerii, prefață de Mihai Beniuc, București, 1973;
• Tompa Laszlo, Lampa lui Diogene, prefața traducătorului, București, 1975;
• Cartea celor o mie și una de nopți, I-III, București, 1978-1982;
• Antologie de poezie armeană clasică și contemporană, București, 1981 (în colaborare cu Dumitru M. Ion și Carolina Ilica);
• Cele șapte călătorii ale lui Sinbad marinarul, București, 1977;
• Antologie de poezie bulgară de la începuturi până azi, prefață de Simeon Hadjikosev, București, 1977 (în colaborare cu Victor Tulbure);
• Aladin și lampa fermecată, București, 1991;
• Sclava ursitei. Poeți din 1001 de nopți, București, 1991.
|
Texte Recomandate
