Saptamana financiara publica doua interviuri, unul cu Nicolae Manolescu realizat si altul cu Varujan Vosganian. Pentru ca le consider un atac la adresa tinerilor creatori si mai ales o incurajare pentru literatura siropoasa care sa manelizeze cultura romana va cer si voua parerea.Textele de raspuns va rog sa le trimiteti si pe adresa [email protected]. Iata textele:

Vosganian: „Membrii Uniunii Scriitorilor nu sunt
sindicalisti, ci patroni“


Uniunea Scriitorilor din Romania pare sa-si fi gasit, in sfarsit, nasul. In sensul cel mai bun si mai constructiv posibil. Varujan Vosganian, noul vicepresedinte si manager al USR, are intentia ferma si chiar agresiva de a aduce aceasta structura cu picioarele pe pamant, adica in economia de piata. Vrea, de asemenea, sa redea scriitorilor vechean demnitate, aceea de a trai din propriile creatii. Doreste, cu alte cuvinte, sa inlocuiasca „pomana” cu recompensa. Interviul a debutat intr-o atmosfera relaxata. „N-am cafea pentru ca n-are cine s-o faca”, mi-a spus vicepresedintele, de cum am intrat. „Dar un pahar cu apa imi dati?”, am plusat eu, mai mult ca sa testez terenul dialogului. „Asta-i culmea, dupa ce ca nu-ti dau cafea, mai vrei si apa?”. Pana la urma mi-a dat si apa, si cafea.

Strategia pe termen scurt

Nicolae Manolescu a declarat ca intentioneaza sa restranga numarul publicatiilor subventionate de USR pentru a le putea plati mai bine pe celelalte. Credeti ca e o solutie manageriala? Impreuna cu Nicolae Manolescu, am decis ulterior ca semnalul nostru catre mediul cultural care functioneaza in patrimoniul, sub egida sau cu sustinerea financiara a USR sa nu fie acela ca vom restrange. Poate ca nu suntem in masura sa decidem de-acum ce vom face pe termen lung. Insa deja am hotarat sa facem o evaluare a tuturor acestor publicatii.

Care este suma totala a subventiilor?

Anul trecut au fost alocate sume echivalente cu aproximativ 70.000-80.000 de euro. Ceea ce inseamna, din bugetul total al USR, intre 10 si 15%... Revenind la intrebarea initiala, spuneam ca nu am dat inca o sentinta ca restrangem numarul revistelor sau volumul subventiilor. Am adoptat urmatoarea strategie: pe termen scurt, l-am insarcinat pe colegul nostru Gabriel Chifu, care este secretar al USR si se ocupa special de reviste, sa faca o evaluare a acestora-impact, tiraj, vanzare, retururi, bilant economic...

Ce inseamna „pe termen scurt”?

Pana la sfarsitul anului... Tot in aceasta perioada, noi vom incerca - am si inceput deja - sa transferam o parte din cheltuieli catre administratiile locale. La Iasi, de exemplu, primaria a oferit un spatiu pe care sa-l exploateze revistele Uniunii. Prin fructificarea acestui spatiu, asa-zisa Casa cu absida, filiala de la Iasi realizeaza niste fonduri prin care isi acopera cheltuielile, scutindu-ne pe noi de aceasta responsabilitate...

„Scriitorul trebuie sa se smereasca in fata cititorului" si pe termen lung?

O sa fim foarte atenti la raportul dintre investitie si impact, la administrarea corecta a fondurilor, la responsabilitatea manageriala a beneficiarilor de subventie. In functie de asta vom vedea daca vom
retrage sau nu aceste subventii.

Ati afirmat, cu alta ocazie, ca piata nu e un impediment pentru creatiile Uniunii Scriitorilor, ci o oportunitate. Vreti sa nuantati?

Inainte de 1989, concurenta literaturii straine era destul de restransa, iar cartile autohtone (mai ales cele din colectiile populare) erau partial subventionate, ceea ce-ti permitea sa le cumperi cam la pretul unei paini. Asta a dus la o oarecare lejeritate a actului de creatie. Acum lucrurile s-au schimbat. Cartile sunt scumpe, iar oamenii le cumpara numai daca sunt motivati. Adecvarea scriitorului la economia de piata inseamna, in primul rand, ca el sa inteleaga un lucru simplu: o carte nu trebuie sa fie numai rezultatul viziunilor sale, ci si rezultatul intalnirii propriei inspiratii cu cititorul. Faptul ca o carte nu se cumpara s ar putea sa nu fie din lipsa de educatie a cititorilor (care ar fi cea mai comoda explicatie pentru scriitor), ci din lipsa de interes a scriitorului fata de cititorii sai. Exista astazi tendinta de a oferi cititorilor nu doar satisfactie de natura estetica, ci si informatie. Cartile lui Dan Brown, Paolo Cohello, Carlos Castaneda sau Pascal Bruckner se vand atat de bine pentru ca autorii au inteles aceasta tendinta. De aceea scriitorul roman ar trebui sa invete sa-si cunoasca cititorul, sa-l inteleaga si sa se smereasca in fata lui. In al doilea rand, scriitorul trebuie sa inteleaga mai bine resorturile cererii si ofertei, care ajuta cartile sa fie cunoscute. Intalnirea cererii cu oferta se face prin cateva institutii cu care noi nu prea suntem familiarizati. Una dintre ele este impresariatul.

„Uniunea trebuie sa apere virtutile proprietatii”

Ce fel de asociatie este USR?

Este, sau ar trebui sa fie, o asociatie patronala, in nici un caz una sindicala. Un sindicalist doreste protectie sociala, sa-si apere dreptul de a munci, este deci reactiv. Un scriitor, in schimb, trebuie sa fie activ. El trebuie sa-si promoveze nu atat dreptul de a munci, cat dreptul de proprietate asupra muncii sale. In afara de asta, un scriitor nu poate fi sindicalist, pentru ca asta presupune sa aiba un patron. Or, scriitorul nu are patroni cu care sa negocieze. De aceea el este mai degraba patron decat sindicalist. Iar USR trebuie sa fie o asociatie patronala, care apara in primul rand un drept de proprietate, nu dreptul de a munci, care este al fiecaruia. Ei bine, primul lucru pe care va trebui sa-l faca Uniunea este acela de a schimba mentalitatea de sindicalist a scriitorului roman, cu aceea de patron. Iar ca asociatie patronala trebuie sa apere cele trei virtuti ale proprietatii: corpul material, uzufructul si dreptul de a dispune de aceasta proprietate. Expresia imediata de fructificare a dreptului de autor este timbrul literar. Este un drept dobandit, pe care trebuie sa-l folosim. El constituie, de altfel, si principala sursa de finantare.

Ce alte surse de finantare mai pot fi activate de Uniunea Scriitorilor?

Dezbaterile publice sau lecturile publice. USR, ca for de dezbatere, trebuie sa fie prezenta in randul oamenilor prin reprezentantii sai. In privinta aceste dezbateri sau lecturi publice se vor face, iar scriitorii care le sustin vor fi platiti pentru asta. De unde? USR incheie parteneriate cu institutii de prestigiu si, in baza acestora, primeste o suma de bani cu care organizeaza acele intalniri ale scriitorilor cu cititorii. O parte din acesti bani revin scriitorilor prezenti la eveniment. Ei vor fi remunerati cu o suma neta de 200 de euro. Am angajat deja trei institutii importante din Romania: Banca Nationala, Bursa de Valori Bucuresti si Allianz-Tiriac. O alta sursa e chiar dreptul de autor. Am avut discutii cu cei de la Ministerul Culturii si am convenit cateva lucruri legate de conditiile de achizitie a cartii. Astfel, autorul va primi, in momentul in care i se achizitioneaza cartea, cel putin 15% din pret. Apoi, am demarat deja discutii cu posturile publice de radio si televiziune - speram sa le extindem si la posturile private - sa alocam programe speciale de prezentare a scriitorilor romani, programe care sa fie generatoare de drepturi de autor. Dincolo de aceste posibilitati, USR are deja un buget de 18-20 de miliarde, care s-ar putea dubla atunci cand va intra in functiune noul hotel de pe Caderea Bastiliei.

Este compatibila Uniunea cu ideea de a lansa un brand sau un produs de marketing?

Principalul brand pe care vrem sa-l relansam este poezia romaneasca. Vreau sa semnalez un lucru foarte trist: in Romania exista doar 1,5 milioane de cititori de literatura.

Ce va considerati mai mult: roman sau armean? Cand vrei sa stii cu adevarat ce este un om, urmareste-l in ce limba vorbeste cu animalele si copiii... In ce limba spune diminutivele.

In ce limba spuneti diminutivele?

In limba armeana.

Dar banii in ce limba ii numarati?

Tot in armeana.

Un om de onoare printre scriitori si contabili

Personalitate complexa si deconcertanta, Varujan Vosganian nu este doar omul politic pe care-l stim, ci si scriitorul, economistul, universitarul, publicistul. Doctor in economie, membru al Uniunii Scriitorilor, presedinte al Uniunii Armenilor din Romania, presedinte al Comisiei de buget, finante, banci din Senatul Romaniei, membru al Biroului Executiv al Partidului National Liberal, membru de onoare al Camerei de Comert si Industrie a României si Municipiului Bucuresti, autor a opt carti si a 500 de articole, studii, eseuri economice, beletristice si politologice - sunt numai o parte din titlurile si performantele diverse pe care le acopera, cu personalitatea sa, neobositul Varujan Vosganian. Recent a fost ales si vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania. El este, printre altele, si autorul unei utopii care-i face cinste: aceea de a fi incercat sa introduca in politica, printr-unul dintre proiectele sale, conceptul de onoare. Nu i-au reusit nici proiectul, nici conceptul.


Razboiul bugetar-privat in revistele de cultura


In Romania exista 42 de publicatii de cultura, dintre care 19 sunt subventionate partial de Uniunea Scriitorilor. Media tirajelor tiparite este de 2.000-3.000 de exemplare la saptamanale si de 500-600 la aparitiile lunare. Cel mai mare tiraj il are „Romania Literara“: 5.000 de exemplare tiparite. Salariile acordate redactorilor si redactorilor-sefi sunt jalnice (400-500 de lei), iar unele publicatii („Luceafarul“, de pilda) nici nu au redactori, ci numai colaboratori. Un articol este platit cu 20-30 de lei sau deloc. Uniunea Scriitorilor aloca anual 300.000 de lei (aproximativ 87.000 de euro) pentru cele 19 publicatii subventionate, ceea ce inseamna 25.000 de lei pe luna. Si nici nu se pune problema recuperarii vreunui leu din investitie. De fapt, termenul investitie este total impropriu, caci, dupa cum ne declara fostul secretar literar Mircea Ghitulescu, „Uniunea Scriitorilor nu e o institutie care face bani si nici nu e un exemplu bun despre cum se fac banii. E un exemplu despre cum se cheltuiesc banii“.

„Dilema Veche“ si aripa finantatoare a lui Dinescu

Prejudecata ca daca ai succes esti facil este o dovada de aroganta. Replica la aceasta mentalitate nejustificat aristocratica a publicatiilor subventionate de Uniune o dau publicatiile de cultura private. „Dilema Veche“, de exemplu. Dupa ce toata redactia si-a dat demisia de la „Dilema“ propriu-zisa (pe 1 ianuarie 2004, cand Fundatia Culturala Romana, care o edita, s-a transformat in Institutul Cultural Roman, subordonat presedintiei) s-au adapostit cu totii sub aripa finantatoare a lui Mircea Dinescu si, impreuna, si-au continuat drumul sub titulatura „Dilema Veche“. „Frecventa de receptie“ a cititorilor „Dilemei“, care se poate traduce direct in tiraj, s-a extins, intr-un an, de la 4.000-5.000 de exemplare, la 20.000-21.000, conform declaratiilor lui Mircea Dinescu. Ceea ce a facut ca vocea publicatiei sa fie luata in considerare, fie si pentru a fi contestata. Iar titlul este explicit, adica exprima ceea ce contine: dilema ca mod de mobilizare culturala. 60% din actiunile „Dilemei Vechi“ ii apartin lui Dinescu, iar restul - redactiei. Salariile sunt cam de cinci ori mai mari decat la revistele Uniunii Scriitorilor.

„Secolul 21“ - locul 29 din 105

Fosta revista de sinteze culturale, literatura si arte „Secolul 20“ a devenit, odata cu primul numar din 2001, „Secolul 21“. Este, de fapt, aceeasi revista, doar secolul si mileniul s-au schimbat. Editata de Fundatia Culturala „Secolul 21“, publicatia se afla sub egida Uniunii Scriitorilor si e finantata partial de Ministerul Culturii si Cultelor. Apare in 1.500-2.000 de exemplare si are alocati de la buget 43.000 de euro anual (termenul de referinta este anul 2004, caci in 2005 inca nu a primit nimic). Cu o aparitie de 44 de ani, ea si-a obtinut, de-a lungul timpului, o binemeritata faima internationala. In noiembrie 1987, cu ocazia bienalei UNESCO, organizata de Centrul Georges Pompidou, a obtinut „Premiul pentru cea mai buna revista de literatura si arta din lume“, iar in iunie 2000 a fost primul periodic romanesc prezentat in cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg. Desi periodicitatea ei este incerta (cand trimestriala, cand semestriala), a fost si ramane cel mai bun ambasador al culturii romanesti in Europa. Cu toate acestea, pe site-ul Statistici.ro, la categoria Arta&Cultura, pagina electronica a revistei se afla abia pe pozitia 29 din 105. Este si aceasta consecinta acelei impardonabile metehne a elitei culturale romanesti, de a ignora posibilitatile considerabile de promovare si impunere pe care le ofera Internetul. Pe site-ul si la categoria amintite, inaintea revistei „Secolul 21“ se afla, de pilda, www.poezii.ro, Revista de fotografie digitala, site-ul George Pruteanu, „Cercul poetilor disparuti“, revista „Timpul“ si chiar pagina oficiala a Biancai Brad.

„Omagiu“ si civilizatia falsului

A aparut recent o revista de cultura mai putin obisnuita in spatiul cultural romanesc. Se numeste „Omagiu“ si se refera mai degraba la explozia de excese si excrescente culturale, decat la demersul artistic profund. Revista se declara publicatie de muzica, fashion, arta contemporana si cultura urbana. Are 208 pagini, un pret de vanzare de 24 de lei si regim de aparitie trimestrial. Costurile de productie ale primului numar, la un tiraj de 3.000 de exemplare, au fost de circa 40.000 de euro, adica aproximativ 13 euro/exemplar. Distributia se face prin librarii, galerii de arta, cluburi, cafenele de lux si alte locuri selecte. Ioana Isopescu, Editor & Managing Director al publicatiei, estimeaza ca aceasta va deveni profitabila dupa patru numere. Evident, nu din vanzarea exemplarelor, ci din publicitate. Tema primului numar este „civilizatia falsului“.

Mondializarea microculturii

Pare o revista avangardista, dar este, de fapt, o publicatie elitista, pe care o vor cumpara initiatii, pe de o parte, si parvenitii culturii (snobii), pe de alta parte. Titlul, „Omagiu“, este un gest de fronda rasturnata si isi propune asumarea unui termen discreditat. Demersul cultural este extrem de interesant pentru ca tine cont de toate resorturile mecanismului economico-financiar numit marketing. De fapt, chiar se bazeaza pe el. Revenind la tema primului numar (civilizatia falsului), iata cum e abordat concursul de frumusete „Miss Digital World 2005“: „Cream tablouri pentru a le desfiinta, le dizolvam pentru a le reinventa mode(le) noi, cu dorinta de a le impune moftului contemporan... Sabotam fantasma frumusetii naturale, mondializand standardele estetice ale unei microculturi. Rezultatul: perfectiune (?), frumusete globala (?), virtuala (!). Sofisticat si totusi simplu, direct“. „Sofisticat si totusi simplu, direct“ s-ar putea pune problema si in cazul conceptiei, realizarii si valorificarii publicatiilor de cultura. Daca tot traim in plina „civilizatie a falsului“, macar sa-i folosim toate parghiile, inclusiv marketingul. Am insistat asupra revistei „Omagiu“, intrucat cel putin primul numar reprezinta un model de abordare, de prezentare si comercializare la varf a unui produs editorial. Sa vedem in ce masura intentia va fi confirmata de succes.

„Adevarul literar si artistic“ - productie la pachet, vanzare separata

Dupa plecarea lui Cristian Tudor Popescu&comp de la conducerea cotidianului „Adevarul“, ziarul si suplimentele sale au cunoscut un recul de tiraj, dupa care si-au revenit. Ba, se pare, in momentul de fata, tirajele sunt chiar mai mari. Suplimentul de cultura „Adevarul literar si artistic“ a avut si el un reviriment semnificativ. „Sunt bucuroasa ca revista a ajuns, in sfarsit, sa se sustina singura, de cand redactor-sef e Marius Vasileanu, ne-a declarat Corina Dragotescu, directorul editorial al cotidianului. Eu i-am dat un buget si i-am spus sa si-l gestioneze singur, iar el a reusit“. Fara sa straluceasca prin originalitatea demersului, revista (mai exact societatea „Adevarul“) a gasit solutia de „impacare“, fara pierderi, a intentiei culturale cu exigentele pietei. Solutia a fost productia „la pachet“. Adica, pe de o parte, echipa redactionala si tehnica a revistei este aceeasi care sustine zilnic pagina de cultura in ziarul „Adevarul“, iar pe de alta parte costurile tipografice se atenueaza prin „agatarea“ lor de cotidianul-mama si de alte suplimente ale ziarului. In felul acesta, costurile totale lunare sunt foarte mici, adica nu depasesc 2.500 de euro, in care sunt incluse redactia, pre-press-ul si tiparul. Tirajul este de 4.000-5.000 de exemplare pe numar, care se vand separat de ziar. Solutia de eficienta este deci productia la pachet si vanzarea separata.

„Ziarul de duminica“: bine ca exista, pacat ca nu sunt dovezi

O ciudatenie pe piata publicatiilor de cultura o constituie „Ziarul de duminica“. In primul rand ca e o revista cu nume de ziar. In al doilea rand, e un supliment al... „Ziarului financiar“ de... vineri. Dupa cum se vede, titlul nu te duce in nici un fel cu gandul la o publicatie de cultura. Apoi, desi se numeste „de duminica“, apare vinerea. Iar nepotrivirea de target intre cotidian si suplimentul sau ne determina sa ne intrebam de ce nu l-au scos pe piata separat de ziar. In felul acesta editorii ar fi putut identifica potentialul real de impact la cititori si ar fi avut control asupra uneia dintre cele mai dificile piete media din Romania: piata culturii. Asa, revista pare o constructie hibrida si incoerenta. Am fi tentati sa o repudiem, daca n-ar fi realmente, gratie redactorului-sef Ioan Es. Pop, una dintre cel mai bine facute reviste de cultura de la noi. Pacat ca acest lucru nu va putea fi dovedit in cifre niciodata... Dar bine ca exista!

Miron Manega




Nicolae Manolescu: „Cei dispusi sa finanteze literatura vor face o investitie morala“


Scuturata de scandalul dosarului de colaborator cu Securitatea al fostului presedinte, saracita din pricina taxei de timbru care nu se colecteaza, cu un patrimoniu intr-o situatie fara sorti de clarificare, cu o imagine patata si o activitate sociala postrevolutionara ce a tins spre zero, Uniunea Scriitorilor din Romania se afla, dupa 15 ani, in fata unui nou inceput.

Situatii juridice fara iesire

Ati acceptat sa candidati la conducerea Uniunii Scriitorilor foarte tarziu, multa vreme dupa scrisoarea care indemna scriitorii sa aleaga un presedinte moral. Ce v-a determinat, in cele din urma, sa faceti acest pas?

Nu m-au lasat nici o clipa. Ma bateau continuu la cap, chiar dupa ce am refuzat de vreo doua ori. Dupa aceea, imi spuneam ca nu mai pot sa accept asa ceva… sa ma las ca o fata mare. Si cred ca momentul cand am luat decizia a fost cel in care am vazut care sunt candidatii.

Ati castigat fara probleme.Ce ati gasit dupa investire?

In primul rand, un patrimoniu confuz, cauzat de schimbarile regimului de proprietate de dupa ’89, la care se adauga si confuziile legislative. Uniunea a avut drept de folosinta asupra unor proprietati, dar imobilele nu erau nici macar concesionate. La unele dintre ele nici nu se stie cine este proprietarul, deci nu pot intra sub incidenta Legii 10. Din lipsurile legilor proprietatii se naste alta situatie fara iesire: daca nu exista proprietate funciara, un imobil nu poate deveni proprietate dupa ce a fost vorba doar despre teren dat in folosinta.

„Casa de la mare“, vila Vernescu - principalele surse de venit ale Uniunii…?

Casa de la mare, care i-a fost data in proprietate lui Zaharia Stancu si care-i poarta numele, exista. Ba chiar i-a fost construit un corp-anexa, mai mare. In total, sunt vreo 50 de camere. Probleme mai sunt cu vila Vernescu, aflata inca in litigiu cu Ministerul Culturii. Casa a fost data in proprietatea USR in 1990, apoi a fost trecuta fara baza legala la Ministerul Culturii, dupa care - tot fara baza legala - a fost concesionata pentru 49 de ani Uniunii.

O sa va fie mai usor sa negociati aceste probleme cu autoritatile, dat fiind faptul ca ati fost, o vreme, reprezentant al mecanismelor puterii?

E o sabie cu doua taisuri… Evident ca, prin relatiile pe care le am, imi va fi mai usor sa ridic aceste probleme personal, de la individ la individ. Ii cunosc pe multi dintre cei care fac astazi politica si administratia, dar la fel de bine pot sa ma trezesc ca o discutie trebuie purtata cu un fost adversar politic. Oricum, cred ca sunt un om care poate sa discute cu oricine.

Tinerii vor face diferenta majora

Care sunt prioritatile dv. acum, cand aveti si un Consiliu format si puteti incepe lucrul?

Sunt multe de facut, dar, in primul rand, trebuie sa ne construim o imagine noua. Uniunea Scriitorilor este o asociatie profesionala si, evident, acesta este rolul ei major. Dar este timpul sa capete si o dimensiune sindicala, e cazul sa isi asume aceste responsabilitati. In plus, trebuie ca Uniunea sa se implice tot mai activ in societatea civila. Nu prin activitate politica, dar sa fie prezenta in discutiile despre problemele sociale, integrare… sa ofere puncte de vedere asupra acestor probleme.

Nu ar fi nevoie ca, inainte sa se implice social, sa se curete de figurile care au distrus imaginea USR pana acum? Cu cine iesiti in fata?

Fiecare membru al Uniunii este o personalitate si nu i se poate impune nimanui sa taca sau sa spuna doar anumite lucruri. Insa putem decide cine are dreptul sa vorbeasca in numele institutiei, sa ne consultam asupra pozitiei pe care o adoptam, sa crestem prin interventii vizibilitatea Uniunii, intr-o maniera coerenta, adaptata la contextul democratic si de integrare in care traim cu totii. Punem baza si pe tinerii care au ceva de spus si pot schimba ceva din imaginea de institutie batranicioasa pe care o are USR.

Inchideti era marginalizarii tinerilor scriitori?

Este greu de spus ce s-a intamplat pana acum. Dar, daca facem doua liste, cu varstnici si tineri, veti vedea ca nu suntem o institutie chiar atat de batrana precum se crede. Eu mi-am ales doi secretari tineri foarte valorosi. Nici presedintele care m-a precedat nu era un scriitor batran… eu sunt mai batran decat el… (zambeste). In general, au existat mereu tineri in toate structurile de conducere… Acum incercam sa aducem la normal si relatiile cu ASPRO - Asociatia Scriitorilor Profesionisti -, care a strans multi tineri dupa 1989. Unii dintre ei sunt si membri ai USR, dar fara activitate, si e pacat de Dumnezeu sa avem asemenea oameni si ei sa nu fie activi.

Dar nu aveti bani sa-i promovati. Revenim la dificultatile financiare ale USR, deja notorii…

Uniunea a colectat taxa de timbru undeva intre 200 si 600 de milioane de lei pe an, fata de miliarde, poate zeci de miliarde, cat ar fi trebuit. Dar, pana una-alta, si Ionut Popescu se plange ca nu isi colecteaza taxele la buget. Noi vom incerca sa sensibilizam Fiscul, care ar putea deveni un instrument foarte util. Mai ales ca este deseori vorba si de penalizarile de intarziere, care ar insemna si pentru ei venituri importante. Dar, chiar mai mult decat atat, trebuie deschis drumul catre parteneriatele public privat, ceea ce ne readuce la problema initiala - o noua fata pentru Uniune, o fata credibila, implicata social. Noi nu putem oferi nimic la schimb unui particular dispus sa finanteze literatura decat o imagine, sa ii oferim posibilitatea de a face o investitie de natura morala.

In acest context „capitalist“, care sunt sansele de europenizare a literaturii romane? Putem deveni exportatori de literatura?

Literatura romana a fost tot timpul in Europa, dar a fost lovita profund de lipsa de circulatie din timpul deceniilor de comunism. Am fost mereu participanti in acelasi val cu Vestul, ca orientare. De inspiratie franceza, germana, anglo-saxona sau americana, in acelasi timp cu celelalte tari, ba chiar, in unele cazuri, am anticipat tendintele - cum a fost avangarda. In ceea ce priveste aspectul comercial, vandabilitatea, acest lucru depaseste cu mult atributiile si putintele Uniunii chiar daca avem traducatori extraordinari, unii nativi din limbile in care ne intereseaza sa se traduca. Nu ajunge sa fie cartea buna si bine tradusa, trebuie sa se si auda de ea, sa primeasca aprobarea criticilor. Singurul fel in care vad, pe moment, exportul de literatura ramane organizarea de comandouri de tineri care sa mearga la targurile internationale si, la nivel personal, sa convinga oamenii ca merita sa petreaca o clipa cu o anumita carte. Afara, aceste lucruri se petrec altfel: se asaza pe terasa la Café de la Paix un om de la Gallimard, un autor, doi critici, stau, beau, mananca si se naste o carte. Noi am crezut ca „Buna Vestire“ a lui Breban o sa aiba succes doar pentru ca a avut o traducere excelenta si o critica favorabila in „Lire“. S-a dovedit ca nu e asa. Dar aceste lucruri s-au intamplat si cu alte literaturi care au dat lovitura, cum a fost cea sud americana, care a ramas marginala timp de zeci de ani. Apoi, dupa Nobelul lui Marquez, a venit avalansa. Asta ne trebuie si noua: o bresa care sa fie exploatata si transformata in spartura.

In incheiere, o mica nelamurire: sunteti si un profesor foarte iubit de studenti, lucrati la o Istorie a Literaturii Romane care necesita un volum enorm de munca, sunteti si director la „Romania Literara“, acum presedinte la Uniunea Scriitorilor. Aveti tot timpul din lume sau cum reusiti?

Am timp, si-mi mai si ramane cat sa ma uit la un meci de fotbal, de snooker sau de tenis. M-am uitat la meciurile din Cupa Confederatiei - nu ma uit la meciurile trucate din Divizia noastra nationala. Am timp chiar si sa joc o partida de snooker din cand in cand. E un joc de care m-am indragostit de cand am luat prima oara tacul in mana. Acum, biliardul mi se pare primitiv. Nu sunt un jucator bun, dar dupa o ora, o ora si un sfert, cat dureaza o partida, sunt fericit ca am introdus toate bilele in gauri.

Saptamana financiara, Radu Rizea, 04 iul 2005