Biografie Conrad Aiken
Conrad Aiken (1889-1973) a fost un poet la un moment dat prețuit de colegii săi de vocație (a fost prieten personal cu T.S. Eliot și cu Malcolm Lowry, de pildă), dar despre care s-a apreciat că nu a atins gradul de excelență al poeților cu adevărat mari ai vremii. Poate și din cauză că s-a arătat preocupat mai ales de melodicitatea versului, de impresionismul notațiilor (poezia, din punctul său de vedere, este „o serie caleidoscopică de momente incandescente”), de un „joc cu ideile deopotrivă de vesel ca cel cu stările de spirit sau cu senzațiile”. În realitate, spunea singur despre sine însuși, el a fost „în căutarea unui fel de poezie absolută, o poezie în care intenția nu ea tât să stârnească emoții doar, ci să convingă de o anume realitate, să folosească emoțiile sau simțul realității (tangențial și aluziv expus) cu aceeași rece detașare cu care un compozitor folosește notele sau acordurile”. Aceasta a contribut fără îndoială să facă versurile sale „excesiv de melodice” și ca poezia sa „să piardă, în indefinitul ei murmurător, vitalitatea dicțiunii care constituie însuși sângele lirismului. Este o muzică subacvatică, ciudat de asemănătoare cu muzica lui Debussy” - scria unul din cei care-i recunoașteau de altfel importanța în propria sa antologie de poezie modernă - Louis Untermeyer. Dcaă „prietenul său Eliot - pe care Aiken îl poreclise tse-tse - este o figură centrală în poezia modernă - scrie Richard Ellmann -, Aiken însuși a rămas totdeauna mai degrabă tangențial”.
(extras din Poezie americană modernă și contemporană, selecție, traducere, note și comentarii de Mircea Ivănescu, prefață de Ștefan Stoenescu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1986, p. 345)
|